Alte cereri. Decizia 143/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.143/CA
Ședințapublică de la 03 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ formulat de recurentul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în B, sector 6,-, împotriva sentinței civile nr.2082 din 15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în T,-,.22,.A,.4,.18, județul T, intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1, nr.1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează părțile, obiectul litigiului, și stadiul procesual. Se solicită judecata în lipsă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 2388/88/28 septembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ȘI INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ NAVAL T, pentru a fi obligați la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din nr.OG 38/2003, cuvenit pentru anul 2005, actualizat cu rata inflației la data plății efective, precum și a primei de concediu prevăzut de art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003, cuvenite pentru anii 2004 și 2005, actualizate cu rata inflației.
In motivare, reclamantul arată că a desfășurat activitate în calitate de funcționar public cu statut special - polițist de frontieră, în cadrul - T, până la data de 31 mai 2005, când a fost trecut în rezervă ca urmare a deciziei de pensionare, dar în calitatea avută, în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/2003, în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficia de un spor de fidelitate în cuantum de 20% din salariul de bază, drept ce a fost suspendat pentru anul 2005, în baza art. 2 alin. 1 din Nr.OUG -, care nu conține referiri la o eventuală desființare a dreptului acordată prin lege, dovadă și faptul că acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Se mai susține că, prin art. 28 lit. e din Legea nr. 360/2002, se instituie dreptul polițistului la concediu de odihnă, concediu de studiu și învoiri plătite, concedii fără plată, iar în aplicarea acestei prevederi, prin art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, s-a stabilit că la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, dar și aceste dispoziții au fost suspendate succesiv prin Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005.
Reclamantul mai precizează că prima de vacanță este un drept câștigat, care nu poate fi anulat, restrâns, limitat, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea flagrantă a legii.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, înscrisuri.
In apărare, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus întâmpinare, ca și pârâtul NAVAL
Prin sentința civilă nr.2082 din 15.11.2007 Tribunalul Tulceaa admis cererea reclamantului și a obligat pârâții la plata către acesta a drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art.6 din OG nr.38/2003, modificată, aferent anului nr.2006, actualizate în raport de indicele de inflație la data efectuării plății. Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care acesta a avut calitatea de funcționa public pe parcursul anilor 2004 și 2005, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, în ceea ce privește sporul de fidelitate, acesta se acordă în raport cu dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, conform cu care, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Chiar dacă la nivelul anului 2005, s-a emis OUG 118/2004, prin care s-a suspendat acordarea acestuia, totuși, aceasta nu înseamnă înlăturarea dreptului la sporul de fidelitate stabilit prin legea organică privind salarizarea polițiștilor.
Potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv printr- serie de acte normative.
Astfel, prin art.3 al.1 din OUG 33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art.12 al.4 din Legea 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art.10 al.3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 suspendarea s-a prelungit până la 31.12.2005 și prin art.5 alin.5 din Legea nr.374/2005 până la 31.12.2006.
Așadar, deși aplicarea textului de lege menționat a fost suspendată, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul neconstituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Prin urmare, reclamantului în cauză, funcționar public, i se cuvine sporul de fidelitate prev. de art.6 din OG nr.38/2003 pentru perioada 01.01.2005 - 09.08.2005, ce va fi actualizat în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, reclamantul are dreptul și la primele de vacanță pentru anii 2004 și 2005, corespunzător perioadei lucrate în cadrul instituției pârâte.
Împotriva acestei sentința a formulat recurs recurentul pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, apreciind-o ca netemeinică și nelegală.
Astfel, dreptul pretins de reclamant este reglementat de dispozițiile art.6 din OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor probate prin Legea nr.353/2003, conform cu care " pentru activitatea desfășuratăîn calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne".
Potrivit dispozițiilor art.2 din OUG nr.118/2004- privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor " în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art.6 din ordonanța Guvernului nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.353/2003, cu modificările și completările ulterioare".
Se susține că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. Astfel se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei. S- produs o restrângere temporară a dreptului de a beneficia de sporul de fidelitate, cât și proporțional conform prevederilor art.53 alin.2 din Constituția României.
Dispozițiile art.6 din OG nr.38/2003 nu pot produce efecte juridice în intervalul 01.01. - 31.12.2005, iar instituirea în sarcina recurentei a obligației de plată a dreptului pretind s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale legii bugetare.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
În ce privește sporul de fidelitate, acesta se acordă în raport cu dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, conform cu care, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Chiar dacă la nivelul anului 2005, s-a emis OUG 118/2004, prin care s-a suspendat acordarea acestuia, totuși, aceasta nu înseamnă înlăturarea dreptului la sporul de fidelitate stabilit prin legea organică privind salarizarea polițiștilor.
Referitor la dreptul reprezentând prima de vacanță 2004 și 2005 Curtea constată că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu recurenta, în calitate de funcționar public până la data de 31.05.2005, beneficiind în conf. cu disp.art.33 alin.2 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate prin OUG nr.33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002.
Prin art.12 al.4 din Legea nr.743/06.12.2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001 aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001 au fost prelungite până la data de 31 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea nr.631 din 29.11.2002 - legea bugetului pe anul 2003 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001, modificată prin Legea nr.386/2001 au fost iarăși prelungite până la data de 31 decembrie 2003.
Dispozițiile din Legea nr.507/2003 (legea bugetului pe anul 2004) precum și ale Legii nr.511/2004 (legea bugetului pe anul 2005), ca de altfel și cele cuprinse în Legea 380/2005 ( legea bugetului pe anul 2006) nu au prelungit suspendările anterioare, ci au dispus pentru fiecare an în parte, respectiv 2004, 2005 și 2006 suspendarea primei de concediu, primă care are caracter accesoriu concediului de odihnă și indemnizației de concediu, fiind cuvenită anual.
Este adevărat că dreptul la prima de concediu nu este un drept fundamental ce intră sub incidența art.53 din Constituție, legiuitorul putând să dispună suspendarea sau încetarea acestuia, cum de altfel s-a instituit prin legile de aprobare a bugetelor anuale.
Toate aceste dispoziții legale au avut însă o aplicare limitată în timp, în sensul dispozițiilor art.64 al.1 și ale art.66 al.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că ele nu mai pot fi considerate ca fiind încă în vigoare.
Într-o atare situație devin incidente dispozițiile art.64 al.2 din Legea nr.24/2000, potrivit cu care la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește legile bugetare, Curtea Constituțională a stabilit că, după expirarea anului bugetar, legile de aprobare a bugetului nu mai sunt în vigoare, având în vedere însăși textul constituțional din art.138 care consacră principiul anualității bugetului de stat, astfel că ele au ieșit din vigoare la expirarea exercițiului bugetar pentru care au fost adoptate și anume la 31 decembrie al fiecărui an.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală, căci măsura suspendării acordării primei de concediu a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce nu a fost cazul.
Raportat la considerentele mai sus expuse și analizate urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă să se procedeze la respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în B, sector 6,-, împotriva sentinței civile nr.2082 din 15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în T,-,.22,.A,.4,.18, județul T, intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1, nr.1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, cu sediul în T,-, județul T, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 03 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:,
Red.jud.-
Tehnored. 2 ex./10.03.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
