ICCJ. Decizia nr. 703/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 703/2015
Dosar nr. 4638/2/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 18 februarie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4141 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a obligat pârâta SC B.M.E. SRL să-i plătească: suma de 113.654 RON reprezentând finanţare încasată necuvenit; dobânzile de întârziere la această sumă, în cuantum de 0,1% pe zi, începând cu data de 30 decembrie 2012 şi până la plata efectivă; comisioanele bancare ocazionate de rambursarea sumelor datorate.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, apreciind-o ca netemeinică şi nelegală, a formulat recurs, întemeiat pe art. 3041 C. proc. civ. 1865, pârâta SC B.M.E. SRL.
3. Procedura de soluţionare a recursului
3.1. Examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 499 C. proc. civ.
Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat a fi întemeiată excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată de intimatul-reclamant M.D.R.A.P. prin întâmpinare.
Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
Nu au fost formulate, de către părţi, puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
3.2. Analizarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat. Condiţiile de admisibilitate în principiu a recursului
3.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Completul de filtru învestit cu soluţionarea dosarului de faţă constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu au fost indicate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
De asemenea, se reţine că, nici în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu au fost identificate din oficiu motive de casare.
3.3. Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat, va anula recursul, decizia urmând a fi comunicată părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de SC B.M.E. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 4141 din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 702/2015. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 704/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|








