ICCJ. Decizia nr. 766/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA Nr. 766/2015
Dosar nr. 159/2/2013
Şedinţa publică de la 23 februarie 2015
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 9 ianuarie 2013, reclamanta SC C.A.A. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - O.P.C.P., să se dispună anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 135 din 9 iulie 2012 şi anularea în parte a Procesului-verbal nr. 624.945 din 26 aprilie 2012, în sensul anulării corecţiei de 10% din valoarea contractului nr. 04 "Reabilitarea paturi de uscare din incinta staţiei de epurare a municipiului Arad" în cuantum de 44.767,85 euro, radierii titlului de creanţă contestat din Registrul debitorilor şi obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Nelegalitatea celor două acte administrative a fost invocată de reclamantă pentru următoarele motive:
- încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, pentru că procedura de atribuire a Contractului de lucrări nr. 04 şi executarea obligaţiilor rezultate din acest contract au avut loc înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 şi deci acest act normativ a fost greşit aplicat în cauză, cu atât mai mult cu cât prevede sancţiuni mai dure decât reglementarea anterioară - O.G. nr. 79/2003;
- încălcarea principiului european al dreptului la apărare, pentru că Procesul-verbal de constatare nr. 624.945 din 26 aprilie 2012 a fost întocmit fără analizarea punctului de vedere comunicat de reclamantă cu Adresa nr. 6013 din 5 aprilie 2012, iar prin decizia dată în soluţionarea contestaţiei administrative nu s-a răspuns, în mod argumentat, la apărările formulate;
- încălcarea principiului securităţii juridice, pentru că reclamanta a respectat toate regulile şi exigenţele legale, a luat toate măsurile rezonabile pentru a evita încălcarea unei dispoziţii în materie şi utilizarea neconformă a fondurilor publice, iar structurile Ministerului Finanţelor Publice au considerat că nu există nici o încălcare a prevederilor legale cu ocazia finalizării documentaţiei de atribuire;
- lipsa motivelor de fapt care au condus la constatarea neregulii, lipsa temeiurilor de drept încălcate din legislaţia achiziţiilor publice, incertitudinea valorii procentuale a corecţiei aplicate şi a valorii creanţei bugetare, în condiţiile în care nu a existat o neregulă în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, nu a fost încălcată nicio prevedere legală din materia achiziţiilor publice şi nu a existat un prejudiciu efectiv, real.
La data de 28 februarie 2014, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Raportului preliminar de audit nr. 50.115/AP din 30 ianuarie 2012 întocmit de A.A.C.C.R., care a stat la baza controlului finalizat prin Procesul-verbal de constatare nr. 624.945 din 26 aprilie 2012.
2. Soluţia instanţei de recurs
Prin Încheierea din şedinţa publică de la 28 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate, reţinând ca analiza legalităţii şi temeiniciei actelor administrative atacate prin cererea principală nu depinde de raportul de audit, dat fiind că, potrivit O.U.G. nr. 66/2011, emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de aplicare a corecţiilor este rezultatul controlului exercitat, în mod independent, de autoritatea de management.
În consecinţă, s-a constatat că nu este îndeplinită una din condiţiile de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv aceea ca de actul administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate să depindă soluţionarea litigiului pe fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 1.710 din 30 mai 2014, aceeaşi instanţă a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 135/627639 din 9 iulie 2012 emisă de M.F.P. - O.P.C.P., a anulat, în parte, Procesul-verbal de constatare nr. 624.945 din 26 aprilie 2012 pentru corecţia financiară aplicată contractului nr. 04 "Reabilitarea pături de uscare din incinta staţiei de epurare a municipiului Arad" în valoare de 44.464,61 euro, a admis, în parte, cererea de cheltuieli de judecată şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 22.012 RON.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, în mod nelegal, autoritatea pârâtă a stabilit nivelul corecţiei în baza prevederilor pct. 2.3 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011, în loc de pct. 1.7 din acelaşi act normativ, în condiţiile în care valoarea Contractului de lucrări nr. 04 încheiat între reclamantă şi SC C. SA a avut un preţ convenit de 1.585.807,70 euro, peste pragul stabilit în legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru care există obligaţia publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Nelegalitatea actelor administrative contestate a fost reţinută şi faţă de aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 119 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu motivarea că reclamanta nu a folosit un factor de evaluare nelegal, întrucât termenul de execuţie al lucrării constituie un factor legal de evaluare a ofertelor, iar prelungirea duratei de execuţie a lucrărilor, convenită de părţi, nu poate fi încadrată în abaterile prevăzute la pct. 2.3. din anexa O.U.G. nr. 66/2011.
De altfel, acest factor de evaluare nu a influenţat rezultatul evaluării în procedura de achiziţie publică derulată de reclamantă întrucât, pe de o parte, toţi cei trei ofertanţi au ofertat aceeaşi durată de execuţie a lucrării - 3 luni, iar pe de altă parte, oferta declarată câştigătoare a fost singura ofertă conformă.
Judecătorul fondului a apreciat că dacă s-ar considera că reclamanta a săvârşit o abatere de la legalitate sau regularitate prin acceptarea extinderii termenului de execuţie al contractului, aceasta ar constitui o împrejurare ulterioară atribuirii contractului, atribuire care a avut loc cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare privind achiziţiile publice, iar anexa O.U.G. nr. 66/2011 nu prevede o astfel de abatere, în funcţie de care să se poată aplica o corecţie financiară.
Motivul de nelegalitate prin care s-a invocat încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile a fost respins de prima instanţă, constatându-se că nu se pun probleme de drept intertemporal din perspectiva calificării şi sancţionării ca nereguli a abaterilor de la prevederile legale referitoare la desfăşurarea procedurilor de achiziţii publice, deoarece abaterile de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale în materie de achiziţii publice constituie nereguli nu numai sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011, ci şi sub imperiul O.G. nr. 79/2003, conform art. 2 lit. a) din acest ultim act normativ, coroborat cu art. 1 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, adoptate prin H.G. nr. 1.306/2007.
Motivul de nelegalitate prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare al reclamantei în procedurile administrative a fost respins de prima instanţă, de asemenea, ca nefondat, cu motivarea că, acesteia i s-a prezentat proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, fiind respectate prevederile art. 2 alin. (1), (4), (15) şi (21) din O.U.G. nr. 66/2011.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 1.710 din 30 mai 2014, au declarat recurs atât reclamanta SC C.A.A. SA, cât şi pârâtul M.F.E., reprezentat de M.F.P., în temeiul prevederilor art. V din O.U.G. nr. 107/2013.
3.1. Recursul declarat de reclamanta S.C. C.A.A. S.A.
Reclamanta a solicitat ca, în baza prevederilor art. 312 alin. (3), art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ. din 1865, să fie modificate considerentele sentinţei atacate, în sensul completării acestora şi admiterii tuturor motivelor de nelegalitate invocate prin acţiune, deci inclusiv a celor referitoare la încălcarea dreptului său la apărare în cursul procedurii administrative, la încălcarea principiului european al securităţii juridice, la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. Reclamanta a solicitat, de asemenea, modificarea soluţiei dată excepţiei de nelegalitate a Raportului de audit preliminar nr. 50115/AP din 30 ianuarie 2012, în sensul admiterii acestei excepţii de nelegalitate.
3.1.1. Încălcarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante în cursul procedurii administrative
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a analizat în raport cu legislaţia naţională şi europeană argumentele sale privind nerespectarea dreptului la apărare, cu precădere acelea prin care s-a susţinut că:
- la termenul pentru formularea unui punct de vedere util nu a fost suficient;
- partea nu a avut acces la întregul dosar întocmit de organele de control;
- nu a avut loc o audiere a reprezentanţilor companiei recurente;
- nu au fost analizate, în mod efectiv, argumentele invocate în contestaţia administrativă.
Critica astfel formulată s-a întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., art. 41 parag. 2 lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la dreptul contribuabilului de a fi audiat şi de o formula un punct de vedere într-un termen rezonabil înainte de adoptarea oricărei decizii care îi aduce atingere şi cu atât mai mult, în cazul unei sancţiuni cu caracter penal (Hotărârea pronunţată la 18 decembrie 2008 în Cauza C-349/2007 Sopropé, Hotărârea pronunţată la 25 octombrie 2011 în Cauza C-109/10P, Solvay c. Comisa Europeană, Hotărârea pronunţată la 5 iunie 2012 în Cauza C-489/10 Borda şi Hotărârea pronunţată la 26 februarie 2013 în Cauza C-617/10 Fransoon).
3.1.2. Încălcarea principiului european al securităţii juridice
Recurenta a susţinut că, instanţa de fond, nu s-a pronunţat cu privire la încălcarea acestui principiu prin aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, concretizată prin sancţionarea cu o corecţie financiară în baza unui act normativ care nu era în vigoare la data derulării procedurii de achiziţie publică şi de atribuire a contractului.
Recurenta a învederat că, potrivit jurisprudenţei comunitare, judecătorul european controlează compatibilitatea cu exigenţele principiilor securităţii juridice şi încrederii legitime a legislaţiei europene şi naţionale retroactive şi în cadrul acestui control, poate fi constatată compatibilitatea unei legislaţii retroactive cu principiul securităţii juridice doar dacă există cu adevărat circumstanţe excepţionale care, în mod evident, nu se confundă cu ipoteza culpei grave a autorităţilor naţionale, cum se constată în cauză, astfel că aplicarea retroactivă a unor sancţiuni financiare severe nu poate fi justificată prin incompetenţa şi incapacitatea de reacţie a autorităţilor naţionale dintr-un stat membru (Hotărârea pronunţată la 25 ianuarie 1979 în Cauza 98/78 RacKer, parag. 20 şi Hotărârea pronunţată la 30 septembrie 1982 în Cauza 108/81 Amylum, parag. 4).
3.1.3. Încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, confirmate la nivel comunitar de art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene, care prevede că nicio sancţiune administrativă nu poate fi impusă în absenţa unor dispoziţii în acest sens prevăzute într-un act comunitar emis anterior abaterii respective, iar în cazul modificării ulterioare a dispoziţiilor care impun sancţiuni administrative şi care sunt incluse în normele comunitare, se aplică retroactiv dispoziţiile favorabile.
Încălcarea de către autoritatea intimată şi ulterior, de către prima instanţă a acestor prevederi naţionale şi comunitare a fost invocată cu motivarea că O.U.G. nr. 66/2011 se aplică numai în ceea ce priveşte procedura de efectuare a controlului şi de valorificare a constatărilor, dar individualizarea abaterilor trebuie efectuată în conformitate cu cadrul normativ existent la momentul săvârşirii faptei - O.G. nr. 79/2003, chiar dacă efectele contractului de lucrări 2000/RO/16/P/PE/011 - 04, asupra căruia s-a aplicat corecţia financiară, continuă să se producă sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011.
În opinia recurentei, numai legea nouă - O.U.G. nr. 66/2011 reglementează pentru prima dată măsura administrativă de stabilire a corecţiilor financiare în cazul identificării unor nereguli în aplicarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, întrucât legea veche - O.G. nr. 79/2003 nu făcea trimitere la nereguli privind achiziţiile publice şi viza numai recuperarea sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă dacă fondurile comunitare sunt utilizate necorespunzător sau au fost obţinute necuvenit.
Aşadar, corecţiile financiare prevăzute de art. 6 alin. (3) şi art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt măsuri administrative cu caracter sancţionator reglementate pentru prima dată prin acest act normativ, astfel că acestea nu pot fi aplicate faptelor anterioare intrării în vigoare a acestei legi.
3.1.4. Încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la încălcarea acestor prevederi constituţionale de către structura de control, deşi rezultă că prin emiterea procesului-verbal contestat s-a creat o discriminare vădită şi nejustificată între persoanele care au săvârşit aceleaşi fapte şi se găsesc în aceeaşi situaţie, adică discriminări între:
- situaţia celui a cărui faptă a fost constatată la data intrării în vigoare a legii noi (O.U.G. nr. 66/2011), caz în care i se aplică sancţiunea prevăzută de legea veche (O.G. nr. 79/2003) şi
- situaţia celui care, deşi a comis aceeaşi faptă, la aceeaşi dată, nu a fost descoperit de organul constatator spre a fi sancţionat în baza legii vechi (O.G. nr. 79/2003), caz în care i se aplică sancţiunea prevăzută de legea nouă (O.U.G. nr. 66/2011).
3.1.5. Încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la Raportul de Audit preliminar nr. 50115/AP din 30 ianuarie 2012 întocmit de A.A.C.C.R.
Recurenta a susţinut că, la pronunţarea acestei soluţii, în mod greşit, s-a apreciat că soluţionarea pe fond a litigiului nu depinde de actul administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate, fără a fi fost avute în vedere următoarele aspecte:
- constatările Raportului de Audit au fost obligatorii pentru autoritatea care a emis procesul-verbal contestat;
- O.P.C.P. s-a conformat constatărilor din Raportul de Audit şi activitatea de control este rezultatul direct al celor indicate în acest raport;
- fapta constatată, temeiul juridic aplicabil şi sancţiunea aplicată sunt cele indicate în Raportul de Audit.
3.2. Recursul declarat de pârâtul M.F.E. s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, în baza cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
3.2.1. Nelegalitatea hotărârii prin care instanţa de fond a anulat actele administrative atacate, constatând că, prin prelungirea duratei de execuţie a lucrărilor nu s-a produs un prejudiciu şi că autoritatea de control nu a încadrat corect sancţiunea aplicabilă neregulii săvârşite.
Recurentul a criticat concluzia instanţei de fond că intimata-reclamantă nu a utilizat un factor nelegal de evaluare în atribuirea ofertei, deoarece în sensul dispoziţiilor art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul de execuţie al lucrării constituie un factor legal de evaluare a ofertelor.
În opinia recurentului, nu s-a avut în vedere că, potrivit Fişei de date a achiziţiei, durata de execuţie ofertată va rămâne fixă şi nu va putea fi modificată ulterior pe parcursul derulării contractului de lucrări şi că, potrivit raportului preliminar de audit, durata de execuţie a lucrărilor în baza Contractului nr. 2000/RO/16/PE/011 - 04, care a fost un factor de evaluare în atribuirea contractului, a fost modificată prin semnarea actelor adiţionare nr. 2 şi 3.
De asemenea, s-a arătat că, deşi se admite că în cauză s-a produs o abatere de la legalitate şi regularitate, aşadar o neregulă în sensul definiţiei dată în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa de fond nu a constatat, în mod corelativ, şi prejudiciul creat prin nerespectarea legislaţiei în materie, cu atât mai mult cu cât neregula săvârşită a fost constatată şi în Raportul Autorităţii de Audit.
Recurentul a criticat şi concluzia instanţei de fond că, faţă de valoarea preţului convenit al contractului, stabilirea nivelului corecţiei trebuia să se încadreze în prevederile pct. 1.7 din anexa O.U.G. nr. 66/2011, în loc de prevederile pct. 2.3 din acelaşi act normativ, cum a procedat autoritatea de control.
Raportat la valoarea estimată de 1.585.807,70 euro şi la obiectul contractului de lucrări, s-a învederat că nu este obligatorie publicarea în JOUE, nefiind în situaţia premisă impusă de art. 55 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 şi această situaţie este confirmată de Raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică 011 - 04, în care se menţionează, în mod clar, faptul că nu a fost publicat anunţ de intenţie şi că anunţul de participare a fost publicat în SEAP sub nr. 106856 din 30 august 2010.
3.2.2. Nelegalitatea hotărârii prin care instanţa de fond a stabilit obligaţia de plată pentru cheltuieli de judecată exagerat de mari în raport cu valoarea cauzei, amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse de avocat şi faptul că pretenţiile care formează obiectul acţiunii au fost admise doar parţial.
