Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.545/2009

Ședința publică de la 30 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac

JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI B-N, împotriva sentinței civile nr. 958/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale decizie indemnizație de dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei, consilier juridic, cu delegație la dosar și consilier juridic, din partea Consiliului Județean B-N, cu delegație la dosar, în reprezentarea intereselor intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.

Reprezentanta intimatului depune la dosar întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta recurentului.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că dispoziția emisă este legală, aceasta fiind dată în respectarea unei hotărâri judecătorești rămasă în vigoare.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 958 din 3 decembrie 2008 Tribunalului Bistrița -N s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de către reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI B-N împotriva dispozițiile nr. 211 din 30 aprilie 2008 adoptată de către pârâtul PRIMARUL COMUNEI.

S-au respins de asemenea și celelalte petite ale acțiunii introductive.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că pârâtul a emis dispoziția nr. 211 din 30 aprilie 2008, în considerarea sentinței civile nr. 578/CA/2007 a Tribunalului Bistrița -N prin care s-a dispus acordarea indemnizației de dispozitivi pentru unii salariați din cadrul aparatului de specialitate din cadrul Primăriei, aceștia fiind enumerați în art. 1 al dispoziției atacate, iar cu ducerea la îndeplinire a dispoziției a fost însărcinat primarul comunei și serviciul de contabilitate.

A constatat instanța de fond că hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă la data de 30 aprilie 2008, ca urmare a neexercitării căilor legale de atac, astfel încât dispoziția atacată nu reprezintă altceva decât ducerea la îndeplinire a dispozițiilor acelei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat și obligatorie a fi îndeplinită de către orice persoană sau autoritate.

Referitor la acordarea drepturilor și pentru viitor, instanța de fond a constatat că angajații primăriei sunt îndreptățiți la plata acestui spor și pentru viitor, deoarece nicăieri în cuprinsul hotărârii judecătorești nu este stabilit că acordarea acestor drepturi salariale se va face doar până la pronunțarea hotărârii sau până la data rămânerii irevocabile a acesteia.

A constatat instanța de fond că nu sunt probate susținerile din acțiunea introductivă cu privire la acordarea către salariați a drepturilor reprezentând indemnizație de dispozitiv peste termenul stabilit în sentință sau pentru alte categorii de angajați.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în întregime a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul arată că prin hotărârea judecătorească nu se menționează plata drepturilor salariale și pentru viitor.

A mai arătat reclamantul că în condițiile Legii nr. 215/2001, dispozițiile primarului se comunică în mod obligatoriu cu prefectul județului, ele fiind supuse controlului de legalitate al prefectului în condițiile legii care îi reglementează activitatea.

În baza acestui control de legalitate, a constatat reclamantul, că acordarea indemnizației de dispozitiv s-a dat cu aplicarea greșită a prev. Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/28.06.2003 care modifică și completează Ordinul nr. 275/2002 al Ministrului de Interne.

A mai arătat reclamantul în finalul motivării că salariul funcționarilor publici este cel stabilit de art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

În drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare ( 31) solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.

Dispoziția emisă de către pârât ce a făcut obiectul controlului de legalitate exercitat de către reclamant, respectiv dispoziția nr. 211 din 30 aprilie 2008 fost emisă de către pârât în considerarea celor dispuse prin sentința civilă nr. 578 din 21 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Bistrița -N ( 14, dosar fond). Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă la data de 18 februarie 2008 prin neexercitarea căii de atac a recursului.

Hotărârea judecătorească menționată anterior a fost emisă în condițiile Legii nr. 554/2004, iar în baza art. 23 din același act normativ, creează în sarcina autorității publice pârâte obligația de punere în executare, obligație ce a fost realizată de către pârât prin intermediul dispoziției nr. 211/2008.

Fiind deja în faza de executare, dispozițiile hotărârii judecătorești se impun cu puterea lucrului judecat, iar pârâtul, în calitatea sa de parte obligată prin hotărârea judecătorească dar și de angajator, în cadrul raporturilor de mună ale angajaților Primăriei, are obligația de a crea toate condițiile pentru executarea efectivă a dispozițiilor acelei hotărâri judecătorești.

În faza de executare este inutilă orice discuție cu privire la nelegalitatea hotărârii judecătorești, ci doar cu privire la modul de punere în executare a acesteia. Criticile pe fond ale hotărârii judecătorești pot și abordate numai în căile ordinare de atac, sau, eventual, în cele extraordinare.

În această situație nu se impune analiza dispoziției nr. 211/2008 din perspectiva legalității dreptului funcționarilor publici de a beneficia de indemnizația de dispozitiv, deoarece acest drept a fost stabilit deja cu caracter irevocabil în favoarea lor prin hotărârea judecătorească irevocabilă.

Controlul de legalitate permis prefectului nu poate atinge dispozițiile cu caracter irevocabil cuprinse într-o hotărâre judecătorească, sub forma indirectă a controlului de legalitate a unei dispoziții emise de către primar.

Modul de punere în executare a hotărârii judecătorești poate fi cenzurat de către prefect pe calea controlului de legalitate atunci când constată aplicarea greșită a unei hotărâri judecătorești prin intermediul unei dispoziții emise de către primar.

În speță, a considerat reclamantul că prin dispoziția atacată s-a acordat mai mult decât ceea ce s-a dispus prin hotărârea judecătorească, respectiv drepturile salariale au fost acordate funcționarilor publici și pentru viitor, deși o astfel de dispoziție nu a fost cuprinsă în hotărârea judecătorească pusă în executare.

Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Bistrița -N, funcționarii publici din cadrul Primăriei au solicitat plata unui spor salarial generat de existența raportului de serviciu și de prestarea propriu-zisă și zilnică a activității conform raportului de serviciu stabilit între autoritatea publică și fiecare dintre reclamanți.

Existența prezentă și viitoare a raportului de serviciu a fost cea care a determinat obligația de plată a sporului salarial, astfel încât în mod firesc prestarea serviciului public și în viitor determină obligația de plată a sporului până în momentul în care, fie încetează obligația de plată ca urmare a modificării cadrului legislativ aplicabil, fie încetează raportul de serviciu.

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată al reclamanților l-a constituit existența valabilă a unui act normativ, respectiv Ordinul nr. 496/2003 care stabilește modul de plată a drepturilor salariale pentru personalul care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, astfel încât obligația de plată a acestui spor a fost generată de încadrarea reclamanților în categoria persoanelor la care se referă acel act normativ. Atât timp cât reclamanții își vor păstra această calitate pot fi beneficiari ai sporului salarial.

În consecință, față de cele menționate anterior, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, se va respinge recursul formulat și se va menține în întregime hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI B-N, împotriva sentinței civile nr. 958 din 03 decembrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Dact./2 ex./05.05.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj