Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 173/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 173/2008
Ședința publică din data de 23 IANUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE ȘI AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI împotriva sentinței civile nr. 126/CA/22.06.2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B și cu reclamanții, și, având ca obiect litigiul privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru. A fost depusă taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei pentru fondul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din proc. civ.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 126 din 22.06.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Bistrița Na fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților AGENȚIA PROTECȚIA MEDIULUI B-N, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE și, pe cale de consecință, au fost respinse excepțiile invocate de pârâți; obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând prime de concediu aferente anilor 2001 - 2003, în funcție de perioada efectivă în care au avut calitatea de funcționari publici, actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului, până la plata efectivă.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 s-a prevăzut că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat; că acest drept a fost suspendat prin reglementări succesive, dar la expirarea duratei de suspendare, potrivit disp. art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, dispoziția mai sus evocată a reintrat în vigoare; acest drept nu poate fi îngrădit și ca atare, reclamanții fiind în anumite perioade funcționari publici, sunt îndreptățiți la acordarea primei.
În privința excepției necompetenței se reține de către instanță că aceasta este nefondată, deoarece cauza nu reprezintă o judecare a actelor administrative emise sau încheiate de o autoritate publică centrală, obiectul îl constituie solicitarea unor drepturi de natură salariale izvorâte din raporturile de serviciu născute între reclamanți și Agenția pentru Protecția Mediului B-N, aflată în subordinea pârâtei.
Cu privire la excepția netimbrării invocate de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, se reține că este neîntemeiată prin prisma prevederilor Codului muncii, art. 285 care arată că sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbru judiciar cauzele referitoare la conflictele de muncă, iar obiectul acțiunii se fundamentează pe drepturi salariale izvorâte din raportul juridic de muncă aflat sub guvernarea Codului muncii, context în care, dispozițiile legale nu statuează nici o diferențiere între angajat și funcționar public sub acest aspect.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului se reține, de asemenea, că este nefondată întrucât în raport cu dispozițiile actelor normative vizând organizarea funcționarilor, atribuțiile acestora, entitățile arătate au calitatea de ordonatori și atribuții de virare, alocare fonduri necesare funcționarii instituțiilor subordonate, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamanților.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că nu este întemeiată, în speță curgerea termenului a început în momentul în care a încetat aplicabilitatea dispozițiilor legale de suspendare a dreptului material.
În fine, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a reprezentantului acestora, invocate de minister și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, se reține că este nefondată.
Reclamanții au dovedit prin actele depuse la dosar, respectiv copiile carnetelor de muncă ale fiecărui reclamant, calitatea fiecăruia de funcționar public aflat în raporturi de serviciu cu pârâta Agenția pentru Protecția Mediului B-
Împotriva soluției arătate au declarat recurs Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile.
În motivarea recursului declarat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului se arată că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care nu se reține că prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate prin reglementări succesive din anul 2001 până în prezent; că exercițiul dreptului a fost suspendat și nu anulat.
Mai arată recurenta că hotărârea este greșită și din perspectiva neadmiterii excepției prescripției, în raport cu prev. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Prin recursul declarat, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile arată că hotărârea este nelegală din perspectiva respingerii excepției netimbrării, în condițiile în care erau aplicabile prev. art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și implicit disp. Legii nr. 146/1997; a nedeclinării competenței în favoarea completelor specializate; a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, față de aceea că Agenția Națională pentru Protecția Mediului are personalitate juridică, iar raporturile de serviciu s-au încheiat cu Agenția pentru Protecția Mediului B-N și aceasta generează drepturi și obligații numai în sarcina pârâților precum și din perspectiva nereținerii prescripției dreptului la acțiune, fundamentat pe Decretul nr. 167/1958; a faptului că dispozițiile Codului muncii se aplică în completarea raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale numai în măsura în care nu conțin dispoziții potrivnice precum și a situației că salarizarea funcționarilor se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici, legiuitorul fiind în drept să acorde drepturile salariale, să le modifice sau să înceteze acordarea lor precum și să stabilească perioada pentru care se acordă.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursului susținând că termenul de prescripție începe să curgă de la data încetării efectelor de suspendare, că prima de concediu își are geneza în lege, fiind un drept subiectiv absolut ce conferă titularilor acestuia prerogative în virtutea cărora au dreptul de a pretinde subiectului pasiv al raportului născut să procedeze la plata sumei, este un drept de muncă câștigat ce nu poate fi îngrădit, anulat.
Examinând argumentele aduse prin recursurile declarate în raport cu actele dosarului, cu normele juridice incidente, cu prevederile art. 304.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că actul normativ evocat prin demersul inițiat și Legea nr. 188/1999, respectiv art. 34 alin. 2, aplicabilă, dat fiind calitatea de funcționari cu statut special al reclamanților, prevăd că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, s-a refuzat acordarea în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform disp. Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi anulat prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanții fiind funcționari publici sunt îndreptățiți să se prevaleze de disp. Legii nr. 188/1999, iar din această perspectivă, susținerile recurenților conform cărora nu există o bază legală apar ca neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Evident, se susține că din lege nu rezultă că neacordarea primei ar echivala cu neacordarea drepturilor salariale ca mijloc de protecție socială. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv de neacordare câtă vreme dreptul invocat de intimați decurge din lege, iar "respectarea principiului încrederii în statul de drept", așa cum a relevat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia XXIII din 12.12.2005 "implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute". În speță, dat fiind similaritatea drepturilor și identitatea problemei de dezlegat, raționamentul utilizat mai sus este perfect compatibil și în situația relevată de intimați, iar din această perspectivă, susținerile recurentului sunt neîntemeiate și urmează de asemenea a fi respinse.
Neîntemeiate sunt și susținerile recurentului cu privire la lipsa calității procesuale. Calitatea procesuală a pârâților a fost invocată și justificată prin demersul inițiat de intimați în considerarea că aceștia au calitatea de ordonatori de credite și atribuții în legătură cu asigurarea fondurilor necesare acordării drepturilor salariale. Plecând de la atribuțiile în legătură cu gestiunea și administrarea sistemului juridic, ca serviciu public și de la competențele de repartizare în teritoriu a resurselor financiare și de prerogativele conferite prin Legea nr. 304/2004, ministerul poate figura ca parte în proces și, prin urmare, corect a fost respinsă de prima instanță excepția invocată.
Corecte sunt reținerile primei instanțe cu privire la actualizarea sumelor cu aplicarea indicelui de inflație întrucât în contextul drepturilor instituite de lege, acestea nu reprezintă în sine o despăgubire sub forma daunelor interese care să impună aplicarea disp. art. 1.088 Cod civil. Această sumă ce constituie o creanță se impune a fi conservată, respectiv menținută prin raportare la indicele de inflație.
Desigur, prin demersurile inițiate recurenții susțin că drepturile reclamanților intimați sunt prescrise. Atare susținere nu poate fi primită.
Prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca măsură de sancționare a creditorului care nu este diligent și care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. Or, în speță, reclamanților nu li se poate imputa starea de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia.
Nici susținerile privind excepția netimbrării nu pot fi reținute ca motiv de recurs, întrucât așa cum corect a reținut și prima instanță, litigiile derivate din raporturile de muncă sunt scutite de plata taxelor de timbru.
Pe de altă parte, nu trebuie omis că în condițiile Legii nr. 146/1997, în contestația în care se constată o eventuală neîndeplinire a obligației de timbrare, sancțiunea ce se poate aplica este darea în debit. Prin urmare, motivul invocat este lipsit de relevanță și urmează a fi respins.
În plus, nici restul susținerilor referitoare la soluționarea cauzei nu pot fi reținute întrucât se omite a se avea în vedere că litigiile vizând raporturile de serviciu dintre funcționari și autoritățile locale sunt, potrivit Legii nr. 188/1999 coroborate cu disp. Legii nr. 554/2004 și disp. pr.civ. de competența tribunalului, ca instanță de contencios în compunerea cerută de lege la momentul sesizării. Or, față de dispozițiile normelor enunțate și a reținerii că la nivelul instanței sunt complete specializate, prima instanță, investită în acest context, corect a reținut cauza spre judecată.
Așadar, față de cele arătate, constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE împotriva sentinței civile nr. 126 din 22 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./11.02.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
