Despăgubire. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 107/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 19 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul, pârâtul inspectoratul școlar al județului teleorman și intervenienta împotriva sentinței nr. 3622/C/09.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 12 februarie 2008, respectiv pentru astăzi 19 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.3622/C/9.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului cu titlu de daune morale echivalentul în lei al sumei de 10.000 EURO; s-au respins restul pretențiilor reclamantului; s-a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulate de intervenienta; s-a dispus restituirea sumei de 3.76 lei achitată de reclamant în plus ca taxă de timbru.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Excepțiile invocate de Inspectoratul Școlar au fost respinse prin încheierea din 3.04.2007 a Tribunalului Teleorman, încheiere interlocutorie păstrată de Înalta Curte de Casație și Justiție în urma strămutării.
Tribunalul Teleorman, față de excepțiile invocate de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T, respectiv: excepția inadmisibilității actului pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzute de art.5 din Legea nr.29/1990, a arătat că, procedura prealabilă nu este necesară atunci când cel vătămat solicită doar despăgubiri. Explicația constă în faptul că în acel caz, sesizarea instanței se face în mod direct, iar termenul de prescripție de drept comun, curge de la data la care cel vătămat a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, potrivit art.12 din Legea nr.29/1990.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a statuat prin Decizia civilă nr. 6409/30.06.2006, în dosarul nr-, caracterul accesoriu al actului în despăgubiri, față de acțiunea principală vizând anularea actului administrativ vătămător, în raport de dispozițiile art.11 din Legea nr.29/1990, privind contenciosul administrativ (în vigoare la momentul soluționării raportului juridic de drept substanțial).
Cu privire la excepția decăderii din drepturi, nici această excepție nu a fost primită de tribunal deoarece despăgubirile pot fi cerute pe următoarele căi procedurale: odată cu anularea actului sau cu acțiunea în obligare, printr-o cerere accesorie.
În speță nu era necesară repunerea în termen deoarece reclamantul a solicitat anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării actului acțiunii de anulare, iar termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, dar acest lucru nu face trimitere la termenele prevăzute în prezenta lege care oricum se referă la executarea plângerii și respectiv acțiunii vizând nelegalitatea actului administrativ respectiv a refuzului nejustificat.
În această situație au rămas pe deplin aplicabile prevederile generale din Decretul nr.167/1958, privitor la prescripția exctinctivă, care reglementează termenul de prescripție având ca obiect printre altele, un drept patrimonial.
Art.12 din legea nr.12/1990, prevede că "în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării actului de anulare, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei.
De aici, se constată că textul de lege menționat nu se referă la nici un alt termen de prescripție de un an, precizând numai data de la care curge termenul de prescripție pentru cererea în despăgubiri.
În speța respectivă, actul administrativ a fost comunicat reclamantului la data de 5 iunie 2001, iar data la care a cunoscut paguba a fost 18 iunie 2004 ( data introducerii cererii de daune morale), așa încât acțiunea pentru daune morale se încadrează în termenul general prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de același pârât Inspectoratul Școlar Județean
Tribunalul a respins și excepția tardivității dreptului la acțiune al reclamantului deoarece în mod greșit a considerat pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T că cererea în despăgubiri poate fi înaintată în termen de 30 de zile de la data comunicării soluției asupra reclamației administrative.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ, în Decizia civilă nr.7846/28.10.2006 a motivat că "în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acțiunii în anulare, în această cauză au rămas pe deplin aplicabile prevederile generale ale Decretului nr.167/1958, respectiv termenul de 3 ani".
Cum cererea în despăgubiri a fost introdusă în acest termen general de 3 ani, Tribunalul a respins ca nefondată atât excepția tardivității actului cât și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, Tribunalul Brașova arătat că:
Prin decizia nr. 58/15 mai 2001, pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Tad ispus eliberarea din funcția de consilier juridic a reclamantului, ca urmare a reorganizării instituției.
Tribunalul Teleorman - Secția contencios administrativ, a admis contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar al Județului T, a dispus anularea deciziei nr. 58/15 mai 2001, reintegrarea contestatorului în funcția deținută de consilier juridic, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești calculate de la data eliberării din funcție și până la reîncadrarea efectivă, inclusiv plata indemnizației pentru concediul de odihnă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în speță nu a operat o restructurare reală în cadrul pârâtei.
Această sentință a fost menținută prin decizia nr. 17/17 ianuarie 2002 Curții de apel București.
Relativ la cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, instanța a reținut că din probatoriul administrat, rezultă că reclamantul se bucura de un prestigiu profesional și moral în comunitate desfășurându-și activitatea de consilier juridic la Consiliul Județean T și ulterior la Inspectoratul Școlar T timp de 25 de ani.
Din declarațiile martorilor, HG, I și, rezultă faptul că în speță concedierea i-a adus reclamantului suferințe fizice și psihice, având în vedere că a fost cunoscut că un bun profesionist, calitate ce i-a fost pusă la îndoială în urma concedierii.
Martorul a HG declarat că urmare a concedierii, reclamantul a fost " lovit în demnitatea sa", fiind "distrus din punct de vedere moral și fizic".
Martorul Iad eclarat că, reclamantul în perioada concedierii era încercat de un sentiment de rușine, întrucât cunoștințele manifestau compasiune față de împrejurarea că a fost eliberat din funcție, mai ales că era cunoscut ca un intelectual sensibil și care manifesta probleme cardiace.
Prin înscrisurile depuse și prin proba testimonială administrată în cauză reclamantul a făcut dovada că prin măsura concedierii i-au fost știrbite onoarea, prestigiul profesional și buna reputație de care se bucura.
În această situație prima instanță a apreciat că prejudiciul moral suferit de reclamant poate fi compensat prin obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei a sumei de 10.000 EURO, respingând totodată restul pretențiilor.
Întrucât reclamantul a achitat taxă judiciară de timbru de 3115 lei conform chitanței depuse la dosar, dosar nr. 1586/2004 al Tribunalului Teleorman, a dispus restituirea diferenței de 3.076 lei ca urmare a admiterii cererii de reexaminare la încheierea din data de 10 septembrie 2007.
Totodată a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenienta.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T, intervenienta în interesul pârâtului și reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1)În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T arată că a declarat recurs și împotriva încheierilor prin care s-au respins excepțiile invocate. În fapt menționează că: prin Decizia nr.58/15 mai 2001 emisă de Inspectoratul Școlar al Județului T, a fost eliberat din funcția de consilier juridic, ca urmare a dispozițiilor transmise de Ministerul Educației și cercetării cu adresa nr.10017 din 17.04.2001 privind reducerea personalului cu 30%. Decizia nr.58/2001 a fost anulată de Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr.1327/13.11.2001, sentința rămânând definitivă și irevocabilă.
Reclamantul a solicitat la acea dată și daune materiale (drepturi salariale) pe care le-a primit integral, respectiv suma de 106 mil.lei ROL, după cum rezultă din confirmarea de la fila 65 dosar nr.1586/2004 al Tribunalului Teleorman.
La data de 15.02.2002 reclamantul a solicitat și daune morale în sumă de 500 mil.lei ROL. Instanța de fond, prin sentința civilă nr.3214 din 13.11.2002 a anulat acțiunea civilă ca netimbrată, hotărâre menținută de Curtea de apel București, prin Decizia civilă nr.83/6.02.2003.
În data de 18.04.2004 reclamantul a solicitat din nou daune morale în sumă de 500.mil.lei ROL, majorată ulterior la suma de 150.000 EURO cerere ce a format obiectul dosarului nr.1584/2004 al Tribunalului Teleorman, pricină strămutată la Tribunalul Brașov (dosar nr-).
Recurentul pârât consideră că încheierile atacate cu recurs, ca de altfel și sentința civilă nr.3622/C din 9.11.2007 pronunțate de Tribunalul Teleorman și de Tribunalul Brașov sunt nelegale și netemeinice. Invocă nulitatea prevăzută de art.304 pct.9 Cod procedură civilă constând în aceea că hotărârile pronunțate de cele două instanțe ( conform art.255 alin.2 Cod procedură civilă hotărâri fiind considerate și încheierile) sunt lipsite de temei legal și au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Potrivit art.27 din Legea nr.554/2004 a Contenciosului administrativ cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii (2 2004) vor continua să se judece conform legii aplicabile în momentul sesizării instanței, deci a Legii nr.29/1990 a contenciosului administrativ.
Odată cu introducerea cererii de daune morale reclamantul trebuia să facă dovada că a oferit autorității publice pârâte, posibilitatea de a rezolva pe calea plângerii prealabile litigiul, așa cum prevede imperativ art.5 alin.1 din Legea nr.29/1990, în termenul de 30 zile de la data când s-a comunicat reclamantului actul administrativ; termenul de 30 de zile este un termen de decădere.
Reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie prevăzută de lege.
Acțiunea reclamantului este inadmisibilă și sub un alt aspect. Art.12 din Legea nr.29/1990 reglementează o situație de excepție de la regula instituită prin art.1 din Legea nr.29/1990, aceea a acțiunilor "de plină jurisdicție", în sensul de acțiune complexă care să conțină și capătul de cerere referitor la despăgubiri, atât pentru daunele materiale cât și pentru cele morale. Reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei la data eliberării din funcție - 15 mai 2001. În orice caz reclamantul a cunoscut întinderea pagubei la data de 15.02.2002, când a solicitat suma de 500 mil.lei ROL daune morale.
Nu este de conceput ca prin acțiuni ulterioare, în temeiul art. 12 din Legea nr.29/1990, reclamantul să acopere lipsa de diligență în acțiunea în anulare, de a omite să ceară și daune morale.
Ambele instanțe nu au examinat, în concordanță cu textele de lege aplicabile, cu doctrina și cu jurisprudența instanței supreme, cererile pârâtei.
Numai încheierile prin care se soluționează excepții de fond, au caracter interlocutor, însă pârâta a invocat și excepții de procedură, asupra cărora tribunalul putea reveni pe parcursul soluționării cauzei sau prin hotărârea finală.
Acțiunea reclamantului este tardivă, deoarece termenul de 30 de zile în care putea fi sesizată instanța (art.5 alin.2 din Legea nr.29/1990) curge de la data comunicării soluției privind reclamația administrativă.
Reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege.
În speță nu este în nici un caz aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, după cum susține neîntemeiat reclamantul, ci termenele de prescripție speciale aplicabile în materia contenciosului administrativ, cel mai fiind de un an.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, deoarece pârâta nu a fost de rea credință la data emiterii actului administrativ atacat, ci dimpotrivă s-a conformat dispozițiilor Ministerului Educației și Cercetării - dispoziții pe care reclamantul nu le-a contestat niciodată, privind reducerea personalului cu 30%.
Existența prejudiciului moral nu a fost dovedită cu probe convingătoare, iar fapta ilicită nu există, nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a sa.
Se invocă practică judiciară în materie.
2) Intervenienta critică soluția instanței de fond arătând că aceasta nu a dat dovadă de rol activ, nu a invocat excepții din oficiu și nu a dat relevanța cuvenită înscrisurilor depuse.
Pe cale de excepție a invocat netimbrarea cererii de chemare în judecată citând dispozițiile art.5 alin.3 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 prin care se impune precizarea sumelor în lei, solicită verificarea achitării timbrului judiciar și art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997, art.21 din Constituție și art.15 lit.a din Legea nr.146/1997. Subliniază că cererea reclamantului nu este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Într-un alt dosar reclamantului i s-a anulat acțiunea ca netimbrată.
Consideră că în mod nejustificat s-au respins excepțiile invocate de ea: excepția lipsei procedurii prealabile (conform art.5 din Legea nr.29/1990 aceasta este obligatorie); excepția tardivității (termenul de 30 de zile curge de la data comunicării soluției privind reclamația administrativă; acțiunea în anulare trebuie să cuprindă și cererea de despăgubiri; reclamantul a cunoscut întinderea pagubei de la data eliberării din funcție:5.06.2001; nu a dovedit că au existat împrejurări mai presus de voința sa care l-au împiedicat să se adreseze instanței, deci este decăzut din acest drept conform art.103 alin.1 Cod procedură civilă) excepția prescripției dreptului la acțiune (se aplică legea specială respectiv Legea nr.29/1990 și nu Decretul nr.167/1958 privind prescripția exctinctivă; acela mai termen fiind de 1 an nu de 3 ani cum s-a reținut). Consideră deci că demersul reclamantului este tardiv, reclamantul fiind decăzut din dreptul de a mai înainta o astfel de cerere. Apreciază că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii fiind incidente prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Analizează condițiile atragerii răspunderii civile delictuale care trebuie îndeplinite cumulativ: fapta ilicită nu există deoarece a fost eliberat din funcție cu respectarea instrucțiunilor primite de la Ministerul Educației și Cercetării; imediat după anularea decizie de disponibilizare s-a procedat la reintegrarea lui și acordarea drepturilor bănești cuvenite; reclamantul deși pretinde 150.000 lei EURO daune morale, nu dovedește existența unui prejudiciu real, el caută să se îmbogățească fără justa cauză, prejudiciul trebuie să fie cert ca să fie susceptibil de reparare; dă o dimensiune apocaliptică suferințelor pe care le-a resimțit pe parcursul litigiului; depozițiile martorilor sunt subiective, iar pârâtul nu a fost informat de proces datorită calității reclamantului de consilier juridic și nu și-a propus martori; a fost disponibilizat datorită restructurării Inspectoratului Școlar și nu din motive care țineau de persoana angajatului, nu s-a pus la îndoială calitatea lui de bun profesionist; rețeta medicală depusă nu dovedește că afecțiunea menționată era ulterioară desființării postului; prejudiciul pretins este exagerat și cuantumul acordat este de asemenea foarte mare, toți cei disponibilizați vor solicita astfel de despăgubiri; nu există raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și nici vinovăție, Inspectoratul Școlar al Județului T nu a fost de rea credință la data emiterii actului administrativ ci a procedat astfel la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării; s-a executat imediat hotărârea de reintegrare în funcție. Se arată că în practica CEDO s-a statuat că simpla constatare a încălcării dreptului de către o autoritate administrativă printr-o hotărâre judecătorească reprezintă în sine o reparație echitabilă, suficientă pentru orice prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de reclamant. Se subliniază buna credință a intervenientei care a făcut demersuri pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătorești.
Se subliniază că singurul considerent reținut de instanța care a judecat contestația reclamantului a fost că acesta este "luptător pentru Române" deci nu putea fi disponibilizat conform Legii nr.42/1990. În prezent reclamantul a fost exclus din Asociația 22 1989 deoarece este bănuit că ar fi făcut poliție politică.
3) Reclamantul redă considerentele sentinței instanței de fond și solicită reevaluarea bănească a prejudiciului moral cauzat, el l-a estimat minimal la 150.000 EURO; iar față de sfera largă a delictului civil, agresiunea asupra persoanei și fapta ilicită continuate asupra integrității valorilor personalității sale suma acordată e prea mică; prima instanță nu a compensat valoric suferința psihică îndelungată și obsesivă, distructivă cu deznodământ grav asupra stării de sănătate, nu a evaluat efectele negative ale stresului procesului ce a durat în 2001 - 2007, suma nu compensează umilința la care a fost supus prin lipsa banilor în perioada înlăturării lui din funcție și până la stabilirea biroului în grupul sanitar al camerei oficiale a instituției, i s-au produs suferințe psihice durere sufletească, i s-au vătămat valorile personalității raportate la nivelul intelectual, sensibilitate, prețuirea valorilor morale.
În drept se invocă prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.998 cod civil și art.41 din CEDO.
Reclamantul a depus la dosar și întâmpinare la recursul declarat de intervenienta arătând că acesta este inadmisibil fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală; i s-a respins cererea de intervenție în interes propriu prin încheierea de ședință din 10.09.2007 și nu a dobândit nici calitatea de intervenient în interesul altuia, încheierea n-a fost atacată cu recurs deci recursul ei este lovit de nulitate. Cu privire la motivele de recurs arată că excepția netimbrării nu poate fi primită, s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă cât este taxa nu se poate ridica din nou această problemă în recurs; iar pe fond s-a constatat delictul civil, eliberarea sa din funcție nu a avut la bază o restructurare reală, iar sentința a fost refuzată la executare; i-au fost vătămate valorile morale ale personalității ca onoarea, demnitatea, prestigiul profesional, reputația neștirbită, etc; numita îl vatămă și în recurs arătând că este bănuit că ar fi avut calitatea de informator, colaborator sau agent al fostei poliții secrete comuniste.
Solicită prin întâmpinare și respingerea recursului pârâtului Inspectoratului Școlar al Județului. Consideră că se prezintă o situație de fapt deformată, tendențioasă neconformă cu punctul de vedere oficial comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție. Solicită respingerea excepțiilor invocate cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie; pe fond reia argumentele din propriul recurs.
Intervenienta a depus întâmpinare la recursul reclamantului solicitând respingerea acestuia, subliniază că susținerile acestuia sunt fără suport probator, s-au copiat paragrafe din diverse spețe din culegerea de practică judiciară scoase din context pentru a impresiona instanța de recurs. Invocă excepția nulității recursului reclamantului ca nemotivat în drept. La dosar s-au depus declarații notariale și cu alte opinii decât cele reținute de instanța de fond. Se dau exemple: depozițiile domnilor, Gh, etc. și chiar răspunsurile la interogatoriu al reclamantului. Arată că are calitate procesuală deoarece prin încheierea din 24.04.2007 instanța i-a admis cererea de intervenție în interesul Inspectoratului Școlar al Județului T. A atacat odată cu fondul încheierea prin care i s-a respins admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu.
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate d părți pentru prima oară în recurs, Curtea reține următoarele:
Excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de intervenienta urmează a fi respinsă având în vedere faptul că reclamantul a depus la dosarul de fond taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Prin hotărâre irevocabilă s-a admis cererea de reexaminare a taxei față de natura juridică a acțiunii, iar prin sentința atacată s-a dispus restituirea sumei achitate în plus. În speță nu sunt incidente dispozițiile art.20 alin.5 din legea nr.146/1997.
Reclamantul recurent a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității recursului intervenientei ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Curtea reține că prin dispozitivul sentinței civile atacate s-a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta, deci și aceasta a fost parte în proces având calitatea de intervenientă în interesul pârâtului. Pârâtul a declarat recurs, deci recursul intervenientei nu poate fi socotit neavenit conform prevederilor art.56 Cod procedură civilă. Intervenienta are calitate procesuală și poate declara recurs împotriva sentinței alături de persoana pentru care a intervenit.
Pentru considerentele arătate, urmează să se respingă excepția inadmisibilității recursului intervenientei și a lipsei calității procesuale active a acesteia.
Intervenienta a ridicat excepția nulității recursului reclamantului ca nemotivat în drept. Din analiza recursului reclamantului, Curtea constată că acesta este motivat în fapt și în drept în termenul legal. Conform art.306 alin.(3) Cod procedură civilă "indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304". De observat și un alt aspect, hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ poate fi atacată doar cu recurs, iar potrivit art.3041Cod procedură civilă recursul declarat în acest caz nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând analiza cauza sub toate aspectele deci inclusiv cu privire la temeinicie.
Urmează a se respinge excepția nulității recursului reclamantului față de cele arătate anterior.
Celelalte excepții au fost invocate și în fața instanței de fond și soluționate de aceasta, Curtea le va analiza ca motive de recurs. De altfel, critica modului de soluționare a excepțiilor reprezintă ponderea motivelor de recurs formulate de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T și de intervenientă.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă atacată, precum și încheierile premergătoare hotărârii, raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursurile pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T și intervenientei sunt parțial fondate, iar recursul reclamantului este nefondat.
Motivele de recurs ale pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T și ale intervenientei coincid în cea mai mare parte, în consecință ele vor fi analizate împreună.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T la plata de daune morale arătând că a suferit un prejudiciu ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal care ulterior a fost anulat.
Cererea prezentă este accesorie acțiunii principale prin care s-a cerut anularea Deciziei 58/15 mai 2001 emisă de Inspectoratul Școlar al Județului
Conform art.5 din Legea nr.29/1990 (lege în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat) "înainte de a cere instanței anularea actului, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său autorității emitente. Este procedura cunoscută sub denumirea de plângere prealabilă, recurs grațios etc, prin care se solicită însăși autorității emitente să-și revoce propriul act considerat nelegal.
Această procedură este într-adevăr obligatorie în cazul acțiunii principale care are ca scop anularea actului administrativ, dar nu este obligatorie pentru cererile accesorii acesteia cum este cea în despăgubiri.
Corect s-a respins excepția inadmisibilității cererii de față ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile.
Regula este ca cel vătămat să ceară anularea actului administrativ și în același timp și despăgubiri.
Art.12 din Legea nr.29/1990 permite "ca în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acțiunii în anulare, să ceară ulterior despăgubiri printr-o cerere separată, termenul de prescripție curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei."
Reclamantul a solicitat daune materiale în același timp cu cererea de anularea actului, acțiune care i-a fost admisă și hotărârea a fost și executată.
Daunele prezente le solicită pentru prejudiciul moral suferit cu ocazia desfășurării procesului și până la punerea în executare a hotărârii de reintegrare în funcție cu plata despăgubirilor materiale aferente.
. acestui prejudiciu moral nu putea fi cunoscută la data formulării cererii în anularea actului administrativ și nu putea fi nici determinabilă.
Data cunoașterii întinderii "pagubei" se situează după data de 17 ianuarie 2002, data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a anulat actul administrativ atacat. Singura dată la care se raportează legiuitorul este cea a "cunoașterii întinderii pagubei" iar sancțiunea nerespectării termenelor este prescripția și nu decăderea din drept.
Am arătat că cererea în despăgubiri este o cerere accesorie celei în anularea actului administrativ. O situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei. Cererii în despăgubire i se aplică deci dispozițiile Legii nr.29/1990 în vigoare la data emiterii actului.
Art.12 din Legea nr.29/1990 prevede că termenul de prescripție pentru cererea în despăgubiri curge de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei. Reclamantul pretinde că a cunoscut întinderea prejudiciului după punerea în executare a hotărârii judecătorești de anulare a actului prin care a fost eliberat din funcție, nu indică o dată exactă, dar o putea situa după ianuarie 2002.
Legea nr.29/1990 nu prevedea un termen special de prescripție pentru acțiunea în despăgubiri (așa cum prevede în prezent art.19 din legea nr.554/2004) în consecință se aplică termenul de prescripție de drept comun, respectiv cel de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958. Acest termen nu a fost depășit în speță (acțiunea e introdusă în 18 iunie 2004).
În acest sens sunt și doctrina și jurisprudența în materie.
Toate excepțiile invocate de pârât și intervenientă au fost corect soluționate de către instanța de fond, iar respingerea lor este legală.
Intervenienta a arătat și că în mod greșit s-a respins cererea sa de intervenție în interes propriu. Acest motiv de recurs împotriva încheierii este nefondat.
Conform art.49 Cod procedură civilă "oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său". Intervenienta nu a invocat "un drept al său" ea apără interesele pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului Faptul că există posibilitatea ca pârâtul să se întoarcă cu acțiune în regres împotriva sa ca funcționar public în situația în care ar fi obligat la plata de daune nu-i conferă acesteia "un drept" față de părțile din proces.
Pe fondul cauzei, situația de fapt este cea reținută de tribunal. Actul administrativ de eliberare din funcție a reclamantului a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
S-a dispus reintegrarea acestuia și plata despăgubirilor materiale. Reclamantul a pretins că a suferit și un prejudiciu moral și a solicitat repararea acestuia, cuantificându-l la 150.000 EURO.
Curtea urmează să analizeze în speță întrunirea condițiilor de atragere a răspunderii administrativ patrimoniale, o formă specifică a răspunderii în dreptul administrativ. Condițiile reținute din analiza dispozițiilor Legii nr.29/1990 (acestea sunt aceleași și în viziunea Legii nr.554/2004) sunt: a) actul administrativ să fie ilegal; b) existența prejudiciului; c) raportul de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciu și d) culpa autorității publice.
În cauza dedusă judecății s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă că actul administrativ este ilegal.
Din declarațiile martorilor audiați și ale martorilor pârâtului date la notar rezultă că reclamantul a fost afectat moral de eliberarea sa din funcție, emiterea actului ilegal a avut repercusiuni asupra prestigiului său și sentimentului de autoapreciere.
Deci reclamantul a suferit un prejudiciu moral.
de cauzalitate între actul administrativ ilegal și prejudiciul suferit este dovedită. Reclamantul a trebuit să treacă printr-un proces, să stea fără veniturile cu care era obișnuit o perioadă de timp, să facă față atitudinii compătimitoare a celor din jur, toate datorită emiterii deciziei de către Inspectoratul Școlar al Județului Actul administrativ (anulat ca nelegal), ca manifestare de voință a recurentului pârât Inspectoratul Școlar al Județului T este cauza prejudiciului moral suferit de reclamant.
Recurenții - pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T și intervenienta susțin că lipsește vinovăția organului administrativ. Inspectoratul s-a conformat dispozițiilor Ministerul Educației și Cercetării și nu a fost de "rea credință" la emiterea actului.
"Fapta ilicită", în cazul contenciosului administrativ este reprezentată de emiterea actului administrativ ilegal care nu se poate face fără o vină a organului administrativ. Nu se cere reclamantului să dovedească culpa organului sau funcționarului, culpa se prezumă.
Dispozițiile Ministerului Educației și Cercetării erau în sensul restructurării nu a disponibilizării reclamantului care așa cum arată și intervenienta era "protejat" de o lege specială (Legea nr.42/1990).
Toate cele trei recursuri critică modul de cuantificare a prejudiciului efectiv suferit de reclamant; pârâtul și intervenienta susțin că s-a acordat prea mult, reclamantul că a primit prea puțin.
Daunele morale se apreciază raportat la situația concretă dedusă judecății. morală, starea de neliniște, de incertitudine, scăderea prestigiului în fața celorlalți este dificil de cuantificat.
S-a arătat că această reparație are un caracter arbitrar deoarece nu se poate stabili nici un fel de echivalență între " durerea morală" și o anumită sumă de bani. Instanța se raportează la durata suferinței, tipul acesteia, la consecințele concrete ale emiterii actului ilegal.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța trebuie să aibă în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici sancțiuni pecuniare excesive pentru instituția publică și nici venituri nejustificate pentru victima acesteia.
Reclamantul a fost reintegrat în funcție și a primit despăgubiri materiale de 106 milioane lei (ROL) în 2001 reprezentând drepturi salariale. Admiterea acțiunii formulate, reprezintă în sine o reparație și pentru repararea prejudiciului moral ce a fost suferit. Pentru cuantificarea "daunelor morale" Curtea va avea în vedere următoarele:
Procesul privind anularea actului administrativ a durat aproximativ 1 an după care reclamantul a fost reintegrat în funcție. La dosar nu s-au depus acte medicale din perioada de referință care să probeze că starea sănătății acestuia s-a agravat. Martorii care au dat declarații notariale (, G, ) au arătat că disponibilizarea reclamantului s-a datorat reducerii de personal nu pe motiv de incompetență profesională și a fost percepută ca atare; și alte posturi ale unor persoane din inspectorat au fost restructurate și acestora, li s-au oferit alte posturi corespunzătoare pregătirii profesionale, reclamantul a refuzat ce i s-a propus. Martorii audiați nemijlocit de Tribunalul Teleorman au arătat însă că reclamantul a suferit atât datorită lipsurilor materiale pe perioada procesului cât și psihic că nu-și mai putea exercita profesia de consilier juridic și nu mai avea loc de muncă. A fost tratat de cei din jur cu "compasiune" (martor ).
Reclamantul s-a simțit "lovit în demnitatea sa profesională" și a fost "distrus din punct de vedere moral" și cunoscuții "au fost impresionați de situația lui de șomer de mare lux" (martor ). În 2001 fost declarat "disponibilizat" fără să fie o reducere de personal; printr-un ordin de ministru s-a reînființat postul de consilier juridic și prin hotărâre judecătorească a fost reîncadrat. Reclamantul este un "intelectual sensibil" și a simțit "un sentiment al degradării și al rațiunii umane de situația în care se află" (martor ). Reclamantul a suferit "fizic și psihic" datorită măsurii luate etc.
Din toate probele analizate reiese că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, dar pentru care nu se justifică cuantumul sumei de 10.000 EURO echivalentul în lei acordată de prima instanță dată fiind situația concretă și elementele obiective din speță.
Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral și ținând seama de circumstanțele cauzei urmează să-i acorde acestuia suma de 4.000 lei cu titlu de daune morale, apreciind că raportat la situația concretă dedusă judecății această sumă reprezintă o despăgubire echitabilă pentru repararea acestuia.
În acest sens sunt și hotărârile CEDO care se pronunță în echitate raportat la situația concretă analizată.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art.312 alin.(1) Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă Curtea urmează să admită în parte recursurile pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T și intervenientei și să modifice în parte sentința civilă atacată în sensul diminuării daunelor morale la suma de 4.000 lei și să respingă recursul reclamantului. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate precum și cele din încheierile premergătoare atacate.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția netimbrării cererii de chemare în judecată ridicată de recurenta intervenientă.
Respinge excepția inadmisibilității recursului intervenientei ca declarat de o persoană fără calitate procesuală activă invocată de recurentul reclamant.
Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamantul invocată de intervenienta.
Admite în parte recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T și intervenienta împotriva Sentinței civile nr.3622/C/09.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o modifică în parte în sensul că acordă reclamantului suma de 4000 lei reprezentând daune morale.
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.MC 19.02.2008/dact.VP 20.02.2008/ 2 ex.
Judecător fond
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu
