Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 2608/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2608
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr Președinte Secție
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
Grefier - -
S-a luat în examinare plângerea formulată de reclamanta - SISTEM SA împotriva deciziei nr.5196/2C2/5104 din data de 10.11.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu pârâta - SA- C, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru reclamanta - SISTEM SA și consilier juridic pentru pârâtul - SA -
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Consilier juridic pentru pârâtul - SA - C depune un set de înscrisuri ce sunt prezentate spre observare părții adverse și față de care nu se solicită termen.
Apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra plângerii;
Avocat pentru reclamantă depune concluzii scrise pe care le susține oral și în raport de care solicită admiterea plângerii, modificarea deciziei Consiliului, anularea actului prin care a fost declarată câștigătoare de către autoritatea contractantă, oferta depusă de Asociația Filială Drumuri și Poduri T și - SRL, constatarea existenței cazului conflict de interese cu consecința continuării procedurii și reevaluarea ofertelor.
Consilier juridic pentru pârâtul - SA-C arată că motivele invocate sunt nefondate iar critica referitoare la faptul că d-nul are calitate de șef secție și soțul asociatului majoritar în cadrul - SRL nu are legătură cu fondul cauzei.
Susține că oferta a fost declarată conformă și acceptabilă dar necâștigătoare și ca atare nu aveau obligația de aom otiva.
Solicită respingerea plângerii.
În replică apărătorul reclamantei susține că întrucât drumul este situat în M, directorul de zonă va fi direct implicat.
CURTEA:
Asupra plângerii de față:
Prin decizia nr. 5196/2C2/5104 din 10.11.2008 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de SISTEM, în contradictoriu cu CNADNR - DRDP
Prin aceeași decizie s-a dispus continuarea procedurii.
Pentru a se pronunța astfel, analizând pozițiile părților și documentele depuse la dosar Consiliul a constat următoarele:
CNADNR - DRDP C, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire prin licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică "Consolidare și refacere drum DN 67 km 13+800-18+000" cod --2, elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă, fiind publicat în anunțul de participare nr. 58883 în data de 17.07.2008, criteriul de atribuire stabilit fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".
Autoritatea contractantă în procesul verbal de deschidere a ofertelor nr. 19856/18.09.2008, a consemnat depunerea a șase oferte, consemnând ofertele financiare și documentele de calificare.
Consiliul a reținut în primul rând faptul că prin conținutul comunicării rezultatului procedurii nr. 23189/28.10.2008 nu sunt încălcate in nici un fel prevederile art. 207 alin (1) și (2) din OUG 34/2006, deoarece, așa cum justificat susține autoritatea contractanta "oferta depusă de Asociația SISTEM și a fost considerată admisibilă (nu a fost declarată neconformă sau inacceptabilă) de către comisia de evaluare și a fost declarată necâștigătoare doar datorită punctajului obținut, punctaj ce a fost mai mic decât cel al operatorului declarat câștigător". Potrivit prevederilor art. 207 alin. (1) lit. c), contestatorul a fost informat asupra avantajelor ofertei câștigătoare in raport cu oferta sa, avantaje concretizate în punctajul superior obținut de Asociația Filială Drumuri și Poduri T și.
Consiliul a constat de asemenea că nu au existat motive pentru considerarea ofertei depuse de Asociația Filială Drumuri și Poduri T și ca având un preț neobișnuit de scăzut, în condițiile în care oferta declarata câștigătoare a propus un preț de peste 60% față de valoarea estimată (valoare absolut normală care nu este de natură a ridica suspiciuni) iar oferta contestatorului a propus un preț cu numai 16% mai ridicat. Nu se relevă motivația pentru care autoritatea contractantă ar fi fost în situația de a solicita justificarea preturilor conform prevederilor art. 202 și 203 din OUG 34/2006.
În ceea ce privește legătura de rudenie semnalată între asociatul majoritar în cadrul, doamna si d-nul, șef de Secție la Tr. S, s-a reținut că aceasta nu încalcă regulile privind conflictul de interese și nici regimul incompatibilitatilor întrucât d-nul nu a participat nici la întocmirea documentației de atribuire și nici nu a fost implicat în procesul de verificare/evaluare a ofertelor conform documentelor aflate la dosarul cauzei. Astfel, Consiliul nu a constat încălcarea regulilor de evitare a conflictului de interese prevăzute de art. 67-70 din OUG 34/2006.
S-a concluzionat că, potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, autoritatea contractantă a respectat principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publice pe parcursul procedurii aflate in litigiu iar desemnarea ofertei câștigătoare este justificată în raport cu criteriul de atribuire stabilit prin documentație.
Împotriva acestei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a formulat plângere contestatoarea C, SISTEM
Prin plângerea formulată s-a solicitat modificarea deciziei Consiliului, în sensul
anulării actului prin care autoritatea contractantă DRDP C, a declarat câștigătoare oferta depusă de Asociația Filiala Drumuri si Poduri T și - SRL și în temeiul art. 284 din nr.OUG 34/2006 suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică până la soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei Consiliulul.
În motivarea plângerii s-a arătat că prin contestația depusă spre soluționarea de către - SISTEM SA, înregistrată la sub nr. 27754/03.11.2008, referitor la procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică "Consolidare și refacere drum DN 67 Km 13+800 - 18+000" cod --2, s-a solicitat in temeiul art. 255 alin. 5 din nr.OUG 34/2006 anularea actulului prin care autoritatea contractanta DRDP C - CNADNR SA a declarat câștigătoare oferta depusă de Asociația Filiala Drumuri si Poduri T și - SRL.
În motivarea contestației a arătat că, în urma evaluării ofertelor, comisia a stabilit oferta câștigătoare, ofertă depusă de Asociația Filiala Drumuri si Poduri T și - SRL cu un preț de 20.884.713,51 lei fără TVA, autoritatea contractantă, DRDP C, aducând la cunoștință contestatoarei rezultatul procedurii prin adresa nr. 23189/28.10.2008, fără respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 207 alin 2 din nr.OUG 34/2006, în sensul că nu au fost detaliate argumentele, caracteristicile și avantajele ofertei câștigătoare în raport cu oferta Asociației - SISTEM SA și -.
Petenta a arătat că susține în continuare că, "a menționa, a indica" că oferta unui candidat nu a fost declarată câștigătoare, precizându-se punctajul obținut (81,38), fără a fi defalcat, avându-se în vedere factorii de evaluare, "indicându-se" denumirea operatorului economic a cărui oferta a fost declarată câștigătoare, cu un punctaj de 96,25, nu înseamnă că "s-au motivat" caracteristicile și avantajele ofertei câștigătoare în raport cu oferta nedeclarată câștigătoare.
Invocându-se art. 199 din nr.OUG 34/2006 s-a arătat că ar fi trebuit indicat pentru fiecare dintre ofertanți punctajul ce a fost întrunit in raport de fiecare factor de evaluare (dovada) si nu să se indice un punctaj per total.
Petenta a arătat că a susținut și susține în continuare faptul că, prețul oferit de Asociația Filiala Drumuri și Poduri T și - SRL este un preț neobișnuit de scăzut, în raport cu ceea ce urmează a se executa/presta, deoarece la o analiză atentă a preturilor ofertelor citite în ședința de deschidere se poate observa diferența de preț între oferta adjudecată (20.884.713.51 lei) și restul în condițiile in care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este de 33.989.756.3 lei.
S-a precizat că, în contestația depusă spre soluționare Consiliului, petenta nu a invocat faptul ca d-nul a participat la elaborarea documentației de atribuire sau că ar fi făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor, ci apreciind că prețul oferit de Asociația Filiala Drumuri și Poduri T și - SRL este unul subevaluat, a susținut faptul că, se puteau solicita de către autoritatea contractantă anumite justificări ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece d-nul, are calitatea de sef de secție la Dr Tr secție ce face parte din structura organizatorica DRDP C SA (aspect confirmat și de autoritatea contractantă și reținut și de Consiliu) și soț al d-nei. asociat majoritar in cadrul la SRL, societate care, in asociere cu Filiala Drumuri si Poduri T au fost declarați ca fiind câștigători în atribuirea contractului de achiziție publică Consolidare si refacere drum DN 67 km 13+800 - 18+000.
S-a apreciat încă odată faptul că au existat "interese financiare" prin care s-a mărit un câștig real sau potențial ce s-a obținut cu ajutorul unui funcționar public, membru al familiei care deține proprietăți, acțiuni sau o anumită poziție într-o societate care participă la o procedură de achiziție publică.
În acest sens s-a invocat și că organul investit cu soluționarea contestației nu a avut in vedere absolut toate dispozițiile referitoare la conflictul de interese, respectiv, art. 66 din nr.OUG 34/2006 și art. 2 alin. 1 și 2 din nr.OUG 34/2006 referitor la scopul si principiile ce stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică.
De asemenea s-a arătat că membrii comisiei de evaluare au adjudecat ca fiind câștigătoare oferta candidatului/ofertantului, soț/soție cu funcționar al cărui organ ierarhic superior are calitatea de autoritate contractantă.
Plângerea este nefondată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv al plângerii formulate, întemeiat pe dispozițiile art. 207 alin. 2 din OUG 34/2006 se reține că această dispoziție legală reglementează în fiecare situație informațiile pe care trebuie să le conțină comunicarea făcută de autoritatea contractantă, în situația dată fiind incidente dispozițiile literelor c și d ale art. 207 alin. 2 din OUG 34/2006, respectiv caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziție publică, data limită până la care are dreptul de a depune contestație în concordanță cu prevederile art. 272 din nr.OUG 34/2006.
Cu adresa nr. 23189/28.10.2008 autoritatea contractantă a comunicat Asociației SISTEM și că oferta câștigătoare a fost desemnată cea depusă de Asociația Filială Drumuri și Poduri T și cu un punctaj de 96,25 puncte, cu un preț de 20.884.713,51 lei fără TVA, respectiv 5.732.047,07 Euro, cu durată de execuție de 12 luni și o perioadă de garanție de bună execuție de 144 luni.
Așa cum a reținut și Consiliul această adresă conține caracteristicile și avantajele ofertei declarate câștigătoare care constau în preț și perioada garanției de bună execuție în condițiile în care oferta Asociației SISTEM și din care face parte contestatoarea este caracterizată prin preț de 24.314.016,92 lei fără TVA, cu o durată de execuție de 12 luni și o perioadă de garanție de bună execuție de 96 luni.
Dispozițiile legale incidente în speță nu prevăd obligativitate motivării caracteristicilor și avantajelor relative ale ofertei câștigătoare, așa cum se susține prin prezent plângere ci doar a informării asupra acestora în condițiile în care ofertantul cunoaște în prealabil din anunțul de participare sau documentația de atribuire factorii de evaluare și ponderile relative ale acestora sau algoritmul de calcul folosit în condițiile art. 199 din nr.OUG 34/2006.
Și cele reținute de Consiliu relativ la prețul neobișnuit de scăzut în sensul art. 202 din nr.OUG 34/2006 sunt pe deplin întemeiate în condițiile în care prețul ofertei câștigătoare este doar cu 16% mai mic decât cel ofertat de asociația din care face parte petenta și reprezintă peste 60% din valoarea estimată.
Astfel autoritatea contractantă nu s-a aflat în situația de a solicita ofertantului detalii și precizări semnificative cu privire la ofertă în condițiile dispoziției legale mai sus precizate.
Față de cele mai sus arătate susținerile petentei în sensul că detaliile și precizările semnificative în sensul art. 202 din nr.OUG 34/2006 nu au fost solicitate ofertantului declarat câștigător datorită relației de căsătorie dintre asociatul majoritar al - SRL, ce face parte din asociația declarată câștigătoare și numitul, șef de Secție la Tr. S vor fi înlăturate ca fiind lipsite de temei probator în condițiile în care șeful de Secție la Tr. S nu a avut nici o atribuție în legătură cu licitația contestată neparticipând la întocmirea documentației de atribuire și nefiind nici implicat în procesul de verificare/evaluare a ofertelor pentru a se putea vorbi de un conflict de interese în sensul secțiunii 8 din Capitolul II al nr.OUG 34/2006.
În raport de aceste considerente și văzându-se și dispozițiile art. 285 alin. 4 din OUG nr. 34/2006 plângerea formulată în cauză urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de reclamanta - SISTEM SA împotriva deciziei nr. 5196/2C2/5104 din data de 10.11.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu pârâta - SA- C, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2 ex./20 ian 2009
|
Nr.: din data: TIME @ "dd MMMM yyyy" 14 iunie 2011
DOSAR NR-
CĂTRE
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR
B, sector 3,-
.-
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA, privind pe reclamanta - SISTEM SA și pârâta - SA-, în care, prin decizia nr. 2608 din data de 10 2008, a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta - SISTEM SA împotriva deciziei nr.5196/2C2/5104 din data de 10.11.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Menționăm că la dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA, ce conține 77 file, se află atașată documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Grefier,
-
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Elena Canțăr, Gabriel Viziru