Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 752/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 752/CA/2008

Ședința publică de la 04 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin S împotriva sentinței civile nr.175/CA/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au înregistrat la dosar întâmpinări din partea reclamantei intimate și a pârâtei intimate Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor S, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă și raportat la actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.175/CA/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S, obligând cei doi pârâți să plătească reclamantei sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat în funcție de rata inflației la data plății.

Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta are calitatea de funcționari publici cu statut special încadrați la Inspectoratul de Poliție al Județului S și conform prevederilor art.6 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, li se acordă un spor de fidelitate până la 20% din salariul de bază, spor prevăzut și prin Ordinul MI.nr.132/9.02.2004.

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 din nr.OUG118/2004, plata acestui spor a fost suspendată începând cu anul 2005, încă după expirarea duratei de suspendare, dispoziția afectată de suspendare a reintrat în vigoare conform prevederilor art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000, astfel că acțiunea reclamanților se impune a fi admisă ca întemeiată.

În ce privește cererea de chemare în garanție, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 și art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și legilor de rectificare bugetare și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție bugetară.

În afară de aceasta, conform prevederilor art.57 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, acordarea drepturilor bănești reglementate de acest act normativ se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual și ca urmare cererea de chemare în garanție este întemeiată și se impune admiterea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin S, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința primei instanțe este nelegală în ce privește admiterea cererii de chemare în garanție și se impune respingerea acesteia, având în vedere că se întemeiază pe existența unei obligații de despăgubire care nu există în sarcina chematului în garanție, între cele două ministere neexistând nici un raport de garanție sau de subordonare.

De asemenea, se impune respingerea cererii de chemare în garanție, având în vedere și prevederile art.21 - 27 din Legea nr.500/2002, potrivit cărora rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, astfel că în aceste condiții guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea acestora ordonatorilor principali de credite conform destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale.

În drept invocă prevederile art.60 și 125 Cod pr.civilă, Legea nr.500/2002 și nr.HG495/2007.

Recursul este scutit de taxa de timbru conform prevederilor art.17 din Legea nr.146/1997.

Pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Sad epus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, invocând și lipsa calității procesuale active a

Examinând excepția lipsei calității procesuale active a pentru declararea recursului în numele și pentru chematul în garanție, instanța constată că este neîntemeiată, întrucât prin nr.1227/2006 direcțiile generale ale finanțelor publice au primit delegare de competență să întreprindă toate actele procedurale ce se impun până la soluționarea irevocabilă a cauzelor, exercitând toate căile de atac pentru apărarea Ministerului Economiei și Finanțelor chemat în judecată în nume propriu sau în calitate de reprezentant al statului.

Examinând recursul Ministerului Economiei și Finanțelor în raport cu motivele invocate și actele dosarului, se constată că este fondat, urmând să fie admis pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine în principiu tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă asemenea transmisiune se face cu titlu oneros.

În speță, obligația de plată a sporului de fidelitate revine pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului S cu care reclamanții au raporturi de muncă, astfel că recurentul chemat în garanție nu are raporturi juridice cu reclamanții, care solicită plata drepturilor bănești de la pârâți.

Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuția de a coordona acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție bugetară, iar potrivit dispozițiilor art.24 din aceeași lege, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de buget pentru anul bugetar următor.

Așa fiind, întrucât chematul în garanție în baza legii sau altor convenții nu are nici o obligație de garanție sau de subordonare, ambele ministere având calitatea de ordonator principal de credite și în această calitate elaborează la rândul lor proiectul bugetului propriu, neputând utiliza creditele pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite, se impune respingerea cererii de chemare în garanție.

Pentru aceste considerente și în baza art.304 pct.9 și art.312 alin.3 Cod pr.civilă, recursul de față se impune a fi admis ca fondat, iar ca urmare sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.

Nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin S împotriva sentinței civile nr.175/CA/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal și în consecință:

Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE față de chematul în garanție

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 04 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact.

2 ex./16.06.2008

Jud.fond -,

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 752/2008. Curtea de Apel Alba Iulia