Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 175/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 175/2008
Ședința publică din data de 23 IANUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ împotriva sentinței civile nr. 1974/05.10.2007 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ și cu reclamantul, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, pentru pârâte, care depune la dosarul cauzei delegația și împuternicirea de reprezentare, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta pârâtului depune întâmpinare, în 2exemplare, din partea pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea recursului așa cum a fost acesta formulat, arătând că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1.974 din 5 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost admisă acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B și, în consecință, a fost obligată C să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru anul 2006, actualizată în raport cu rata inflației la data efectuării plății, iar pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă B să aloce fondurile necesare plății acesteia.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamantul este funcționar public și în raport cu prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, art. 78 Codul muncii este îndreptățit să primească prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată, că dreptul prevăzut prin lege nu poate fi îngrădit, restrâns, iar textele vizând suspendarea la care se face referire de către pârât sunt apreciate ca fiind date cu încălcarea normelor constituționale, art. 38, cu atât mai mult cu cât plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă pe lângă indemnizația de concediu și prima și ca atare, asemenea drepturi nu pot fi suspendate prin emiterea unei ordonanțe de urgență, ci doar printr-un act normativ de aceeași putere.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii.
În motivare se susține că hotărârea atacată este nelegală din perspectiva greșitei respingeri a excepției lipsei calității procesuale pasive a și a nereținerii dispozițiilor actelor normative succesive ce au vizat suspendare. Astfel, în dezvoltarea argumentelor aduse, arată că dispozițiile evocate prin demersul inițiat de intimat au fost suspendate prin reglementări succesive, respectiv Legea nr. 5419/2003 pentru anul 2004, Legea nr. 512/2004 pentru anul 2005, Legea nr. 379/2005 și Legea nr. 380/2005 și ca atare, drepturile nu puteau fi acordate, iar în condițiile acordării s-ar crea o discriminare între funcționarii publici. Mai arată recurenta că în condițiile dispozițiilor ce reglementează atribuțiile autorităților publice, autoritățile aveau obligația de a respecta dispozițiile referitoare la suspendare.
Prin întâmpinarea formulată, relevă că pe perioada invocată intimatul a beneficiat de toate drepturile ce revin funcționarilor, salarii, indemnizații; că dispozițiile invocate cu privire la prima de vacanță au fost suspendare și de aceste dispoziții trebuie să beneficieze toți funcționarii.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a actelor dosarului și a normelor juridice incidente, Curtea reține că acesta nu este fondat.
Astfel, se reține că actul normativ invocat prin demersul inițiat de intimat, Legea nr. 188/1999, respectiv art. 34 alin. 2, prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, pârâtele au refuzat acordarea în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform disp. Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamantul fiind funcționar public al pârâtei Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței De Muncă, este pe deplin îndreptățit să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă susținerile recurentelor conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Nici susținerile recurentei cu privire la excepția invocată nu pot fi primite. Așa cum corect a reținut și prima instanță, calitatea procesuală a fost evocată și justificată de intimați pe considerentul că recurenta are calitatea de ordonator de credite și atribuții corespunzătoare în legătură cu fondurile, cu angajarea acestora pentru achitarea drepturilor salariale, inclusiv de a controla modul de folosire de instituții din subordinea sau de la nivel județean, local. Prin urmare, raportat la abilitatea prevăzută de lege, recurenta poate figura ca parte în proces în calitatea pe care a invocat-o și justificat-o reclamantul-intimat. Ca atare, chiar și numai raportat la anumite atribuții, excepția invocată apare ca neîntemeiată.
În plus, nici susținerea vizând discriminarea nu poate fi primită, deoarece primele de vacanță sunt prevăzute de lege tuturor funcționarilor ce își desfășoară activitatea în baza raporturilor de serviciu, normele neprevăzând nici o diferențiere, entitățile având obligația achitării tuturor funcționarilor publici în baza raporturilor arătate a primelor de vacanță alături de celelalte drepturi salariale.
Prin urmare, constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
Totodată, reținând că pentru judecata în fond nu au fost achitată taxă judiciară de timbru, constatând incidența disp. art. 11 și urm. din Legea nr. 146/1997, Curtea va dispune darea în debit, a intimatului cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ împotriva sentinței civile nr. 1.974 din 5 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Dispune darea în debit a intimatului - cu suma de 4 lei taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar datorată pentru judecata în fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./04.02.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
