Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1367/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - achiziții publice -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1367
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea plângerii formulate de contestatoarea SC SRL B u sediul în B,-, județul B - prin reprezentant cu domiciliul în B, str. - - 3. județul B, împotriva Deciziei nr. 1978/C8/2183 din 21.05.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, intimat fiind Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B cu sediul în B,-, sector 3.
La apelul nominal au lipsit recurenta și intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, contestatoarea recurentă a depus la dosar chitanța nr.- din 25.06.2009 în sumă de 2 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,3 lei cu care timbrează legal recursul.
Instanța constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, în conformitate cu disp. art.150 Cod proc. civilă a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin plângerea adresată Curții de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr.772/39 din 12.06.2009, petenta SC SRL cu sediul în B, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se modifice decizia nr.1978/C8/2183 din 21.05.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor B și să fie obligată autoritatea contractantă la reanalizarea ofertei depuse de această societate, să se anuleze comunicarea rezultatului procedurii nr.7500 din 05.05.2009 emis de DGASPC B și să se suspende procedura de atribuire până la soluționarea plângerii.
În motivarea plângerii, petenta, a arătat că prin contestația ce a formulat a contestat comunicarea rezultatului procedurii de atribuire transmisă prin adresa nr.7500 din 05.05.2009 de către autoritatea contractantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, în cadrul procedurii de " cerere de oferte cu faza finală de citație electronică " pentru atribuirea contractului de achiziție publică de furnizare " Preparate de carne - împărțite în 4 laturi " după cum urmează: salamuri, parizer de porc, cârnați de porc, crenvuști grași și a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la reanalizarea ofertei depuse.
Prin aceeași contestație, petenta a arătat că autoritatea contractantă în mod nejustificat a respins oferta sa declarând-o inacceptabilă și în consecință solicită anularea comunicării rezultatului procedurii de atribuire precum și obligarea autorității contractante la reanalizarea ofertei depuse de contestator.
Prin decizia nr.1978/C8/2183 din 21.05.2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de petenta SC SRL și a dispus continuarea procedurii de atribuire.
Pentru a hotărî astfel Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că din toate documentele depuse rezultă că petenta SC SRL nu și-a îndeplinit, din motive imputabile, obligațiile contractuale din contractele de furnizare încheiate cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și cu S și cu Centrul pentru Persoane Vârstnice și Reabilitare Socială, motiv pentru care în aplicarea dispozițiilor nr.HG 1337/2006 prin care a fost modificată nr.HG925/2006 s-a constatat că oferta SC SRL este inacceptabilă.
Împotriva deciziei nr.1978/C8/2183 din 21.05.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a declarat recurs pentru SC SRL cu sediul în B care a criticat decizia, invocând același motiv arătat și în contestație și anume că și-a îndeplinit obligațiile contractuale rezultate din contractele încheiate cu autoritatea contractantă și că procesul verbal nr.6839 din 23.04.2009 încheiat de autoritatea contractantă cu ocazia deschiderii ofertelor la procedura privind achiziționarea de carne proaspătă de și de porc nu corespunde realității și că autoritatea contractantă nu a verificat veridicitatea documentelor în baza cărora oferta sa a fost respinsă.
Recursul este nefondat.
Prin nr.HG1357/2006, a fost completată nr.HG925/2006 în sensul că la art.36 alin. ( 1 ) după litera b) s-a introdus o nouă literă și anume litera1) cu următorul cuprins: " a fost depusă de un ofertant care, în ultimii 2 ani, din motive imputabile acestuia, nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile contractuale, fapt care a produs sau este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia ".
Dispozițiile art.36 alin. ( 1 ) din nr.HG925/2006 reglementează situațiile în care o ofertă este considerată inacceptabilă, prin completarea dispusă prin nr.HG1337/2006, considerându-se inacceptabilă și oferta depusă de ofertantul care, în ultimii 2 ani, din motive imputabile acestuia nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile contractuale.
Ori, s-a reținut că SC SRL nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în ultimii 2 ani în contractele de furnizare nr.4461 din 20.03.2008, nr.4462 din 20.03.2008 și nr.4737 din 26.03.2008 încheiate cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
S-a reținut că, SC SRL a solicitat anularea Certificatului contestator privind îndeplinirea Contractului de Furnizare nr.27 din 30.04.2008 emis de Centrul pentru Persoane Vârstinice și Reabilitare Socială, care a fost respinsă prin sentința nr.3202 din 30.10.2008 a Tribunalului Suceava - secția, contencios administrativ și fiscal, sentința rămasă irevocabilă la 13.02.2009 prin decizia Curții de Apel Suceava.
În acest context, în mod temeinic și legal Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin Decizia nr.1978/C8/2183 din 21.05.2009 a respins ca nefondată contestația formulată de SC SRL B, motiv pentru care instanța în baza art.304 ind.1 și art. 312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de SC SRL B împotriva deciziei amintite.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC SRL B u sediul în B,-, județul B - prin reprezentant cu domiciliul în B, str. - - 3. județul B, împotriva Deciziei nr. 1978/C8/2183 din 21.05.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, intimat fiind Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B cu sediul în B,-, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/8.07.2009
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena