Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr. 101/CA/2010 - R
Ședința publică
din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție
- - Președinte instanță
- - - JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe
- - - Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra plângerii - în contencios administrativ - formulată de petentaSC SRL, cu sediul în localitatea S M,-, județul SMî mpotrivaDeciziei nr. 5199/C1/6104 din 01.10.2009a CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR B, în contradictoriu cuintimații PRIMĂRIA COMUNEI,cu sediul în nr.217, județul S M și SC NORD SA B, cu sediul în B M,-,.16, jud. M, având ca obiect - LITIGIU PRIVIND ACHIZIȚIILE PUBLICE.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 08.02.2010, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru acest termen, în termenul de pronunțare acordat s-au depus concluzii scrise, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Decizia nr. 5199/C1/6104 din 01.10.2009, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Bar espins ca nefondată contestația formulată de SC SRL S M în contradictoriu cu autoritatea contractantă PRIMĂRIA COMUNEI și a dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză.
Pentru a pronunța această decizie, a reținut următoarele:
Primăria Comunei, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, prin " licitație deschisă ", având drept obiect " Execuție lucrări de canalizare menajeră și stație de epurare Codrului, modernizarea străzilor " Pe V " Codrului și " Moara - ", județul SM" cod --8; --9; --9, publicând în anunțul de participare nr. 82394/17.07.2009, având ca dată de deschidere a ofertelor 05.08.2009, ora 10:10.
Conform cap. II.2.1). din anunțul de participare precizat anterior, valoarea estimativă a achiziției, este de 5.882.716 lei fără TVA.
Potrivit fișei de date a achiziției, criteriul de atribuire al contractului este " prețul cel mai scăzut ".
Potrivit raportului procedurii nr.1411, comisia de evaluare a procedat în data de 16.07.2009 la analizarea ofertelor financiare propuse, constatându-se următoarele prețuri:
- SC SRL - 5.000.809,89 lei;
- SC SRL - 4.692.251,00 lei;
- SC SRL - 5.000.656,00 lei
- SC I SRL - 5.006.619,21 lei;
- SC NORD SA - 5.000.414,73 lei;
- SC MONTAJ INSTALAȚII SA
- 5.277.818,00 lei;
Având în vedere faptul că motivul respingerii ofertei în cauză îl constituie prețul neobișnuit de scăzut ofertat de SC SRL, consiliul a analizat oferta acestuia în raport cu cerințele impuse de documentația de atribuire.
Astfel, potrivit art. 25 alin. (1) din OUG nr.34/2006, aprobată prin Legea nr-.337 /2006, cu modificările și completările ulterioare, " autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, luând în considerare orice formă de opțiuni și. orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului ".
Scopul stabilirii valorii estimative a contractului de achiziție publică este, pe de o parte, de a cunoaște care este suma ce urmează a fi disponibilizată de la bugetul de stat prin raportare la cerințele tehnice, calitate și necesitățile autorității contractante, iar pe de altă parte, de a servi drept barometru valoric în procesul de evaluare a ofertelor depuse.
Deci, chiar dacă prețul ofertat reprezintă în cazul de față factorul determinant în desemnarea ofertei câștigătoare a contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă are obligația de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea valorii estimative a contractului, pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea acestuia.
Ori, în condițiile în care SC SRL SMa ofertat un preț de lei 4.692.251,00 reprezentând aproximativ 79,76 % din valoarea estimată prevăzută pentru această achiziție publică, autoritatea contractantă în mod întemeiat a solicitat acesteia prin adresa nr. 2091/01.09.2009, justificări asupra ofertei sale financiare, precum și a termenului de execuție, respectând astfel prevederile art.202 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr.337/2006, cui modificările și completările ulterioare, potrivit cărora " în cazul unei oferte care are un preț neobișnuit de scăzut în raport de ceea ce urmează fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv ".