Recurentul a susţinut că se impunea reducerea cheltuielilor de judecată prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, care au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii, în mod vădit, disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Recurentul a precizat că nu i se pot imputa costurile legate de efectuarea raportului de expertiză, probă care, în opinia sa, nu era utilă în contextul în care înscrisurile depuse la dosar erau suficiente pentru a forma convingerea instanţei de judecată, aşa cum rezultă din hotărârea atacată, care nu a fost argumentată pe concluziile raportului de expertiză, ci numai pe înscrisurile emise de autoritatea de control.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente:
II.1. Recursul declarat de reclamanta SC C.A.A. SA va fi respins, ca nefondat, constatându-se că nu se impune completarea considerentelor hotărârii atacate pentru motivele invocate în baza prevederi lor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. din 1865.
II.1.1. Motivul privind încălcarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante în cursul procedurii administrative este nefondat şi instanţa de fond a constatat, în mod corect, respectarea acestui drept de către autoritatea de control, atât sub aspectul termenului, cât şi sub aspectul posibilităţilor de acces la dosar şi implicit, de formulare a apărărilor cu privire la neregula reţinută.
Astfel, s-a avut în vedere că, în conformitate cu procedura reglementată în art. 21 alin. (11), (14) şi (15) din O.U.G. nr. 66/2011, organul de control a prezentat recurentei-reclamante, ca structură verificată, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi aceasta şi-a formulat propriile apărări, analizate cu ocazia soluţionării contestaţiei administrative.
În baza probatoriului administrat în cauză, s-a constatat judicios în hotărârea atacată că actele deduse judecăţii au fost emise cu respectarea principiului european al dreptului la apărare prevăzut în art. 9 din C. proc. fisc. şi art. 41 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
II.1.2. Motivul privind încălcarea principiului securităţii juridice a fost analizat de instanţa de fond ca încadrându-se în apărările de fond în raport cu susţinerile recurentei-reclamante privind respectarea tuturor regulilor şi exigenţelor legale şi luarea tuturor măsurilor rezonabile pentru a evita încălcarea unei dispoziţii în materie sau utilizarea neconformă a fondurilor publice.
În consecinţă, se dovedeşte a fi neîntemeiată critica recurentei-reclamante privind omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la acest motiv de nelegalitate invocat prin acţiune numai pentru argumente legate de fondul litigiului, aşa cum corect s-a reţinut în hotărârea atacată şi nu pentru aplicarea greşită în timp a legii, cum s-a pretins în dezvoltarea prezentului recurs.
II.1.3. Motivul privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie a fost, de asemenea, analizat de către instanţa de fond, constatându-se întemeiat respectarea acestui principiu de autoritatea de control faţă de conţinutul normei de drept tranzitoriu cuprinsă în art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, din care rezultă că pentru activităţile de control iniţiate după intrarea în vigoare a acestui act normativ sunt aplicabile prevederile noii reglementări.
Sub acest aspect, s-a apreciat corect că sunt lipsite de relevanţă celelalte argumente susţinute de recurenta-reclamantă în condiţiile în care, atât sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011, cât şi sub imperiul O.G. nr. 79/2003, constituie nereguli abaterile de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale în materie de achiziţii publice.
II.1.4. Motivul privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie nu a constituit obiectul cererii de chemare în judecată, fiind numai ca un argument suplimentar invocat prin completarea la acţiune depusă la 28 martie 2014 pentru aceleaşi considerente care au fost deja avute în vedere la analiza motivului de nelegalitate privind încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile.
De altfel, aceste dispoziţii constituţionale nici nu sunt incidente în cauză, pentru că, pe de o parte, egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu poate fi extinsă şi pentru alte subiecte de drept, iar pe de altă parte, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu reprezintă o discriminare a acestora.
II.1.5. Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost corect interpretate şi aplicate de instanţa de fond la pronunţarea Încheierii din 28 martie 2014 prin care a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă cu privire la Raportul preliminar de Audit nr. 50.115/AP din 30 ianuarie 2012 întocmit de A.A.C.C.R.
Faţă de conţinutul concret al acestui act administrativ atacat pe cale incidentă şi de atribuţiile de control ale autorităţii intimate-pârâte exercitate, în mod independent, şi finalizate prin actele administrative contestate pe calea acţiunii directe în anulare, instanţa de fond a stabilit, în mod judicios, că, nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate, respectiv aceea ca de actul astfel atacat să depindă soluţionarea litigiului pe fond.
