Acțiune în constatare. Sentința 34/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 34/CA/2008
Ședința publică D- 2008.
PREȘEDINTE: Anna Maria Toroș Vig JUDECĂTOR 2: Marilena Boța
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea acțiunii de contencios administrativ, în primă instanță, introdusă de reclamanta ROMÂNĂ CU - prin ORDINUL SCM, " ȘI " ROMÂNIA, cu sediul în C N, str. C-tin nr. 37 județul C, în contradictoriu cu pârâtulSTATUL ROMÂN prin GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr.1, sector 1, intervenienta în interes propriu și în interesul pârâtului Mănăstirea Ortodoxă " și "și intervenientul în interesul pârâtuluiMINISTERUL CULTURII ȘI cultelor, cu sediul în B, șos. - nr.30 sector 1, având ca obiect -acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Cluj - Cabinet de Avocat în reprezentarea reclamantei și avocat în substituire pentru avocat, în baza delegației din 26.11.2007, pentru intervenientă, lipsă fiind pârâtul și intervenientul în interesul pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru, după care:
Reprezentantul reclamanteiprecizează că imobilul despre care este vorba este identificat astfel: CF 1515 poziția A +13, Nr.topo. 2938 cu suprafață de 234 mp Mănăstire, situată în,-, jud. S Precizează că nu mai are ale acte alte probe de depus.
Solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar, comunică un exemplar cu reprezentantul intervenientei.
Prin Decretul 358/1948, ordinul Bisericii Române Unite cu - a fost desființat, ca urmare averea acesteia a trecut în proprietatea Statului Român. După 1989 Română Unită cu - a fost recunoscută oficial prin Decretului Lege 126/1990, articolul 1. Conform articolului 2 din aceste prevederi legale toate bunurile aparținând patrimoniului de stat se restituie proprietarilor de drept, nefiind prevăzută o procedură specială. Dreptul de proprietate a fost reconstituit prin Decretului Lege nr. 126/1990, însă atribuțiile privind identificarea bunurilor în scopul predării lor către proprietarii de drept reveneau Guvernului României.
Față de întâmpinarea depusă la dosar de pârâtul Guvernul României, precizează că proprietar era Statul Român și sunt incidente în cauză prevederile articolului 2 din Decretului Lege 126/1990, Guvernul României trebuia să-și exercite atribuțiile, prevăzute expres prin lege, respectiv de a identifica și restitui bunurile. Față de acest aspect, apreciază că este vorba de o autoritate centrală, astfel că soluționarea cauzei este de competența Curții de Apel Oradea, reclamanta având sediul în județul SM.
Mai precizează că în materia restituirii de bunuri care au aparținut cultelor religioase, dreptul special îl reprezintă Decretului Lege 126/1990, iar dreptul comun OUG 94/2000.
Față de întâmpinarea depusă la dosar de intervenienta Mănăstirea Ortodoxă, precizează că înainte de anul 1948 a fost proprietatea Ordinului Sf. cel M, fapt dovedit cu extrasul CF nr. 1515 poziția A +13, nr. top. 2938 în suprafață de 234 mp. Fiind trecută la poziția B - foaie de proprietate și nu la poziția C foaie de sarcini. De asemenea precizează că nu a fost confiscată de Statul Român prin Legea 187/1945 - a reformei agrare ci, cu 3 ani mai târziu prin Decretul 358/1948. Acest fapt a fost dovedit prin actele depuse la dosar, Adresa 3167/17.10.1948 a Inspectoratului Jandarmeriei precum și alte astfel de adrese depuse la filele 80-83.
OUG 94/2000 nu a abrogat Decretului Lege nr. 126/1990, iar prevederile Legii 239/2007 invocate de intervenientă nu sunt aplicabile speței.
Reprezentantul intervenienteisolicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă, susține punctul de vedere al pârâtei Guvernul României exprimat prin întâmpinarea depusă la dosar, atât prin excepțiile invocate cât și pe fond.
Excepția necompetenței acestei instanțe de judecată, în cauză fiind incidente prevederile Decretului Lege 126/1990, iar competența de soluționare în această materie aparținând tribunalelor.
Excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României, care este un organ colegial fără personalitate juridică, care poate sta în justiție numai când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale. Statul Român este reprezentat prin Ministerul Finanțelor, ca subiect de drepturi și obligații.
Obiectul prezentei cauze fiind un obiect complex, respectiv se solicită la capătul 1- constatarea restituirii dreptului de proprietate asupra imobilului - reprezintă o acțiune în constatare; capătul 2- obligarea Guvernului României să emită o hotărâre pentru predare imobilului - este o acțiune în contencios administrativ, iar capătul 3- dispunerea înscrierii în CF a dreptului de proprietate - este o acțiune de drept civil. Având în vedere obiectul cererii - precizează că legea nu dă posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor lăcașe de cult în maniera solicitată de reclamantă. Situația juridică a lăcașelor de cult precum și a caselor le ca accesoriu la lăcașele de cult este stabilită de o comisie mixtă formată din reprezentanții clericali ai cultelor care au deținut aceste bunuri până în 1948 și respectiv ai cultului care a preluat aceste bunuri după 1948. legea prevăzând în acest caz o procedură specială. Prevederile OUG 94/2000 nu sunt aplicabile speței. Mai precizează că această biserică a fost edificată în perioada 1764-1771 și a fost preluată de către, care în urma retragerii lor pe teritoriul Ungariei au predat-o greco- catolicilor, care o preiau dar nu și-o trec în proprietate, în anul 1928 în CF apare ca drept de posesie asupra lăcașului de cult. Precizează că lăcașul de cult s-a aflat în posesia și folosința Bisericii Ortodoxe Române, pe terenurile aferente acestei biserici s-au edificat construcții de către acest proprietar. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat.
Reprezentantul reclamantei, în replică precizează că excepția de necompetență a acestei instanțe este nefondată, deoarece nu se poate da în judecată Statul Român, ci instituția obligată să facă predarea bunului, respectiv Guvernul României așa cum i-au precizate atribuțiile prin Decretului Lege 126/1990. Acțiunea are un obiect complex, dar este o acțiune în realizare, nefiind precizată o procedură specială pentru constatarea dreptului de proprietate, de fapt acest drept de proprietate a fost atribuit reclamantei însă nu i s-a predat bunul respectiv. Mai precizează că reclamanta a avut în proprietatea acest bun care i-a fost confiscat, actele privind confiscarea fiind depuse la dosar, iar înscrierea în CF a dreptului de proprietate nu se putea face numai după recunoașterea ordinului greco - catolic respectiv după 1989, încheierea de CF 1262 nu putea să o atace, acesta fiind înscrisă în 1975 când acest ordin nu era recunoscut.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță la 24.07.2007 reclamanta reclamanta Română unită cu -catolică prin ordinul S cel M provincia " sfinții și " România a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Guvernul României solicitând să se constate reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în comuna, jud. SMî nscris în CF 1515 la poziția, în temeiul articolului 2 din Decretului Lege 126/1990, să fie obligă pârâta ă emită o hotărâre de guvern pentru predarea imobilului și să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate.
În motivarea acțiunii arată că prin Decretul 358/1948, Episcopiile, Capitlurile, Organele, Mănăstirile, Asociațiunile, precum și orice alte instituții și organizațiuni sub orice denumire ale Biserici Române unite cu au fost desființate.
În articolul 2 din acest decret s-a prevăzut că averea acestora trece în proprietatea statului.
În baza acestui decret imobilul a fost înscris la poziția A +10 în CF 1262 în proprietatea statului.
Acest decret a fost aprobat prin Decretului Lege 9/1989, iar prin Decretului Lege 126/1990 în articolul 2 s-a prevăzut restituirea bunurilor preluate prin Decretul 358/1948.
Astfel reclamanta a redobândit personalitate juridică, iar dreptul de proprietate a fost reconstituit prin Decretului Lege 126/1990 și s-a atribuit Guvernului obligația de a identifica bunurile în scopul predării acestora.
Reclamanta a solicitat la 12.06.2007 emiterea hotărârii de Guvern, înscris constatator al dreptului de proprietate și predarea imobilului, dar nu a primit răspuns în termen de 30 zile.
Prin întâmpinare Guvernul României a invocat excepția de necompetență materială a instanței, arătând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile articolului 3 aliniat 2 și 3 din Decretului Lege 126/1990 potrivit cărora predarea imobilelor se face de către comisiile mixte ale celor 2 biserici și dacă nu se ajunge la rezultat, partea are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun.
Potrivit autorilor de drept administrativ, contencios administrativ reprezintă activitatea de soluționare a litigiilor în care cel puțin una intre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut din emiterea unui act administrativ sau refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Ori rezolvarea situației juridice a unor lăcașuri de cult este o acțiune de drept comun de competența instanței și nu de contencios administrativ.
Verificând această excepție de ordine publică se reține că, competența materială a instanței se stabilește în raport de obiectul dedus judecății, obiect care în baza dreptului de dispoziție este stabilit de reclamant.
Ori, prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru predarea imobilului - -, care este un act administrativ al unei autorități publice centrale producător de efecte juridice, pentru care refuzul de a emite actul administrativ este un proces de contencios administrativ iar competența conform articolului 3 punct 1 cod procedură civilă aparține Curții de Apel.
Prin întămpinare pârâtul a mai invocat excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului și implicit a calității procesuale pasive.În motivarea excepției arată că Guvernul este un organ colegial, fără personalitate juridică și poate sta în justiție în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitare atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz având o capacitate juridică specială de drept public. Tocmai de aceea pentru stabilirea capacității juridice civile a Guvernului este necesară determinarea raporturilor juridice reale dintre părți. Arată că este eronat citat Guvernul, deoarece reclamanta cheamă în judecată Statul Român care este reprezentat de Ministerul Economiei Și Finanțelor și nu de către Guvern.
Verificând excepția invocată, instanța reține că este nefondată.
Obiectul litigiului este de contencios administrativ, deoarece se solicită emiterea unui act administrativ de către Guvern și astfel are capacitate juridică specială de drept public. Această capacitate procesuală este recunoscută nu numai atunci când se contestă legalitate actelor emise, dar și atunci când se solicită cenzurarea legalității refuzului de eliberare a unor acte administrative care cad de competența autorităților publice și care sunt organe colegiale.
Este drept că, prin acțiune reclamantul definește pe pârât " Statul Român prin Guvernul României " dar din contextul întregii acțiuni, a concluziilor verbale și scrise rezultă că a chemat în judecată Guvernul în nume propriu și a solicitat ca această autoritate administrativă să emită actul solicitat pentru care mențiunea de "Statul Român " nu poate fi înțeleasă decât în sensul că este vorba de Guvernul Statului Român.
Pe fondul cauzei a arătat că dispozițiile articolului 2 din Decretului Lege 126/1990 au fost aplicate prin emiterea HG 466/1998 prin care s-au inventariat bunurile Bisericii - care erau în proprietatea statului și au fost predate acestora pe bază de protocol.
Pentru lăcașul de cult și casele le accesorii, legiuitorul a prevăzut modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate prin Decizia unei comisii mixte formate din reprezentanții clericali ai cultului care au deținut aceste bunuri până în anul 1948 și ai cultului care a preluat aceste bunuri după această dată precum și opțiunea credincioșilor din comunitățile pentru uzul cărora aceste bunuri sunt destinate.
Arată că în cauză sunt aplicabile prevederile OUG 94/2000, articolul 1 care exceptează lăcașele de cult.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului Mănăstirea Ortodoxă " și " invocând inadmisibilitatea acțiunii în constatare privind primul capăt de cerere în condițiile articolului 111 cod procedură civilă, arătând că nici o dispoziție din cuprinsul legii 554/2004 nu dă dreptul instanțelor de judecată de a obliga Guvernul României la emiterea unei hotărâri prin care să satisfacă pretențiile invocate de vreo persoană fizică sau juridică.
Dispozițiile Decretului Lege 126/24.04.1990 au fost abrogate prin OUG 94/2000.
Pe fond invocă faptul că reclamanta nu a fost niciodată proprietarul acestui imobil. a fost construită prin ani 1764-1771 fiind preluată de credincioșii în 1773 de la un anume pe nume pe care au stăpânit-o până în 1918.
Din 1926 și până în 1948 imobilul a fost deținut cu titlu de posesiune faptică de către - din așa cum rezultă din CF 1515 nr.top.1938, foaie de proprietate.
În 1975 imobilul se transcrie în favoarea Statului Român CF 1515 cu titlu de reformă agrară.
Imobilul se găsește în posesia Mănăstirii Ortodoxe din începând din anul 1980 când prin grija Episcopiei Ortodoxe Române O s-au efectuat lucrările de consolidare și restaurare, s-au efectuat lucrări de pictură din interiorul bisericii, s-au realizat împrejmuirea mănăstirii și construirea a două porți de acces.
Prin Decizia din 11.12.1990 a Episcopiei Ortodoxe Române a și s-a aprobat reînființarea Mănăstirii care până atunci a funcționat ca Parohie în cadrul SM.
În 1996 s-a edificat o clădire administrativă și au primit titlu de proprietate pentru o suprafață de 13 ha și 1822 mp teren intravilan.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului și Ministerul Culturii și Cultelor, invocând faptul că prin felul în care reclamanta a formulat acțiunea este o acțiune în realizarea dreptului ce intră sub incidența reglementării dreptului comun prevăzut de articolul 480 cod civil, fiind inadmisibilă calea aleasă sub jurisdicția de contencios.
Este inadmisibilă acțiunea în condițiile articolului 111 cod procedură civilă, după care cererea de constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Pentru rezolvarea cererii reclamantului privind restituirea Bisericii s-a adoptat un act normativ special de reparație, respectiv OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și care prevede o procedură specială de redobândire. Instanța de judecată nu poate să examineze fondul dreptului înainte de a se face dovada de către reclamantă că a parcurs procedurile prevăzute de actul normativ invocat.
Verificând excepțiile invocate de intervenienți se constată că ele nu sunt fondate.
În realitate reclamantul a formulat 3 capete de cerere, unul de constatare a reconstituiri dreptului de proprietate, unul pentru emiterea actului administrativ prevăzut în articolul 2 din Decretului Lege 126/1990 și o cerere pentru înscrierea dreptului de proprietate în CF.
Cu privire la excepțiile invocate reclamantul și-a precizat că în ansamblu cererea este pentru realizarea dreptului.
Analizând cele 3 capete de cerere, se constată că obiectul principal al acțiunii este emiterea de către pârât a actului administrativ prevăzut de articolul 2 din Decretului Lege 126/1990 și în consecință, întabularea dreptului de proprietate ca și capăt accesoriu.
Cererea pentru constatarea reconstituirii dreptului de proprietate nu poate fi considerată ca un capăt distinct de acțiune. Este o stare de fapt pe care instanța este obligată a se constata în baza probațiunii depuse pentru a putea soluționa capătul de cerere privind emiterea actului administrativ solicitat, respectiv dacă sunt sau nu incidente dispozițiile articolului 2 din Decretul Lege 126/1990.
Faptul că reclamanta a trecut în acțiune ca fiind un petit stabilirea unei situații de fapt, necesară a fi elucidată în cadrul procesului, pentru soluționare obiectului dedus judecății nu schimbă caracterul acțiunii ca fiind în realizarea dreptului, respectiv emiterea unui act administrativ de o autoritate publică.
Chiar în acțiunile de contencios administrativ instanța este obligată să stabilească o anumită stare de fapt în lumina căruia trebuie să analizeze legalitatea actului administrativ emis sau justificarea refuzului de a emite acel act.
În ceea ce privește abrogarea Decretului Lege 126/1990 prin OUG 94/2000 și aplicabilitatea în cauză a acesteia din urmă se reține că Decretului Lege 126/1990 nu a fost abrogat, iar OUG 94/2000 nu se aplică bisericilor.
Ulterior adoptării /1990 și a publicării OUG 94/2000 s-au adus modificări și completări de 2 ori la /1990 respectiv prin OG 64/2004 și prin Legea 182/2005. Ulterior acestor date nu există nici un act normativ de abrogare.
OUG 94/2000 în articolul 1 arată în mod clar și fără echivoc că acest act normativ se referă la restituirea imobilelor aparținând cultelor religioase din România, fiind exceptate de sub incidența acestui act normativ lăcașele de cult.
Pe fond urmează a se reține că imobilul din litigiu a fost înscris în CF 1262 nr.top.2938 la coala A, nr. ordine 10 ca fiind în natură, iar la foaia de proprietate B la poziția 1 este înscrisă ca fiind proprietară -.
Susținerea intervenientei în sensul că reclamanta nu a avut proprietatea supra imobilului decât posesia, fiind înscris cu titlu de posesiune faptică, este o afirmație care este infirmată cu înscrierea originală și traducerea făcută din care rezultă că înscrierea s-a făcut cu titlu de înscriere originală.
De altfel în foaia de proprietate s-au făcut înscrieri numai cu privire la dreptul de proprietate, iar titlul juridic cu care s-a dobândit proprietatea putea fi orice act translativ de proprietate sau posesiune faptică care în limbajul juridic este uzucapiunea.
Prin articolul 13 din 177/1948 s-a desființat cultul -catolic cu toate organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, nemaifiind acordat decretul Marii Adunări Naționale pentru recunoașterea acestui cult.
În articolul 36 al acestui act normativ s-a prevăzut că " averea cultelor dispărute sau a căror recunoaștere a fost retrasă, aparține de drept Statului."
La rândul lui articolul 2 aliniat 1 din 358/1948 prevede că " averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la articolul 1 din prezentul decret " ( ale cultului greco-catolic ) " cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român care le va lua în primire imediat.
Astfel, imobilul din litigiu este transcris în CF 1515 la poz. A 13 ca fiind în natură tot iar în foaia de proprietate este trecut Statul Român cu titlu de reformă agrară în baza Legea 197/1945. Înscrierea este operată în anul 1975.
Intervenienta nu a făcut nici o dovadă în sensul că legea reformei agrare ar fi vizat Bisericile fostului cult greco-catolic.
Din încheierea de întabulare depusă de intervenientă ( fila 46) rezultă că este vorba de Legea 187/1945 a reformei agrare și nu Legea 197/1945 cum greșit s-a operat în CF. Lecturând conținutul acestui act normativ rezultă că în articolul3 enumeră toate bunurile care au făcut obiectul reformei agrare și acestea sunt exclusiv terenurile și bunurile agricole, nu se referă la lăcașul de cult.
În prezent imobilul se află în folosința cultului ortodox(Mănăstirea Ortodoxă) începând din anul 1980, dată de la care s-au efectuat lucrări de consolidare, restaurare, împrejmuire, amenajări drum de acces în baza autorizațiilor eliberate.
Dispozițiile Decretului Lege 126/1990, așa cum a fost modificată și completată și pe care își întemeiază acțiunea reclamantul în articolul 2 prevede că bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului 358/1948 aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în stare lor actuală, Bisericii Române unite cu ( greco-catolică). În vederea identificării, inventarieri și predării acestor bunuri se instituie o comisie formată din reprezentanți ai Statului și ai Bisericii Române unite cu ( greco-catolică), numiți prin Hotărâre a Guvernului.
În consecință prin act administrativ emis de autoritatea publică centrală se numește numai comisia formată din reprezentanții statului care împreună cu reprezentanții bisericii fac predarea - preluarea imobilului.
Condiția pentru ca Guvernul să aibă competența numirii acestei comisii este ca bunul să se afle în patrimoniul statului și în prezent.
Articolul 3 reglementează situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor le care au aparținut Bisericii Române unite cu și care au fost preluate de Ortodoxă Română.
În această situație Guvernul nu mai are competență de a numi o comisie de predare, această procedură fiind făcută de o Comisie mixtă formată din reprezentanți clericali ai celor 2 culte religioase, iar în caz de neînțelegere, divergența este supusă instanțelor judecătorești de competența.
Autoritățile administrative nu au competența de a rezolva conflicte între părți prin emiterea de acte administrative, competența lor de soluționare a unor cereri este strict și limitativ reglementat prin acte normative și ei nu pot să dispună decât în aceste limite.
Întrucât obiect material al litigiului ( ) a fost preluat de Ortodoxă Română, Guvernul nu mai are puterea de a numi o comisie de predare, predarea acestor bunuri se face potrivit articolului 3 din Decretului Lege 126/1990, fără concursul pârâtului din litigiu, iar în caz de neînțelegere părțile au acces la rezolvarea divergenței în fața tribunalelor.
Pentru aceste considerente se reține că refuzul Guvernului de a emite un act pentru numirea Comisiei în vederea predării Bisericii este un refuz justificat și în baza articolului 1 din Legea 554/2004 se respinge acțiunea.
În baza articolului 274 cod procedură civilă se va respinge cererea pentru plata cheltuielilor de judecată solicitate de intervenienta Mănăstirea Ortodoxă " și " nefiind dovedit cuantumul onorariului de avocat plătit în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE,
Respinge acțiuneareclamantuluiROMÂNĂ CU - prin ORDINUL SCM, " ȘI " ROMÂNIA,cu sediul în C N, str. C-tin nr. 37 județul C, împotriva pârâtuluiSTATUL ROMÂN prin GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr.1, sector 1, intervenientei în interes propriu și în interesul pârâtuluiMănăstirea Ortodoxă " și "și intervenientul în interesul pârâtuluiMINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, cu sediul în B, șos. - nr.30 sector 1.
Respinge cererea pentru plata cheltuielilor de judecată solicitate de intervenienta pârâtuluiMănăstirea Ortodoxă " și ".
Cu recurs în 15 zile e la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- -
Red.sent.TVA/29.02.2008
Dact. GM/29.02.2008
4 com/03.03.2008
Președinte:Anna Maria Toroș VigJudecători:Anna Maria Toroș Vig, Marilena Boța
