Acțiune în constatare. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR.372/CA

Ședința publică de la 19 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulată de recurenta reclamantă - SRL, cu sediul în ales în C,-, -S8,.A,.3, județul C, împotriva sentinței civile nr.712 din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SERVICIUL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DIN CADRUL DGFP C, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C, DIRECȚIA REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12.10.2009 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.10.2009.

CURTEA:

Asupra recursului contencios administrativ de față:

1. Obiectul și părțile litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța -secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C și DGFP C - Serviciul Soluționare Contestații a solicitat anularea deciziei nr. 54/18.08.2008, a procesului verbal de control nr. 9109/16.06.2008, revocarea deciziei nr. 163/16.06.2008 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare și să se constate că societatea nu datorează sumele respective și că, în temeiul art. 235 Cod vamal, beneficiază de un tratament tarifar vamal favorabil, în sensul exonerării de la plata sumelor stabilite prin decizie.

În motivarea acțiunii a arătat că prin decizia nr. 54/18.08.2008 a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului verbal de control nr. 9109/16.06.2008 și a deciziei nr. 163/16.06.2008, decizia nefiind legală întrucât nu s-au respectat dispozițiile art. 9 alin. 1 din Cod pr.fisc. ambele societăți ( și ) au solicitat încheierea regimului vamal.

A mai arătat reclamanta că în baza contractului de leasing nr. LV - încheiat între - Line SRL și Leasing AG au fost preluate un autotractor 18410 și o semiremorcă basculantă, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 36 luni. Prin actul adițional din 21.08.2006 - Line SRL, în calitate de utilizator, a cedat reclamantei contractul de leasing.

Reclamanta motivat că prin procesul verbal de control nr. 9109/16.06.2008 s-a reținut că bunurile ce au făcut obiectul contractului de leasing au fost plasate în regim de admitere temporară iar prin schimbarea utilizatorului, la data de 21.08.2006 s-a născut obligația de plată în sarcina reclamantei, termenul pentru încheierea regimului a fost data de 15.05.2008.

Pârâtele au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii și au depus la dosar documentația aferentă actelor atacate.

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentința civilă nr.712 din 26.06.2009 Tribunalul Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea privind constatarea că reclamanta beneficiază de un tratament tarifar vamal favorabil și ca nefondată contestația formulată de - SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale și Direcția Generală a Finanțelor Publice C - Serviciul de soluționare a contestațiilor.

Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță următoarele:

Cu privire la inadmisibilitate s-a reținut că față de dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004 instanța de contencios administrativ nu poate să constate existența unui drept.

Pe fondul cauzei, a reținut prima instanță că titularul obligației avea obligația să informeze autoritatea vamală asupra oricăror modificări de natură a afecta derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat, iar reclamanta trebuia să ia măsuri pentru a se asigura că - Line SRL respectă obligațiile sale legale.

A reținut prima instanță că cesionarea contractului de leasing nu a fost anunțată autorității vamale,astfel ca au devenit aplicabile dispozițiile art.144 din legea nr.141/1997, iar din 21.08.2006 s-a născut în sarcina reclamantei obligația de plată a TVA aferent bunurilor.

3. Recursul

Împotriva acestei hotărâri,în termen legal a declarat recurs contestatoarea criticând-o sub aspectele:

- instanța de fond nu a analizat înscrisurile depuse la fondul cauzei și nici apărările formulate; nu a observat că a invocat constatarea aplicării unui regim fiscal favorabil reclamantei nu numai ca și capăt de cerere distinct dar și în motivarea acțiunii pe fond;

- instanța de fond s-a substituit legiuitorului adăugând la lege și stabilind obligații fiscale noi în sarcina reclamantei în sensul de a verifica activitatea - Line SRL privind plasarea sub un anumit regim vamal a bunurilor importate;

- greșit s-a reținut că recurenta datorează respectivele sume de bani autorității fiscale, nu s-au indicat temeiurile avute în vedere sau actele normative în baza cărora pârâtele au determinat valoarea în bani a celor 2 bunuri, cursul euro - leu în funcție de care s-au făcut calculele;

- s-a omis faptul că este vorba despre un contract de leasing cu o parte externă din Austria, ce trebuia să confirme reclamantei plata ultimei rate, valoarea reziduală și să trimită o adresă reclamantei prin care să atestă închiderea contractului de leasing.

Intimata Direcția Generală pentru Accize și Operațiuni Vamale Caf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

4. Curtea

Analizând criticile aduse prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente speței, Curtea reține că hotărârea primei instanțe este una temeinică și legală, nesupusă modificării sau casării pentru motivele:

În fapt, în baza contractului de leasing nr.LV -/21.08.2006 încheiat cu firma Leasing AG din Austria și a Autorizației de admitere temporară nr.41/13.04.2005 eliberată de Biroul Vamal C, - Com SRL a plasat în regim vamal suspensiv de admitere temporară, un autotractor marca în valoare totală de 38.500 euro și o semiremorcă în valoare de 9.544 euro, depunând la autoritatea vamală de admitere temporară nr.184/ I 10629 din 15.04.2005, cu termen de închidere a operațiunii 15.05.2008.

Pentru marfa în cauză a fost prezentată dovada de statut comunitar conform prevederilor pct.4 alin.1 lit.a din Anexa V la Tratatul de aderare al României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

La data inițierii operațiunii de admitere temporară erau în vigoare Codul vamal aprobat prin legea nr.141/1997 și Regulamentul vamal aprobat prin HG nr.1114/2001.

Prin adresa nr.05/08.05.2008, înregistrată la C sub nr.3570/09.05.2008, administratorul - Line Com SRL comunică că la data de 21.08.2006, bunurile care fac obiectul declarației vamale nr.184/I 10629/15.04.2005 au fost cesionate - SRL.

De asemenea, prin adresa nr.01/22.05.2008, înregistrată la C sub nr.8155/02.06.2008, - SRL cu sediul în localitatea bloc nr.1,.5, județul C, CUI -, nr. de ordine la registrul comerțului /786/05.02.2003, comunică că la data de 21.08.2006 a preluat bunurile care fac obiectul contractului nr.LV - de la - Line Com SRL, conform actului adițional la contractul menționat anterior.

Operațiunea a beneficiat de facilități fiscale prevăzute de art.27 alin.1 din OG nr.51/1997, astfel: "bunurile mobile care sunt introduse în țară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale."

Potrivit art.153 din HG nr.1114/2001 regimul vamal suspensiv (în care intră și admiterea temporară) se acordă de autoritatea vamală prin emiterea unei autorizații prin care se fixau condițiile de derulare a regimului.

În conformitate cu prevederile art.253 din același act normativ, autorizația pentru admiterea temporară se eliberează de birourile vamale la cererea persoanei care direct, sau prin intermediul altei persoane utilizează mărfurile străine.

Conform art.92 din Legea nr.141/1997 titularul aprobării (autorizației) avea obligația să informeze de îndată autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influențează derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat.

Conform art.282 alin.2 din HG nr.1114/2001 operațiunile de admitere temporară realizate de un titular puteau fi cesionate unui alt titular, cu aprobarea prealabilă a autorității vamale, numai dacă titularul care putea prelua operațiunile îndeplinea condițiile stabilite din reglementarea menționată anterior.

Condițiile de autorizare a regimurilor vamale economice sunt stabilite la art.359 din Regulamentul vamal aprobat prin HG nr.707/2006, solicitantul unui regim vamal economic având posibilitatea de a obține:

- o autorizație emisă de direcțiile regionale vamale, valabilă pentru mai multe operațiuni desfășurate în baza aceluiași contract, sau

- o autorizație, în procedura simplificată, direct pe declarația vamală, autorizație valabilă doar pentru operațiunea respectivă.

De aceea,in contextul dispozițiilor legale amintite,corect a reținut prima instanță ca deși contestatoarea putea potrivit legii beneficia de plasarea bunurilor preluate prin cesiune, în regim de admitere temporară, ea nu a respectat obligațiile impuse pentru aceasta,fapt ce a făcut ca datoria vamală sa se nască în sarcina acesteia.

Aceasta pentru că prin cesionarea drepturilor și obligațiilor prevăzute în contractul de leasing - Line Com SRL și-a pierdut calitatea de utilizator, nemaifiind parte în contractul de leasing în baza căruia a fost aprobat regimul. În consecință utilizarea regimului de admitere temporară - regim aprobat prin eliberarea unei autorizații nominale conform procedurilor prevăzute de legislația vamală - după data de 21.08.2006 nu mai era justificată.

Nici ultima critică nu poate fi primita întrucât:

Invocarea prevederilor art.114 alin.1 din Codul vamal se referă la regimul vamal de tranzit și prin urmare nu au aplicabilitate în speța dedusă judecății al cărui obiect îl constituie regimul vamal suspensiv de admitere temporară.

Trebuia să se solicite acordul autorității vamale pentru cesionarea acestora, la momentul în care a intervenit actul adițional la acest contract (21.08.2006) și în care regimul vamal autorizat prin autorizația de admitere temporară nr.41/13.04.2005 a încetat de drept.

Art.282 alin.(3) din HG nr.1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului vamal, prevede: "Operațiunile de admitere temporară realizate de un titular pot fi cesionate unui alt titular, cu aprobarea prealabilă a autorității vamale, numai dacă titularul care preia operațiunile îndeplinește condițiile stabilite de prezentul regulament pentru realizarea lor".

În vederea aprobării cesionării contractului de leasing, autoritatea vamală urma să analizeze dacă noul titular poate îndeplini condițiile derulării regimului suspensiv aprobat inițial.

Prin preluarea contractului de leasing, - SRL avea obligația ca pentru mărfurile care fac obiectul acestui contract să solicite autorizarea unui regim vamal corespunzător și să depună declarația vamală de plasare sub acest regim.

Invocarea dispozițiilor art.49 alin.2 și ale art.102 alin.1 din Codul vamal aprobat prin Legea nr.86/2006 nu poate fi primită întrucât operațiunea nu intră sub incidența acestor articole,avându-se în vedere faptul că marfa care face obiectul declarației vamale nr.184/I 10629/15.04.2005 are statut comunitar și este liberă de taxe vamale.

Persoanele impozabile prevăzute la alin.4 evidențiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art.1562, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art.145 - 1471.

Drept urmare, din contextul legal citat se reține că bunurile comunitare aflate la data aderării într-un regim vamal de admitere temporară și care ies din acest regim după data aderării se consideră import în România, pentru care taxa pe valoarea adăugată datorată se plătește la organul vamal, excepție făcând în perioada 15 aprilie 2007 - 31 decembrie 2008 persoanele impozabile care au obținut certificat de amânare de la plată, care evidențiază taxa datorată în decontul de taxă, atât ca taxă colectată cât și ca taxă deductibilă.

Cum în speță petenta nu a obținut și prezentat un astfel de certificat, rezultă că potrivit modificărilor aduse Codului fiscal în luna aprilie 2007, aceasta are obligația de a achita TVA aferentă încheierii din oficiu a regimului vamal de admitere temporară în sumă de 33.286 lei, la organul vamal.

Pentru obligațiile de plată stabilite suplimentar prin Decizia pentru regularizarea situației nr.163/16.06.2008, organul vamal a procedat la calcularea obligațiilor accesorii aferente, începând cu ziua următoare scadenței TVA de plată, respectiv începând cu data de 22.08.2006 și până la 16.06.2008.

Față de cele arătate mai sus, Curtea reține că hotărârea pronunțată se sustrage criticilor aduse, recursul urmând a fi respins, conform art.312 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în contencios administrativ și fiscal formulată de recurenta reclamantă - SRL, cu sediul în ales în C,-, -S8,.A,.3, județul C, împotriva sentinței civile nr.712 din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SERVICIUL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DIN CADRUL DGFP C, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C, DIRECȚIA REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect acțiune în constatare, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud.-/25.11.2009

Tehnored. 2 ex./25.11.2009

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiune în constatare. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Constanta