ICCJ. Decizia nr. 544/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 544/2015
Dosar nr. 31/36/2012
Şedinţa publică de la 11 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate
Prin acţiunea înregistrată şi completă pe rolul Curţii de Apel Constanta, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F., A.N.A.F. - D.G.A.M.C., A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - A.I.F. şi A.N.A.F. - D.G.S.C., anularea R.I.F. F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, a deciziei de impunere, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de R.I.F., F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, emise de către A.N.A.F., D.G.A.M.C. - A.I.F., prin care s-au stabilit ca bază impozabilă suplimentar suma de 1.247.071 lei, reprezentând: 743.979 lei T.V.A. si accesorii la T.V.A. in valoare de 503.092 lei;, obligarea pârâtelor in solidar la restituirea sumei de 1.247.071 lei, compusă din: 743.979 lei reprezentând T.V.A. conform adresă de compensare din 04 aprilie 2011, 503.868 lei reprezentând accesorii T.V.A. prin adresa de compensare din 04 aprilie 2011 stabilite in temeiul R.I.F. F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, a deciziei de impunere, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de R.I.F., F/M.C. nr. 26 din 01 martie 2011, emise de către A.N.A.F.- D.G.A.M.C - A.I.F., obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii, conform art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. fisc. pentru suma de lei pe care societatea a achitat-o prin compensare, conform adresei din 04 aprilie 2011 precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Prin completarea la acţiune, reclamata a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 280 din 12 iulie 2011 emisă de A.N.A.F. - D.S.C., precum şi a actelor de control, respectiv raportul de inspecţie fiscală nr. 26 din 01 martie 2011 şi a Deciziei de impunere nr. 26 din 01 martie 2011.'
Motivând acţiunea, reclamanta a arătat că organul de control fiscal a efectuat inspecţia fiscală în perioada 08 decembrie 2010-28 februarie 2011, în urma căreia a stabilit:
- pct. l. - societatea a dedus eronat T.V.A. în valoare de 133.448 lei aferentă prestărilor de servicii efectuate de SC C.F.R. M. SA având la bază ca document justificativ "chitanţa diverse încasări", invocând încălcarea art. 155 alin. (5) lit. c) și e) din Legea nr. 571/2003 .
Fată de această reţinere reclamanta a susţinut că operaţiunile efectuate sunt reale, sunt efectuate in mod cronologic si sistematic şi au la bază înscrisuri ce dobândesc calitatea de document justificativ.
Cheltuielile au constatat în: tarif cântărire vagoane C.F.R., tarif orar utilizare vagoane, tarif avizare vagoane C.F.R.; ele au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile conform art. 21 alin. (10 Legea nr. 571/2003, T.V.A. aferentă acestor cheltuieli a fost considerată T.V.A. deductibilă potrivit art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/200; cheltuielile au fost efectuate cronologic si sistematic, având caracter obligatoriu pentru a putea intra in posesia mărfurilor vândute de SC C.F.R. M. SA conform contractelor in derulare la acea dată, astfel permiţând valorificarea si realizarea de venituri pentru societate.
Organul de control a anulat printr-o decizie unilaterală înregistrarea deductibilităţii T.V.A. aferentă acestor cheltuieli efectuate în mod real, pe baza "Chitanţa diverse încasări", înscris legal ce are calitatea de document justificativ şi conţine informaţiile cerute de art. 155 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 571/2003: denumirea/numele persoanei impozabile care a emis factura - SN T.F.M. C.F.R.M. SA şi numele cumpărătorului de bunuri sau servicii: - SC T.T. SRL ; ambele identificate cu adresa sediului, codul unic de înregistrare, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi contul bancar.
Arată reclamanta că în cadrul soluţionării contestaţiei se reia punctul de vedere al organului fiscal fără a se face o interpretare proprie.
- pct. 2. în luna noiembrie 2008, SC T.T. SRL a dedus T.V.A. in valoare de 595.482 lei aferentă unor avansuri pentru utilaje. În luna noiembrie 2009, SC T.T. SRL a înregistrat un număr de 7 facturi emise de SC S.C.M.R. SA, reprezentând contravaloare utilaje în sumă de 2.300.710 lei, fără a storna avansurile plătite in luna noiembrie 2008.
Referitor la acest punct, reclamanta a arătat că avansurile au fost acordate în luna noiembrie 2008 pentru cumpărarea de utilaje care nu se aflau in proprietatea SC S.C.M.R. SA, fiind achiziţionate in leasing. În anul 2009 nu au fost stornate avansurile acordate pentru utilaje in anul 2008, deoarece utilajele achiziţionate in anul 2009 erau cu totul altele decât cele pentru care au fost plătite avansurile anterioare.
Întrucât împotriva societăţii comerciale SC S.C.M.R. SA a fost deschisă procedura de insolvenţă, reclamanta nu a mai putut valorifica drepturile obţinute prin acordarea avansurilor, reclamanta fiind înscrisă la masa credală cu suma fără T.V.A., T.V.A.-ul încasat de către SC S.C.M.R. SA fiind virat la bugetul de stat.
- pct. 3 - societatea a dedus T.V.A. în valoare de 15.049 lei aferentă achiziţiilor de combustibil utilizat pentru vehicule ce nu se încadrează in excepţiile prevăzute de art. 1451 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Referitor la concluziile de la acest punct, reclamanta a arătat că folosirea autovehiculelor în scop de afaceri generează cheltuieli (întreţinere, funcţionare, reparaţii, combustibil etc.) deductibile din punct de vedere fiscal, potrivit art. 126 alin. (1), art. 128, art. 137 din Legea nr. 571/2003.
De aceea, a arătat reclamanta că, pentru a justifica deducerea T.V.A. pentru achiziţiile de combustibil, a emis Decizia internă nr. 1695 din 30 aprilie 2009 prin care, începând cu data de 01 mai 2009, conform H.G. nr .488/2009 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003 si O.U.G. nr. 34/2009, în perioada 01 mai 2009 - 31 decembrie 2010, anumite mijloace de transport din proprietatea SC T.T. SRL sunt utilizate exclusiv de angajaţii societăţii, personal cu funcţii de conducere si de administrare a societăţii, pentru activităţi de exploatare si realizare de venituri impozabile (comerţ deşeuri fier vechi, inspecţie calitativa si cantitativa a mărfii, intervenţii, protecţia obiectivelor, bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materiala a acestora, precum si protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viaţa, integritatea fizica sau sănătatea).
Concluzionând, reclamanta a arătat că în mod eronat organul de control si organul de soluţionare a contestaţiei a apreciat faptul că reclamanta datorează suma de 749.230 lei reprezentând T.V.A., pe cale de consecinţă şi suma de 503.868 lei accesoriile acestor sume au fost impuse in mod nefondat.
În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 82/1991, H.G. nr. 518/1995, H.G. nr. 111 din 07 februarie 2002, O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, art. 2, art. 2 alin. (1) lit. h), art. 8, art. 10, art. 10 alin. (1) coroborat cu alin. (3), art. 11 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2004, Legea nr. 85/2006 precum si orice alte dispoziţiile legale incidente în speţă.
2. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.A.F. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, faţă de nerespectarea de către reclamantă a prevederilor art. 205-218 C. proc. fisc.
Prin concluziile scrise aceeaşi pârâta A.N.A.F. a invocat prescrierea acţiunii astfel cum a fost completată, arătând că Decizia D.G.S.C. nr. 28 a fost emisă in 12 iulie 2011, iar cererea prin care s-a solicitat anularea acestei decizii a fost depusă la instanţă la data de 08 februarie 2012, după cca. 7 luni de la data comunicării actului administrativ, cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea pronunţată în cauză
Prin încheierea de şedinţă din data de 04 aprilie 2012, instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare a acţiunii iniţiale şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondate, în condiţiile în care reclamanta şi-a modificat acţiunea anterior datei la care a fost prima zi de înfăţişare.
Totodată, instanţa reţinut că, în raport de modificarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a parcurs procedura administrativ jurisdicţională reglementată de codul de procedură fiscală, astfel că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, la acest moment procedural, este nefondată.
Prin sentinţa nr. 290/CA din 18 septembrie 2013 Curtea de Apel Constanţa, a admis acţiunea modificată şi precizată de reclamanta SC T.T. SRL, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F., A.N.A.F. - D.G.A.M.C. şi A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - A.I.F., A.N.A.F. - D.G.S.C., având ca obiect anulare act administrativ, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, analizând cauza sub aspectul motivelor invocate şi a probelor administrate în cauză, următoarele:
Pentru pct. 1 din decizia de impunere contestată, raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză arată că M.F.P. a răspuns prin adresa din 21 martie 1998 la solicitarea expertului în sensul de a preciza dacă documentul "chitanţa diverse încasări" poate fi utilizată ca factură simplificată, răspunsul fiind că, în respectarea dispoziţiilor instituite prin Ordinul M.F. nr. 2226 din 27 decembrie 2006, acest document nu dă dreptul la deducerea T.V.A.-ului, dacă nu sunt însoţite de facturi fiscale care conţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din C. fisc.
Arată instanţa că plecând de la premisa de veridicitate a constatărilor organului fiscal, prezumţie relativă ce nu a fost răsturnată prin nicio dovadă contrară, în condiţiile în care sarcina probei incumba reclamantei, instanţa reţine că s-a stabilit în mod corect de către pârâte că suma de 133.448 lei nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată.
Referitor la pct. 2 al motivelor de fapt expuse în cererea de chemare în judecată, instanţa a arătat că reclamanta SC T.T. SA că în luna noiembrie 2008 a dedus T.V.A. în valoare de 595.482 lei aferentă unor avansuri achitate în vederea achiziţionării unor utilaje. Ulterior, în noiembrie 2009, reclamanta a dedus T.V.A.-ul aferent, fără a storna avansurile plătite în luna noiembrie 2008.
Reţine în continuare instanţa că deşi expertul contabil desemnat în cauză a susţinut în concluziile sale că societatea reclamantă a dedus corect T.V.A. la facturile de avans utilaje în valoare de 595.482 lei, argumentând că „însăşi plata în avans a sumei indiferent de natura tranzacţiei dă exigibilitate taxei dacă există factura fiscală înregistrată ca document justificativ", urmează a înlătura această opinie, apreciind că este contrară spiritului şi literei legii, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1342, alin. (2) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.), referitor la exigibilitatea pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, "Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine:
b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator'', iar pentru livrările de bunuri faptul generator fiind momentul livrării acestor bunuri.
Taxa de dedus este, potrivit dispoziţiilor art. 1251, pct. 30 din Legea nr. 571/2003 „taxa aferentă achiziţiilor, care poate fi dedusa conform art. 145 alin. (2) - (4)."
În condiţiile în care se achită sume ce reprezintă avans pentru încheierea ulterioară a unei tranzacţii economice este posibilă deducerea taxei la data exigibilităţii acesteia, care poate fi data încasării avansului, însă numai sub rezerva realizării acelei tranzacţii, acesta fiind scopul final al exercitării dreptului de deducere.
În lipsa realizării unei achiziţii de bunuri nu se poate vorbi de existenţa unei tranzacţii economice, fapt ce face pe deplin aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 571/2003 "la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei."
Aşadar, organul de control fiscal a apreciat corect că reclamanta a dedus eronat suma de 595.482 lei cu titlul de T.V.A. pentru avansurile plătite prin facturile fiscale din noiembrie 2008, în valoare de 3 279 600 lei.
Tranzacţiile economice realizate în luna noiembrie 2009 sunt distincte faţă de cele care au fost avute în vedere de organul fiscal la stabilirea sumei contestate de reclamanta SC T.T. SRL prin prezenta acţiune judiciară, neavând nicio legătură cu aplicarea normelor fiscale asupra avansurilor achitate în noiembrie 2008.
Totodată, instanţa a constatat că este lipsită de relevanţă susţinerea reclamantei în sensul că nu a putut storna facturile de avans pentru că au fost achiziţionate alte utilaje în anul 2009, iar în prezent societatea vânzătoare se află în procedura insolvenţei.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 1342 C. fisc. şi a celor cuprinse la art. 145, alin. (2) C. fisc., se reţine că organul fiscal a stabilit corect în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 26 din 01 martie 2011 că societatea verificată nu are drept de deducere a T.V.A.-ului în sumă de 595.482 lei aferentă avansurilor achitate în luna noiembrie 2008, nefiind încheiată nicio tranzacţie economică în continuarea acestor plăţi.
În ceea ce priveşte pct. 3 al motivelor de fapt expuse de reclamantă în cererea sa de chemare în judecată, referitoare la deducerea T.V.A.-ului în sumă de 15.049 lei aferentă achiziţiilor de combustibil utilizat pentru vehicule ce nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 1451, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, instanţa a reţinut pertinenţa şi concludenta concluziilor exprimate de expertul contabil, acestea fiind exprimate în spiritul şi litera legii.
Pentru a fi aplicabil regimul de deducere aferent sumelor folosite pentru achiziţia de combustibil este necesar ca reclamanta să se regăsească într-una din situaţiile de excepţie reglementate de art. 1451 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, după cum urmează:
„(1) În cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, nu se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor acestor vehicule şi nici taxa aferentă achiziţiilor de combustibil destinat utilizării pentru vehiculele care au aceleaşi caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile, cu excepţia vehiculelor care se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:
a) vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă;
b) vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;
c) vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane, instruirea de către şcolile de şoferi, transmiterea folosinţei în cadrul unui contract de leasing financiar sau operaţional;
d) vehiculele utilizate în scop comercial, respectiv în vederea revânzării".
Conchide instanţa în sensul că aplicarea unui regim juridic derogator este posibilă numai în situaţia dovedirii ipotezei speciale care determină incidenţa acestor norme, astfel că în lipsa probaţiunii sunt relevante regulile generale, respectiv cele care exclud din sfera de deducere a T.V.A.-ului sumele achitate pentru achiziţia de combustibil.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei soluţii a promovat recurs reclamanta SC T.T. SRL, fără a se indica temeiul de drept al acestuia.
Cererea nu indică vreo critică concretă a soluţiei primei instanţe ci constituie în o reluare a argumentelor aduse în faţa instanţei de fond, astfel că Înalta Curte apreciază că temeiul de drept poate fi dat de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin Notele scrise depuse la primul termen de recurs recurenta afirmă că „instanţa de fond a ajuns la nişte concluzii greşite nesusţinute de probe, şi cum instanţa de control „nu poate determina care sunt probele şi raţionamentele logice sau juridice avute şi în vedere de judecătorul fondului (...) se impune casarea cauzei şi trimiterea acesteia spre rejudecare”.
5. Apărările intimatei
A.N.A.F., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de fond în mod corect a reţinut referitor ia suma de 133.448 lei reprezentând T.V.A. aferenta prestărilor de servicii efectuate de SC C.F.R. M. SA ca aceasta a fost dedusa eronat.
Faţă de dispoziţiile legate incidente în cauza reprezentate de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. coroborate cu Ordinul M.F. nr. 2228 din 27 decembrie 2006 documentul "chitanţa diverse încasări" nu dă dreptul la deducere T.V.A.-ului, dacă nu sunt însoţite de facturi fiscale care conţin informaţiile prevăzute prin art. mai sus menţionat.
De asemenea, conform dispoziţiile art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., coroborate cu pct. 46 (1) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc. și cu prevederile art. 155 alin. (5) din C. fisc., potrivit cărora, prima condiţie care trebuie îndeplinita pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., este ca recurenta să deţină pentru taxa datorată sau achitata aferenta serviciilor care l-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul sau, o factură care să cuprindă informaţiile minime obligatorii prevăzute expres la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
În mod corect a reţinut instanţa de fond ca recurenta reclamanta nu are dreptul de deducere a T.V.A., raportat ia premisa de veridicitate a constatărilor organului fiscal ce nu a fost răsturnata prin nicio dovada contrară, în condiţiile în care sarcina probei incumba recurentei reclamante.
Furnizorul SC C.F.R. M. SA în calitate de persoana impozabila care a efectuat diverse prestări de servicii către recurenta avea obligaţia de a emite facturi fiscale pentru serviciile prestate in perioada 01 ianuarie 2008-20 februarie 2009, reprezentând cântărire vagoane, manevra A.P.C., avizare, orar utilizare vagoane.
În ceea ce priveşte suma de 595.482 lei cu titlu de T.V.A. corect a reţinut instanţa de fond ca aceasta a fost in mod eronat dedusa pentru avansurile plătite prin facturile fiscale din noiembrie 2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 1342 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 din C. fisc. referitor la exigibilitatea pentru livrări de bunuri și prestări servicii, "Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine; b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator", iar pentru livrările de bunuri faptul generator fiind momentul livrării acestor bunuri.
Faţă de dispoziţiile legale incidente în cauza corect a reţinut instanţa de fond ca plata unor sume de bani în contul unei societăţi comerciale vânzătoare, cu titlu de avans pentru achiziţionarea unor utilaje, nu da dreptul de deducere a T.V.A.-ului aferent acestei sume decât în situaţia in care tranzacţia a fost finalizată.
În absenta unei livrări de bunuri, plata unui avans rămâne fără finalitate economică, neputând fi dedus de T.V.A.-ul aferent sumei achitate cu acest titlu.
De asemenea, în mod corect s-a reţinut ca este lipsită de relevanţă susţinerea reclamantei in sensul ca nu a putut storna facturile de avans pentru ca au fost achiziţionate alte utilaje in anul 2009, iar în prezent societatea vânzătoare se afla în procedura insolventei.
Aspectul mai înainte reliefat nu o împiedică pe recurentă să formuleze cerere de declarare a creanţei ceea ce s-a şi întâmplat în fapt, împrejurare care face sa releve conduita neconforma a reclamantei fata de regimul fiscal, aceasta înţelegând sa solicite recuperarea întregii sume ce a fost achitată cu titlu de avans de ia debitoarea aflata in insolvenţă si totodată sa deducă T.V.A.-ui aferent acestei sume, tinzând astfel spre o îmbogăţire fără just temei.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la deducerea T.V.A.-ului în suma de 15.049 lei aferenta achiziţiilor de combustibil utilizat pentru vehicule ce nu se încadrează in excepţiile prevăzute de art. 1451, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, instanţa de fond in mod corect a reţinut ca recurenta reclamanta nu a făcut dovada ca vehiculele sale au fost utilizate pentru vreuna din ipotezele reglementate la lit. a-d din art. 1451 din C. fisc.
Aşadar, în mod temeinic si legal s-a reţinut in soluţionarea cauzei ca "aplicarea unui regim juridic derogator este posibila numai in situaţia dovedirii ipotezei speciale care determina incidenţa acestor norme iar în lipsa probaţiunii sunt relevante regulile generale, respectiv cele care exclud din sfera de deducere a T.V.A.-ului sumele achitate pentru achiziţia de combustibil."
Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata solicită instanţei respingerea lui, ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Procedând la o reanalizare a motivelor indicate de recurentă, se reţin următoarele.
1. În ceea ce priveşte suma de 133.448 lei reprezentând T.V.A., aferentă prestărilor de servicii efectuate de SC C.F.R. M. SA, apreciată ca fiind dedusă în mod eronat, refuzul a fost motivat în mod corect de lipsa documentelor justificative, o „chitanţă diverse încadrări”, precum cea prezentată, nu se încadrează în documentele cerute de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.). Factura fiscală din 12 ianuarie 2011 emisă de SC C.F.R. M. SA nu prezintă condiţiile minime prevăzute de H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc., de altfel recurenta nedovedind prin înscrisurile prezentate că situaţia concretă ar fi permis identificarea lucrărilor despre care se face vorbire.
2. Referitor la suma de 595.482 lei cu titlu de T.V.A., dedusă în mod eronat pentru avansurile aferente facturilor fiscale emise în luna noiembrie 2008, se apreciază că nu s-a făcut dovada livrării de bunuri, care ar fi permis restituirea taxei.
În lipsa acesteia, în raport de argumentele de fapt invocate - intrarea societăţii beneficiare în procedura insolvenţei, recurenta nu poate beneficia de dreptul de deducere T.V.A.
3. Referitor la declararea sumei de 15.049 lei reprezentând T.V.A. aferent achiziţiilor de combustibil, posibilitatea deducerii există doar atunci când s-a făcut dovada utilizării autovehiculelor în scopul realizării de profit a societăţii. Ori, cazul analizat nu se încadrează în prevederile art. 1451 alin. (1) din C. fisc. pentru a se putea deduce T.V.A. aferent combustibilului achiziţionat, autovehicule utilizate fiind de alt tip şi masă utilă decât impun normele aplicabile.
Interpretarea societăţii recurente precum că doar utilizarea autoturismelor în scop personal „nu ar permite” deducerea T.V.A. este eronată, T.V.A. fiind deductibil doar pentru utilizarea autovehiculelor strict în scopul producerii veniturilor, ceea ce nu s-a probat.
În concluzie Înalta Curte apreciază că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei cu referire la toate cele trei sume incidente.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate
Având în vedere că, în raport de motivele analizate hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală şi în faza recursului nu s-au adus noi probe în combaterea acesteia, Înalta Curte apreciază că recursul, neîncadrându-se în prevederile art. 3041 C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 290/CA din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 539/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 549/2015. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
