Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 308/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.308
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTOR 2: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Tudose Ana
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra plângerii formulată, potrivit OUG 34/2006, de petiționaraSOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva Deciziei nr.-/12.01.2010, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata-autoritate contractantăSC SA, cu sediul în P, Anul 2. nr. 1-3, județul P și intimataSC FEROVIAR ROMÂN SA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 114.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 februarie 2010, când, pentru a da posibilitatea petentei să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22 februarie 2010, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra prezentei plângeri:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, contestatoarea Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a formulat plângere în contradictoriu cu intimatele SC SA și SC Feroviar Român SA, împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr.-/12.01.2010 prin care a fost respinsă contestația sa privind procedura de atribuire prin licitație deschisă, inițiată prin anunțul de participare nr.88111/9.10.2009, pentru achiziționarea de către autoritatea contractantă SC SA Pas erviciului pentru transportul producției de țiței și gazolină din rampele de încărcare la rafinării, cu vagoane cisternă, prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de Feroviar Român SA.
Petenta a solicitat anularea Deciziei nr.186/24C7/90055/12.01.2010 ca nelegală și netemeinică, anularea Deciziei Autorității Contractante prin care a fost considerată inacceptabilă și neconformă oferta societății, ca tardiv emisă și în subsidiar ca neîntemeiată, anularea Deciziei Autorității Contractante prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de Feroviar Român SA și obligarea autorității contractante la realizarea ofertelor depuse, ținând cont de criteriul de atribuire a licitației deschise, respectiv"prețul cel mai mic".
În motivarea plângerii aceasta învederează că respectiva decizie este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 269 și art. 278 din OUG nr. 34/2006, omițând să cerceteze motivele invocate de societate privind nulitatea Deciziei autorității contractante, în baza art. 200 din OUG nr.34/2006, dat fiind că decizia nu a fost luată în termenul imperativ prevăzut de lege. În motivarea deciziei sale, nu a luat în discuție și nu s-a pronunțat asupra celor invocate privind tardivitatea deciziei autorității contractante.
Referitor la situația de fapt, petenta învederează că prin anunțul de participare publicat pe la data de 9.10.2009, SC SA P, în calitate de Autoritate Contractantă, a inițiat procedura de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de servicii constând în " transportul producției de țiței și gazolină din rampele de încărcare la rafinării, cu vagoane cisternă" valoarea contractului fiind estimată la - lei RON fără TVA, iar criteriul atribuirii aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare, a fost prețul cel mai scăzut.
Mai arată petenta că termenul limită pentru primirea ofertelor a fost stabilit la 19.11.2009, ora 9,00, iar data deschiderii ofertelor la 19.11.2009, ora 11,00 și în conformitate cu prevederile documentației, CFR Marfă a depus oferta sa, acest lucru consemnându-se în procesul verbal de deschidere a ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului cu nr. 104 din n19.11.2009.
În data de 15.12.2009 autoritatea contractantă o informează asupra rezultatului procedurii și anume respingerea ofertei CFR Marfă ca inacceptabilă și neconformă și a desemnării ofertei SC Feroviar Român SA drept câștigătoare, arată aceasta.
În baza art.200 din OUG nr.34/2006, petenta consideră nulă decizia SC SA P, întrucât aceasta nu a fost luată în termenul imperativ prevăzut de lege și anume 20 de zile de la data deschiderii ofertelor, fără vreun motiv temeinic.
Petenta precizează că decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă conform art. 36(1) lit. b din HG 925/2006 este neîntemeiată. Astfel, prin ofertă inacceptabilă se înțelege oferta care a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite în documentația de atribuire.
În ceea ce privește neîndeplinirea de către CFR Marfă a unora dintre cerințele de clarificare stabilite în documentația de atribuire, potrivit art. 181 din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a exclude dintr-o procedură orice ofertant care nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, etc. textul de lege neavând caracter imperativ, lăsând la aprecierea autorității contractante.
De asemenea, petenta precizează că decizia de a exclude ofertanții încă din faza de calificare, nu este de natură a asigura crearea unui mediu concurențial real.
Astfel, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică, elementele primordiale de selecție sunt constituite din oferta tehnică și oferta comercială, restricțiile la bugetul consolidat se pot datora și situației economice generale actuale, iar buna desfășurare a contractului este asigurată și prin prezentarea de garanții financiare de către ofertant.
Atât timp cât, CFR Marfă a oferit prețul cel mai scăzut, aducând prin oferta tehnică și financiară condiții mai avantajoase pentru autoritatea contractantă,
trebuia să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește condițiile economice, aceasta supunându-se numai legii.
În ceea ce privește neprezentarea certificatului 14001:2005 sau echivalentul, precum și a certificatului 18001:2004 sau echivalentul din punct de vedere procedural, atâta timp cât își întemeiază respingerea ofertei CFR Marfă ca inacceptabilă pe art.36(1) lit.h din HG 925/2006, autoritatea contractantă ar fi trebuit să solicite, astfel cum prevede art. 11(5) din HG 925/2006, prezentarea de către CFR Marfă de documente de calificare sau alte documente de completare, motivează recurenta.
Conform art. 11 alin. (4) (5) din HG 925/2006 pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare prevăzute la art. 176 din ordonanța de urgență, ofertantul are dreptul de a prezenta inițial doar o declarație pe propria răspundere, semnată de reprezentatul său legal, prin care confirmă că îndeplinește cerințele de calificare astfel cum au fost solicitate în documentația de atribuire. Declarația va fi însoțită de o anexă în care ofertantul trebuie să menționeze succint, dar precis, modul concret de îndeplinire a respectivelor cerințe - inclusiv, dacă au fost solicitate, diverse valori, cantități sau alte asemenea, iar în cazul în care uzează de dreptul prevăzut la alin.4, ofertantul are obligația de a prezenta/completa certificatele /documentele edificatoare care probează/confirmă îndeplinirea cerințelor de calificare, atunci când primește din partea autorității contractante o solicitare în acest sens, în termenul prevăzut în respectiva solicitare. Acest termen nu poate fi mai mic de 3 zile lucrătoare.
Or, CFR Marfă a depus declarații pe propria răspundere prin care garanta prestarea serviciilor de transport cu asigurarea unui nivel corespunzător al sănătății și securității ocupaționale, precum și respectarea de către materialul rulant ce urma să fie folosit pentru efectuarea transporturilor a condițiilor de autorizare și omologare pentru circulația pe infrastructura feroviară, deci și a condițiilor de mediu. Cu toate acestea, autoritatea contractantă nu a solicitat, astfel cu prevede art. 11 alin. 5 din HG 925/2006 clarificări cu privire la îndeplinirea cerințelor de clarificare.
Nesolicitând acest lucru, respingerea ofertei CFR Marfă pe acest motiv ca inacceptabilă, este neîntemeiată, arată petenta.
De asemenea, autoritatea contractantă are obligația să respecte principiul proporționalității, potrivit art. 179 din OUG nr.34/2006.
Totodată petenta consideră neîntemeiată și decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale ca fiind neconformă conform art. 36 alin. 1 lit. a din HG 925/2006, iar autoritatea contractantă se află într-o gravă eroare considerând că CFR Marfă nu a făcut, prin oferta tehnică, dovada deținerii decât a unui număr de 114 cazane cisterne prevăzute cu serpentine de abur.
Lista pe care - CFR Marfă a prezentat-o în cadrul ofertei tehnice,a fost o listă orientativă, CFR Marfă deținând în parcul activ un număr de aproximativ 2000 vagoane specializate pentru transportul produselor petroliere din care 792 sunt vagoane active dotate cu serpentină de abur, destinate transportului de țiței. Astfel, CFR Marfă nu deține doar 114 vagoane cum se susține în decizia SC SA de respingere a ofertei societății ca fiind neconformă.
Lista celor 712 vagoane active dotate cu serpentină cu abur a fost depusă și în cadrul ofertei tehnice, CFR Marfă, a considerat ca numărul minim de vagoane necesar pentru preluarea transporturilor estimate de SC SA este de 660 vagoane, arată petenta.
În prezent, CFR Marfă SA efectuează transporturi care au ca expeditor/destinatar chiar autoritatea contractantă, aceasta solicitând să se verifice în ce măsură numărul vagoanelor celorlalți ofertanți este comparabil cu numărul de vagoane apreciat de CFR Marfă.
SC Feroviar Român SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, acesta a învederat că legea nu instituie sancțiunea nulității pentru nerespectarea termenului de 20 de zile prev. de art. 200 din OUG nr.34/2006, unul din criteriile esențiale de calificare pentru toți participanții a fost lipsa oricăror datorii la bugetul consolidat de stat, numai un număr de 114 cazane îndeplinesc cerințele din documentația de atribuire, iar petenta nu a prezentat certificatele 14001:2005, și certificatul 18001:2004.
Ca atare, oferta sa a fost declarată inacceptabilă și neconformă, precizează intimata.
Autoritatea contractantă SC SA a formulat la rândul său întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, arătând în esență că, potrivit art.200(2) din OUG 34/2006 autoritatea contractantă poate prelungii perioada de evaluare de cel mult 20 de zile, unul din criteriile de calificare pentru toți participanții este lipsa oricăror datorii la bugetul consolidat de stat (potrivit documentației de atribuire), petenta nu a prezentat cele două certificate obligatorii și are în dotare numai un număr de 114 vagoane care îndeplinesc condițiile prevăzute în caietul de sarcini, în loc de 609 vagoane necesare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele plângerii și dispozițiile legale în vigoare, urmează să respingă plângerea ca neîntemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin contestația înregistrată la sub nr.49421/23.12.2009, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a contestat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de "servicii de transport a producției de țiței și gazolină din rampele de încărcare la rafinării și /sau rampa de descărcare, jud. G, cu vagoane cisternă", procedură organizată de SC SA P, contestatoarea solicitând anularea deciziei autorității contractante privind rezultatul procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor.
Prin decizia nr. 186/24C7/9055/12.01.2010, Bap rocedat la respingerea ca nefondată a contestației formulate, dispunându-se continuarea procedurii de atribuire, această decizie făcând obiectul prezentei plângeri.
SC SA în calitate de autoritate contractantă, urmare a analizei ofertelor primite pentru atribuirea contractului respectiv a declarat inacceptabilă și neconformă oferta petentei potrivit art. 36 alin.(1) lit. b din HG nr.925/2006 și respectiv, art. 36(2) lit. a din HG nr.925/2006.
Pentru a proceda astfel, autoritatea contractantă a motivat că societatea ofertantă nu s-a încadrat în prevederile art. 181 din OUG 34/2006 (are datorii la stat), nu a prezentat certificate care confirmă certificarea sistemului de management al mediului, al sănătății și securității ocupaționale și posedă numai un număr de 114 cazane cisternă corespunzătoare.
Referitor la primul motiv de recurs, decizia SC SA nu este lovită de nulitate, deoarece art. 200 din OUG nr.34/2006 nu prevede nicio sancțiune pentru depășirea termenului de 20 de zile de la data deschiderii ofertelor, de stabilire a ofertei câștigătoare.
Pentru a se aplica sancțiunea nulității, petenta trebuie să demonstreze suportarea unei eventuale vătămări, ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite cu nerespectarea formelor legale (art. 105 alin. 2 pr.civ.).
Or, în cazul de față nu s-a pus o asemenea problemă.
Referitor la motivul doi de recurs și acesta este nefondat.
Astfel, potrivit art. 181 din OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, autoritatea contractantă are dreptul de a exclude dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziție publică, orice ofertant care nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România, sau în țara în care este stabilit.
Conform certificatului de atestare fiscală, pentru persoane juridice nr.-/18.11.2009 a MFP-ANAF-, petenta figurează cu datorii la bugetul de stat în sumă de - lei, făcând cerere de compensare numai pentru 82402.100 lei.
De asemenea, conform anunțului de participare, la secțiunea III pct. 2, s-au solicitat ofertanților documente din care să rezulte că nu se află în nici una din situațiile prev. la art. 180 și 181 din OUG 34/2006.
Ca atare, autoritatea contractantă potrivit textului de lege și anunțului de participare a fost obligată să procedeze în consecință.
De asemenea, în fișa de date a achiziției pct. IV 4.3 s-a stipulat prezentarea de către ofertanți a unor certificate, emise de organisme independente, prin care se atestă faptul că operatorul economic are implementat și menține anumite standarde de asigurare a calității, iar ca cerință obligatorie, ofertantul va prezenta certificatul 9001:2000 ( 9001:2001), care confirmă certificarea sistemului de management al calității.
De asemenea, tot ca cerință obligatorie este prezentarea certificatului 14001:2005, care confirmă certificarea sistemului de management al mediului. Ca atare și această cerință este obligatorie, iar petenta nu a îndeplinit-
Cu privire la propunerea tehnică prin care s-a stabilit un necesar minim de 609 cazane, doar 114 sunt prevăzute cu serpentină de abur, iar conform caietului de sarcini, vagoanele trebuie să fie prevăzute cu tăblițe de calibrare și serpentine pentru încălzire cu abur, corespunzătoare și complete.
Ca atare, oferta petentei nu corespunde cerințelor documentației de atribuire a respectivei licitații.
Așa fiind, văzând și disp. art. 312(1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiată plângerea, cât și cererea contestatoarei privind cheltuielile de judecată. Va lua act că intimatele nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată deSOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva Deciziei nr.-/12.01.2010, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata-autoritate contractantăSC SA, cu sediul în P, Anul 2. nr. 1-3, județul P și intimataSC FEROVIAR ROMÂN SA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 114.
Respinge cererea contestatoarei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Ia act că intimatele nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.DL
5 ex./11.03.2010
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica, Tudose Ana