II.2. Recursul declarat de pârâtul M.F.E. va fi respins, ca nefondat, constatându-se că nu se impune modificarea hotărârii atacate pentru motivele invocate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.
II.2.1. Nelegalitatea soluţiei pronunţată pe fondul cauzei de către prima instanţă a fost neîntemeiat invocată în recursul ministerului pârât, constatându-se că anularea actelor administrative pe care acesta le-a întocmit în baza pct. 2.3. din O.U.G. nr. 66/2011 s-a justificat în circumstanţele concrete ale cauzei, din care rezultă că autoritatea contractantă a respectat legislaţia naţională şi comunitară privind achiziţiile publice la atribuirea Contractului de lucrări nr. 2000/RO/16/P/PE/011 - 04, nefiind prejudiciat bugetul Uniunii Europene sau fondurile publice naţionale aferente acestuia printr-o sumă plătită necuvenit.
Reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul de execuţie al lucrării constituie un factor legal de evaluare a ofertelor, judecătorul fondului a considerat întemeiat ca neregula imputată societăţii reclamante pentru prelungirea duratei de execuţie a lucrărilor prin actele adiţionale nr. 2 şi 3 nu poate fi încadrată în prevederile pct. 2.3 din anexa O.U.G. nr. 66/2011, care sancţionează "Aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor factori de evaluare nelegali", respectiv a unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor factori de evaluare care împiedică anumiţi ofertanţi potenţiali să participe la procedura de atribuire din cauza restricţiilor stabilite în documentaţia de atribuire.
Judecătorul fondului a reţinut, de asemenea, în mod întemeiat că, prelungirea duratei de execuţie nu a avut nici un impact asupra procedurii de achiziţie publică şi nu a alterat rezultatul procedurii de atribuire pentru a se reţine un potenţial prejudiciu, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
Conform acestei reglementări, prin neregulă se înţelege "Orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".
Susţinerile din recursul ministerului pârât cu privire la existenţa prejudiciului sunt infirmate chiar de propriile precizări depuse la instanţa de fond la termenul din 28 februarie 2014, din care rezultă că prin Nota de corecţie nr. 3 la raportul final de verificare a fost modificat calculul corecţiei financiare la 5% din totalul cheltuielilor certificate, avându-se în vedere că, mărirea duratei de execuţie a contractului (care a fost factor de evaluare) nu a avut impact asupra procedurii de achiziţie publică şi nu a influenţat rezultatul evaluării.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că reclamanta a săvârşit o abatere de la legalitate sau regularitate prin acceptarea extinderii termenului de execuţie al lucrărilor, instanţa de fond a calificat aceasta ca fiind o împrejurare ulterioară atribuirii contractului, care nu poate fi asimilată unei abateri prevăzute în anexa O.U.G. nr. 66/2011, pentru care să se poată aplica o corecţie financiară şi deci nu există un temei legal pentru corecţia financiară aplicată de ministerul pârât.
II.2.2. Nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond cu privire la cheltuielile de judecată acordate societăţii reclamante a fost invocată neîntemeiat în recursul pârâtului, constatându-se că, printr-o aplicare corectă a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, cuantumul acestor cheltuieli a fost stabilit în raport cu activitatea îndeplinită de apărător în cauză şi cu valoarea pricinii.
Împrejurarea că hotărârea primei instanţe nu a fost argumentată prin concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu justifică solicitarea pârâtului ca onorariul expertului să nu fie inclus în cheltuielile de judecată acordate reclamantei, în condiţiile în care acesta nu a formulat obiecţiuni cu privire la încuviinţarea şi la administrarea acestei probe, la care de altfel a participat prin reprezentanţii săi.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.
Cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs va fi respinsă pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, dat fiind că propriul recurs va fi respins şi nici nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte, în mod cert, cuantumul cheltuielilor suportate în calea de atac în baza contractului de asistenţă juridică indicat şi la prima instanţă.
III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, şi va respinge cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC C.A.A. SA şi de M.F.E. împotriva Sentinţei civile nr. 1710 din 30 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Respinge cererea recurentei-reclamante SC C.A.A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1016/2015. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 778/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
