ICCJ. Decizia nr. 818/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 818/2015
Dosar nr. 601/43/2012
Şedinţa publică de la 28 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.P.J. Harghita a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii nr. 440 din 29 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 230/2012.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, în baza art. 28 din O.G. nr. 137/2000, I.J.P. Harghita şi, implicit Postul de Poliţie Corund, nu intră sub incidenţa Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. Potrivit textului legal citat, numai autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciilor publice deconcentrate le revine obligaţia de a asigura folosirea, în raporturile cu cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, şi a limbii materne. Având în vedere obiectul sesizării, respectiv discriminarea faţă de minoritatea maghiară, prin neinscripţionarea numelui instituţiilor reclamate şi în limba maghiară, urmare a nerespectării de către I.P.J. Harghita - Postul de Poliţie Corund a prevederilor art. 19, respectiv art. 76 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 215/2001 republicată, se constată că unităţii reclamante şi structurilor subordonate nu îi sunt aplicabile obligaţiile stipulate prin textele de lege menţionate.
S-a mai arătat că potrivit art. 76 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 215/2001 obligaţia se referă la autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate. Potrivit art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ: "Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primării, ca autorităţi executive".
Astfel, a reţinut prima instanţă, analiza cadrului legal în domeniu evidenţiază faptul că, la nivelul unităţilor administrative-teritoriale, inspectoratele de poliţie judeţene nu sunt organizate ca servicii publice deconcentrate. Însăşi hotărârea atacată face referire indirectă la faptul că lista serviciilor publice deconcentrate nu este clarificată, însă concluzionează, în mod eronat, că Postul de Poliţie Corund desfăşoară o activitate de serviciu public deconcentrat.
Pârâtul C.N.C.D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
Prin Sentinţa nr. 274 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Harghita şi a fost anulată Hotărârea nr. 440 din 29 octombrie 2012 emisă de pârâtul C.N.C.D. în Dosarul nr. 230/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, prin Hotărârea nr. 440 din 29 octombrie 2012 pronunţată de C.N.C.D. în Dosarul nr. 230/2012, s-a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 republicată, prin neinscripţionarea numelui instituţiilor reclamate şi în limba maghiară, încălcându-se prev. art. 19 din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, au ca domeniu de aplicare deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe baza unuia din criteriile de discriminare enumerate de legiuitor, în mod exemplificativ, care are ca scop sau ca efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Pornind de la elementele constitutive ale faptei de discriminare, respectiv: a) existenţa unui tratament diferenţiat pentru situaţii analoage sau omitere de a trata, în mod diferit, situaţii diferite, necompatibile; b) existenţa unui criteriu de discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată; c) tratamentul să aibă, ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, instanţa de fond a constatat că nu există o reglementare legală aplicabilă reclamantului privind obligaţia de a asigura folosirea în raporturile cu cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale a limbii materne, aceasta în condiţiile în care reclamantul nu se încadrează în categoriile: autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice aflate în subordinea acestora sau a serviciilor publice deconcentrate.
Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevede că "autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative şi primării ca autorităţi executive".
Inspectoratele de poliţie judeţene nu se încadrează nici în categoria instituţiilor publice aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi nici în cea a serviciilor publice deconcentrate.
A mai reţinut prima instanţă că, potrivit prevederilor art. 1, 2, 4, 5 şi 22 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, inspectoratele judeţene de poliţie intră în structura organizatorică a Poliţiei Române care face parte din Ministerul de Interne, cooperând pe plan teritorial cu prefecţii, autorităţile administraţiei publice locale, autorităţile judecătoreşti, serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii.
Inspectoratele judeţene de poliţie nu sunt subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, ci colaborează cu acestea.
Prima instanţă a reţinut şi că, nefiind reglementată obligaţia de inscripţionare în limba maghiară a denumirii Poliţiei municipiului Târgu Secuiesc şi a Postului de Poliţie Corund din cadrul I.P.J. Harghita, Hotărârea C.N.C.D. de constatare a faptei de discriminare în sarcina acestor instituţii este nelegală.
Împotriva Sentinţei civile nr. 274 din 11 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 601/43/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş a declarat recurs C.N.C.D. invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv de recurs s-a invocat încălcare prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 motivându-se că instanţa de fond a apreciat eronat că instituţia reclamantului nu se plasează în aria instituţiilor publice cărora le revine obligaţia folosirii limbii materne în raporturile dintre aceasta şi cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv sub aspectul inscripţionării bilingve instituţionale, deoarece, în cadrul instituţie se desfăşoară o activitate publică, deţine informaţii de interes public care privesc activităţile s-au rezultă din activităţile publice ale acestuia ce trebuie difuzate inclusiv bilingv în unităţile administrativ-teritoriale unde se îndeplineşte ponderea impusă de lege adecvat dispoziţiilor coroborate ale art. 120 alin. (1) din Constituţie, art. 2 lit. a) şi b), art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 544/2001, art. 10 - 12 din H.G. nr. 123/2002, art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2005 şi art. 10 din Legea nr. 82/2007.
