Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 108/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 108/

Ședința publică din 19 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție

- - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa

- - - JUDECĂTOR 3: Silviu

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerilor formulate de petentele și autoritate - contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CNADNR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI B - DRDP, împotriva deciziei nr. 3347/C6/3558 din 20.11.2007, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B în dosarul nr. 3558/2007 prin care s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea ROMÂNIA împotriva procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect "execuție lucrări de ranforsare sistem rutier DN 73 km 0+000-19+910; 20+975-69+ 340".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru datele de 12 februarie și 19 februarie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin Decizia nr. 3347/C6/3558 din data de 20.11.2007 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor () a decis următoarele: a respins excepția lipsei de interes a contestației invocată de autoritatea contractantă, a admis în parte contestația formulată de către ROMÂNIA cu sediul în B,--15, corp A1,.1, sect.1, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI și DRUMURI NAȚIONALE, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI B cu sediul în B, str. - nr. 13, -.1, jud. B și a dispus anularea deciziei de atribuire.

A dispus, din oficiu, anularea procedurii de atribuire.

Celelalte capete de cerere s-a constatat a fi rămase fără obiect, datorită măsurii de anulare a procedurii de atribuire, dispusă de către Consiliu.

Pentru a pronunța această decizie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut următoarele:

Prin contestația nr. 478 din 24.09.2007, înregistrată la sub nr. 16727 din 26.09.2007, ROMÂNIA a solicitat anularea deciziei de atribuire, motivând că aceasta este nelegală și, de asemenea, a solicitat continuarea procesului de evaluare a ofertelor, inclusiv a ofertei sale.

În motivarea contestației, se arată că cei doi operatori economici, au participat la procedura de licitație deschisă organizată de către DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI B, prin depunerea unei oferte. În data de 14.09.2007, susține contestatorul, a fost înștiințat, de către autoritatea contractantă, în legătură cu faptul că a fost declarată câștigătoare oferta, având valoarea de 58.799.937,50 lei, fără TVA, și în legătură cu care se preciza că a fost corespunzătoare, din punctul de vedere al cerințelor documentației de atribuire.

Contestatorul arată că decizia de atribuire încalcă prevederile nr.OUG 34/2006, privind conținutul comunicării rezultatului, respectiv prevederile art. 206, coroborat cu art. 207 alin. 2 lit.c din nr.OUG 34/2006, conform cărora autoritatea contractantă este obligată, să comunice caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare, în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziție publică. Față de aceste obligații stipulate prin normele legislative, contestatorul învederează că autoritatea contractantă a comunicat numai numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul și valoarea ofertei acestuia, fără a se face precizări în legătură cu caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare, în raport cu cea a "asocierii".

Față de conținutul comunicării rezultatului, ROMÂNIA învederează că oferta declarată câștigătoare are o valoare mult mai mare decât a sa, respectiv o diferență de 9.900.473,02 lei între cele două.

Pentru cele prezentate, contestatorul solicită Consiliului să constate nulitatea deciziei de atribuire și să declare necâștigătoare oferta

În contestație se arată că decizia autorității contractante se fundamentează pe o ofertă nerealistă, de realizare a proiectării și execuției unui contract de mare complexitate, în numai două luni.

Contestatorul motivează această critică prin faptul că, numai pentru etapa de proiect, trebuie să fie obținute autorizația de construcție, aviz Inspecția în Construcții B, aviz Agenția de Mediu, autorizație de construcție, proiectul tehnic finalizat de deviz general, caiete de sarcini, detalii de execuție.

Se supune atenției Consiliului, de către contestator, interdicția legală de a începe execuția de lucrări, pe timpul, sau anterior realizării proiectului tehnic, al obținerii avizelor necesare și a obținerii autorizației de construire.

Referitor la faza de execuție, contestatorul subliniază că aceasta nu poate începe decât după parcurgerea etapelor descrise, în mare, anterior, dar, subliniază, de asemenea, faptul că lucrarea în sine este de o mare complexitate și presupune exigență maximă, fiind vorba despre un drum național.

În sensul operațiunilor de execuție, contestatorul exemplifică cu cele din fișa de date a achiziției, respectiv reabilitarea sistemului rutier, lucrări de încadrare și scurgere a apelor, lucrări de racordări și sprijiniri, amenajare intersecții la nivel de cale ferată, reparații podețe și marcaje rutiere.

Se mai menționează, în contestație, în motivarea criticii referitoare la durata de execuție de 2 luni, și acțiunile de funcționare îndelungată a unei stații de mixturi asfaltice, asigurarea mijloacelor de transport și transportul materialelor pe întreaga distanță până la situl șantierului, crearea de stocuri suficiente de agregate și alte materiale pentru punerea în operă a mixturii asfaltice, reciclarea la pe o suprafață de 150.000 mp, realizarea de lucrări de consolidare și lucrări anexe.

În concluzia acestei prezentări, contestatorul arată că nici un ofertant, antreprenor specializat în construcția de drumuri, nu ar putea finaliza, în condiții normale și legale, lucrările care fac obiectul procedurii de atribuire, în numai 2 luni.

Un alt aspect la care se referă ROMÂNIA în contestație, este verificarea, pe tot parcursul execuției, a menținerii calității, prin teste de laborator, care se face, așa cum susține contestatorul, prin teste regulat de laborator, în anumite condiții impuse de standardele de calitate, ceea ce este un alt argument al acestuia în susținerea că termenul de 2 luni este nerealist pentru realizarea lucrării.

Mai mult, contestatorul susține că, în fișa de date achiziției, chiar autoritatea contractantă a prevăzut, ca perioada de referință, durata de 12 luni, iar, prin dispozițiile art.14.1 din contractul prezentat în fișa de date a achiziției, durata pentru proiectare și execuție se calculează de la data transmiterii ordinului de începere a lucrărilor, ceea ce îl determină pe acesta să considere că, din termenul de 2 luni oferit pentru efectuarea atât a proiectării, cât și a execuției, de către, ar rămâne, practic, 30 zile.

Contestatorul se referă și la modificările de contract aduse de către despre care susține că nu respectă cerințele prevăzute în fișa de date a achiziției, conducând la încălcare obligației de confidențialitate și a principiului egalității de tratament.

Astfel, se arată că, la punctul 7 din fișa de date a achiziției, este precizat că eventualele obiecțiuni se vor prezenta înainte de deschiderea ofertelor, iar la punctul 8 litera e din același document, este menționat că orice modificare trebuie să respecte condițiile de formă, cu respectarea confidențialității ofertelor, până la deschiderea acestora, în cadrul ședinței de deschidere a ofertelor.

Față de aceste prevederi, contestatorul consideră că mențiunea făcută în procesul-verbal al ședinței de deschidere, referitoare la faptul că înainte a fost depus de către proces-verbal de obiecțiuni, nr. 60/7132/26.07.2007, cuprinzând modificări ale clauzelor contractuale, este, în fapt, o încălcare a caracterului confidențial al ofertei.

Se învederează încălcarea, de către autoritatea contractantă a principiului egalității de tratament, precum și a prevederilor art. 201 alin. 2 din nr.OUG 34/2006.

Contestatorul arată, în contestație, că autoritatea contractantă a omis să dea răspunsuri la solicitările de calificări referitoare la documentația de atribuire, formulate de către ofertanți.

Astfel, aceasta arată că a transmis autorității contractante, prin fax, adresele nr. 324 din 11.07.2007 și nr. 345 din 18.07.2007, la care nu a primit răspuns, încălcându-se principiul transparenței.

De asemenea, se menționează, de către contestator, că autoritatea contractantă a omis să dea răspunsuri cu privire la sesizarea pe care i-a depus-o, privind încălcări ale prevederilor legale.

Contestatorul arată că, oferind un termen de execuție foarte scăzut, a creeat premisele obținerii unui punctaj bun la acest factor de evaluare, iar prin propunerea de modificare a contractului, a creat premisele prelungirii termenului de execuție al acestuia, eludând, în acest fel, rezultatul evaluării ofertelor.

Concluzionând, față de cele prezentate, contestatorul solicită anularea deciziei DIRECȚIEI REGIONALE DE DRUMURI ȘI PODURI B, privind rezultatul procedurii de atribuire, "repunerea" ofertei ROMÂNIA în procedura de atribuire și reluarea procedurii, obligarea autorității contractante de a lua toate măsurile corective pentru corectarea omisiunilor identificate mai sus, și, în final, solicită anularea procedurii de atribuire, pentru grave abateri de la prevederile legale și pentru imposibilitatea comparării ofertelor.

Contestatorul arată că își întemeiază contestația, în drept, pe prevederile art. 18, 185 și 186 (1), 255, 256, 272 din nr.OUG 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea celor susținute în contestație, au fost anexate, în copie, comunicarea rezultatului procedurii de atribuire nr. 60/553/12.09.2007, proces-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. 61/183/26.07.2007, adresa nr. 388/01.08.2007.

Cu adresa nr. 60/620 din 04.10.2007, înregistrată la. cu nr. 17789 din 08.10.2007, autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere referitor la contestație.

Astfel, se ridică, în înscrisul sus-menționat, excepția faptului că, în contestație, nu se precizează, în temeiul art. 255 alin. 1 și 3 din nr.OUG 34/2006, în ce fel au fost lezate, de către autoritatea contractantă interesele contestatorului, într-un drept al său, într-un interes legitim sau care este riscul acestuia de a suferi un prejudiciu, ca o consecință a unui act al autorității contractante de natură să producă efecte juridice.

În fapt, autoritatea contractantă arată că susținerile contestatorului cu privire la încălcarea prevederilor art. 206, coroborat cu art. 207 alin. 2 lit.c din.Oug nr. 34/2006, sunt nefondate, deoarece modalitatea de punctare a fost clar definită în documentația de atribuire, iar fiecare ofertant a primit câte un exemplar din procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, fiecare ofertant putând să ia cunoștință despre avantajele și dezavantajele relative ale fiecărei oferte.

Referitor la diferența dintre oferta financiară a și ROMÂNIA, despre care se face vorbire în contestație, autoritatea contractantă arată că aceasta nu are relevanță, deoarece criteriul de atribuire stabilit nu este prețul cel mai scăzut, ci oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Referitor la oferta privind termenul de execuție de 2 luni, învederată de contestator, autoritatea contractantă susține că nu are temei legal pentru descalificare respectivului ofertant și recunoaște că durata de execuție propusă de acesta este într-adevăr scurtă, dar nu insuficientă, iar în caz de nerespectate, sunt prevăzute, în contract, clauze privind sancțiuni.

Cu privire la propunerile de modificare a contractului cadru, formulate de către, se arată în punctul de vedere că acestea nu au fost acceptate, ceea ce s-a făcut cunoscut printr-o comunicare.

Autoritatea contractantă susține, de asemenea, referitor la răspunsul la sesizări ale unor eventuale încălcări ale prevederilor legale, că asociația "-" la data de 01.08.2007, în perioada de evaluare a ofertelor a transmis adresa nr. 389 din 01.08.2007, prin care solicită comisiei să respingă oferta, în caz contrar urmând a se adresa instanțelor de judecată, ceea ce, în opinia sa, reprezintă o încercare de întindere a comisiei de evaluare.

Față de cele prezentate, autoritatea contractantă solicită consiliului să dispună respingerea contestației, ca nefondată și lipsită de interes și să menționeze decizia nr. 60/553 din 12.09.2007, ca legală și temeinică.

Temeiul de drept invocat, îl constituie prevederile art. 274 din nr.OUG 34/2006.

Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, în considerarea prevederilor legale care guvernează materia achizițiilor publice, Consiliul a constatat următoarele:

În cauză se află o procedură de atribuire a unui contract de lucrări, prin licitație deschisă, care a fost inițiată de către autoritatea contractantă prin publicare în, în data de 05.06.2007, a unui anunț de participare, având numărul 17071, precum și în Monitorul Oficial al României partea a VI-

Au depus oferte 5 operatori economici, printre care și contestatorul, acestea fiind deschise în data de 26.07.2007, prilej cu care s-a încheiat procesul-verbal nr. 61/183.

Din raportul procedurii de atribuire nr. 61 nedatat, Consiliul a constatat că a fost declarată câștigătoare oferta, care a totalizat un număr de 88,21 puncte.

Analizând excepția lipsei de interes a contestatorului, invocată de către autoritatea contractantă, Consiliul a respins-o, având în vedere faptul că, în primul rând, ROMÂNIA are calitatea de ofertant în procedura de atribuire, în al doilea rând a depus o ofertă acceptabilă, iar în ultimul rând, oferta sa ocupă locul al II-lea după cea declarată câștigătoare, totalizând un număr de 85,71 puncte.

