Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.543/2009
Ședința publică de la 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, A, -, rJ., C, R, I, -, și pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B-N, împotriva sentinței civile nr. 985/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) supliment post, supliment treaptă salarizare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți persoane fizice, avocat, cu delegație la dosar și reprezentantul pârâtei recurente Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B-N, consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, având în vedere faptul că obiectul acestuia îl reprezintă drepturi de natură salarială, rezultate din raportul de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 15, lit. a, din Legea nr. 146/1997.
La data de 08.04.2009 s-a depus la dosar, de către recurenta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B-N, întâmpinare la recursul reclamanților, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta acestora. De asemenea înainte de luarea prezentei cauze, cu ocazia studiului dosarului, reprezentanta reclamanților recurenți a ridicat un exemplar de pe recursul formulat de către pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B-
Curtea, având în vedere cele două recursuri, din oficiu, în temeiul art. 306, alin. 2 Pr. Civ. invocă excepția prematurității acțiunii introductive, sub aspectul neidentificării în legislație a celor două componente: suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar copii după încheierea din data de 02.02.2009, pronunțată de secția omoloagă a Curții de Apel Craiova, în dosarul cu nr- și copia Sentinței nr. 1374/29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul cu nr- (filele 122 - 132), cu titlu de practică judiciară.
Solicită de asemenea admiterea recursului reclamanților și în temeiul art. 312 alin. 1 și 2, raportat la art. 304, pct. 8 și 9 Pr. Civ. modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii în tot a acțiunii introductive, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului, în cuantum de 25% și cel corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de 25%, începând cu 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii.
Solicită de asemenea respingerea excepției prematurității ca fiind nefondată, acțiunea fiind promovată în baza unui interes continuu și actual. Arată de asemenea faptul că petitul pentru acordarea acestor drepturi și pentru viitor nu se regăsește în cuprinsul acțiunii introductive.
Cu privire la recursul propriu, îl apreciază ca fiind fondat și întemeiat. Arată de asemenea faptul că prin decizia Curții Constituționale din data de 12.02.2009 s-a constatat neconstituționalitatea cu privire la suspendarea și perioada de intrare în vigoare a drepturilor consfințite prin art. 31, lit. c) și d), din Legea nr. 188/1999.
Curtea pune în discuția părților prevederile art. 379 Pr. Civ. sub aspectul certitudinii și lichidității creanței.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că drepturile sunt solicitate de către clienții săi în temeiul Legii nr. 188/1999, act normativ care nu cuantifică aceste drepturi prevăzute de lege, punându-le astfel în pericol de a nu putea fi acordate. Arată că aceste drepturi se cuvin, însă legea nu determină cuantumul acestora, însă procentul de 25% este determinat pe cale jurisprudențială. Neacordarea acestora crează o situație discriminatorie între persoanele supuse judecății prin interpretarea și aplicarea aceleiași legi. Arată că solicită acordarea cheltuielilor de judecată, conform chitanței.
Reprezentantul pârâtei recurente Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B-N solicită respingerea recursului formulat de către reclamanți, pentru motivele invocate, precizând că omisiunea din partea legiuitorului de a preciza cuantumul acestor sporuri nu este una voită.
În ceea ce privește excepția prematurității solicită respingerea acesteia, raportat la existența unei proceduri prealabile.
Curtea învederează părților faptul că prematuritatea se referă la faptul că până în prezent nu sunt cuantificate procentele celor două sporuri solicitate.
