Alte cereri. Decizia 104/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 27.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.104
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2010
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Belicariu Maria
JUDECĂTOR 3: Pokker
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de pârâtul contestator Primarul Comunei - împotriva decizie civile nr. 300/26.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata lipsă avocat, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea timbrată cu 10 lei taxă timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocatul intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.
Avocatul intimatei solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, în principal și ca netemeinică, în subsidiar, cu cheltuieli de judecată.
După dezbateri, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă în instanță avocatul apărătorul contestatorului care solicită admiterea contestației, arată că s-a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece s-a cerut obligarea intimatei la plata sporului pe 10 luni și s-a acordat această plată pe 12 luni.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare;
Prin cererea înregistrată sub nr- la 27.07.2009 contestatorul Primarul Comunei - a formulat contestația în anuare împotriva deciziei civile nr. 300 pronunțata de Curtea de APEL TIMIȘOARA, la data de 26.02.2009 in dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea contestației si schimbarea in tot a deciziei atacate, in sensul admiterii recursului.
În motivarea contestației în anulare contestatorul arată ca litigiul este un litigiu de munca, față de conținutul dispozitivul deciziei civile atacate, raportat la dispozițiile art. 317 pct.2 Cod procedură civilă, precum si la obiectul cererii principale, respectiv la natura litigiului, iar conform dispozițiilor art.2 alin.l lit.c raportat la art.3 pct.3 Cod procedură civilă, competenta pentru soluționarea acestei cauze aparține Tribunalului Timiș si Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Civila si litigii de munca. Contestatorul invocă excepția necompetentei materiale a instanței, respectiv a Secției de Contencios Administrativ si Fiscal, atât in ceea ce privește decizia atacata, cat si sentințele pronunțate anterior si ulterior, solicitând admiterea excepției invocate, anularea deciziei atacate si trimiterea cauzei Secției Civile si Litigii de munca spre competenta soluționare.
Contestatorul invocă și dispozițiile art.261 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece cadrul procesual nu a fost stabilit exact, lăsându-se loc de interpretări, calitatea de parat in aceasta cauza nefiind stabilita cu exactitate, fiind primarul Comunei și, iar in dispozitivul hotărârii atacate este menționat numai Primarul Comunei, de asemenea nefiind menționat numele paratei, domiciliul sau reședința acestora, precum si calitatea pe care o are. Dispozitivul hotărârii atacate trebuia sa cuprindă soluția la care s-a oprit completul de judecata, concretizata in minuta redactata in momentul deliberării, iar prin aceasta trebuind rezolvate toate cererile parților, fie ele principale fie accesorii,asa cum au fost formulate de către părți si nu altfel.
Consideră că motivarea hotărârii este de esența si constituie o garanție pentru toate părțile litigante, respectiv ca cererile lor au fost analizate cu atenție de către instanța judecătoreasca,oferind totodată posibilitatea exercitării controlului judiciar in ceea ce privește soluția data, astfel hotărârile pronunțate sunt nelegale, deoarece acestea nu cuprind motivele care sa conducă la soluțiile pronunțate de către instanțe. Hotărârile trebuiau sa demonstreze in mod logic, deplina concordanta intre soluția data in cauza respectiva si realitatea de fapt, analiza pe care judecătorul o face in legătura cu motivele de fapt si de drept, care au format convingerea acestuia, dar in motivarea hotărârilor atacate exista o neconcordanta vădita intre soluția data raportat la conținutul cererii de chemare in judecata pe care instanțele nici nu au analizat-o in mod explicit.
Se mai susține ca soluția data ar trebuie sa fie, simplă, precisa,concisa si ferma,ceea ce nu se regăsește atât in considerentele cat si in dispozitivul hotărârii atacate deoarece instanța face referire in preambulul deciziei civile atacate la faptul ca parați sunt Primarul Comunei si,in considerente si in dispozitiv este menționat ca "obliga paratul primarul Comunei " iar nu și,ceea ce duce la nelegalitatea hotărârii atacate sub toate aspectele.
Consideră ca acțiunea formulata de către reclamanta principala trebuia prin prisma principiului rolului activ al instanței sa precizeze exact care sunt pretențiile acesteia pentru ca instanța sa poată decide cu privire la competenta materiala in acest sens, daca era cazul.
In condițiile in care exista si o cerere reconvențională,cerere prin care se solicita anularea unui act administrativ, prin prisma aceluiași rol activ al instanței trebuia pus in discuție disjungerea acestuia având in vedere faptul ca instanța avea doua cereri, una principala si una accesorie al căror obiecte erau diferite precum si natura juridica a acestora. Astfel, cum a fost formulata cererea principala instanța de recurs a modificat înțelesul cererii principale in sensul in care reclamanta principala a înțeles sa-si întemeieze pretențiile din aceasta cerere pe dispozițiile ce decurg din Dispoziția nr. 440/19.11.2007 a Primarului Comunei, dispoziție care a fost emisa la o data ulterioara pentru o perioada anterioara,ceea ce din punct de vedere legal este imposibil, in condițiile in care atât actele normative cat si actele administrative sunt emise pentru viitor, respectiv produc efecte pentru viitor, ele neputând fi emise pentru trecut si neputând produce efecte pentru situații din trecut, prevederi prevăzute si in Constituția României.
Contestatorul mai arată că prin decizia atacată, instanța trebuia sa stabilească cadrul procesual corect pentru ca odată încheiat procesul sa nu existe probleme in ceea ce privește punerea in executare a hotărârii judecătorești pe care acesta urma sa o pronunțe, ceea ce nu se regăsește si in speța de fata,in condițiile in care reclamanta principala a solicitat prin intermediul executorului judecătoresc punerea in executare silita a deciziei atacate solicitând prin cererea de executare silita instituirea popririi pe drepturile salariale ale persoanei fizice, care deține funcția si calitatea de primar al Comunei, in condițiile in care reclamanta atât prin cererea principala cat si prin dispozitivul deciziei atacate urmărește drepturile salariale,respectiv un spor lunar de dificultate de care trebuia sa beneficieze in calitatea sa de angajat al Primăriei Comunei, astfel ca nu exista nici o legătura intre, persoana fizica, si pretențiile reclamantei, respectiv drepturi salariale, întrucât angajator este Primăria Comunei.
Decizia civila atacata a fost pusa in executare de către reclamanta principala, prin intermediul Terei, executare care consta in poprirea pe drepturile salariale ale debitoarei, înștiințarea de poprire fiind primul act de executare comunicat la data de 16.07.2009.
Contestatorul invocă în drept dispozițiile art.317 si art.318 Cod procedură civilă.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, cu obligarea autorității publice contestatoare la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata arată că motivul invocat de către contestatoare privind necompetența instanței de contencios administrativ în soluționarea acestei cauze nici nu este întemeiat în dreptul material, contestatoarea susținând doar că acest litigiu este un litigiu de muncă.
Se arată că contestatoarea face abstracție de calitatea intimatei de funcționar public și de faptul că între ea și autoritatea publică pârâtă s-a încheiat un raport juridic de serviciu supus prevederilor Statutului funcționarilor publici, aprobat prin Legea nr. 188/1999, și nu Codului Muncii, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres, prin lege, competența altor instanțe, iar cum în cauză nu există asemenea excepții, rezultă că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ, astfel nu sunt îndeplinite condițiile art. 317 alin. 1, pct. 2 Cod procedură civilă.
Intimata arată că celelalte motive ale contestației în anulare nu-și găsesc corespondent în prevederile art. 317 și ale art. 318 Cod procedură civilă, motivele formulate de contestatoare neavând suport nici în realitate, întrucât dispozitivul deciziei contestate este clar și cuprinzător, Curtea de APEL TIMIȘOARA decizând cu privire la toate cererile părților din proces, atât cu privire la cele două cereri ale sale privind plata drepturilor salariale datorate de către contestatoare și plata de daune morale, cât și cu privire la cererea reconvențională a Primarului comunei, pe care a trimis-o, spre rejudecare, Tribunalului Timiș, iar Curtea de APEL TIMIȘOARAa ținut seama de cadrul procesual stabilit de părțile din proces, decizia contestată fiind pronunțată față de intimată și Primarul comunei, în calitatea sa de autoritate publică, nu în calitatea acesteia de persoană fizică, contestatoarea neavând nici un interes să se plângă de faptul că nu s-a pronunțat o astfel de decizie față de ea, în calitate de persoană fizică.
Cu privire la faptul că cererea reconvențională trebuia să fi fost disjunsă, obiecțiunea contestatoarei a rămas fără mobil, întrucât ulterior, datorită erorii de judecată comise de prima instanța, s-a ajuns în situația ca această cerere reconvențională să fie judecată separat, ca urmare a casării sentinței Tribunalului Timiș, de către Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare. De asemenea motivele referitoare la legalitatea și producerea efectelor de către Dispoziția nr. 440/2007 a Primarului comunei nici nu pot fi puse în discuție în această cauză, atât timp cât Curtea de APEL TIMIȘOARA nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale a contestatoarei privind această dispoziție, ci a trimis cererea, spre rejudecare, Tribunalului Timiș.
Intimata invocă în drept dispozițiile art. 320 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând contestația formulată, Curtea constată că, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege în art. 318 Cod procedură Civilă și art. 317 din același cod.
Verificând dosarul de recurs și decizia pronunțată în recurs, instanța constată că, Curtea de APEL TIMIȘOARA ca instanța de recurs a analizat cauza sub toate aspectele, în raport de probatoriul administrat și având în vedere dip. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Temeiul de drept invocat de contestatoare, respectiv art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedura civilă, prevede că,hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului ,când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Analizând dosarul de recurs, Curtea constată că acest motiv al necompetenței instanței de contencios administrativ nu a fost invocat de nici una dintre părți pe calea celor două recursuri.
Motivul de recurs invocat de către reclamanta recurentă a fost cel prevăzut de disp. Art. 304 pct. 9. pr. Civilă, iar contestatoarea recurentă Primarul Comunei - prin recursul formulat a invocat aspecte de fond și nicidecum excepții.
Instanța constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedura civilă, invocate de către contestatoare, din acest punct de vedere contestația în anulare fiind inadmisibilă.
Temeiul de drept invocat de contestatoare, respectiv art. 318 Cod procedură civilă, cu referire la teza 1 prevede că "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeala să cerceteze vre-unul dintre motivele de modificare sau de casare. "
Contestația în anulare specială prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural, ci numai pentru remedierea unor greșeli materiale, cum ar fi respingerea greșită ca tardiv a unui recurs, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate, prin neobservarea faptului că la dosar există chitanța privind plata taxei de timbru ori recipisa de expediere a recursului prin poștă și înăuntrul termenului legal sau existența actului privind calitatea de mandatar a părții.
Art. 318 Cod procedură civilă, teza 2 se referă la omisiunea din greșeală a instanței de recurs să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, însă contestatoarea nu a indicat care anume motiv de modificare sau de casare a sentinței recurate nu a fost analizat de către instanța de recurs.
De altfel prin cererea de recurs formulată, recurenta contestatoare a solicitat numai modificarea în parte a sentinței Tribunalului, motive ce au fost amplu analizate de către instanța de recurs care a decis admiterea în totalitate a ambelor recursuri.
Verificând dosarul de recurs și decizia pronunțată în recurs, instanța constată că, instanța de recurs a analizat cauza sub toate aspectele, în raport de probatoriul administrat și având în vedere dip. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care contestația va fi respinsă ca neîntemeiată.
În baza disp. art. 274 alin. 1. pr. Civilă, pârâtul contestator va fi obligat la plata către reclamanta intimată a sumei de 833 reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat, conform chitanței nr. 00324/09.10.2009 aflată la fila 12 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de pârâtul contestator Primarul Comunei - împotriva decizie civile nr. 300/26.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată.
Obligă pârâta contestatoare la plata către reclamanta intimată a sumei de 833 reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Instanță de recurs: Curtea de APEL TIMIȘOARA
Judecători:, Liber,
Red./12.02.20010
Tehnored. / 15.02.2010/ 2 ex.
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Belicariu Maria, Pokker
