Alte cereri. Decizia 1538/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1538/2009
Ședința publică de la 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S, împotriva sentinței civile nr. 82/2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanții -, -, având ca obiect alte cereri anulare Hot. nr. 87/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta cauză a fost repusă pe rol, în vederea punerii în discuție a perimării.
La data de 28.04.2009, intimata a depus la dosar cerere, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea pune în discuția părții prezente repunerea pe rol a prezentei cauze, în vederea discutării incidenței din oficiu, a instituției perimării, raportat la prevederile art. 248 Pr. Civ.
Reprezentantul recurentului arată că, în ceea ce privește termenul de perimare, art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevede suspendarea cauzelor, suspendare în care însă instituția perimării nu operează. Invocă o deficiență a sistemului, datorită faptului că, Tribunalul Sălaj pronunțându-se asupra excepției de nelegalitate cu care a fost învestit nu a mai comunicat dosarul Curții de Apel, pentru reluarea dezbaterilor, astfel că suspendarea în cauză nu poate fi culpabilă vreunei părți.
Arată de asemenea faptul că prin încheierea de ședință din data de 10.05.2007 s-a dispus suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea irevocabilă a dosarului cu excepția de nelegalitate, apreciind că perimarea nu operează în acest caz.
Curtea învederează reprezentantului recurentului faptul că în pledoaria de mai sus a pornit de la premisa că prevederile art. 248 alin. 1 Pr. Civ. ar fi compatibile cu prevederile art. 4, alin. 4 din Legea nr. 554/2004.
Reprezentantul recurentului arată că raportat la modul de formulare a acestor prevederi legale se poate confirgura o relaționare între acestea. Suspendarea și persistența acesteia în timp nu este culpabilă părților.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția perimării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 82 din 16 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul cu nr-, s-a admis acțiunea reclamanților -, -, i s-a dispus anularea Hotărârii nr.87/2006 a pârâtei Consiliul Județean S și a fost obligată pârâta să emită o nouă hotărâre conform art.4, 5 și 6 din nr.OUG110/2005.
Totodată a fost obligată pârâta și la suma de 1038,6 lei cheltuieli de judecată către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN
Prin încheierea de ședință din data de 10.05.2007 s-a dispus sesizarea Tribunalului Sălaj ca instanță de contencios administrativ în vederea soluționării în primă instanță excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 2 din 10.01.2007 și s-a dispus, totodată, suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea irevocabilă a dosarului ce are ca obiect excepția de nelegalitate.
Excepția de nelegalitate a fost definitiv și irevocabil soluționată prin decizia nr. 234 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dos. nr-.
Prin referatul întocmit la data de 2 martie 2009 de către grefierul șef de secție s-a făcut cunoscut faptul că este necesar ca această cauză să fie repusă pe rol pentru a se constata perimarea deoarece timp mai bine de un an de la data incidentului care a stat la baza suspendării nu s-au făcut acte de procedură.
La termenul de astăzi cauza a fost repusă pe rol invocându-se din oficiu excepția perimării fundamentată pe dispozițiile art. 248 și urm. pr.civ.
Reclamanta a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă ( 70) iar reprezentantul recurentului pârât Consiliul Județean S s-a opus excepției pe considerentul că părțile nu sunt în culpă cu privire la neefectuarea actelor de procedură, obligația de a relua judecata și a săvârși acte de procedură și a continua astfel judecata aparținând instanței judecătorești și nu părților litigiului.
Totodată, reprezentantul recurentului arată că, în ceea ce privește termenul de perimare, art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevede suspendarea cauzelor, suspendare în care însă instituția perimării nu operează. Invocă o deficiență a sistemului, datorită faptului că, Tribunalul Sălaj pronunțându-se asupra excepției de nelegalitate cu care a fost învestit nu a mai comunicat dosarul Curții de Apel, pentru reluarea dezbaterilor, astfel că suspendarea în cauză nu poate fi culpabilă vreunei părți.
Examinând excepția invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:
Perimarea ca instituție a dreptului procesual are o natură juridică mixtă, fiind în fapt sancțiunea procedurală care intervine pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se află, dar este, în egală măsură, și o prezumție de desistare, rezultată din efectul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Astfel conform art. 248 alin. 1.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Pentru a se reține perimarea este necesar a ase stabili că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții.
Din datele speței se reține că de la data de 28 ianuarie 2008 când a rămas definitivă și irevocabilă decizia care a stat la baza suspendării judecății recursului a trecut mai bine de un an până la termenul de astăzi 30 aprilie 2009 când s-a decis repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea judecății. În acest interval de timp se constată că nu s-a săvârșit nici un act de procedură în vederea soluționării recursului.
Așadar, în speță este necesar a ști dacă lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părților ori se datorează defecțiunilor de administrare a justiției așa precum invocă recurentul, aspecte care nu-i sunt imputabile acestuia.
Textul legal pe baza căruia recurentul afirmă că instanța de recurs are obligația de a dispune repunerea pe rol din oficiu și judecarea pricinii este art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, mai precis sintagma conform căreia instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza.
Curtea are în vedere că textul conținut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă strict la ipoteza în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, mai precis la efectele produse de o atare decizie pe terenul litigiului ce urmează a fi soluționat de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția.
De altfel, este de notat că textul nu acoperă și ipoteza în care instanța de contencios administrativ respinge cu caracter definitiv și irevocabil demersul judiciar vizând excepția de nelegalitate.
Or, nu acest aspect este relevant în cauza de față. Pentru a fi în ipoteza evidențiată de textul legal analizat, trebuie întrunite două condiții: existența unei soluții definitive și irevocabile de constatare a nelegalității actului administrativ și activarea procedurii de soluționare a cauzei ce a generat excepția de nelegalite prin repunerea pe rol a cauzei.
Recurentul acreditează ideea că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția are obligația ca din oficiu să repună cauza pe rol de îndată ce hotărârea care a rezolvat excepția de nelegalitate a rămas definitivă și irevocabilă, pe considerentul că instanța de contencios administrativ ar fi avut obligația să sesizeze prima instanță cu o astfel de cerere.
Evident că o atare susținere este forțată și nu are acoperire procedurală.
Trebuie spus din capul locului că procedura contenciosului administrativ este compatibilă cu principiul disponibilității care guvernează procesul civil în general. De altfel, nu există nicio rațiune sau temei legal expres pentru a ajunge la concluzia că procesul de contencios administrativ este guvernat de principiul oficialității și astfel instanța de contencios administrativ ar fi ținută de obligația de judeca o pricină independent de voința părților manifestată explicit în acest sens.
Or, și procedura de soluționare a excepției de nelegalitate se supune acelorași rigori și deci nu poate fi reținută teza conform căreia art. 4 din Legea nr. 554/2004 ar fi incompatibil cu prevederile Codului d e procedură civilă prin prisma prevederilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, se poate conchide că textul art. 4 din Legea nr. 554/2004 este compatibil cu legea procesual civilă și implicit cu normele ce reglementează materia perimării.
Pe de altă parte, Curtea constată că suspendarea judecării cauzei se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția ca o consecință a sesizării instanței de contencis administrativ în temeiul și cu procedura prev. la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. De altfel, suspendarea judecării cauzei este o aplicație particulară a dispozițiilor art. 244 pct.1 pr.civ. cu deosebirea că regimul suspendării pe temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 diferă sub aspectul obligativității suspendării.
Chiar dacă, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția are obligația de a suspenda soluționarea cauzei, cerință firească de altfel, având în vedere că premisa de la care pleacă demersul este circumscrisă valorificării rezultatului obținut de la instanța de contencios administrativ, nu are și obligația de a repune pe rol pricina din oficiu în vederea continuării judecății.
Această obligație este în sarcina părților care au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și, totodată, să îndeplinească actele de procedură în ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător (art. 129 alin. 1.pr.civ.).
De altfel, nici nu se întrevede cum s-ar proceda la repunerea cauzei pe rol din oficiu în absența unei cereri formale de repunere pe rol formulată de partea interesată de urmărirea și finalizarea procesului. Nici codul d e procedură civilă și nici regulamentul de organizare interioară al instanțelor judecătorești nu prevăd proceduri ori reglementări specifice vizând formularea unei atari cereri și evident consecința continuării judecății.
Textul art. 248 alin. ain. 1 parte finală și alin. 2.pr.civ. prevede doar trei situații în care partea nu se socotește în culpă: când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, ceea ce în speță nu e cazul așa precum s-a arătat anterior, când instanța a omis să fixeze termen de judecată ori cererea nu a aju8ns încă la instanța competentă, aceste din urmă ipoteze neavând nicio relevanță la speță.
Așa fiind, Curtea constată că recurentul și celelalte părți ale procesului aveau obligația să urmărească și să finalizeze procesul de față, formulând implicit o cerere de repunere pe rol înăuntrul termenului prevăzut de art. 248 alin. 1.pr.civ. tocmai pentru a continua judecarea cauzei și a împiedica perimarea recursului.
Neprocedând astfel, Curtea urmează să rețină că în conformitate cu prevederile art. 248 și urm. pr.civ. sancțiunea perimării se impune a fi aplicată cu consecința stingerii procesului în faza de recurs și a imposibilității legale de a mai soluționa recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Perimă din oficiu recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S împotriva sentinței civile nr. 82 din 16 ianuarie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./dact.
2 ex./08.05.2009.
jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