Reprezentantul pârâtei recurente Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B-N arată că rămâne la latitudinea angajatorului acordarea acestor sporuri, cuantumul lor fiind condiționat de resursele financiare. Solicită de asemenea admiterea recursului propriu, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită respingerea recursului declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B-N ca fiind nefondat, apreciind că din cadrul motivelor invocate nu se impune casarea sentinței recurate. Arată de asemenea faptul că, în cazul admiterii excepției prematurității, dispozițiile legale prin care se consacră aceste drepturi ar fi golite de conținut.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 985/CA/2008 din data de 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița Na fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B-N, în contradictoriu cu reclamanții:, A, -, C, R, I, -, și intervenienții în interes propriu, și a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanți împotriva pârâtei B-
De asemenea, a fost obligată pârâta să recunoască reclamanților dreptul la plata suplimentului de post și a suplimentului treptei de salarizare începând cu 1 ianuarie 2004 și până la 19 decembrie 2008, data pronunțării hotărârii, în funcție de data stabilirii și încetării raporturilor de serviciu pentru fiecare reclamant în parte.
Au fost respinse celelalte petite ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salariul funcționarilor publici este compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, astfel că din moment ce textul legal precizează expres că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt componente ale salariului, acestea trebuie acordate împreună cu celelalte drepturi care compun salariul, conform dispozițiilor legale specifice pentru respectivele drepturi.
Pornind de la acest principiu, instanța a constatat că suspendarea acordării drepturilor în cauză prin nr.OUG 92/2005 și nr.OUG 2/2006, suspendare care a operat pentru anii 2004 și 2006, constituie o restrângere a exercitării drepturilor, care este contrară disp. art. 53 din Constituția României. Restrângerea exercitării acestor drepturi a determinat privarea nejustificată a titularilor drepturilor de posibilitatea exercitării lor, respectiv de posibilitatea de a încasa toate componentele drepturilor salariale prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999.
In raport de cele de mai sus, tribunalul a constatat că baza legală de acordare a drepturilor în discuție o constituie art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, că drepturile sunt datorate, inclusiv pentru perioada cât a fost suspendată acordarea lor și cu atât mai mult pentru perioada de după 1 ianuarie 2007 până la data pronunțării sentințe, deoarece nu există un act normativ care să înlăture plata drepturilor salariale în discuție.
In ce privește cuantumul drepturilor în discuție, solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, tribunalul a constatat că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Există unele posturi, cum sunt cele de auditor și cele privind controlul financiar preventiv, pentru care legislația specifică prevede un spor - ce poate fi eventual echivalat cu suplimentul postului -, dar nu există temeiuri pentru a considera cu certitudine că aceste sporuri constituie în fapt suplimentul de post la care face referire art. 31 al. 1 lit. c din Legea nr. 188/1999.
In raport de împrejurarea că nu există dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse, tribunalul a stabilit că nu are competența de a crea norme prin care să stabilească procentul din salariul de bază al drepturilor pretinse, lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții cuprinse în hotărâri judecătorești pentru a se respecta principiul separației puterilor.
Tribunalul nu poate nici să acorde drepturile pretinse în cuantum de 25% din salariul de bază, prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, cu motivarea că așa a stabilit practica judiciară, cât timp practica nu este un izvor de drept, iar instanțele se pronunță cu respectarea principiului legalității.
Reclamanții au solicitat acordarea suplimentelor salariale până la încetarea raporturilor de serviciu pentru fiecare dintre ei.
Tribunalul a constatat că cererea este neîntemeiată, motivată de faptul că nu se pot stabili drepturi pentru viitor cât timp există posibilitatea unor modificări legislative în privința salarizării funcționarilor publici.
Pe cale de consecință, nu s-a admis nici cererea de actualizare a sumelor pretinse în raport cu rata inflației.
In ce privește excepția prescripției dreptului la plata sumelor solicitate pentru perioada 22 martie 2004 - 13 august 2005, unită cu fondul în baza încheierii din 5 decembrie 2008, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că acordarea drepturilor în discuție a fost suspendată până la 31 decembrie 2006, astfel că în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006 cursul prescripției a fost și el suspendat, nefiind de admis ca împotriva titularilor drepturilor să curgă prescripția cât timp aceștia au fost împiedicați să promoveze acțiune în realizarea drepturilor lor din cauza suspendării acordării acelor drepturi. Față de termenul legal de prescripție, tribunalul a constatat că nu se poate pune problema prescrierii drepturilor reclamanților de a formula acțiune.
