Alte cereri. Sentința 188/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA Nr. 188
Ședința publică din data de 25 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de despăgubiri formulată de reclamanta C, domiciliată în Târgoviște, str. - -. 6 A. 8 județul D, în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ DE RESTITUIREPROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, Calea nr. 202.
Acțiune timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4,00 lei potrivit chitanței nr. - și timbru judiciar de 0,15 lei.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta C personal și asistată de avocat din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsind pârâta Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pricina se află la al doilea termen de judecată, este timbrată, după care,
Apărătorul reclamantei depune la dosar înscrisuri lămuritoare ale situație de fapt constând în adresa nr. 6571/19.09.2008 emisă de Instituția Prefectului Județului D, față de acest aspect se constată că situația reclamantei în ceea ce privește drepturile cuvenite acesteia de către ANRE este clară, neexistând nelămuriri în acest sens solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamanta Cac hemat în judecată AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE RESTITUIRE A PROPRIETĂȚILOR ȘI MINISTERUL D E FINANȚE PUBLICE B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige aceste instituții să-i efectueze plata drepturilor bănești cuvenite, reactualizate de la data emiterii hotărârilor.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a înaintat pârâtei cererea de efectuare a plății și dovada deschiderii unui cont personal în data de 15 aprilie 2007, urmând ca această pârâtă să efectueze plata în termen de 1 an de la comunicarea hotărârilor conform art.10 pct.2 din Legea nr.290/2003 și respectiv art. 18 pct.1 - 2 din HG1120/30 august 2006 de aplicare a Legii nr.290/2003.
Reclamanta precizează că a solicitat prin scrisoarea -/05 decembrie 2007 adresată pârâtei - efectuarea, în mod excepțional, a minim 50 % din drepturile cuvenite, datorită stării materiale precare pe care o are.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția -ă a Finanțelor Publice D, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale și a susținut că în conformitate cu prev.art.11 din Legea 290/2003 singura în măsură să efectueze plata acestor despăgubiri este pârâta - Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003.
În sprijinul susținerilor sale sunt și disp. art.18 din nr.HG 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.
La termenul din 04 septembrie 2008 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, conform motivării de la acea dată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Pentru reclamantă instituția Prefectului județului Dae mis Hotărârile 70 și 71 în sumă de 25.016,63 lei și 28.256,77 lei prin care se acordau compensații bănești pentru bunurile sechestrate reținute sau rămase în, de Nord sau.
Potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003 despăgubirile vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei județene, plata putându-se face și în rate, în maximum 2 ani în funcție de disponibilitățile bănești.
De asemenea, potrivit art.18 alin.5 din nr.HG1120/2006 compensațiile se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual, cu această destinație în bugetul de stat, integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei RON.
Reclamanta care avea de încasat o sumă sub 50.000 lei, a deschis și cont personal la CEC, așa cum rezultă din chitanța aflată la fila 5 din dosar, iar din întâmpinarea depusă de pârâta reiese că aceasta, urmând procedura legală, a depus pe data de 09 mai 2007 o cerere personală, înregistrată la pârâta sub nr.1146/2007 prin care solicita plata drepturilor bănești.
Cererea a fost însoțită de documentele prev.de art.18 din nr.HG1120/2006, însă pârâta nu a achitat sumele reprezentând compensațiile bănești, deși a trecut mai mult de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene și ar fi trebuit să le achite într-o singură tranșă, până cel târziu la data de 09 mai 2008, dacă s-ar fi respectat termenul prevăzut de actul normativ.
Potrivit art.18 alin.6 din nr.HG1120/2006 suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către, față de luna decembrie a anului anterior.
Având în vedere că despăgubirea nu a fost acordată în termenul de un an prev.de art.18 din nr.HG1120/2006 și de art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003 se va admite acțiunea, reținându-se că reclamanta a suferit un prejudiciu material prin neplata la termen a sumelor care i se cuveneau, prejudiciu care se datorează creșterii prețurilor de consum și a inflației. Prin urmare, prin depășirea termenului de un an în care trebuia să plătească despăgubirile se poate asimila situația sa cu a celor care primesc a doua tranșă, drept pentru care va fi obligată să plătească reclamantei sumele înscrise în Hotărârile 70 și 71 din 2007, actualizate conform art.18 alin.6 din HG1120/2006, de la data expirării termenului de un an prev.de art.10 din Legea nr.290/2003, actualizată, respectiv de la data de 10 mai 2008 și până la achitare.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantaC,domiciliată în Târgoviște, str. - -. 6 A. 8 județul D, în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ DE RESTITUIREPROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, Calea nr. 202.
Obligă pârâta să plătească reclamantei sumele înscrise în Hotărârile 70 și 71 din 2007 actualizate conform art.18 alin.6 din HG1120/2006, de la data expirării termenului de un an prev.de art.10 din Legea nr. 290/2003, actualizată, respectiv de la data de 10 mai 2008 și până la achitare.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 septembrie 2008.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /4 ex./22.10.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață