Alte cereri. Decizia 22/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.22/CA
Ședința publică de la 26 ianuarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile formulate în contencios administrativ de pârâții:
1. INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-;
2. INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE (), cu sediul în B,--6, sector 5;
3. MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, reprezentată prin Direcția Generală Juridică, având sediul în B, nr.1A, sector 1; și
4. chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales, cu sediul în mun. T,- Bis, județ T, împotriva
Sentinței civile nr. 2296 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ,în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, domiciliat în T,-, -.B,.9, județ T, domiciliat în T,-, -.B,.16, județ T, domiciliat în T,-, -.A,.11, județ T, și intimatul-pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3, având ca obiect alte cereri spor 30%.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursurile sunt motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare.
C RTEA
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces.
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr. 1755/88/23 iunie 2008, reclamanții -, și, au chemat în judecată T, și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, pentru a se dispune obligarea acestora la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar, pentru - pe perioada 01 octombrie 2002 - 31 martie 2006, pentru pe perioada 01 august 2003 - 31 decembrie 2005 și pentru pe perioada 01 septembrie 2002 - 31 martie 2006,actualizate cu indicele de inflație și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențe, precum și la plata sumelor de bani reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană 12 B calculată pentru și în perioada 05.05.2003 - 31.12.2005, pentru în perioada 01.08.2003 - 31.12.2005 actualizate cu inflația la data plății.
Reclamanții au chemat în garanție și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt agenți de poliție în cadrul T, desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, în conformitate cu art. 28 din nr.OUG 43/2002, însă colegi de-ai lor, ofițeri de poliție judiciară, detașați la. și având aceleași atribuții, sunt salarizați diferențiat, deși complexitatea cauzelor în care sunt implicați cu toți este ridicată, condiții în care se încalcă fragrant egalitatea în drepturi, principiu consacrat în art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și particularizat în art. 2 lit. 2 din nr.OG 137/2000, precum și dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții ce consacră dreptul la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală.
S-a mai susținut că acordarea sporului de 30% doar anumitor categorii de ofițeri și lucrători ai poliției judiciare nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare în condițiile în care au aceleași atribuții, respectiv efectuează acte de urmărire penală, sub directa supraveghere a procurorului, primesc dispoziții direct de la procuror ce le sunt obligatorii și nu există diferențe pe fond sub aspectul complexității cauzelor soluționate, iar discriminarea invocată este recunoscută prin Hotărârea nr. 219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferențiat.
Reclamanții au mai învederat că, în calitate de agenți de poliție cu statut special li se cuvine și norma de hrană 12 B, de care beneficiază personalul căruia i se aplică statutul polițistului care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura și în raport de care sunt discriminați pentru că execută același gen de activități polițienești, au același grad de pregătire și unii dintre ei nu fac parte din poliția judiciară.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copie, practică judiciară, adeverințele nr.68827/14.04.2008 și nr.68851/6.04.2008.
În apărare, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
De asemenea, a formulat întâmpinare și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
2. Hotărârea tribunalului
Prin sentința civilă nr. 2296/14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune pentru intervalul 2002 - martie 2005, fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții -, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului T, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului T, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% prevăzut de OUG nr.134/2005, pentru intervalul 10 oct.2005 - 31 martie 2006, actualizate în raport cu rata inflației la data efectuării plății.
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, IGPR și T să efectueze în evidențe mențiunile corespunzătoare cu privire la drepturile bănești cuvenite reclamanților.
A fost admisă cererea de chemare în garanție; și a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării sumelor datorate reclamanților.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană 12B conform Ordinului Ministrului de Interne nr.440/2003.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la.
Din luna octombrie 2005 prin OG nr.134/2005 care a intrat în vigoare la 10 oct.2005 acest spor de 30% este prevăzut și pentru agenții de poliție judiciară din cadrul DNA așa cum este stipulat la pct.23 din OUG nr.134/2005.
Dispozițiile art. 6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Ca atare, atât timp cât agenții de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți agenți de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcție pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că și reclamanții au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți agenți de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală începând cu data de 10 oct.2005 data intrării în vigoare a OUG nr.134/2005 și 31 martie 2006, dată abrogării prin OUG nr.27/2006.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul agenților de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie, și anume: art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004, și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
De altfel, prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reținându-se, pe de altă parte, că prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfășurare activității, atribuțiilor și controlul asupra actelor efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul și respectiv din cadrul rezultă întrunirea cumulativă a condițiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speță, aplicabile categoriilor de ofițeri și agenți de poliție judiciară reținându-se că, indiferent de Direcția în cauză, aceștia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere și control a acestora, dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceștia și că, deși cauzele sunt diferite, sub aspect practic, cele două categorii se află într-o situație analogă.
S-a concluzionat, în continuare că, prin aplicarea dispozițiilor legale în discuție, nu s-a vizat aplicarea unui tratament diferențiat, dar efectul acestor împrejurări, coroborate la situația de fapt, a dus la nașterea unui tratament diferențiat implicit care atrage, subsecvent, excluderea ofițerilor de poliție judiciară, alții decât cei care activează în cadrul, de la acordarea sporului de 30%.
Rezultă, prin urmare, că beneficiază de acest spor de 30% ca o consecință a constatării discriminării ofițeri și lucrătorii de poliție (agenți) care au efectuat acte de cercetare penală, în perioada menționată, numirea în calitate de organe de cercetare penală, în perioada menționată, numirea în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 4140 din 11 aprilie 2005, venind să recunoască o atare calitate pe care au îndeplinit-o și înainte, având un caracter oarecum formal și care nu limitează dreptul de a beneficia de sporul în discuție doar la perioada ulterioară acestei numiri.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente a fost respins[ motivat de faptul că situația discriminatorie în cauză a fost constatată prin Hotărârea nr. 219/1 august 2008, iar conform art. 21 alin. 2 din Nr.OG 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, fiind evident că, indiferent de forma discriminării, anterior constatării ei, nu s-ar fi recunoscut dreptul la sporul de 30% reclamanților.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 60 Cod proc. civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire, iar potrivit dispozițiilor art. 17 din același cod, cererile accesorii sau incidentale în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Așadar, legea nu are nici o dispoziție care să restrângă, în cazul unor litigii, posibilitatea părților de a apela la mijlocul de apărare prevăzut de Codul d e procedură civilă.
Însă, potrivit Legii nr. 500/2004 privind Finanțele Publice, se prevede o anumită procedură pe care Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să o respecte.
Potrivit art. 34 din lege, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pe următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate, urmând ca în caz de divergență să hotărască Guvernul.
Este cert că, din acest mecanism al constituirii unui buget rolul este esențial în a aproba fondurile necesare pentru efectiva aducere la îndeplinire a unor hotărâri judecătorești, fiind cel abilitat ca, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, să întocmească proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern, până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În ceea ce privește norma de hrană, se impune a se releva că, potrivit anexei la HG nr. 65/2003, norma 12 B reprezentând supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale se acordă gratuit personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura (situația la care s-au raportat reclamanții invocând discriminarea).
Față de dispozițiile Legii nr. 218/2002, este evident că inspectoratele județene de poliție nu fac parte din structura, ci se află în subordinea acestuia, astfel că funcționarii publici cu statut special din cadrul acestora nu pot beneficia de sporul de hrană 12 B, iar în ceea ce privește discriminarea, pe lângă faptul că o asemenea situație nu a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu s-a venit cu argumente concrete care să impună concluzia că s-au inclus distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, în interpretarea dată discriminării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nefiind administrate probe într-un sens sau altul.
3. Recursurile
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului T, Inspectoratul General al Poliției Române () și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatar ales
3.1Recursul pârâtului Inspectoratul General al Poliție Române ()
Pârâtul Inspectoratul General al Poliție Române () a criticat hotărârea primei instanțe pentru motivele:
Greșit fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturi bănești aferente intervalului 2002 - martie 2005 reținându-se că situația discriminatorie a fost constatată prin Hotărârea 219/2007 a
Acțiunea nu a fost întemeiată pe Hotărârea 219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Această hotărârea a fost anulată de Curtea de Apel București, astfel că calculul termenului de prescripție nu se poate face începând cu data pronunțării hotărârii NR. 219/2007.
Recurenta nu are calitate procesuală pasivă întrucât intimații-reclamanți sunt angajați ai și nu ai
Salarizarea intimaților se face conform OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nu potrivit OUG43/2002 privind
În ceea ce privește așa-zisa discriminare a arătat recurenta că în speță nu poate fi vorba despre discriminare întrucât acordarea sporului la salariu numai unora dintre ofițerii de poliție judiciară este justificată de un scop legitim - anume detașarea acestora în cadrul unei instituții ce nu face parte din structura precum și criterii obiective privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea sporită datorată complexității activităților desfășurate.
3.2Recursul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Recursul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative a vizat aceleași aspecte ca și cel declarat de către cel formulat de
În plus s-a învederat faptul că prin decizia sa nr. 819/3.07.2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 și art.27 alin.1 din OG137/2000 privind soluționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanța judecătorească are competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să înlocuiască norme create pe cale judiciară cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
3.3.Recursul chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin T
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat faptul că s-au interpretat greșit dispozițiile art.35 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, apreciind că Ministerul Economiei și Finanțelor poate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale MIRA.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare și nu și-au precizat poziția procesuală.
4. Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurenți și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9, dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin OUG nr. 43/04.04.2002 publicată în nr. 244/11.04.2002 privind Parchetul Național Anticorupție s-a stabilit în favoarea ofițerilor de poliție judiciară sporul de 30% (art. 28 alin. 4) - "personalul prevăzut la alin. (1) - (3) (procurorii din PNA, specialiștii enumerați la art. 11 și ofițerii de poliție judiciară), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară".
Aceeași ordonanță prevede la art. 10 alin. 1 că " în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție". Textul reglementează și modalitatea de detașare și numire a ofițerilor de poliție judiciară în cadrul Parchetului Național Anticorupție.
Prin art. 41 lit. e) din OUG nr. 27/2006 sporul de 30% a fost abrogat, dispoziție ce a intrat în vigoare din luna aprilie 2006.
Salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor au fost reglementate prin OG nr. 38/2003 publicată în MO nr. 65/02.02.2003 în vigoare începând cu 01.01.2004.
Potrivit art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În speță, reclamanții au susținut că în calitate de ofițeri de poliție judiciară ai MIRA au fost discriminați în raport cu ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție prin faptul că deși au efectuat aceeași activitate, nu a beneficiat de sporul de 30% ce le-a fost acordat acestora în temeiul OUG nr. 43/2002.
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Prin alin.4 al aceluiași articol se instituie în sarcina acestei persoane obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Prin Deciziile nr.818-821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 au fost declarate ca "fiind neconstituționaleîn măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "
Din considerentele deciziilor rezultă că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit dispozițiilor art. 31 al.1 din Legea nr. 47/1992 "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie."
Prin urmare, pentru a analiza temeinicia cererii reclamanților trebuie să se pornească de la principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție, principiu ce presupune același regim juridic pentru situații identice, Curtea Constituțională stabilind în mod constant că principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât unul diferit.
Față de dispozițiile legale arătate mai sus, Curtea constată că pentru a exista discriminare în sensul prevăzut de art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, ar trebui ca reclamanții să nu fi beneficiat de sporul de 30% deși se încadrau în condițiile prevăzute de OUG nr. 43/2002, respectiv ocupau funcția de ofițeri ai poliției judiciare a Parchetului Național Anticorupție, situație în care reclamanții nu se află.
Or, nu se poate reține că reclamanții, în calitate de ofițeri de poliție judiciară în cadrul MIRA nu au beneficiat de un drept recunoscut de lege, atât timp cât respectivul drept era conferit de lege unei alte categorii de ofițeri de poliție, în speță celor ce făceau parte din poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție.
După cum în mod constant a decis instanța europeană diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situații analoage și comparabile" fără ca acestea să se bazeze pe " o justificare rezonabilă și obiectivă".Orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Și în atare situație CEDO a apreciat că "statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament aplicabile."
Concluzionând, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada, conform alin.4 al art.27 din OG nr. 137/2000, existenței unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, Curtea constată că acțiunea acestora este neîntemeiată, prima instanță în mod greșit dispunând obligarea pârâților la plată și la efectuarea mențiunilor în evidențe, ca efect al constatării existenței discriminării în raport de o categorie de ofițeri ce nu se aflau în situație identică cu cea a reclamanților.
Referitor la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea reține că sunt întemeiate criticile aduse întrucât între reclamanți și această parte nu există raporturi de muncă, astfel că formularea unei cereri de chemare în garanție împotriva acestei părți nu poate fi primită pentru lipsa de calitate procesuală pasivă.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă vor fi admise urmând a fi modificată hotărârea tribunalului cu refere la capătul de cerere privind plata sporului de 30% în sensul respingerii acțiunii.
Critica privind excepția prescripției dreptului la acțiune a rămas fără obiect în condițiile în care curtea a reținut netemeinicia dreptului pretins de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursurile formulate în contencios administrativ de pârâții:
1. INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-;
2. INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE (), cu sediul în B,--6, sector 5;
3. MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, reprezentată prin Direcția Generală Juridică, având sediul în B, nr.1A, sector 1; și
4. chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales, cu sediul în mun. T,- Bis, județ T, împotriva
Sentinței civile nr. 2296 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ,în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, domiciliat în T,-, -.B,.9, județ T, domiciliat în T,-, -.B,.16, județ T, domiciliat în T,-, -.A,.11, județ T, și intimatul-pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3, având ca obiect alte cereri spor 30%.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu T, T, A ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
31 ianuarie 2009
jud.fond.
red.dec.jud. - 25.02.2009
tehnored.Gref.
4ex/02.03.2009
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim
