Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 4823/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4823
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 16 2009, privind plângerea formulată de petenta - SRL împotriva deciziei nr.5605/C 6/6641 din 19 octombrie 2009, pronunțată de în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din 16 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată, care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
La data de 02.11.2009 reclamanta - SRL Tg. Jaf ormulat plângere împotriva deciziei nr.5605/C 6/6641 din 19 octombrie 2009, pronunțată de în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local, solicitând instanței anularea în parte a deciziei și obligarea autorității contractante Consiliul Local să dispună după efectuarea corecțiilor legale necesare, să stabilească oferta - SRL Tg. J ca fiind admisibilă și să continue procedura de atribuire pentru stabilirea ofertei câștigătoare conform criteriului de atribuire.
În motivarea plângerii, reclamanta a arătat că autoritatea contractantă nu a pus în aplicare dispozițiile deciziei nr. 3394/18.08.2009 decât în parte, așa cum a constatat și prin decizia nr. 5605/C 6/6641 din 19 octombrie 2009, respectiv a anulat rezultatul procedurii de atribuire stabilit prin Raportul autorității contractante nr. 6759/19.06.2009 prin care se stabilește că oferta - SRL Tg. Jaf ost neconformă, dar în urma clarificărilor și lămuririlor solicitate conform art. 202 din OUG nr. 34/2006 și art. 78 din HG nr. 925/2006 nu a mai dispus corectarea erorilor aritmetice și reluarea procedurii de evaluare a ofertelor conform criteriilor de atribuire și stabilirea clasamentului final, acest lucru fiind decis atât în dispozitiv cât și în considerente.
S-a mai susținut că autoritatea contractantă a judecat și apreciat în același mod și din aceleași motive pentru același obiect dedus judecății anterior, că oferta - SRL Tg. J este neconformă și deci inadmisibilă neparticipând la procedura de evaluare a ofertelor așa cum a stabilit instanța, în consecință rejudecându-se aceeași cauză, cu același obiect, cu aceleași părți ignorându-se decizia unei instanțe de judecată ce s-a pronunțat în cauză.
Reclamanta a mai susținut că autoritatea contractantă nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. 2 lit. a din HG nr. 925/2006, deși prin adresa de clarificare nr. 410/22.09.2009 reclamanta a lămurit și corectat neconcordanțele apărute așa cum au fost solicitate de autoritatea contractantă, comunicând expres acceptul privind dreptul autorității contractante de a corecta erorile aritmetice din oferta financiară.
S-a susținut că autoritatea contractantă a greșit și pe excepție când prin adresa nr. 9638/28.09.2009 a invocat și apreciat că nu este vorba de erori aritmetice potrivit art. 80 alin. 2 din HG nr. 925/2006 cu modificările și completările ulterioare din HG. nr. 834/2009, act normativ care nu retroactivează și nu se aplică la procedura în curs de atribuire.
Comisia de evaluare nu a verificat propunerea financiară potrivit competențelor sale stabilite prin art. 72 alin. 2 lit. g, în acest fel a exces legii considerând în continuare oferta ca fiind neconformă, deși acest aspect fusese deja judecat de instanțele judecătorești.
S-a mai criticat decizia prin prisma respingerii cererii reclamantei de a stabili oferta - SRL Tg. J ca fiind admisibilă, cu motivarea că acesta este un act propriu al autorității contractante, deși potrivit art. 278 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 are competența de a "obliga autoritatea contractantă să emită un act" și are autoritatea "de a dispune orice altă măsură necesară care afectează procedura de atribuire".
era obligată să țină cont nu numai dispozițiile art. 278 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, dar și decizia nr. 3394/18.08.2009 a Curții de APEL CRAIOVA care în motivare precizează la paragraful al doilea de la pagina 3 că "în mod greșit a apreciat că în cauză nu a fost vorba de o eroare materială matematică ci de indicarea unor cantități de materiale mai mici decât cele solicitate de autoritatea contractantă fapt ce atrage neconformitatea ofertei ca nerespectând caietul de sarcini".
S-a mai susținut că nelegalitatea soluțiilor adoptate de comisia de evaluare rezultă din faptul că pentru același obiect al contestațiilor reclamantei, declararea de autoritatea contractantă ca neconformă a ofertei - SRL Tg. J, rapoartele comisiei de evaluare ale autorităților contractante s-au anulat în două rânduri.
Reclamanta a mai susținut că în cauză este putere de lucru judecat potrivit art. 1201 din Codul civil și art. 166 din Codul d e procedură civilă în raport de dispozițiile deciziei nr. 3394/18.08.2009 a Curții de APEL CRAIOVA.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.202, din nr.OUG34/2006 și art.36 alin.2, art.72 lin.2, art.78, art.79 alin.3, art.80 alin. l și 2 din nr.HG925/2006.
La data de 10.11.2009 pârâta Consiliul Local a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii și menținerea deciziei nr. 5605/C 6/6641 din 19 octombrie 2009 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor ca legală și temeinică.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că ofertantul - SRL Tg. J nu a respectat listele de cantități trecute în caietul de sarcini, reducând de 10 ori cantitățile cerute de autoritatea contractantă, astfel încât în mod corect a fost considerată neconformă.
S-a mai arătat că în urma clarificările solicitate conform art. 202 din OG 34/2006, ofertantul recunoscând că a redus de 10 ori cantitățile, fiind evident că nu poate fi vorba de corectarea erorilor aritmetice.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prin decizia nr. 5605/C 6/6641 din 19 octombrie 2009 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis în parte contestația formulată de - SRL Tg. J, a anulat raportul procedurii de atribuire nr.9620/28.09.2009 și actele subsecvente acestuia, s-a dispus continuarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor în considerarea celor reținute în motivare și respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea Consiliului Local să declare admisibilă oferta depusă de
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că prin decizia nr.3394/18.08.2009, Curtea de APEL CRAIOVAa admis plângerea formulată de împotriva deciziei nr.2881/C6/3440 din 06.07.2009, pronunțată de și a dispus anularea rezultatului procedurii de atribuire și reluarea procedurii de evaluare a ofertelor, cu obligarea autorității contractante de a solicita, clarificări și lămuriri conform art.202 din nr.OUG34/2006.
S-a reținut că autoritatea contractantă a solicitat, în temeiul art.202 din nr.OUG34/2006, prin adresa nr.9348/18.09.2009, detalii și lămuriri cu privire la înscrierea în oferta financiară a unor cantități mai mici decât cele prevăzute în caietul de sarcini, adresă la care a răspuns, prin adresa nr.410/22.09.2009, în sensul corectării cantităților, contestatorul exprimându-și, totodată,acordul privind corectarea erorilor aritmetice, conform art.80 alin.l și din HG nr.925/2006. De asemenea, s-au anexat adresei, formularele C2, C3 și C5 modificate și completate corespunzător.
În considerarea celor reținute de Curtea de APEL CRAIOVA,Consiliul a constatat că autoritatea contractantă nu a respectat decât, în parte, decizia instanței, în sensul că, deși a transmis contestatorului adresa nr.9348/18.09.2009, în care a invocat art.202 din nr.OUG34/2006, nu a solicitat acestuia justificări cu privire la prețul oferit,demers la care face referire articolul menționat și, în urma căruia,după cum arată instanța de judecată, "autoritatea contractantă s-ar fi edificat cu privire la faptul că există într-adevăr posibilitatea contestatorului de a oferi prețul arătat și s-ar fi constatat dacă s-au strecurat erori aritmetice, în sensul art.8 alin.2 din nr.HG925/2006 care să poată fi corectate de către comisia de evaluare potrivit art.80 alin.l".
S-a mai reținut că răspunsul contestatorului, din adresa nr.410/22.09.2009, nu conține nicio justificare a prețului oferit.
Referitor la susținerile autorității contractante conform cărora în cauză nu este vorba de erori aritmetice, Consiliul a reținut că autoritatea contractantă nu poate ajunge la o asemenea concluzie decât în urma justificărilor formulate de contestator, ca răspuns la solicitarea întemeiată pe dispozițiile art.202 din nr.OUG34/2006 cu modificările ulterioare, demers care nu a fost efectuat.
Această susținere a autorității contractante nu poate fi reținută în raport de elemente anterioare, care au fost avute în vedere de instanța de judecată la soluționarea cauzei și asupra cărora aceasta s-a pronunțat prin decizia susevocată.
Cu privire la justificările pe care contestatorul le va oferi, în temeiul art.202 din nr.OUG34/2006 cu modificările ulterioare, acestea nu trebuie să fie de natură a conduce la modificarea ofertei financiare, contestatorul urmând a dovedi că va efectua lucrarea la prețurile indicate în ofertă, caz în care autoritatea contractantă va face aplicarea art.80 alin.l din nr.HG925/2006.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea autorității contractante să declare oferta depusă de, ca fiind admisibilă, Consiliul l-a respins, ca inadmisibil, având în vedere dispozițiile art.72 alin.2 lit.i din nr.HG925/2006, conform cărora declararea unei oferte ca admisibilă este un act propriu al autorității contractante.
Plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:
Motivul invocat de reclamantă în cuprinsul plângerii în sensul existenței puterii de lucru judecat potrivit art. 1201 din Codul civil și art. 166 din Codul d e procedură civilă în raport de dispozițiile deciziei nr. 3394/18.08.2009 a Curții de APEL CRAIOVA nu poate fi reținută având în vedere că între cele două litigii nu există identitate de obiect, având în vedere că prin decizia nr. 3394/18.08.2009 a Curții de APEL CRAIOVAa fost anulat rezultatul procedurii de atribuire stabilit prin Raportul autorității contractante nr. 6759/19.06.2009, în timp ce prezenta cauză are ca obiect decizia nr. 5605/C 6/6641 din 19 octombrie 2009 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin care s-a admis în parte contestația formulată de - SRL Tg. J și a fost anulat un alt raport al procedurii de atribuire, respectiv nr.9620/28.09.2009 și actele subsecvente acestuia.
Critica reclamantei în sensul că decizia este nelegală în ceea ce privește respingerea cererii reclamantei de a stabili oferta - SRL Tg. J ca fiind admisibilă, cu motivarea că acesta este un act propriu al autorității contractante, deși potrivit art. 278 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 are competența de a "obliga autoritatea contractantă să emită un act" și are autoritatea "de a dispune orice altă măsură necesară care afectează procedura de atribuire", nu poate fi reținută având în vedere, pe de o parte, că dispozițiile art.72 alin.2 lit.i din nr.HG925/2006 stabilesc competența exclusivă a autorității contractante în stabilirea ofertelor admisibile, iar, pe de altă parte, că autoritatea contractantă nu a respectat decât, în parte, decizia instanței, în sensul că, deși a transmis contestatoarei adresa nr.9348/18.09.2009, în care a invocat art.202 din nr.OUG34/2006, nu a solicitat acestuia justificări cu privire la prețul oferit, demers la care face referire articolul menționat și, în urma căruia,după cum arată instanța de judecată, "autoritatea contractantă s-ar fi edificat cu privire la faptul că există într-adevăr posibilitatea contestatorului de a oferi prețul arătat și s-ar fi constatat dacă s-au strecurat erori aritmetice, în sensul art.8 alin.2 din nr.HG925/2006 care să poată fi corectate de către comisia de evaluare potrivit art.80 alin.l".
Cererea privind obligarea autorității contractante de a stabili oferta - SRL Tg. J ca fiind admisibilă, în mod corect a fost respinsă de ca inadmisibilă, sfera controlului și al instanței de judecată, fiind limitată la cercetarea legalității actelor administrative unilaterale emise în aplicarea procedurii de achiziție și cenzurarea acelora nelegale.
Nu se poate susține că soluția autorității contractante de a stabili oferta - SRL Tg. J ca fiind admisibilă poate fi subsumată noțiunii de " măsură necesară care afectează procedura de atribuire" având în vedere dispozițiile art.72 alin.2 lit.i din nr.HG925/2006 care stabilesc competența exclusivă a autorității contractante în stabilirea ofertelor admisibile, iar în lipsa unei dispoziții legale exprese, și instanța nu se pot substitui unei autorități în exercitarea unor competențe pe care legea i le atribuie în mod exclusiv, cum sunt evaluarea admisibilității a ofertelor.
C mult și instanța pot obliga, în cazul unei solicitări exprese în acest sens, și numai ca o consecință directă a anulării actului de atribuire nelegal, la reluarea unor etape ale procedurii prin reanalizarea cerințelor de calificare și reevaluarea ofertelor de către autoritatea contractantă având în vedere constatările efectuate în exercitarea controlului judiciar.
Motivele plângerii formulată de reclamantă privind declararea ca neconformă a ofertei - SRL Tg. J și aplicarea greșită a art. 78-80 din HG nr. 925/2006 prin raportul procedurii nr.9620/28.09.2009 nu vor mai face obiectul analizei în prezenta cauză față de soluția de anulare a raportului procedurii de atribuire nr.9620/28.09.2009 și actelor subsecvente acestuia, și de dispunerea continuării procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor.
Față de faptul că autoritatea contractantă a solicitat, în temeiul art.202 din nr.OUG34/2006, prin adresa nr.9348/18.09.2009, detalii și lămuriri cu privire la înscrierea în oferta financiară a unor cantități mai mici decât cele prevăzute în caietul de sarcini fără a fi solicitat acesteia justificări cu privire la prețul oferit, Curtea constată că în mod corect a reținut că autoritatea contractantă nu s-a conformat dispozițiilor deciziei nr.3394/18.08.2009 a Curții de APEL CRAIOVA prin care s-a admis plângerea formulată de împotriva deciziei nr.2881/C6/3440 din 06.07.2009, pronunțată de și a dispus anularea rezultatului procedurii de atribuire și reluarea procedurii de evaluare a ofertelor, cu obligarea autorității contractante de a solicita, clarificări și lămuriri conform art.202 din nr.OUG34/2006.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată nefondată plângerea formulată de reclamantă urmând aor espinge în temeiul art.285 alin. 4 din OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, menținând decizia nr. 5605/C 6/6641 din 19 octombrie 2009 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge plângerea formulată de petenta - SRL împotriva deciziei nr.5605/C 6/6641 din 19 octombrie 2009, pronunțată de în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud.
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Costinel Moțîrlichie, Alina