Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1097/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 1097

Ședința publică din data de 25 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Pohoață Maria

JUDECĂTORI: Pohoață Maria, Urlețeanu Alexandrina Dinu Florentina

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în B,-,. 60,. 1,. Parter,. 3, sector 6, împotriva sentinței nr. 273 din data de 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatul pârât BAROUL PRAHOVA prin cu sediul în P,-, județul P.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul personal, lipsă fiind intimatul BAROUL PRAHOVA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxei judiciare de timbru iar intimatul Baroul Prahova depune prin serviciul registratură din cadrul instanței întâmpinare prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă, după care,

Instanța comunică părții prezente copia întâmpinării depuse pentru acest termen.

Curtea, luând act că nu se mai formulează alte cereri constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul, având cuvântul solicită admiterea recursului având în vedere că instanța de fond a analizat cu superficialitate cererea sa cu toate că a probat prin înscrisurile depuse la dosar faptul că în perioada când avocatul ar fi trebuit să fie înscris ca avocat incompatibil, a reprezentat persoane în instanță a semnat și susținut cereri și acte, încălcând dispozițiile Legii 51/1995, calitatea lui de reprezentant este ilegală, drept urmare actele sunt nule.

CURTEA

Prin actiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr-

reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Baroul Prahova, reprezentat prin decan, obligarea acestuia să-i elibereze documentele solicitate prin cererile adresate la data de 21.12.2007 și respectiv 6.02.2008, conform Legii 544/2001.

Solicită reclamantul și daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi ce trece de la data ramânerii definitive a sentinței.

In motivarea cererii, reclamantul arată că la data de 10.03.2008 s-a adresat Secretariatului baroului solicitând o serie de precizări, raspunzându-i-se faptul că urmează să se obțină informații și relații de la domnul avocat.

La termenul de judecată din data de 27.05.2008, reclamantul a formulat precizare la acțiune prin care a solicitat pârâtei să precizeze dacă domnul avocat a încălcat dispozitiile Lg. 51/1995.

Tribunalul Prahova prin sentința nr. 273 din 27 mai 2008 respins acțiunea precizată formulată de reclamantul, reținând că dispozițiile art.6 și 7 din Lg. 544/2001 obligă reclamantul să solicite, anterior a se adresa instantei, informatiile pe care le consideră necesare autoritatii respective.

In acest sens și dispozițiile Legii 554/2004 obligă partea vătămată de a se adresa cu o cerere prealabilă autoritătii competente.

În ceea ce priveste cererea reclamantului de i se comunica de către pârât dacă domnul av. a incălcat dispozitiile Lg. 51/1995această cerere nu a fost adresată anterior autoritătii de la care solicita aceste informatii, respectiv Baroul Prahova reprezentat prin decan.

Pe de alta parte, această instituție nici nu are calitatea de a constata încălcarea dispozițiilor Legii 51/1995 și de a comunica reclamantului o astfel de constatare până la momentul luării unei decizii de către Consiliul Baroului, astfel cum rezultă și din adresa nr. 2292/5.05.2008.

Cererea de acordare a daunelor cominatorii a fost respinsă, pentru motivele arătate anterior.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul susținând că instanța de fond nu a analizat cererea sa inițială, trecând peste probele administrate, aflate la dosar, reținând numai susținerile intimatului, care nu aveau nicio legătură cu obiectul cererii sale.

Recurentul a arătat că cererea sa este legală cu atât mai mult cu cât decanul Baroului i-a adus la cunoștință că se efectuează cercetări privind încălcarea Legii 51/1995 de către avocatul, care, pe perioada cât ar fi trebuit să fie înscris ca avocat incompatibil a reprezentat persoane în instanță, a produs, a semnat și a susținut cereri și acte, calitatea lui de reprezentant fiind ilegală, iar ca afect actele sunt nule.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

Baroul Prahovaa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată recursul nefondat, urmând să-l respingă în temeiul art. 312 proc. civ. și a următoarelor considerente:

Recurentul-reclamant a solicitat în temeiul Legii 544/2001 o serie de informații cu privire la situația profesională a avocatului, solicitare care a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Baroului, unde s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, comunicarea informațiilor și a soluției adoptate de Consiliu.

Este nefondată susținerea recurentului că instanța de fond nu a analizat cererea inițială formulată, în fapt, instanța pronunându-se pe ambele capete de cerere formulate de recurent și a avut în vedere toate probele administrate de părți, care, în ceea ce-l privește pe reclamant s-au rezumat la cererea adresată instanței, cea adresată Baroului, precum și adresa denumită furnizare de informații emisă de Oficiul Registrului Comerțului.

Rezultă, din analizarea acestora, coroborate cu adresa de răspuns emisă de Consiliul Baroului de avocați, că se efectuează verificări ale aspectelor sesizate de reclamantul-recurent, în conformitate cu procedura prevăzută de Legea 51/1995, ținând cont și de atribuțiile specifice Consiliului.

De altfel, din conținutul adresei de răspuns transmisă recurentului de către intimat, i s-a arătat acestuia calea pe care o are de urmat, în sensul că valabilitatea înscrisurilor din dosarul civil nr-, aflat pe rolul Judecătroriei P, se verifică și se constată numai de către instanța de judecată, respectiv de completul de judecată care soluționează cauza.

Prin urmare, instanța de judecată a analizat toate aspectele sesizate de recurentul-reclamant, motiv pentru care recursul se va respinge ca nefondat, menținându-se ca legală și temeinică sentința pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul,cu domiciliul ales în B,-,. 60,. 1,. Parter,. 3, sector 6, împotriva sentinței nr. 273 din data de 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova. în contradictoriu cu pârâtul BAROUL PRAHOVA, prin, cu sediul în P,-, județul P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Pohoață Maria, Urlețeanu Alexandrina Dinu Florentina

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. MP

Dact. MC

2 ex/21.10.2008

f- Trib.

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120

Președinte:Pohoață Maria
Judecători:Pohoață Maria, Urlețeanu Alexandrina Dinu Florentina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1097/2008. Curtea de Apel Ploiesti