Acțiune în constatare. Decizia 754/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 754/CA/2008
Ședința publică de la 04 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ S - COMISIA DE APLICARE A DECRETULUI - LEGE NR.118/1990 împotriva sentinței civile nr.193/CA/67.03.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat -, lipsind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care avocatul reclamantului intimat depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, iar în baza art.129 Cod pr.civilă, casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu, cu mențiunea expresă de a se audia martorii respinși de către instanța de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.193/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiua fost admisă în parte cererea reclamantului G în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ S - COMISIA DE APLICARE A DECRETULUI - LEGE NR.118/1990, a fost anulată decizia nr.23/2007 și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului vechimea în muncă de 6 ani, 6 luni și 20 de zile, perioadă în care a fost împiedecat să-și exercite profesia, fiind persecutat politic. Au fost respinse cererile reclamantului privind acordarea indemnizației lunare și acordarea transportului gratuit. Instanța a reținut prin considerentele expuse că potrivit hotărârii judecătorești și celorlalte înscrisuri depuse la dosar, reclamantul nu si-a exercitat profesia, fiind persecutat politic în sensul art.9 din D-L 118/1990, astfel că potrivit art. 1 al. 1 lit. b beneficiază de vechime în muncă în perioada în care nu și-a exercitat profesia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta solicitând modificarea în parte a hotărârii și menținerea ca legală a deciziei nr. 23/2007. Prin motivele de recurs se arată că în mod greșit s-a reținut că reclamantul a avut o vechime neîntreruptă în muncă de 6 ani, 6 luni și 20 de zile, deoarece din copia carnetului de muncă reiese că au existat perioade în care și-a exercitat meseria. În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința atacată sub aspectul recursului, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr. 459 pronunțată de Judecătoria Sibiu la data de 1 02 2006 și rămasă irevocabilă, s-a constatat că reclamantul în perioada 21 06 1979-22 05 1986 nu și-a exercitat meseria, fiind persecutat politic, astfel că beneficiază de drepturile conferite de D-L 118/1999. Cererea a fost soluționată în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială.
Sentința devenită irevocabilă a intrat în puterea lucrului judecat, instituție de drept care presupuneexclusivitate, ceea ce face ca un nou proces, intre aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză, sa nu mai fie posibila; executorialitateceea ce presupune că ca hotărârea definitiva poate fi pusa in executare silita, la cererea părții care a câștigat;obligativitatecare face ca părțile să se supună efectelor lucrului judecat, iar partea in favoarea căreia acționează să nu poată renunța la dreptul de aoi nvoca.
In doctrină se precizează că excepția lucrului judecat reprezintă instrumentul juridic menit să servească instituția puterii lucrului judecat, care in calitate de cel mai important efect al hotărârilor judecătorești are la baza doua reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o singura data; soluția cuprinsa în hotărâre este prezumata a exprima adevărul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotărâre. Pentru ca sa existe putere de lucru judecat este necesar sa se fi examinat si rezolvat litigiul in fond, deci sa fi existat o judecata contradictorie, cu caracter contencios.
În consecință, fiind stabilită calitatea de persecutat politic a reclamantului pentru o anumită perioadă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, se apreciază că aceasta a intrat în puterea lucrului judecat și se bucură de executorialitate, astfel că nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre.
Față de aceste considerente, se apreciază ca recursul pârâtei este nefondat și urmează a fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ A JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr.193/CA/7.03.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored.
2 ex./09.07.2008
Jud.fond -,
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu