ICCJ. Decizia nr. 443/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 443/2015
Dosar nr. 8532/2/2012
Şedinţa publică de la 5 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 74 din 11 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC T.I. SRL în contradictoriu cu pârâţii mun. Bucureşti reprezentat prin primar general, sectorul 1 al mun. Bucureşti reprezentat prin primar, Consiliul Local al sectorului 1 reprezentat prin preşedintele Consiliului Local și D.G.I.T.L. a sectorului 1 Bucureşti, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia, urmare a declaraţiei din 18 aprilie 2011, reclamanta a declarat imobilul situat în Bucureşti,sector 1. Urmare a declarării, organul fiscal a procedat la emiterea Deciziei de impunere nr. 1361414 din 18 aprilie 2011. Clădirea a fost impusă cu data de 04 august 2010, data procesului verbal de recepţie din 04 august 2010, aceasta fiind şi data de la care reclamanta datora plata impozitului pe clădiri. Având în vedere că raportat la data dobândirii imobilului reclamanta nu a achitat în termen obligaţiile fiscale, a fost emisă şi Decizia de impunere nr. 23509 din 19 aprilie 2011 referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
La data de 21 noiembrie 2011, între reclamantă şi D.G.T.I.L. a sectorului 1 a fost încheiat un contract de tranzacţie, în cuprinsul căruia se stipulează expres ca data semnării procesului verbal de recepţie la finalul lucrărilor va fi avută în vedere ca şi data de debut a impunerii clădirii la organul fiscal (art. 2.2 lit. a).
În urma analizei acestor documente, D.G.T.I.L. a sectorului 1 a emis Decizia de impunere nr. 281520 din 14 august 2012.
Prima instanță a examinat dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv art. 254 C. fisc. și a constatat că, din actele dosarului, a rezultat ca părţile au agreat că data recepţiei la terminarea lucrărilor va fi avutâ în vedere în scopul impunerii clădirii la organul fiscal, fiind data la care se va întruni comisia de recepţie şi se va semna procesul verbal, conform filei 19 din dosar.
Or, în speţă, c lădirea a fost impusă cu data de 04 august 2010, data procesului verbal de recepţie din 04 august 2010, aceasta fiind şi data de la care reclamanta datora plata impozitului pe clădiri. Având în vedere că raportat la data dobândirii imobilului reclamanta nu a achitat în termen obligaţiile fiscale, a fost emisă şi Decizia de impunere nr. 23509 din 19 aprilie 2011 referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
Curtea nu a constatat elemente de nelegalitate a Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor juridice, pentru anul 2012, nr. 281520 din 14 august 2012, motiv pentru care a respins cererea, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta SC T.C.I. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C. proc. civ. şi solicitând, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare, recurenta a arătat că:
- Instanţa de fond nu a analizat deloc incidenţa procedurii insolvenţei deschisă la data de 11 august 2011, lăsând necercetat fondul pricinii din această perspectivă, aspect invocat în cuprinsul acţiunii introductive.
Pe perioada 11 august 2011-12 decembrie 2012 societatea s-a aflat în procedura insolvenţei, finalizată cu succes prin reorganizarea şi reinserţia SC T.C.I. SRL în activitatea comercială.
Intimata D.G.I.T.L. a sectorului 1 Bucureşti (în continuare D.G.I.T.L. sector 1) s-a înscris la masa credală cu suma de 918.252,56 lei, sumă formată din suma de 824.304 lei diferenţă rămasă de achitat cu titlu de impozit pe clădiri pentru semestrul I 2011 şi accesorii în cuantum de 89.948,32 lei, apreciind că numai această sumă era certă, lichidă şi exigibilă la data deschiderii procedurii insolvenţei.
Recurenta apreciază că pentru suma de 1.664.005 lei reprezentând impozit pentru anul 2012, ce formează obiectul dosarului de faţă şi pentru care intimata D.G.I.T.L. sector 1 nu s-a înscris la masa credală, titlul de creanţă nu mai poate subzista şi fi pus în executare.
Scopul procedurii insolvenţei este acela de reunire la masa credală a tuturor creanţelor născute anterior şi ulterior deschiderii procedurii insolvenţei cu scopul acoperirii întregului pasiv al acestuia. Finalizarea cu succes a procedurii de reorganizare cu consecinţa inserţiei debitorului în activitatea comercială stinge diferenţa dintre obligaţiile anterioare confirmării planului şi cea prevăzută în plan.
Astfel, potrivit art. 137 alin. (2) din H.G. nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei: „La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan”.
În Dosarul de insolvenţă al societăţii nr. 56187/3/2011, planul de reorganizare a fost confirmat prin Încheierea din 20 iunie 2012, dată la care impozitul pe anul 2012 era cert, adică era născută deja în virtutea legii, doar exigibilitatea urmând a se împlini. Necuprinderea acestei sume în planul de reorganizare duce la ştergerea definitivă a acestei sume, cu consecinţa nelegalităţii menţinerii titlului de creanţă pentru această sumă de 1.664.005 lei/impozit pe clădire aferent anului 2012.
- Instanţa nu a analizat deloc argumentul invocat de reclamantă referitor la faptul că actul administrativ atacat încalcă efectele unei hotărâri judecătoreşti, motiv de anulare a acestora.
Între societatea reclamantă şi Primarul Sectorului 1, Primăria sectorului 1, Consiliul Local al sectorului 1, Poliţia Locală sector 1, B.N.G., R.A.M., la data de 21 noiembrie 2011 s-a încheiat o tranzacţie, părţile agreând stingerea tuturor litigiilor dintre acestea aflate pe rolul instanţei de judecată. Potrivit clauzei nr. 2.2 s-a agreat că data recepţiei la terminarea lucrărilor şi care va fi avută în vedere în scopul impunerii clădirii la organul fiscal va fi data la care se va întruni comisia de recepţie şi se va semna procesul verbal, anume 25 iulie 2012.
Judecătorul sindic a confirmat această tranzacţie (Încheierea din data de 30 noiembrie 2011), conţinutul acesteia făcând aşadar corp comun cu hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul de insolvenţă, hotărârea pronunţată consfinţind învoiala părţilor în temeiul art. 273 C. proc. civ. Până în prezent hotărârea judecătorească de expedient nu a fost anulată de partea interesată, în măsura în care s-ar fi considerat că data impunerii este alta, anterioară datei de 25 iulie 2012.
- Instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale materiale aplicabile în cauză, mai exact a dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. fisc. şi a art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Singura motivaţie pentru respingerea acţiunii a fost aceea că procesul verbal de recepţie, dată de la care s-ar datora impozitul pe clădire, este semnat la data de 4 august 2010.
Recurenta arată însă că pentru impunerea clădirilor executate potrivit Legii nr. 50/1991, momentul finalizării acestora este dat deopotrivă de îndeplinirea atât a condiţiei respectării condiţiilor din autorizaţia de construire-stadiul clădirii deci, cât şi de îndeplinirea condiţiei privind efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, anume cu participarea şi a reprezentantului administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizaţiei de construire.
Întrucât procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor s-a semnat la data de 25 iulie 2012, cu întârzierea datorată tocmai unui alt serviciu al instituţiei din care face parte D.G.I.T.L. sector 1, este nelegală impunerea societăţii reclamante de la un moment anterior datei de 25 iulie 2012.
A mai arătat recurenta că Decizia de impunere nr. 23509 din 19 aprilie 2011 referitoare la obligaţiile de plată accesorii nu are legătură cu prezenta cauză deoarece decizia de impunere privind impozitul pe 2012 a fost emisă la data de 14 august 2012 deci decizia de accesorii nu se poate emite înainte, anume la data de 19 aprilie 2011.
Prin întâmpinare, sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 1 au solicitat respingerea recursului ca nefondat, subliniind pe de o parte că susţinerile recurentei privind casarea nu pot fi reţinute deoarece nu sunt incidente motivele de casare de la pct. 1-5 ale art. 304 şi ale art. 3041 C. proc. civ., iar pe de altă parte că s-a făcut o corectă aplicare dată de către judecătorul fondului a prevederilor legale şi s-a stabilit că este temeinică şi legală Decizia nr. 281520 din 14 august 2012 de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice, pentru anul 2012. Raportat la procesul verbal de recepţie întocmit la data de 4 august 2010 reiese că imobilul din sector 1 Bucureşti a fost edificat şi prin urmare, îndeplinind condiţiile art. 249 alin. (5) C. fisc., poate fi subiect de impunere, iar în acest context susţinerile recurentei legate de imposibilitatea încheierii unui proces verbal de recepţie în condiţiile legislaţiei specifice sunt nerelevante.
S-a mai arătat că suma cu care pârâta emitentă a actelor contestate s-a înscris la masa credală este un element extrinsec şi ulterior emiterii deciziei, or cauza nulităţii trebuie să fie contemporană cu momentul emiterii actului.
De asemenea, trimiterile la tranzacţia încheiată la data de 21 noiembrie 2011 nu pot lipsi de eficienţă prevederile art. 249 C. fisc., deoarece data la care se consideră finalizată o construcţie pentru a fi impozitată este stabilită în mod expres de legiuitor.
D.G.I.T.L. sector 1 Bucureşti a formulat, la rându-i întâmpinare, arătând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 2541 ain. (8) lit. c) fiind vorba de o situaţie în care lucrările nu au fost finalizate anterior sau cel puţin concomitent cu data la care expiră autorizaţia de construire în temeiul căreia a fost edificată clădirea. În speţă, termenul de valabilitate al autorizaţiei de construire urma să expire la data de 28 februarie 2010, iar procesul verbal din 4 august 2010 întocmit la terminarea lucrărilor este mijlocul prin care se poate proba data la care clădirea aflată în patrimoniul recurentei-reclamante a îndeplinit cerinţele legale pentru a fi considerată o clădire în sens fiscal şi pentru a putea fi astfel impusă.
În privinţa tranzacţiei intervenită între societatea reclamantă şi Primăria sectorului 1 Bucureşti, intimata a precizat că nu-i este opozabil acest contract, fiind un terţ. În plus, dispoziţiile normative de drept fiscal au caracter imperativ, care nu permit derogarea prin convenţie de la acestea.
În fine, intimata D.F.I.T.L. sector 1 Bucureşti indică adresa din 15 aprilie 2011, aflată la dosarul cauzei, prin care reclamanta recunoaşte în mod expres că imobilul proprietatea sa îndeplinea condiţiile legale potrivit C. fisc. pentru a fi înscris la organul fiscal, începând cu data de 4 august 2010, data procesului verbal de recepţie din 4 august 2010. De altfel, recurenta-reclamantă a declarat la organul fiscal imobilul în luna aprilie 2011, deci este nefondată susţinerea că data dobândirii ar fi 25 iulie 2012.
Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a susţinerilor/apărărilor părţilor, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Obiectul acţiunii în anulare pe calea contenciosului administrativ fiscal formulată de reclamanta SC T.C.I. SRL a vizat anularea Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor juridice pentru anul 2012 emisă de D.G.I.T.L. sector 1 sub nr. 281520 din 14 august 2012; reclamanta a solicitat totodată şi suspendarea executării deciziei menţionate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.
Rezultă din actele dosarului că prin Dispoziţia nr. 298235 din 16 octombrie 2012, emisă în baza art. 210 alin. (1) C. proc. fisc. şi pct. 179.1 din Normele metodologice de aplicare a acestui cod (aprobate prin H.G. nr. 1050/2004), D.G.I.T.L. sector 1 Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de SC T.C.I. SRL împotriva Deciziei de impunere anuală nr. 281520 din 14 august 2012 prin care s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia fiscală reprezentând impozit pe clădiri, pentru imobilul din, sector 1 Bucureşti, în sumă de 1.664.005 lei, reţinându-se ca dată a impunerii/dobândirii clădirii data de 4 august 2010.
Curtea de apel a reţinut că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei care consideră că s-a stabilit greşit ca dată de impunere data de 4 august 2010, fără a se ţine seama că recepţia la finalul lucrărilor de construire este data de 25 iulie 2012, conform procesului verbal încheiat în acest sens, iar în sprijinul concluziei sale judecătorul fondului reţine în considerentele sentinţei pronunţate că reclamanta a declarat imobilul în discuţie prin declaraţia din 18 aprilie 2011, că data de 4 august 2010 este data procesului verbal de recepţie şi data de la care reclamanta datorează plata impozitului pe clădiri. Soluţia a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 254 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (în continuare C. fisc.) cu referire la art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Instanţa de control judiciar constată că este temeinică şi legală abordarea primei instanţe, precum şi concluzia acesteia de a menţine ca legal actul administrativ contestat, respectiv Decizia nr. 281520 din 14 august 2012 de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice, pentru anul 2012, precum şi Dispoziţia D.G.I.T.L. sector 1 Bucureşti nr. 298235 din 16 octombrie 2012 prin care s-a respins contestaţia administrativă împotriva deciziei de impunere, menţinându-se în sarcina recurentei-reclamante obligaţia achitării sumei de 1.664.005 lei cu titlu de impozit pentru clădire pentru anul 2012 pentru imobilul din Bd. sector 1 Bucureşti.
Recurenta a imputat instanţei de fond că a ignorat faptul că în perioada 11 august 2011-12 decembrie 2012 s-a aflat în procedura insolvenţei, faptul că printr-o tranzacţie încheiată la data de 21 noiembrie 2011 părţile au agreat stingerea tuturor litigiilor dintre acestea aflate pe rolul instanţelor de judecată şi în fine, aplicarea greşită a prevederilor art. 254 alin. (1) C. fisc. şi art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991.
Criticile enunţate sunt nefondate.
Împrejurarea că D.G.I.T.L. sector 1 s-a înscris la masa credală cu o sumă mult mai mică decât cea rezultată din actul administrativ atacat, nesolicitându-se mărirea câtimii pretenţiilor în cadrul procedurii de insolvenţă, nu are relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei de impunere pentru anul 2012, contestată. Înscrierea la masa credală s-a făcut pentru obligaţii neachitate până la data deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv 11 noiembrie 2011, iar potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei pentru creanţele născute între data deschiderii insolvenţei şi data deschiderii procedurii de faliment, creditorul poate formula solicitarea de înscriere a acestora numai după deschiderea, în prealabil, a procedurii falimentului; or, în speţă, împotriva recurentei-reclamante nu s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, după cum chiar aceasta arată. Aşa fiind, pentru creanţele ivite ulterior, creditorul poate solicita plata datoriilor.
Referitor la tranzacţia încheiată la data de 21 noiembrie 2011 între recurenta-reclamantă, pe de o parte şi primarul sectorului 1, Primăria sectorului 1, Consiliul Local al sectorului 1, Poliţia Locală sector 1, B.N.G., R.A.M., pe de altă parte (aflată la filele 17-20 dosar fond şi consfinţită prin Încheierea din 30 noiembrie 2011 a Judecătorului Sindic (secţia a VII-a civilă, Tribunalul Bucureşti) se observă că scopul încheierii contractului de tranzacţie a fost acela al stingerii litigiilor aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, la acea dată, respectiv Dosarul nr. 26391/2009 şi Dosarul nr. 42672/2009, aşa cum rezultă din înscrisurile menţionate mai înainte. Totodată, se observă şi că D.G.I.T.L. sector 1 Bucureşti nu a fost parte la încheierea tranzacţiei, astfel că această intimată-pârâtă este un terţ şi nu-i este aşadar opozabil contractul invocat de recurenta-reclamantă.
De altfel, apărările la care s-a făcut deja trimitere au făcut obiectul analizei şi în cadrul Dosarului nr. 7390/2/2012 în care recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice, pentru anul 2011, nr. 1361414 din 18 aprilie 2011, pentru acelaşi imobil, iar prin Decizia nr. 4797 din 11 decembrie 2014 secţia contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins aceste critici, respingând recursul declarat de SC T.C.I. SRL împotriva sentinţei nr. 6761/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Recurenta-reclamantă a edificat pe terenul situat în Bucureşti, sector 1, o construcţie cu destinaţia de clădire în sensul dispoziţiilor art. 249 alin. (5) C. fisc. La terminarea lucrărilor s-a întocmit procesul verbal de recepţie din 4 august 2010.
Autorizaţia de construire din 28 februarie 2009 a fost emisă pentru o perioadă de 12 luni, termenul de valabilitate urmând să expire la data de 28 februarie 2010.
Raportând situaţia de fapt descrisă la dispoziţiile art. 254 alin. (1) şi (8) lit. c) C. fisc., organul fiscal a procedat corect la stabilirea impozitului pe clădiri cu începere de la data de 4 august 2010, moment la care exista certitudinea că imobilul proprietatea recurentei a fost finalizat şi are elementele de bază ale unei clădiri în sens fiscal, respectiv pereţi şi acoperiş.
Data de 25 iulie 2012, invocată de recurenta-reclamantă, nu poate fi considerată ca dată a dobândirii clădirii, aşa cum corect a reţinut judecătorul fondului, şi pentru faptul că procesul-verbal de recepţie a fost întocmit în afara perioadei de valabilitate a autorizaţiei de construire, devenind incidente prevederile alin. (8) ale art. 254 C. fisc., şi nu în ultimul rând având în vedere că recurenta-reclamantă a declarat imobilul în data de 18 aprilie 2011.
În acest context, data dobândirii imobilului este data procesului verbal de recepţie încheiat la 4 august 2010, aceasta fiind şi data de la care recurenta-reclamantă datora plata impozitului pe clădiri.
Constatându-se că nu există motive de reformare a sentinţei, avându-se în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul declarat de SC T.C.I. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T.C.I. SRL prin administrator judiciar R.V.A. I.S. Sprl. împotriva sentinţei civile nr. 74 din 11 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 440/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 453/2015. Contencios → |
|---|
