ICCJ. Decizia nr. 436/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 436/2015
Dosar nr. 303/44/2011*
Şedinţa publică de la 5 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 262 din 28 noiembrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul I.B., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.; a anulat Ordinul nr. 3791 din 01 martie 2011 emis de M.E.N. - M.E.C.T.S.; a repus părţile în situaţia anterioară emiterii ordinului; a dispus reluarea exercitării atribuţiilor de inspector şcolar general de către reclamant şi obligă pârâta la plata drepturilor salariale aferente funcţiei de inspector şcolar general la I.Ş.J. Vrancea de la data suspendării până la reintegrarea efectivă a reclamantului şi continuarea contractului de management educaţional din 28 martie 2008 până la împlinirea duratei pentru care a fost încheiat şi a constatat suspendarea de drept a aplicării Ordinului nr. 3791 din 01 martie 2011 emis de pârât.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut faptul că, prin sentinţa civilă nr. 51 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, s-a constatat nulitatea prevederilor art. 8 alin. (1) din contractul de management educaţional din data de 28 martie 2008 încheiat între părţi şi, chiar dacă o asemenea hotărâre nu a intrat în puterea de lucru judecat, Curtea a apreciat că aceasta este relevantă pentru cauza de faţă, deoarece câtă vreme Ordinul contestat se întemeiază pe o clauză contractuală nulă, prezumţia de legalitate a ordinului este răsturnată.
Prima instanţă a mai reţinut că împrejurarea că Ordinul în discuţie a intervenit în condiţiile prin care un alt ordin de suspendare fusese deja suspendat în instanţă, invocându-se, de astă dată, doar simpla existenţă a unei plângeri penale, formulate chiar de I.Ş.J. Vrancea, ridică serioase probleme de etică şi justețe din partea celor care au propus şi, respectiv au emis ordinul.
În ordinul civil este nulă obligaţia afectată de o condiţie pur potestativă („Mă oblig dacă vreau”). În speţă, a prevedea suspendarea activităţii inspectoratului şcolar doar pentru ipoteza formulării unei plângeri penale, când aceasta emană chiar de la partea adversă este o variantă de condiţie pur potestativă, precum şi o nesocotire a prezumţiei de nevinovăţie, fapt ce reclamă cu prioritate anularea ordinului contestat, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.
De asemenea, Curtea a înlăturat apărările pârâtului în sensul că acţiunea a rămas fără obiect datorită împlinirii termenului de 4 ani pentru care a fost încheiat contractul având în vedere că datorită demersurilor pârâtului reclamantul nu şi-a putut îndeplini efectiv atribuţiile prevăzute în contract.
Cât priveşte suspendarea ordinului, instanţa de fond a reţinut că prezentul ordin este abuziv şi din perspectiva nesocotirii dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, deoarece ordinul este suspendat de drept, fiind irelevant motivul concret al suspendării dispuse de ministru. Totodată, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată excepţia lipsei plângerii prealabile pentru acţiunea de faţă, reaua credinţă a pârâtei fiind cu atât mai evidentă cu cât la dosar există dovada formulării plângerii prealabile privind Ordinul nr. 3791/2011.
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâtul M.E.N. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi ale art. 304¹ C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. au fost aduse următoarele critici:
- Reclamantul s-a prevalat de contractul de management educaţional încheiat la data de 28 martie 2008 conform Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3351 din 3 martie 2008, contract guvernat de voinţa părţilor şi pentru care sunt clar determinate atât clauzele cât şi cadrul legal. Or, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Înaltei Curții de Casație și Justiție (Dosar nr. 12284/1/2006) un contract de management are caracterul unui contract de mandat şi încetează la emiterea ordinului de eliberare.
Astfel, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere caracterul ordinului, forma pe care acesta trebuie să o aibă, efectele juridice pe care le produce, actele care au stat la baza emiterii actului contestat.
Pe de altă parte, în cap. III din contractul de management al reclamantului se stipulează un termen determinat pentru aducerea la îndeplinire a clauzelor acestuia.
- Obligarea ministerului la reintegrarea reclamantului în funcţia de inspector şcolar general al I.S.J. Vrancea este inadmisibilă, în opinia recurentului.
Având în vedere natura contractului de management, instanţa de judecată nu poate să intervină şi să prelungească un contract care a expirat în temeiul legii, nu poate interveni peste voinţa părţilor, voinţă exprimată într-un cadru legal.
Contractul de management a fost încheiat pentru o perioadă de 4 ani de la data numirii, iar o reintegrare pe funcţie a reclamantului ulterior expirării perioadei determinate pentru care a fost încheiat acesta este imposibil de realizat.
- Instanţa de fond a aplicat greşit legea, deoarece contrar motivării instanţei, situaţia în care se află reclamantul este reglementată de dispoziţiile art. 52 alin. (1) pct. b) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, potrivit cărora contractul de muncă poate fi suspendat, din iniţiativa angajatorului „în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti”.
Este relevant că măsura dispusă de minister prin ordin a fost emisă în baza unui text legal (precizat) declarat constituţional (Decizia C.C.R. nr. 24 din 22 ianuarie 2003), deci măsura a fost dispusă cu respectarea prevederilor Constituţiei României şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, fiind, dimpotrivă, o măsură de protecţie în condiţiile în care contractul de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Aşa cum însuşi reclamantul a recunoscut cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 697/91/2011 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea, în care a avut/are calitatea de inculpat pentru infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000), faptele pentru care a fost trimis în judecată au legătură cu funcţia deţinută de acesta, funcţia de inspector şcolar general.
În acest context, nu poate fi menţinută logica şi argumentarea instanţei de fond care a înţeles că obligaţia civilă prevăzută în ordinul pe care l-a anulat ar fi fost „afectată de o condiţie pur protestativă”.
- În condiţiile în care Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3791 din 1 martie 2011 a fost emis în conformitate cu Legea nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale - şi ale Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3753 din 9 februarie 2011, în temeiul prevederilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 cu modificările şi completările ulterioare, soluţia de anulare a Ordinului nr. 3791 este motivată prin raportare la dispoziţii legale neaplicabile în cauza dedusă judecăţii, respectiv art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a susţinerilor/apărărilor părţilor, Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi va fi admis ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.B. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S. (în prezent M.E.N.-M.E.N.) a vizat în principal anularea Ordinului nr. 3791 din 1 martie 2011, prin care începând cu data emiterii ordinului, reclamantul-profesor a fost suspendat din funcţia de inspector şcolar general la I.Ş.J. Vrancea, (în continuare I.S.J. Vrancea), până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti (art. 1). Totodată s-a solicitat reluarea de către reclamant a atribuţiilor de inspector şcolar general al I.S.J. Vrancea, cu plata drepturilor salariale la zi, continuarea contractului de management educaţional din 28 martie 2008 până la împlinirea duratei pentru care a fost încheiat, precum şi constatarea suspendării de drept a ordinului contestat în temeiul art. 15 alin. (2) coroborat cu art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar în situaţia neprimiri acestui din urmă capăt de cerere, s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 3971/2011.
Ordinul nr. 3791 din 1 martie 2011 a fost emis în baza Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi O.M.E.C.T.S nr. 3763/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, precum şi în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 52 alin. (1) C. muncii, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ individual: „Contractul de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: (…) c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti”.
În speţă, nu se contestată că reclamatul avea calitatea de inculpat pentru infracţiuni de corupţie, prevăzute de Legea nr. 78/2000, în Dosarul nr. 697/91/2011 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea, aspect precizat chiar în cererea de chemare în judecată a M.E.C.T.S.
Verificarea legalităţii ordinului a cărui anulare s-a cerut presupune raportarea la prevederile legale în baza cărora a fost emis, mai exact analiza de către instanţă a respectării de către emitent a acestor prevederi.
Prima instanţă apreciază că simpla existenţă a unei plângeri penale formulate chiar de I.S.J. Vrancea ridică probleme de etică şi justeţe din partea celor care au propus şi emis ordinul, precum şi că obligaţia suspendării contractului de muncă de către angajator este afectată de o condiţie pur protestativă, iar în final că suspendarea din funcţie nesocoteşte prezumţia de nevinovăţie.
Înalta Curte nu împărtăşeşte această abordare, pe care o consideră eronată, soluţia primei instanţe neavând suport nici în actele dosarului şi, cu deosebire, nici în prevederile legale care au stat la baza emiterii ordinului contestat, prevederi a căror încălcare nu a fost demonstrată.
Măsura suspendării reclamantului din funcţia de inspector şcolar general a fost emisă în baza legii, în exercitarea de către minister a prerogativei ce îi revin în calitate de angajator, deci cu respectarea principiului legalităţii, iar concluzia curţii de apel neagă, practic, şi libertatea autorităţii administrative de a decide care este soluţia care răspunde cel mai bine interesului general dintre mai multe posibile, mai exact de a aprecia asupra oportunităţii dispunerii unei anumite măsuri prevăzute de lege, în concret de a face aplicaţia art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 3791 din 1 martie 2011.
Este pertinentă, în acest context, apărarea recurentului-pârât în sensul că prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii nu sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate, aşa cum se statuează prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003 a Curţii Constituţionale a României, fiind înlăturat astfel orice dubiu în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
Reţinându-se că nu există motive legale pentru anularea Ordinului nr. 3791 din 1 martie 2011, măsura repunerii părţilor în situaţia anterioară dispusă de instanţa de fond nu se justifică, cu atât mai mult cu cât conform Ordinului M.E.C.T.S. nr. 3351 din 03 martie 2008 contractul de management educaţional a fost încheiat între părţi, pe o durată de 4 ani, iar prin Ordinul nr. 3432 din 5 martie 2012 s-a dispus încetarea acestuia, aspecte consemnate în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 1686 din 29 martie 2013 ( formulată în Dosarul nr. 303/44/2011/a1 având ca obiect cererea de suspendare a Ordinului nr. 3791/2011).
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamantul I.B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.N. împotriva sentinţei nr. 262 din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul I.B., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 440/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