Concluzionând asupra cererilor formulate și asupra drepturilor salariale pretinse, tribunalul a constatat că legea recunoaște drepturile salariale în discuție, dar nu a individualizat procentul acordării lor, motiv pentru care acțiunea reclamanților va fi admisă în limitele anterior explicate, urmând ca pârâta să fie obligată să recunoască reclamanților în funcție de data angajării dreptul la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 19 decembrie 2008, data pronunțării hotărârii.
Pentru a concluziona în modalitatea de mai sus, tribunalul a constatat că apărările formulate de pârâtă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, împrejurarea că în calitatea sa de ordonator special de credite, pârâta nu are fonduri necesare plății drepturilor datorate, neputând fi imputabile în nici un mod reclamanților. Nu există justificare pentru ca un drept recunoscut de lege să nu fie acordat pe considerentul că ordonatorii de credite nu au solicitat alocarea fondurilor bugetare necesare plății, ori că organele de reglementare nu au prevăzut sumele pentru plata drepturilor în discuție, nefiind de conceput ca drepturile salariale câștigate să nu fie acordate din cauza unor reglementări deficitare sau a necuprinderii lor în bugetul angajatorilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B-
În recursul formulat de reclamanți, întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 raportat la art. 304 pct. 8, 9 și art. 3041.pr.civ. se solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii, astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25 % din salariul de bază corespunzător perioadei lucrate de fiecare funcționar public.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și că neacordarea acestora este nelegală și neconstituțională, neproducând astfel efecte legale.
Au apreciat reclamanții că suspendarea contravine prev. art. 41 și 53 din Constituția României care consacră principiul conform căruia exercițiul unor drepturi nu poate fi restrâns, iar neacordarea drepturilor solicitate aduce atingere și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului care consacră principiul conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale".
Mai arată reclamanții că deși a fost suspendată acordarea drepturilor în discuție începând cu anul 2004 și până în anul 2006 inclusiv, începând cu anul 2007 angajatorul trebuia să acorde drepturile în discuție fără a interveni vreun act normativ.
In drept, în afara textelor legale arătate, reclamanții au invocat și disp. art. 41 și 53 din Constituție, art. 38 și 39 din Codul Muncii, precum și disp. art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, pentru a susține reintrarea în vigoare a textelor invocate în perioada 2004 - 2006.
Pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B-N prin recursul formulat, în temeiul disp. art. 304 pct. 9.pr.civ. a solicitat admiterea acestuia și casarea hotărârii instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâta a criticat faptul că instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 22 martie 2004 - 13 august 2005, încălcând astfel dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și cele ale art. 13 și 14 din același act normativ care reglementează în mod limitativ și expres cauzele de suspendare a cursului prescripției.
A mai arătat pârâta că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, nu poate să achite drepturile solicitate întrucât nu poate depăși limita și destinațiile creditelor bugetare aprobate, iar începând cu anul 2004 nu au existat în bugetul propriu al instituției sume prevăzute pentru plata drepturilor în discuție, precum și că plata acestora a fost suspendată prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
Totodată, nici actele normative ulterioare privind salarizarea funcționarilor publici pentru anii 2007 - 2008, relevă pârâta, nu conțin asemenea prevederi.
Cu privire la cuantumul drepturilor în discuție, pârâta menționează că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins.
În continuarea motivării recursului, pârâta a exprimat considerente de fond referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul faptului că nu au fost alocate resurse financiare pentru plata drepturilor pretinse, invocând și dispozițiile Legii nr. 500/2002.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâtei sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală. "Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B-N împotriva sentinței civile nr. 985/CA din 19 decembrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți, ca prematură.
Respinge recursul declarat de reclamanții, A, -, C, R, I, -, și intervenienții în interes propriu, împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./12.05.2009
Jud.fond:.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