Analizând critica ROMÂNIA cu privire la conținutul comunicării nr. 60/553/12.09.2007, privind rezultatul procedurii de atribuire, Consiliul a constatat că aceasta este întemeiată, prevederile art. 207 alin. 2 fiind imperative, astfel: " autoritatea contractantă are obligația de a informa ofertanții a căror ofertă nu a fost declarată câștigătoare, asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează c)fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă, conformă și corespunzătoare, dar care nu a fost declarată câștigătoare, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare în raport cu oferta sa "

În ceea ce privește susținerea contestatorului cu privire la modificările propuse de către privind contractul cadru de achiziție publică, Consiliul a constatat că acestea sunt neîntemeiate, deoarece vizează, în fapt, documentația de atribuire din care face parte integrantă contractul, prin urmare nu au caracter confidențial.

Prevederea de la punctul 8 din documentația de atribuire, și nu 7 cum susține contestatorul, invocată în contestație ar fi fost încălcată, se referă la modificări ale ofertelor, înainte de deschiderea acestora, și nu la propuneri de modificare a documentației de atribuire.

Prin urmare, constatând netemeinicia, Consiliul nu a reținut această critică.

Analizând aspectele invocate în contestație, privind termenul de realizare a lucrării care face obiectul contractului, stipulat în oferta sa de către, respectiv de 2 luni, Consiliul constată faptul că acesta nu poate fi un termen realist, având în vedere faptul că se pune problema întocmirii unui proiect și abia apoi a efectuării execuției propriu-zise. De asemenea, Consiliul a reținut susținerea autorității contractante conform căreia nu există temei legal spre a respinge această ofertă, motivat de faptul că a prezentat un termen foarte scurt de realizare a contractului. Față de toate acestea, Consiliul a constatat incidența, în cauză, a prevederilor art. 15 alin.3 din nr.HG 925/2006, în conformitate cu care "ponderea stabilită pentru fiecare factor de evaluare nu trebuie să conducă la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică".

Astfel, Consiliul a constat, din oficiu, în temeiul art. 278 alin. 3 din nr.OUG 34/2006, cu modificările ulterioare, că, prin introducerea factorului de evaluare "durata de proiectare și execuție a lucrărilor - în luni", fără o altă limitare care să oblige la formularea unei oferte realiste și serioase, autoritatea contractantă s-a aflat, cum însăși recunoaște în punctul de vedere, în situația de a nu putea elimina ofertele nefundamentate, sub acest aspect, ba mai mult, de a le acorda un punctaj maxim, determinând în mod covârșitor rezultatul procedurii de atribuire.

Un alt aspect referitor la criteriul de evaluare a ofertelor, asupra căruia Consiliul s-a sesizat, din oficiul, este cel referitor la factorul de evaluare "programul calității", care a fost punctat, conform fișei de date a achiziției publice, după cum urmează: punctajul "se va acorda având în vedere modul de prezentare, rigurozitatea descrierii sistemului aplicat la lucrare, precum și gradul de acoperire a cerințelor de calitate prin procedurile tehnice de execuție care urmează să fie aplicate", în fapt, acestea fiind aprecieri de ordin subiectiv ale comisiei de evaluare, neraportate la nici un algoritm de calcul. S-a constatat astfel, încălcarea prevederilor art. 14 alin. 2 din nr.HG 925/2006, în conformitate cu care "algoritmul de calcul, precum și factorii de evaluare a ofertelor, care vor fi luați în considerare, în cazul aplicării criteriului "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", se precizează în mod clar și detaliat în cadrul documentației de atribuire și vor reflecta metodologia concretă de punctare avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare ".

Față de aceste aspecte, Consiliul a constatat grave încălcări ale prevederilor legale, care, dat fiind stadiul procedurii de atribuire, nu pot fi remediate fără a se încălca principiile care guvernează materia achizițiilor publice, drept pentru care a dispus, din oficiu, anularea procedurii de atribuire, în temeiul art. 278 alin. 6 din nr.OUG 34/2006, cu modificările ulterioare.

Raportat la această măsură, capetele de cerere privind anularea comunicării rezultatului procedurii de atribuire și reevaluarea ofertelor, s-a constatat a fi rămase fără obiect.

Împotriva deciziei pronunțate de au formulat plângeri petenta SC SRL B, solicitând Curții de APEL BRAȘOV să desființeze în tot Decizia nr.3347/C6/3558 din 20.11.2007 a, să rețină cauza spre rejudecare, pe fond să respingă contestația ca tardiv formulată și în subsidiar ca neîntemeiată și să oblige pârâta la cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, precum și autoritatea contractantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, care a solicitat modificarea deciziei și menținerea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică și, implicit, a deciziei de atribuire a contractului de lucrări întocmite ca urmare a evaluării ofertelor depuse pentru procedura de atribuire a contractului de lucrări prin licitație deschisă de "Execuție ranforsare sistem rutier DN 73A km 0+000-19+910; km 20+975-69+ 340".

Motivând plângerea, petenta SC SRL a arătat că a fost depășit de către contestatoarea SC ROMANIA SRL termenul de 10 zile prevăzut de art.272 alin.2 din OUG nr.34/2006, contestația fiind înregistrată de contestatoare la sub nr.16727 din 26.09.2007, iar decizia de atribuire a fost comunicată acestei contestatoare în data de 12.09.2007, deci cu mai mult de 10 zile înainte, astfel încât contestația a fost tardiv introdusă. În al doilea rând, petenta a mai arătat că prin Decizia pronunțată, a depășit limitele investirii sale și a acordat mai mult decât s-a cerut prin contestația cu care a fost învestită, în sensul că SC ROMANIA SRL solicitase prin contestație anularea deciziei de atribuire, continuarea procedurii de atribuire cu evaluarea ofertelor și în subsidiar obligarea autorității contractante de a lua măsuri de remediere, nu anularea procedurii. Cu toate acestea, a dispus din oficiu anularea întregii proceduri de licitație, invocând dispozițiile art.278 alin.6 din OUG nr.34/2006. deși aceste dispoziții legale nu ar permite să dispună din oficiu măsura anulării întregii proceduri, în absența unei solicitări exprese în acest sens. În al treilea rând, petenta invocă existența unor dispoziții contradictorii în Decizia atacată, precum și faptul că aceasta nu ar arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, petentul criticând motivul reținut de privitor la termenul de execuție nerealist din oferta petentului, anume termenul de 2 luni în care petenta susținea că poate executa lucrarea ce face obiectul licitației. Termenul de 2 luni este apreciat ca nefundamentat și neserios în decizia, pe un raționament tendențios, neadevărat, mai ales că autoritatea contractantă a confirmat că lucrarea licitată este posibil a fi executată în 2 luni, iar oferta făcută de petent este admisibilă, cu atât mai mult cu cât pentru majorări de întârziere sunt prevăzute în contract penalizări în sarcina executantului. Mai mult, petenta a invocat conținutul unei expertize întocmite de expertul tehnic, prin care se justifică tehnic termenul de execuție propus de petent ca fiind unul pertinent.

Petentul a mai arătat că în HG nr.925/2006, în cuprinsul art.14 alin.2, sunt prevăzute criteriile pe baza cărora se face adjudecarea contractului licitat, anume algoritmul de calcul, factorii de evaluare a ofertelor care vor fi luați în considerare, precizându-se în mod clar și detaliat în cadrul documentației de atribuire, aici intrând ponderea prețului ofertei (de 70% la licitație), durata execuției (de 20% ), la care se adaugă programul calității (10%).

În motivarea plângerii, petenta autoritatea contractantă a arătat că decizia de atribuire a contractului de lucrări a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, respectând criteriul de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic" și luând în calcul factorii de evaluare: prețul ofertei- 70%, durata de proiectare și execuție în luni - 20% și programul calității - 10%, precizând că nu prețul cel mai scăzut a fost unicul criteriu, ci toate cele 3 enumerate. În al doilea rând, termenul de 2 luni avansat în oferta petentului SC SRL nu este nerealist, chiar dacă este scurt, petentul adjudecatar prezentând un grafic detaliat pentru execuția lucrărilor, ce acoperă, proiectarea și execuția, un total de 2 luni, în timp ce contestatorul SC ROMANIA SRL a evaluat durata executării contractului la 7 luni, adică mult mai mult timp de executare a contractului. De asemenea, petenta autoritatea contractantă a mai arătat că a dat răspunsuri detaliate contestatoarei cu privire la documentația de atribuire, prin adresa nr.60/433/19.07.2007, atașând o copie la dosar.

La dosar a fost atașată întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Deciziei contestate.

A formulat întâmpinare în cauză contestatoarea Asocierea SC ROMANIA SRL- SRL, solicitând respingerea plângerilor depuse de petente împotriva Deciziei nr.3347/C6/3558, arătând următoarele: contestația a fost depusă în termen, deoarece a primit decizia în data de 14.09.2007 (data poștei) și a expediat-o în data 24.09.2007 (data de expediție), adică în termenul de 10 zile prevăzut de lege. În al doilea rând, Decizia atacată respectă dispozițiile legale, întrucât art.278 alin.6 din OUG nr.34/2006 permite să dispună inclusiv anularea procedurii de achiziție publică, inclusiv din oficiu, pentru constatarea unor încălcări ale legii în procedura de licitație derulată.

În al treilea rând, autoritatea contractantă nu a trimis contestatoarei o înștiințare conformă cu legea - cu dispozițiile art.207 alin.2 lit.c din OUG nr.34/2006, pentru că în comunicarea nr.60/553/12.09.2007 a comunicat numai numele societății câștigătoare, fără a preciza avantajele ofertei declarate câștigătoare. În al patrulea rând, oferta declarată câștigătoare prevede un termen prea scurt de executare a contractului, de numai 2 luni, termen în care sunt de efectuat mai multe etape, anume realizarea proiectului, obținerea avizelor de specialitate de la diferite instituții ale statului, obținerea autorizației de construire, devizul general al proiectului, caietele de sarcini, detaliile de execuție și apoi execuția fizică a lucrării, căreia petentul edition SRL i-a alocat un termen foarte scurt, de numai 2 săptămâni. Din aceste motive, arată intimata contestatoare, aprecierea că termenul de 2 luni este nerealist este o apreciere corectă. În ultimul rând, intimata a mai arătat că factorul de evaluare "programul calității", în maniera în care este prevăzut în documentație contravine dispozițiilor legale de stabilire a factorilor și a ponderii acestora la determinarea ofertei, pentru că se bazează pe aprecieri de ordin subiectiv.

La termenul de judecată din data de 08.01.2008, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a petentei SC SRL, unind-o cu fondul cauzei.

Instanța urmează a admite excepția invocată, întrucât la soluționarea contestației de către, petenta SC SRL fiind înștiințată de cu privire la contestația depusă de Asocierea SC ROMANIA SRL- SRL, dar nu a intervenit în acea cauză, având așadar calitatea de terț. Prin urmare, cauza a fost soluționată de către în primă instanță, chiar dacă într-o jurisdicție administrativă, dar aleasă de contestator, care a învestit organul jurisdicțional în mod legal, astfel încât întreaga procedură a soluționării întregii cauze, în toate fazele sale, este ținută de cadrul procesual născut la prima etapă de soluționare, adică de cadrul procesual derulat la, unde petentul SC nu a participat, deși a avut cunoștință de derularea procedurii de soluționare a contestației.

Pe fond, instanța urmează a admite în parte plângerea petentei autoritate contractantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în sensul de a dispune anularea Raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică nr.61/257/12.09.2007 emis de petenta autoritate contractantă și de a obliga petenta autoritatea contractantă la reluarea procedurii de atribuire a contractului prin licitație publică, menținând dispozițiile din decizia nr. 3347/C6/3558 din 20.11.2007 privind respingerea excepției lipsei de interes a contestației invocată de autoritatea contractantă și anularea deciziei de atribuire.

Astfel, în privința anulării întregii proceduri de licitație, instanța constată că această dispoziție cuprinsă în decizia atacată este excesivă, întrucât ea a fost făcută depășind cadrul procesual creat prin contestația cu care a fost investit Consiliul, unde contestatoarea Asocierea SC ROMANIA SRL- SRL a solicitat numai anularea procedurii de atribuire, continuarea procedurii de atribuire cu evaluarea ofertelor și, în subsidiar, obligarea autorității contractante de a lua măsuri de remediere. Exprimarea legiuitorului în art.278 alin.6 din OUG nr.34/2006 vizează numai soluțiile pe care le poate pronunța după ce a fost învestit, iar investirea cu soluționarea cauzei o face contestatorul, care poate formula mai multe capete de cerere, printre care și anularea procedurii de achiziție publică. Pe de altă parte, soluția anulării procedurii de licitație publică poate rezulta din contextul soluției pronunțate asupra cererii principale a contestatorului numai în măsura în care procedura de licitație a fost începută, derulată cu încălcarea esențială a legii, o încălcare a normelor de ordine publică, aceasta fiind singura situație în care principiul "in liminae litis" - în limitele sesizării - poate fi adoptată, în aplicarea judicioasă și corectă a dispozițiilor OUG nr.34/2006 coroborate cu dispozițiile codului d e procedură civilă referitoare la obiectul și limitele judecății.

În privința Raportului de atribuire a contractului de achiziție publică, instanța constată că aceasta nu conține algoritmul de calcul în extenso, ci doar elementele care au stat la baza atribuirii și hotărârea de atribuire, cu mențiunea aplicării criteriului "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic" și ofertantul adjudecatar, anume SC SRL. Ca atare, lipsește calculația propriu-zisă, din care să se poată observa cu exactitate ce elemente au intrat în ecuația, operațiunea de apreciere a ofertelor, ce rezultate matematice, fie ele de punctaj ori de procentaj a obținut fiecare ofertant și care a fost clasamentul final, cu rezultatele aferente pentru fiecare ofertant în parte.

Așa cum este redactat în prezent, cum este atașat la dosarul cauzei, Raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică încalcă principiile transparenței, tratamentului egal și al asumării răspunderii, prevăzute în art.2 din OUG nr.34/2006. De asemenea, comunicarea trimisă de către autoritatea contractantă contestatoarei intimate SC SRL este lapidară și nu menționează cauzele care au determinat respingerea ofertei contestatoarei și pentru care a fost admisă oferta adjudecată, așa cum impun dispozițiile art.207 alineatul 2 din OUG nr.34/2006, comunicarea în cauză contravenind acestor dispoziții legale imperative, care țin de principiul transparenței. În privința excepției lipsei de interes a contestatoarei, instanța constată că în mod corect a reținut că SC ROMANIA SRL are calitatea de ofertant în procedura de atribuire, a depus o ofertă acceptabilă și oferta sa a ocupat locul al doilea după cea declarată ca fiind câștigătoare.

Autoritatea contractantă are obligația legală de a analiza toate ofertele, iar după stabilirea ofertelor admisibile, să facă atribuirea contractului de achiziție publică urmărind aplicarea practică a regulilor și principiilor stabilite de legislația achizițiilor publice, de OUG nr.34/2006 în special, ca lege cadru în materie, evidențiind în mod neechivoc criteriile de atribuire și modul efectiv de calcul al punctajului sau procentajului ofertelor concurente, în scopul de a afișa, la finele procedurii, clasamentul de asemenea neechivoc și explicit.

Petenta autoritate contractantă si intimata contestatoare nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În consecință, instanța urmează a admite în parte plângerea formulată de petenta autoritate contractantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România B - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B împotriva decizie nr. 3347/C6/3558 din 20.11.2007 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pe care o modifică în parte în sensul că va dispune anularea Raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică nr. 61/257/12.09.2007 emis de petenta autoritate contractantă; va obliga petenta autoritatea contractantă la reluarea procedurii de atribuire a contractului prin licitație publică și va menține dispozițiile din Decizia nr. 3347/C6/3558 din 20.11.2007 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, privind respingerea excepției lipsei de interes a contestației, invocată de autoritatea contractantă și anularea deciziei de atribuire.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a petentei, cu sediul în B,- și, în consecință,

Respinge plângerea petentei B ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

Admite în parte plângerea formulată de petenta autoritate contractantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România B - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B împotriva decizie nr. 3347/C6/3558 din 20.11.2007 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pe care o modifică în parte în sensul că:

Dispune anularea Raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică nr. 61/257/12.09.2007 emis de petenta autoritate contractantă și

Obligă petenta autoritatea contractantă la reluarea procedurii de atribuire a contractului prin licitație publică.

Menține dispozițiile din Decizia nr. 3347/C6/3558 din 20.11.2007 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, privind respingerea excepției lipsei de interes a contestației, invocată de autoritatea contractantă și anularea deciziei de atribuire.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- --- - - - -

Grefier,

Red./18.03.2008

Tehnored./20.03.2008/2 ex.

Președinte:Georgeta Bejinaru Mihoc
Judecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 108/2008. Curtea de Apel Brasov