În acest sens sunt și prevederile art.36 din HG nr.834/2009, potrivit cărora " În sensul prevederilor art.202 alin.1 din ordonanța de urgență, o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport de ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 85 % din valoarea estimativă a contractului respectiv.; În cazul în care, pe parcursul evaluării, se constată existența unei oferte cu preț aparent neobișnuit de scăzut.autoritatea contractantă are obligația de a efectua verificări detaliate în legătură cu aspectele prevăzute de art. 202 alin.2 din ordonanța de urgență ".
Din analiza dosarului, consiliul a constatat că SC SRL, deși s-a conformat și a răspuns solicitării de clarificări prin adresa nr. 1623/04.09.2009, aceasta nu este concludentă, deoarece, potrivit raportului de specialitate nr.1394/07.09.2009 întocmit de expertul tehnic atestat în construcții, nu au fost prezentate pe de o parte prețurile la toate materialele incluse în ofertă, iar pe de altă parte, nu au fost precizate performanțele și costurile pentru toate utilajele incluse în ofertă, neputându-se asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați în caietul de sarcini.
Conform teoriilor economice, indiferent de optica sub care este privit, prețul măsoară ceva, putând fi la rândul său măsurat.
(fundamentarea economică) a prețului ofertei se face prin corelare cu elementele precis cuantificate, precum costurile de producție, normativele de calcul, compararea parametrilor tehnico - funcționali, lista de lucrări/materiale sau complexitatea lucrării ce urmează a fi executate.
Prin urmare, în orice fundamentare economică a oricărui preț se regăsesc formule de calcul, statistici și chiar indicatori macroeconomici ca bază de referință.
În baza celor de mai sus, consiliul a apreciat că în condițiile în care contestatorul nu a reușit să justifice prețul neobișnuit de scăzut ofertat în raport de ce urmează a se executa, în mod corect autoritatea contractantă a procedat la respingerea ofertei acesteia ca neconformă, în temeiul art.36 alin.2 lit.f). din HG nr.925/2006.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere SC SRL S M, solicitând anularea acesteia, cu consecința atribuirii contractului de achiziție publică în favoarea sa.
În motivarea plângerii sale, contestatoarea arată că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art.200 și 201 din OUG nr.34/2006 și ale art. 13 și 15 din HG nr.925/2006, nestabilind oferta câștigătoare numai prin compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut, pe care l-a prezentat ea.
Cauza declanșatoare a acestui rezultat nelegal îl constituie o solicitare de clarificări cerută de autoritatea contractantă prin adresa nr. 1358/01.09.2009, referitor la prețul considerat de comisia de evaluare ca fiind aparent neobișnuit de scăzut, în raport de ceea ce urmează a fi executat.
Consiliul a considerat că răspunsul la clarificările cerute de autoritatea contractantă, referitor la justificarea prețului neobișnuit de scăzut, este neconcludent, întrucât potrivit raportului de specialitate nr. 1394/07.09.2009 întocmit de expertul tehnic atestat în construcții, nu au fost prezentate prețurile la toate materialele incluse în ofertă, nu au fost precizate performanțele și costurile pentru toate utilajele incluse în ofertă, aspect ce poate afecta negativ calitatea lucrării, neputându-se asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați în caietul de sarcini.
Contestatoarea mai arată că prin soluția dată de autoritatea contractantă și Consiliu, au fost grav încălcate principiile care stau la baza întregii proceduri a achizițiilor publice (al nediscriminării, al tratamentului egal, al transparenței și eficientizării utilizării fondurilor publice).
Prin nemotivarea respingerii cererii sale, se dă mână liberă atât implementărilor unor soluții neadecvate, cât și deturnării fondurilor publice, deoarece s-a acceptat o ofertă mult superioară ofertei sale, care din punct de vedere tehnic nu satisface cerințele caietului de sarcini.
În drept au fost invocate prevederile OUG nr.34/2006 și Legea nr.554/2004.
Autoritatea contractantă, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea plângerii pentru considerentele expuse detaliat în motivare.
Verificând decizia contestată prin prisma motivelor invocate, conform art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
Din raportul de specialitate nr. 1394/07.09.2009 efectuat de expert cooptat inginer or, rezultă că prețul ofertei contestatoarei este foarte mic, valoarea manoperei este foarte mică pentru a executa lucrări de calitate corespunzătoare, iar valorile lucrărilor de săpături, utilaje, compactări și materiale, de asemenea sunt foarte mici (pg. 233 din volumul autorității contractante).
Potrivit art.36 ind.1 (1) din HG nr.925/2006, în sensul prevederilor art.202 al.(1) din OUG nr. 34/2006, o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 85 % din valoarea estimată a contractului respectiv.
În cazul în care, pe parcursul evaluării, se constată existența unei oferte cu preț aparent neobișnuit de scăzut în sensul prevederilor alin.(1), autoritatea contractantă are obligația de a efectua verificări detaliate în legătură cu aspectele prevăzute la art.202 al.(2) din ordonanță (al.2 al aceluiași articol).
În scopul efectuării verificărilor prevăzute la alin.(2) autoritatea contractantă va solicita ofertantului documente privind, după caz, prețurile la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale,modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forței de muncă, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru, conform alin.3.
În cazul în care informațiile prezentate de ofertant nu pot justifica prețul aparent neobișnuit de scăzut, oferta intră sub incidența prevederilor art. 36 al.(1) lit. f), conform al.4 al aceluiași art.36 ind.1.
Or, potrivit art.36 al.(1) lit. f) oferta este considerată inacceptabilă dacă în urma verificărilor prevăzute la art. 202 și 203 din OUG nr.34/2006 se constată că are un preț neobișnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat, executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametri cantitativi și calitativi solicitați din caietul de sarcini.
Art.37 din HG nr.925/2006 prevede că sunt admisibile doar ofertele care nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute la art. 36.
Potrivit art. 13 din HG nr.925/2006, în cazul în criteriul utilizat este " prețul cel mai scăzut ", astfel cum este prevăzut la art.198 alin.1 lit.b) din ordonanță, stabilirea ofertei câștigătoare se realizează numai prin compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile.
În speță, valoarea estimativă, fără TVA, a contractului de achiziție publică este de 5.882.716 lei, iar valoarea ofertei depusă de contestatoare este de 4.692.251, 00 lei fără TVA, reprezentând 79,76 % din valoarea estimată a contractului, procent mai mic de 85 % din această valoare.
Cum la solicitarea autorității contractante, contestatoarea prin informațiile furnizate n-a putut justifica prețul aparent neobișnuit de scăzut, în mod legal și în concordanță cu prevederile art. 36 ind.1 raportat la art. 36 al.(1) lit. f) din HG nr.925/2006, oferta sa a fost considerată inacceptabilă.
Este adevărat că potrivit art. 13 din HG nr.925/2006, în cazul în care criteriul utilizat este " prețul cel mai scăzut ", stabilirea ofertei câștigătoare se realizează numai prin compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, dar oferta contestatoarei fiind inacceptabilă, nu putea participa la compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fiind respectate toate principiile care stau la baza procedurii achizițiilor publice.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că plângerea contestatoarei este nefondată, urmând ca în baza art. 285 din OUG nr. 34/2006 să o respingă.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată plângerea declarată de petenta SC SRL,cu sediul în localitatea S M,-, județul SMî mpotriva Deciziei nr. 5199/C1/6104 din 01.10.2009 a CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR B, în contradictoriu cuintimații PRIMĂRIA COMUNEI,cu sediul în nr.217, județul S M și SC NORD SA B, cu sediul în B M,-,.16, jud. M, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABNILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - G - -
Jud. fond.
Red.dec. S- în concpet. 15.02.2010
Tehnored. 17.02.2010 - 5 exemplare emis/expediat 3 comunicări:
petenta SC SRL, S M,-, intimații PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în nr.217, județul S SC NORD SA B M, cu sediul în B M,-,.16, jud. M,Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Groza Gheorghe, Filimon Marcela