Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1544/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1544/2009
Ședința publică de la 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 964/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B-N și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA JURIDICĂ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 964/9 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a respins acțiunea reclamantului formulat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție B-N și Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că reclamantul prin acțiunea în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu pârâții a solicitat obligarea acestora la plata diferenței dintre ajutoarele brute datorate în baza art.31 pct.1 și 2 din 138/1999 și ajutoare nete plătite, actualizate potrivit indicelui de inflație până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată pentru cei ce se vor opune admiterii acțiunii.
S-a reținut că reclamantul este în eroare cu privire la prevederile legale aplicabile, că drepturile cuvenite, respectiv sumele de 16.280 lei și 4884 lei, i-au fost achitate la data de 29 și 30 noiembrie 2005, în temeiul art. 27 alin. 1 și 2 din OG. 38/2003 care îi sunt aplicabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării să se admită acțiunea așa cum a fost formulată, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată că, instanța de fond, vădit nelegal, a stabilit că dispozițiile legale aplicabile reclamantului au fost respectate de către pârâtul IJP B-N, "și în raport de acestea, respectiv art. 27 alin 1 și 2 din OG nr. 2/2001", reclamantului "i-au fost calculate drepturile cuvenite, respectiv sumele de 16.280 lei și 4884 lei".
Se arată că OG nr. 2/2001 reglementează regimul juridic al contravențiilor și nicidecum drepturile salariale și că instanța nu putea să facă o confuzie între OG nr. 2/2001 și OUG nr. 2/2001, deoarece OUG nr. 2/2001, pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea/reorganizarea sau funcționarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice nu are art. 27, ultimul articol fiind art.22.
Prin art. 27 alin. 4 din Ordonanța nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, se prevede că: "ajutoarele prevăzute la alin. 1 și 2 urmează același regim fiscal ca cel al ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă a cadrelor militare".
Intimatul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR prin întâmpinarea depusă la data de 9 aprilie 2009 solicită respingerea recursului formulat în cauză (17-18).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a art. 3041Cod procedură civilă curtea reține următoarele:
La data încetării raporturilor de serviciu reclamantul a avut calitatea de funcționar public cu statut special, reglementat de Legea nr. 360/2002, în timp ce statutul cadrelor militare este reglementat de Legea nr. 80/1995.
cu privire la modul de salarizare cuprinse în cele două acte normative sunt distincte.
Astfel potrivit art. 27 alin 1 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor "la încetarea raporturilor de serviciu" cu drept de pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal contractual în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și în structurile militare ale Ministerului Justiției, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.
La alin. 2 se prevede că polițiștii, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu și care încheie activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
Reclamantul a beneficiat la încetarea raporturilor de serviciu de ajutoarele stabilite în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate conform prevederilor legale menționate, respectiv un ajutor egal cu șase salarii de bază nete care nu s-au impozitat deoarece, calculându-se în raport de salariul net au fost aplicate prevederile art. 55 alin 4 lit k din Codul fiscal.
Referirea primei instanțe la dispozițiile OG nr. 2/2001 nu sunt decât o eroare materială, din contextul considerentelor rezultând că s-au avut în vedere prevederile OG nr. 38/2003.
În baza acestor considerente, curtea va reține că recursul reclamantului este nefondat, și în conformitate cu art. 312 alin 1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, urmând ca sentința civilă nr. 964/2008 a Tribunalului Bistrița -N atacată să fie menținută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 964/9.12.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./09.06.2009
Jud.fond.-
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar