Alte cereri. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 174/2008
Ședința publică din data de 23 IANUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 1691/24.08.2007 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE B, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C și cu chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect reducere impozit pe venit.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, pentru Inspectoratul de Poliție Județean C, care depune delegația la dosar, fila 18, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 14.01.2008 pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a depus o cerere de amânare pentru comunicarea motivelor de recurs iar la data de 16.01.2008 chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare, în 2 exemplare.
Reprezentanta pârâtului depune întâmpinare, în 3 exemplare și arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de amânare.
Curtea, având în vedere cererea de amânare formulată și apreciind că aceasta nu este întemeiată, întrucât din citativ și din dovada de citare rezultă că motivele de recurs au fost comunicate pârâtului, respinge cererea de amânare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, arătând că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată. În susținerea acestui punct de vedere, se învederează instanței faptul că decizia nr. 55/2007 a este obligatorie pentru toate instanțele, conform prev. art. 329 alin. 3.pr.civ.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.691 din 24.08.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj, au fost respinse excepțiile lipsei procedurii prealabile invocate de pârâții C și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și a lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, și, în consecință s-a respins cererea reclamanților, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C, pentru restituirea sumelor reprezentând reducerea impozitului pe venit cu 40 % reținut din drepturile salariale pentru perioada 1.01.2004 - 16.03.2004.
De asemenea, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților, având același obiect și care viza perioada 17.03.2004 - 31.12.2005.
A fost respinsă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel cum a fost formulată de pârâtul
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții, angajați în cadrul Inspectoratul de Poliție Județean C, nu au beneficiat de drepturile salariale rezultate din reducerea impozitului pe venit pentru perioada ianuarie 2004 - ianuarie 2006, solicitând acordarea acestor drepturi pe cale judiciară.
Excepțiile invocate de pârâți, privind lipsa procedurii prealabile și lipsa calității procesuale pasive a, au fost respinse, cu luarea în considerare a faptului că nu este necesară procedura prealabilă, întrucât nu s-a solicitat anularea unui act administrativ, iar are calitatea de ordonator secundar de credite, motiv pentru care se justifică chemarea sa în judecată.
Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.01.2004 - 16.03.2004 a fost invocată de pârâtul C și a fost admisă în temeiul art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 12 din Decretul-Lege nr. 167/1958, reclamanții neacționând în interiorul termenului de 3 ani, acțiunea fiind înregistrată la data de 16.03.2007.
Pentru restul perioadei rămase în discuție, s-a apreciat că cererea este nefondată, întrucât disp. art. 10 din Legea nr. 80/1995 au fost abrogate cu caracter definitiv din nr.OG 73/1999, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 55 din 4.06.2007.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, și solicitând admiterea acestuia și admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâților la plata sumelor ce fac obiectul cererii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că prin hotărârea criticată, instanța de fond a respins acțiunea prin invocarea deciziei nr. 55/2007 a, însă această motivare nu poate fi primită, întrucât reclamanților li se încalcă astfel un drept fundamental, ce face parte din dreptul la salarizare pentru munca prestată.
De asemenea, se invocă principiul nediscriminării, având în vedere faptul că, anterior pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, altor persoane care se aflau în aceeași situație cu reclamanții, li s-au recunoscut drepturile reglementate de Legea nr. 80/1995.
Prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor și C au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu luarea în considerare a împrejurării că la data de 1.01.2004 a intrat în vigoare Legea nr. 571/2003, care nu a reluat dispozițiile referitoare la reducerea impozitării drepturilor de salarii ale polițiștilor, fiind aplicabile prev. art. 1 alin. 3 din acest act normativ. De asemenea, au fost invocate prev. art. 329 alin. 3.pr.civ.
Analizând recursul declarat, în limitele în care recurenții au înțeles să învestească Curtea, se rețin următoarele:
În esență, reclamanții nu înțeleg să critice soluția referitoare la admiterea excepției prescripției pentru perioada ianuarie 2004 - 16.03.2004, motivele de recurs axându-se pe nelegalitatea soluției referitoare la respingerea pretențiilor formulate pentru perioada 17.03.2004 - 31.12.2005.
Nu unt întemeiate, în acest context, susținerile din recurs conform cărora prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii prin prisma faptului că nu a acordat reclamanților sumele reprezentând reducere de impozit, în condițiile în care prevederile art. 9 lit. c și art. 10 din Legea nr. 80/1995 au fost abrogate de <LLNK 11999 73130 302 86 47>art. 86 din Ordonanta nr. 73 din 27 august 1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 419 din 31 august 1999.
La rândul său, această ordonanță <LLNK 11999 73130 301 0 35>a fost abrogată de <LLNK 12001 7130 301 0 33>Ordonanta nr. 7 din 19 iulie 2001, care a fost <LLNK 11999 73130 301 0 35>respinsă de <LLNK 12002 206 10 201 0 33>Legea nr. 206 din 19 aprilie 2002 și ulterior a fost abrogată de <LLNK 12003 571 10 201 0 35egea nr. 571 din 22 decembrie 2003.
Văzând această succesiune legislativă, Curtea apreciază că speței nu îi sunt aplicabile prev. art. 62 alin. 3 teza finală din Legea nr. 24/2000 pentru a justifica pretențiile reclamanților.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 55/2007 a stabilit, în baza prev. art. 329.pr.civ. că prev. art. 10 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit cărora cadrele militare în activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% și, respectiv, 50%, a fost abrogat, cu caracter definitiv, prin nr.OG 73/1999 privind impozitul pe venit.
Ca atare, acest text nu poate fi aplicat în cauză pentru a justifica acordarea unor sume reclamanților pentru perioada mai sus arătată.
În acest context, nu poate fi reținută susținerea conform căreia prima instanță ar fi încălcat prev. art. 38 și art. 53 din Constituție, cu atât mai mult cu cât în discuție este perioada 17.03.2004 - 31.12.2005, interval în care erau aplicabile prev. Legii nr. 571/2003, care nu conțin dispoziții referitoare la reducerea impozitului pe venit pentru polițiștii care îndeplineau cerințele mai sus arătate, relevante fiind prev. art. 297 și art. 298 pct. 24 și 44 din acest act normativ.
Astfel, conform acestor dispoziții, orice prevederi contrare Codului fiscal se abrogă începând cu data de 1.01.2004, incident fiind și textul art. 1 alin. 3 din acest act normativ, conform căruia în materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.
Luând în considerare toate aceste aspecte, în perioada analizată, reclamanților nu le mai era recunoscut dreptul la reducerea impozitului pe venit, astfel încât aceștia nu se pot prevala de faptul că le-ar fi fost încălcat un drept care face parte din conținutul dreptului la salarizare.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține contrariul celor mai sus arătate, decizia nr. 55/2007 a este creatoare de drept, în sensul prev. art. 329 alin. 3.pr.civ. fiind obligatorie pentru instanțe și având în vedere că ea a fost pronunțată anterior datei la care s-a dat soluția atacată prin prezentul recurs, este pe deplin justificată reținerea ei în cuprinsul considerentelor instanței de fond.
În acest context, nu se poate susține nici faptul că reclamanții ar fi discriminați față de colegii lor care au obținut hotărâri judecătorești prin care li s-a recunoscut dreptul în litigiu, anterior datei la care s-a pronunțat decizia în interesul legii mai sus enunțată, întrucât tocmai această hotărâre este cea care justifică soluția de respingere adoptată de prima instanță, punându-se astfel capăt stării de incertitudine generată de pronunțarea unor soluții contradictorii în practică în ceea ce privește aplicarea prev. art. 10 din Legea nr. 80/1995.
În condițiile în care, prin pronunțarea deciziei nr. 55/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a adus la îndeplinire misiunea constituțională de unificare a practicii judiciare, pentru evitarea pronunțării unor soluții contradictorii, care pun părțile din anumite dosare în situații inechitabile față de altele, deși se invocă aceleași prevederi legale, nu este incident principiul nediscriminării și nici acela al securității raporturilor juridice, discriminarea fiind justificată obiectiv.
Pentru toate aceste considerente și văzând și prev. art. 3041și 312 alin. 1.pr.civ. art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi respins, iar în temeiul disp. art. 3 lit. m liniuța I și art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, se va dispune darea în debit a reclamanților, în solidar, cu suma de 2 lei, reprezentând diferență taxă judiciară de timbru, datorată pentru fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 1.691 din 24 august 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Dispune darea în debit reclamanților, în solidar, cu suma de 2 lei taxa judiciară de timbru.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./15.02.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
