Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 749/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 749/CA/2008
Ședința publică de la 03 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.609/CAF/02.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Din oficiu, instanța pune în discuție competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță și compunerea completului de judecată, față de calitatea reclamantului recurent de personal contractual, și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL și PRIMARUL COMUNEI, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Hotărârii 5/2008 a pârâtului 1 și obligarea pârâților la plata în favoarea reclamantei a indemnizației de dispozitiv prevăzută de art.9.2 al Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne, modificat și completat prin Ordinul nr.496/28.07.2003 al Ministerului Administrației și Internelor, în cuantum de 25% din salariul de bază, în mod retroactiv, începând cu data de 30.01.2005 până la data pronunțării hotărârii judecătorești, plată actualizată în funcție de indicele de inflație până la data plății efective. De asemenea, s-a mai solicitat și obligarea pârâtului 2 la menționarea în carnetul de muncă al reclamantei a indemnizației de dispozitiv.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că indemnizația de dispozitiv a fost inițial prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 potrivit cu care cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiată de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Prin Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor pentru modificarea și completarea Ordinului nr.275/2002 al Ministrului de Interne, indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 și acordată inițial personalului militar și civil din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
În drept acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, art.112-114 Cod procedură civilă, Legea nr.138/1999, Ordinele nr.275/2002 și nr.496/2003.
Prin Sentința nr.609/CAF/2. 04.2008 Tribunalul Alba - Secția Contencios administrativ a respins acțiunea reclamantului, reținând că dispozițiile art.9.2. din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 se aplică doar personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice centrale de stat, respectiv în instituțiile publice care au subordonare față de Ministerul Administrației și Internelor, nu și funcționarilor publici din administrația publică locală. Cum autoritățile administrației publice locale nu sunt subordonate celei centrale beneficiind de autonomie locală, pârâtului nu îi este opozabilă obligația de acordare a îndemnizației de dispozitiv.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul G solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâților să plătească reclamantei îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, precum și în continuare pe toată durata exercitării funcției publice.
În motivarea recursului reclamantul a invocat în drept prevederile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, susținând că instanța de fond a restrâns în mod greșit domeniul de aplicare a Legii nr.138/1999 și a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003, ignorându-se dispozițiile art.31.1 din acest ordin potrivit căruia "prin personal civil, în sensul ordinului se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor", iar "personalul civil din cadrul beneficiază de drepturile stabilite de lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prev. de art.13 din Legea nr.138/1999, care este doar indemnizația de dispozitiv.
Din moment ce textul legal nu face nici o distincție între personalul ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale și cel din domeniul administrației publice centrale, este evident că acest drept poate fi acordat ambelor categorii.
Recurentul susține că instanța a făcut și o greșită aplicare a legii încălcându-se principiul egalității între cetățeni,cât timp alți funcționari publici din instituții ale administrației publice locale beneficiază de această indemnizație.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Pârâții intimați nu au depus întâmpinare.
Din oficiu instanța a pus în discuție motivul de ordine publică privind nelegala compunere a completului de judecată în funcție de natura cauzei,determinată de calitatea reclamantei de angajat contractual în cadrul aparatului de specialitate al pârâtului Primarul Com..
Chiar dacă prin acțiune reclamanta solicită anularea Hotărârii nr.5,în fapt aceasta nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. din Legea 554/2004 întrucât nu produce nici un efect juridic,în ședința ordinară a Consiliului Local respingându-se proiectul Primarului comunei pentru acordarea sporului de dispozitiv.
Obiectul pricinii îl constituie obligarea pârâților să-i plătească reclamantei sporul de dispozitiv,reclamanta fiind personal contractual în cadrul aparatului de specialitate al pârâtului Primarul Com..între părți fiind încheiat contract individual de muncă. Litigiul prin care reclamanta solicita un spor salarial în temeiul raporturilor de muncă pe care le are stabilite cu pârâții este un conflict de drepturi în sensul definit de art.3,art.5 și art.68 din Legea 168/1999 și conform art.2 lit. "c" procedură civilă,art.36 al.3 din Legea 304/2004 și art. 35 din Regulamentul de organizare și funcționare al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea 387/2005 a se soluționează în completul specializat în litigii de muncă,în a cărei compunere intră alături de doi judecători și doi asistenți judiciari.
Cum cauza a fost soluționată într-un complet compus doar din doi judecători este incident cazul de casare prevăzut de art.304 pct. 1C.pr. civ. astfel că se impune admiterea recursului reclamantei și casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba -Secția Civilă, spre a se relua judecata într-un complet legal constituit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția greșitei compuneri a completului de judecată ridicată din oficiu de instanță.
Admite recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței nr.609/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Alba - Secția civilă - complet specializat în litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./02.07.2008
Jud.fond C,
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Ștefan Făt, Marieta Florea