Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 641/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR.641

Ședința publică din data de 7 mai 2008

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petenta PRIMĂRIA COMUNEI cu sediul în com., Cod poștal -, Județ împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1089/C6/660 din 20.03.2008 în contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul în B, LT.. G, nr. 2, Cod poștal -, Județ

Recurs timbrat cu taxa de timbru în valoare de 2 lei conform chitanței nr. -/2008 și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta Primaria comunei prin Primar asistat de avocat din Baroul Buzău, lipsind intimata SC.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, după care;

Avocat pentru recurenta arată că nu are alte cereri de formulat în cauză, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat pentru recurentă având cuvântul arată că Primaria comunei în calitate de autoritate contractantă, a declanșsat procedura de licitație deschisă în scopul atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări"canalizare și stație de epurare, comuna, jud.B".Autoritatea contractantă a procedat ulterior la informarea ofertanților cu privire la decizia comisiei de evaluare, iar în data de 10.03.2008 recurenta a fost notificată cu privire la formularea unei contestații de către SC SA B împotriva hotarârii comisiei de evaluare. Contestația depusa a fost respinsa ca nefondată, așa cum reiese din decizie, pentru motive care nu formulează obiectul prezentei plângeri, însă prin aceeași decizie din oficiu Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a procedat la anularea procedurii de achiziție publică, considerând că prevederile documentației de atribuire nu respectă reglementările legale. Se arată că jurisprudența Consiliului nu este unitară, astfel că respingerea cererii ar cauza o tergiversare care ar provoca reale prejudicii autorității contractante, dar și locuitorilor comunei, datorită implicațiilor sociale profunde ale proiectului.

Solicită admiterea recursului, desființarea deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1089/C6/660 din 20.03.2008 și menținerea ca legală și temeinică deciziei comisiei de evaluare. Depune la dosar concluzii scrise.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra plângerii de față:

Prin decizia nr. 1089/C6/660/20.03.2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de SC""SA B, împotriva procedurii de atribuire prin licitație deschisă a contractului de lucrări având ca obiect canalizare și stație de epurare, în comuna, județul B, și din oficiu a dispus anularea procedurii de atribuire, a respins cererea Primăriei, privind dispunerea măsurii provizorii de încetare a perioadei de suspendare a procedurii de atribuire ca rămasă fără obiect și a respins cererea autorității contractante, Primăria comunei, privind sancționarea contestatoarei SC""SA.

Pentru a hotărâ astfel, Consiliul a reținut că, contestația formulată de SC""SA B, este nefondată, deoarece termenul de execuție a lucrării stabilit de autoritatea contractantă a fost de cel mult 18 luni, nu cel de 12 luni eronat înscris la pct. 6 criterii de atribuire, și din oficiu a procedat la anularea procedurii de achiziție publică a lucrării considerând că prin prevederile documentației de atribuire referitoare la factorii de atribuire s-au încălcat prevederile art. 199 alin. 2 și 3 din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție.

Se mai reține de către Consiliu că autoritatea contractantă nu a stabilit un algoritm de calcul, care să fie aplicat la evaluarea ofertelor, punctajele acordate de membrii comisiei de evaluare cu privire la factorul de evaluare "oferta tehnică", nu pot fi considerate obiective.

Împotriva deciziei a formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 283 din OUG 34/2006, autoritatea contractantă, Primăria comunei, arătând în esență că în mod greșit s-a dispus din oficiu anularea procedurii de atribuire a contractului de lucrări având ca obiect canalizare și stație de epurare în comuna, lucrare ce a fost licitată în favoarea ofertantei SC SA B & Grup SA

Arată petenta că, au fost respectate dispozițiile art. 199 alin. 1 din OUG 34/2006, la stabilirea factorilor de evaluare, deoarece factorii de evaluare stabiliți prin documentația de atribuire erau prețul ofertei, termenul de execuție, programul calității, programul calității de mediu, programul calității cu privire la sănătatea populației și oferta tehnică, respectiv organizarea de șantier și calitatea materialelor, dintre acești factori, numai primii doi au avut prevăzuți algoritmi de calcul pe bază matematică pentru acordarea punctajelor, toți ceilalți prevedeau ca mod de acordarea pe baza aprecierii obiective a membrilor comisiilor de evaluare, fiind astfel respectate și dispozițiile art. 199 alin 2 și 3 din Ordonanță.

Prin urmare arată petenta, prevederea unor factori de evaluare cum sunt organizarea de șantier și calitatea materialelor nu este contrară prevederilor legale în vigoare, iar modul de acordare a punctajelor pe baza aprecierii obiective a membrilor comisiilor de evaluare nu excede textelor legale în vigoare, astfel că în mod greșit Consiliul a anulat procedura de atribuire, comisia de evaluare acordând maximul de puncte ambilor ofertanți, SC și SC""SA În cazul factoriilor de evaluare calitatea materialelor și organizarea de șantier, la fel și în cazul celorlalți factori de evaluare, departajarea celor doi ofertanți realizându-se exclusiv pe baza factorilor de evaluare ce prevedeau algoritmi matematici pentru acordarea punctajelor aferente și a declarat câștigătoare oferta SC" "SA B, fiind cea mai avantajoasă ofertă depusă potrivit grilelor de evaluare individuală și din centralizatorul acestor grile.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 209 alin. 1 lit. d coroborat cu alin. 2 lit. b, de la același articol prevăd că măsura anulării poate fi dispusă atunci când abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului, sau au fost depuse numai oferte inacceptabile /sau ne conforme, dispoziții care însă, arată petenta, nu au fost încălcate, astfel încât decizia emisă de Consiliu privind anularea procedurii de atribuire, nu are justificare legală.

Se solicită admiterea plângerii și anularea deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu privire la anularea procedurii de atribuire.

Curtea examinând decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prin prisma criticilor din plângerea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 209 alin. 1 lit. d din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, măsura anulării procedurii de atribuire a licitației poate fi dispusă atunci când s-au săvârșit abateri grave de la prevederile legislative ce afectează procedura de atribuire sau face imposibilă încheierea contractului, iar dispozițiile art. 209 alin. 1 lit. b, arată că poate fi anulată procedura de atribuire atunci când au fost depuse oferte inacceptabile sau neconforme.

Dispozițiile art. 278 pct. 3 OUG 34/2006, prevăd că, în situația în care Consiliul apreciază că există și alte încălcări ale prevederilor legale privitor la actul atacat, în afara celor invocate de contestator, poate să dispună din oficiu remedierea încălcării prevederilor legale.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, Consiliul poate anula procedura de atribuire a licitației atunci când s-au săvârșit abateri grave de la prevederile legislative ce afectează procedura de atribuire, sau este imposibilă încheierea contractului, sau atunci când au fost depuse numai oferte inacceptabile sau neconforme.

Aceste dispoziții legale, nu au fost încălcate, astfel încât Consiliul în mod greșit a dispus din oficiu anularea procedurii de atribuire.

Așa cum a rezultat din documentația de licitație, factorii de evaluare stabiliți în documentația de atribuire erau prețul ofertei, termenul de execuție, programul calității (potrivit standardului 9001), programul calității de mediu (potrivit standardului 14001), programul calității cu privire la sănătatea populației (potrivit standardului 18001) și oferta tehnică (respectiv organizarea de șantier și calitatea materialelor), dintre acești factori, numai primii doi factori, respectiv prețul ofertei și termenul de execuție aveau prevăzuți algoritmi de calcul pe bază matematică pentru acordarea punctajelor, toți ceilalți factori prevedeau ca mod de acordare pe baza aprecierii obiective a membrilor comisiei de evaluare.

La toți factorii în afară de primii doi factori de evaluare, Comisia de evaluare a acordat maximum de puncte ambilor ofertanți, departajarea ofertanților realizându-se exclusiv pe baza factorilor de evaluare ce prevedeau algoritmi matematici pentru acordarea punctajelor aferente lor, declarând câștigătoare oferta SC SA B & GRUP SA B, ca fiind oferta admisibilă cea mai avantajoasă depusă în cadrul procedurii, astfel cum a reieșit din grilele de evaluare individuale și din centralizatorul acestor grile.

Prin urmare autoritatea contractantă, respectiv petenta a respectat în tocmai dispozițiile art. 199 alin. 1, 2 și 3 din OUG 34/2006 și art. 200 din aceeași Ordonanță privind analizarea și stabilirea ofertei câștigătoare, astfel că în mod greșit Consiliul a anulat procedura de atribuire.

Așa fiind, Curtea constată că plângerea formulată de autoritatea contractantă este întemeiată și în temeiul dispozițiilor art. 285 din OUG 34/2006, va admite plângerea, va modifica în parte Decizia nr. 1089/C6/660 din 20 martie 2008, a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în sensul că va înlătura măsura anulării procedurii de atribuire.

Se vor menține restul dispozițiilor, privind respingerea ca nefondată a contestației SC SA.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către petentă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 274 civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece intimata SC SA B, nu este parte căzută în pretenții, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B care a pronunțat decizia atacată cu plângere, potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1, fraza ultimă din OUG 34/2006, nu are calitate de parte în proces, și nu poate astfel fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite plângerea formulată de autoritatea contractantă PRIMĂRIA COMUNEI, județul B, împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor B, nr. 1089/C6/660 din 20.03.2008, în contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul în B, str. -. -. G, nr. 2, județul B și în consecință:

Modifică în parte Decizia nr. 1089/C6/660 din 20.03.2006 a B, în sensul că înlătură măsura anulării procedurii de atribuire.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

- - - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red. EC/08.05.2008

Tehnored. DL

4 ex.

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 641/2008. Curtea de Apel Ploiesti