Contestație act administrativ fiscal. Decizia 108/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 7.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.108
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2010
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Belicariu Maria
JUDECĂTOR 3: Pokker
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 922/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații A, B, T și A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice A consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice A, decizia nr. 310/7.06.2002 privind soluționarea plângerii reclamantei recurente de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice A solicită respingerea recursului.
După dezbateri, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă avocatul reclamantei recurente care solicită admiterea recursului.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Arad sub nr- la data de 17.04.2009 și precizată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor B, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A și Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a cerut anularea în parte de Deciziei nr.241/11.03.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și pe cale de consecință anularea Actului constatator nr.137/10.04.2002 al Biroului Vamal
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în cursul anului 2002 prin Actul constatator nr.137/10.04.2002 s-au stabilit în sarcina sa obligații vamale pentru care s-au calculat accesorii în sumă de 11.547 lei prin Decizia nr.15662/28.10.2008 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale
În soluționarea contestației formulată împotriva actului constatator nr.137/2002 și a Deciziei nr.15662/2008, Direcția Generală a Finanțelor Publice A prin Decizia nr.241/11.03.2009 a admis contestația împotriva Deciziei nr.15662/2008 pe care a anulat-o, constatând prescripția dreptului de a mai calcula accesorii, dar a respins contestația cu privire la anularea Actului constatator nr.137/2002.
Reclamanta a arătat că în condițiile în care a constatat prescripția dreptului de a calcula accesorii înseamnă că și obligațiile principale sunt prescrise.
Prin întâmpinare pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a cerut respingerea acțiunii, invocând excepția de autoritate de lucru judecat cu privire la contestație formulată împotriva Actului constatator nr.137/2002, cu motivarea că împotriva acestui act administrativ reclamanta a mai formulat contestație în anul 2002, care a fost respinsă prin Decizia nr.310/07.06.2002 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și comunicată la data de 11.06.2006 și pe care reclamanta nu a atacat-o în instanță.
Pentru aceleași considerente și pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor B, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A au cerut respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 922/3.06.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Autoritatea Națională a Vămilor B, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A, pentru anularea în parte a Deciziei nr.241/11.03.2009 și a Actului constatator nr.137 din 10.04.2002, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărâ astfel instanța de fond a reținut că prin Actul constatator nr.137/10.04.2002 emis de Biroul Vamal T s-au stabilit în sarcina reclamantei diferență de drepturi vamale în sumă de 55.929.922 lei, împotriva actului constatator reclamanta a formulat contestație conform nr.OUG13/2001, contestația fiind soluționată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A prin Decizia nr.310/07.06.2002 și comunicată reclamantei la data de 11.06.2002, contestația fiind respinsă.
Reclamanta nu a atacat în justiție această decizie, întrucât creanța stabilită prin actul constatator nu a fost achitată în termen, autoritatea vamală a calculat în sarcina reclamantei accesorii în sumă de 11.547 lei pentru care a emis Decizia nr.15662/28.10.2008.
Reclamanta a formulat contestație atât împotriva titlului de creanță - Actul constatator nr.137/2002 cât și împotriva Deciziei pentru accesorii nr.15662/2008.
Prin Decizia nr.241/11.03.2009 Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaa dmis contestația reclamantei împotriva Deciziei nr.15662/2008 și a respins-o pentru anularea actului constatator, constatând autoritatea de lucru judecat.
Având în vedere că potrivit art.210 (2) decizia emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac și prevederile Ordinului nr.519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din nr.OG92/2003 pct.12.4 potrivit căruia prin decizie se poate constata autoritate de lucru judecat atunci când există identitate de obiect, părți și cauză, instanța de fond a constat legalitatea Deciziei nr.241/2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice și a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată cu consecința modificării deciziei nr. 241/11.03.2009 emisă de A în sensul a se constata că s-a îndeplinit termenul de prescripție a executării silite a obligației stabilite prin actul constatator 137/10.04.2002, întrucât din actele depuse în primă instanță a rezultat că nu există nici un dosar de executare silită al T pentru debitul stabilit prin actul constatator nr. 137/10.-04.2002 aspect ce conduce la recunoașterea prescrierii executării silite a obligațiilor fiscale în sumă de 5.593 lei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 punctul 6, 7,8 și 9.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Aas olicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate arătând că în mod corect prima instanță a admis excepția autorității lucrului judecat cu privire la contestația formulată împotriva actului constatator nr. 137/10.04.2002 emis de Biroul Vamal T în condițiile în care reclamanta a formulat o asemenea contestație soluționată prin decizia nr. 310/7.06.2002 ce nu a fost însă atacată de reclamantă, iar în aceste condiții în mod corect A prin decizia nr. 241/11.03.2009 a respins contestația reclamantei împotriva deciziei 137/2002 pentru autoritate de lucru judecat.
Referitor la capătul de cerere privind contestația formulată împotriva deciziei 15662/28.10.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii se arată că prin decizia 241/11.03.2009 s-a admis contestația reclamantei pentru suma de 11.547 lei reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere, reținându-se că dreptul organelor vamale de a stabili aceste obligații accesorii era prescris.
La dosar s-au depus: copia sentinței civile nr. 922/3.06.2009 a Tribunalului Arad, împuternicire avocațială, întâmpinare, delegație și decizia nr. 310/7.06.2002 a
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041.pr.civ. Curtea constată că recursul este neîntemeiată după cum urmează:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat modificarea în parte a deciziei nr. 241/11.03.2009 emisă de A în sensul admiterii contestației formulată de aceasta împotriva actului constatator nr. 137/10.04.2002 emisă de Biroul Vamal T prin care s-au stabilit taxe vamale în sarcina reclamantei în sumă de 5.593 lei, reclamanta arătând în esență că în mod nelegal instituția investită cu soluționarea contestației nu a reținut că sunt prescrise aceste taxe vamale.
Prin decizia atacată, respectiv decizia nr. 241/11.03.2009 a As -a respins contestația reclamantei împotriva actului constatator 137/10.04.2002 emis de Biroul vamala T pentru suma de 5.593 lei reținându-se faptul că acest act constatator a fost atacat de reclamantă cu contestația înregistrată sub nr. 1983/26.04.2002 la Biroul Vamal T, soluționată de A prin decizia 310/7.06.2002, decizie ce nu a fost contestată de reclamantă la instanța judecătorească competentă astfel încât sunt incidente dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat.
Prin aceiași decizie nr. 241/11.03.2009 Aaa dmis contestația reclamantului împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 15662/28.10.2008 emisă de A pentru suma de 11.547 lei reținând că dreptul organelor vamale de a stabili obligațiile accesorii era prescris conform art. 91 aliniatul 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală.
Reclamanta este nemulțumită de modul de soluționare a contestației formulate împotriva actului constatator nr. 137/10.04.2002 al Biroului Vamal T apreciind că în mod nelegal organul investit cu soluționarea contestației nu a reținut ca fiind prescrisă executarea silită a obligației stabilite prin actul constatator nr. 137/10.04.2002.
Raportat la susținerile reclamantei Curtea constată că în mod corect organul investit cu soluționarea contestației a reținut prin decizia nr. 241/11.03.2009 că nu mai poate proceda la analiza actului constatator nr. 137/10.04.2002 emis de Biroul Vamal T în condițiile în care reclamanta a formulat anterior contestație împotriva acestui act în baza dispozițiile nr.OUG 13/2001 iar această contestație a fost respinsă prin decizia nr. 310/7.06.2002 a A, decizie ce i-a fost comunicată recurentei la 11.06.2002 conform confirmării de primire depuse la dosar. În condițiile în care reclamanta nu a atacat în fața instanței judecătorești competente decizia 310/2002 aceasta nu mai poate ulterior repune în discuție valabilitatea actului constatator 137/10.04.2002 pe calea unei contestații formulate în baza art. 205 și următoarele din nr.OUG 92/2003 și prin urmare în mod corect s-a reținut autoritatea de lucru judecat în condițiile art. 1201.civil cu raportare la art. 166.pr.civ.
Reclamanta este nemulțumită de modul de soluționare a contestației sale apreciind că se impunea constatarea ca prescrisă a obligației principale întrucât aceasta are o vechime mai mare decât cea accesorie și de vreme ce accesoriile sunt prescrise tot astfel trebuie procedat și în privința obligației principale.
O asemenea susținere nu poate fi însușită de instanța de recurs, întrucât trebuie să se facă distincția între prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale și prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Astfel prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale este reglementată de art. 91 aliniatul 1 din nr.OUG 92/2003 la capitolul II al Titlului VI privind stabilire impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat. În fapt, A prin decizia nr. 241/2009 a constatat incidența acestor dispoziții legale prin raportare la dreptul organului fiscal de a stabili obligațiile accesorii reprezentând majorări, dobânzi și penalități de întârziere aferente drepturilor vamale de import, dar aceasta nu înseamnă că trebuia și putea să constate ca fiind prescris dreptul organelor vamale de a stabili taxele vamale prin actul constatator nr. 137/10.04.2002.
Se observă astfel, pe de o parte faptul că reclamanta nu a invocat prescripția dreptului organului fiscal de a stabili debitul principal ci a invocat prescripția dreptului organului fiscal de a cere executarea silită a creanței principale și sub acest aspect, A nu a fost investit cu o cerere de constatare a aplicării prevederilor art. 91 aliniatul 1 din nr.OUG 92/2003 și în privința debitului principal stabilit prin actul constatator 137/2002. Chiar dacă ar fi fost investit cu o asemenea cerere Curtea constată că, organul investit cu soluționarea contestației având de soluționat atât excepția lucrului judecat cât și pe cea privind prescripția dreptului de stabilire a obligației fiscale principale, ar fi trebuit să soluționeze cu prioritate excepția autorității lucrului judecat aceasta fiind conform art. 166 și1 37 aliniatul 1 pr.civ, o excepție de procedură absolută și dirimantă, care avea prioritate față de excepția prescripției dreptului de stabilire a obligației fiscale principale.
Față de starea de fapt reținută anterior, Curtea constată că reclamanta nu poate invoca pe calea acțiunii prevăzută de art. 218.pr.fiscală decât aspecte legate de nelegalitatea și netemeinicia actelor administrativ fiscale, respectiv a deciziei nr. 241/2009 a A și a actului constatator nr. 137/2002 emis de Biroul Vamal T iar problema prescrierii dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, nu face obiectul acțiunii reglementate de art. 218 aliniatul 2 din nr.OUG 92/2003 ci poate face obiectul contestației la executare silită reglementată de art. 172 din Nr.OG 92/2003 întrucât excepția privind prescripția dreptului dac ere executarea silită a creanțelor fiscale reprezintă un incident legat de executarea silită și se invocă pe calea contestației la executare conform dispoziției anterior menționate, prin aceasta nu se mai pune în discuție legalitatea și temeinicia actului de creanță devenit titlu executoriu ci se invocă aspecte de ordin procedural privind executarea silită.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art. 312 aliniatul 1 teza II-a pr.civ. Curtea urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 922/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații A, B, T și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 27.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Red./12.02.20010
Tehnored. / 23.02.2010/2 ex.
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Belicariu Maria, Pokker