Se mai arată că şi în situaţia în care instituţia reclamantului nu poate fi categorisită ca serviciu public deconcentrat clasic, operează în cauză argumentul de analogie şi simetrie potrivit cu care acolo unde există conceptual juridic aceleaşi raţiuni pozitive şi practice, trebuie aplicate aceleaşi legi şi aceeaşi soluţie implicit în sensul asigurării folosirii limbii materne în raporturile dintre serviciul public teritorial specializat şi cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale.
Se face trimitere în acest sens la dispoziţiile art. 10 din Cartea Europeană a limbilor regionale sau minoritare respectiv art. 10 din Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992, care în esenţă statuează dreptul folosirii limbii minoritare în raporturile de comunicare pe orizontală sub toate aspectele implicit sau prioritar de natura inscripţionării bilingve şi accesării informaţiilor de interes public comunitar cu autorităţile administrative şi serviciile publice teritoriale lato senso.
Sunt evidenţiate de asemenea, dispoziţiile interne şi comunitare şi se face trimitere în acest sens la art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 120 alin. (2) din Constituţie, art. 10 din Legea nr. 282/0007, conjugate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 50 şi 76 din Legea nr. 215/2001, respectiv art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2005 raportat la dispoziţiile art. 10 şi 12 din Hotărârea nr. 123/2002 prin care este consacrat dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a autoriza limba maternă în raporturile cu autorităţile publice locale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Afacerilor Interne - I.J.P. Harghita solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală, susţinând că la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, inspectoratele de poliţie judeţene nu sunt organizate ca servicii publice deconcentrate şi nici nu sunt subordonate autorităţilor administraţiei publice locale. Prin urmare, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile ce reglementează obligaţia instituţiilor publice de a asigura folosirea limbii materne în raporturile cu cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale.
Examinând sentinţa recurată în raport de motivele invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin Hotărârea nr. 440 din 20 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 230/2012, C.N.C.D. a constatat existenţa unui tratament diferenţiat discriminatoriu potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 republicată, prin neinscripţionarea instituţiei reclamate şi în limba maghiară încălcându-se art. 19 din Legea nr. 215/2011 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, au ca domeniu de aplicare deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe baza uneia din criteriile de discriminare enumerate de legiuitor, în mod exemplificativ, care are ca scop sau ca efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Temeiul juridic al actului administrativ contestat impune aşadar verificarea de către instanţa de judecată în raport de elementele concrete ale cauzei, a tuturor condiţiilor legale pentru constatarea existenţei unei fapte de discriminare directă.
Discriminarea directă reprezintă tratarea unei persoane în baza oricăruia dintre criteriile prohibitive, în manieră mai puţin favorabilă decât tratarea altei persoane într-o situaţie comparabilă ceea ce implică următoarele elemente constitutive ale faptei de discriminare: existenţa unui tratament diferenţiat pentru situaţii analoage sau omiterea de a trata, în mod diferit, situaţii diferite necomparabile; existenţa unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) O.G. nr. 137/2000 republicată; tratamentul să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Îndeplinirea acestor condiţii cumulative a fost greşit reţinută de către C.N.C.D. aşa cum de altfel, a reţinut, în mod corect, şi prima instanţă.
Astfel, se reţine că potrivit art. 120 alin. (2) din Constituţie, "în unităţile administrativ-teritoriale aparţinând unei minorităţi naţionale cu o pondere de peste 20% din totalul populaţiei, se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în scris şi oral, în relaţiile cu autorităţile publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate în condiţiile prevăzute de Legea organică".
Legea fundamentală se referă deci la folosirea limbii minorităţilor naţionale în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate ca subiect de drept administrativ, Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală definind, în mod expres şi limitativ, în art. 23 - 25 care sunt autorităţile administraţiei publice locale şi anume Primarul, Consiliul local şi Consiliul judeţean.
În acelaşi sens sunt şi prevederile Legii nr. 240/2004 care în art. 19 alin. (1) reglementează printre atribuţiile prefectului şi pe aceea de a asigura folosirea în condiţiile legii a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au ponderea de peste 20%.
Inspectoratele de Poliţie judeţene nu se încadrează în categoria instituţiilor publice aflate în subordinea autorităţilor publice locale şi doar colaborează cu acestea şi nici nu pot fi calificate ca servicii publice deconcentrate.
Nefiind reglementată obligaţia de inscripţionare în limba maghiară, denumirea instituţiei reclamate nu poate fi constatată fapta de discriminare în sensul dispoziţiilor din O.G. nr. 137/2000 dar nici în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12/2000 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificat prin Legea nr. 103/2006, care consacră interzicerea generală a discriminării bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religii, opinii politice sau orice alte opinii, originea naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie în exercitarea oricărui drept prevăzut de lege ca situaţie premisă care nu se regăseşte în prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins în condiţiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.C.D. împotriva Sentinţei nr. 274 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 778/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 82/2015. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
