Alte cereri. Sentința 198/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 198
Ședința publică de la 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
Grefier - -
XXXX
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții, reprezentată de tatăl, reprezentă de tatăl, reprezentată de tatăl, reprezentat de tatăl, reprezentat de tatăl, reprezentată de tatăl, reprezentată de tatăl și pe pârâții Ministerul Administrației Și Internelor- Direcția Generală Reglementări Juridice și Consiliul Local C - Serviciul Public Comunitar de Evidența a Persoanei, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic I pentru pârâtul Consiliul Local C - Serviciul Public Comunitar de Evidența a Persoanei, lipsind reclamanții, reprezentată de tatăl, reprezentată de tatăl, reprezentată de tatăl, reprezentat de tatăl, reprezentat de tatăl, reprezentată de tatăl, reprezentată de tatăl și pârâtul Ministerul Administrației Și Internelor- Direcția Generală Reglementări Juridice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CRAIOVA în soluționarea cauzei.
Consilier juridic I pentru pârâtul Consiliul Local C - Serviciul Public Comunitar de Evidența a Persoanei solicită admiterea excepției privind necompetența materială a Curții de APEL CRAIOVA.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 29.04.2009, reclamanții, i, și, reprezentați de către tatăl lor, au chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, precum și Consiliul Local al Municipiului C, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să le comunice dacă în urma hotărârilor judecătorești pronunțate le-au acordat protecție socială sau protecție internațională, documente de identitate românești, buletine sau pașapoarte românești.
În motivarea cererii au arătat că în urma acțiunilor promovate în anul 2005 împotriva celor două pârâte, pentru a fi obligate la emiterea actelor de identitate, au fost pronunțate mai multe hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr.15 din 19.01.2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr.1415/A/2005, decizia nr.2519/29.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr-, precum și sentințe date în soluționarea unor cereri având ca obiect contestație în anulare sau revizuire.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători a pronunțat Decizia nr.95/23.02.2009, în dosarul nr-, împotriva Rezoluției din 07.08.2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul nr.911/P/2007.
Au precizat reclamanții că informațiile solicitate au ca temei prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care reglementează obligația autorităților și instituțiilor publice de a asigura persoanelor la cererea acestora informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
Față de obiectul acțiunii și temeiul juridic invocat, instanța, din oficiu, la termenul de azi a pus în discuție excepția necompetenței materiale, excepție care este fondată pentru următoarele considerente:
Legea 544 din 12.10.2001 creează cadrul legal prin care autoritățile și instituțiile publice trebuie să asigure, din oficiu sau la cerere, accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informație de interes public.
Dispozițiile art.22 prevăd posibilitatea persoanei care se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în această lege, de a face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice, iar instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului.
Prin urmare, pentru cererile întemeiate pe dispozițiile Legii 544/2001, legiuitorul prevăzut o competență materială expresă, respectiv cea a tribunalului, indiferent dacă autoritățile sau instituțiile publice obligate să furnizeze informațiile cerute sunt locale sau centrale.
Cum în speță cererea formulată de reclamanți este întemeiată pe dispozițiile legii mai sus arătate, se constată că, potrivit art.158 alin.3 Cod pr.civilă, soluționarea acesteia revine tribunalului în a cărei rază teritorială locuiesc reclamanții, respectiv Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, instanță în favoarea căreia va fi declinată competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare acțiunii formulată de reclamanții, i, și, reprezentați de către tatăl lor, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, precum și Consiliul Local al Municipiului C, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei, în favoarea Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/03.06.2009
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu