Alte cereri. Sentința 227/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - alte cereri -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.227
Ședința publică din 09 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, cu domiciliul în mun. R,-, județul S, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în municipiul B, sector 1, nr. 1 A șiInspectoratul General al Poliției de Frontieră Română- municipiul B, sector 6, Intrare nr. 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul și consilier juridic, pentru prim-pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, lipsă fiind secund-pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Română.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care, reclamantul depune la dosar chitanța nr. 49834 din 5.11.2009 reprezentând plata taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, ce au fost anulate la dosar.
Reprezentantul prim-pârâtului depune la dosar delegația de reprezentare.
Instanța, pune în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, conform art. 137 Cod pr. civilă, invocată de secund-pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră prin întâmpinare și dă cuvântul asupra acesteia.
Reclamantul cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii formulată de secund-pârât arată că nu este fondată, sens în care solicită respingerea excepției. A arătat că renunță la primul capăt de cerere - respectiv fila 8 dosar.
Consilier juridic solicită admiterea excepției. Pe fond pune concluzii de respingere a acțiunii.
Instanța va rămâne în pronunțare pe excepție.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Română:
- anularea adresei MAI nr. -/13.07.2009, respectiv adreselor nr. -/26.03.2009 și nr. -/4.06.2009;
- obligarea pârâților la refacerea adreselor în conformitate cu normele legale în vigoare și trimiterea acestora Curții de Apel Suceava - secția penală în care să se specifice dispoziția Inspectoratului General al de numire în funcțiile structurilor poliției judiciare a numiților - și, conform art. 2 alin. 1 din Ordinul nr. 484/14.01.2005; în situația în care dispoziția de numire a șefului nu există, să se facă referire la acest aspect;
- obligarea, în solidar, a pârâților la plata unui prejudiciu moral în sumă de 30.000 lei
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată;
În motivarea acțiunii reclamantul arată că pe rolul Curții de Apel Suceava - secția penală se află în judecată dosarul nr- privind pe inculpații, și. În luna martie 2009 s-a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Suceava de a judeca în fond acest dosar, întrucât la data comiterii pretinsei fapte - 31 martie 2005 - nici un inculpat nu avea calitatea de ofițer de poliție judiciară. În acest sens s-a solicitat încuviințarea și administrarea unor mijloace de probă, respectiv comunicarea de către și a dispozițiilor de personal emise de șeful competent, conform art. 2 alin. 1 din Ordinul nr. 484/14.01.2005, privind numirea pe funcțiile structurilor de poliție judiciară, cerere care a fost admisă.
În urma solicitării Curții de Apel Suceava - secția penală, a trimis un răspuns în sensul că relațiile vor fi comunicate de Direcția Poliției de Frontieră R, iar a trimis adresa nr. -/26.03.2009 a cărei anulare se solicită.
Conform celor arătate în adresă, în mod greșit și tendențios se pretinde că reclamantul ar fi fost desemnat ca organ de cercetare penală a poliției judiciare în data de 1.12.2004, conform dispoziției Inspectorului al S nr. S-- emisă în 29.11.2004 și avizului procurorului 3095/C/2004, iar în data de 4.12.2005, conform dispoziției Inspectorului al S nr. S-- emisă în 4.02.2005 și avizului procurorului 324/C/2005.
În aceiași adresă se arată că și au fost desemnați ca organe de cercetare a poliției judiciare prin dispoziția de numire emisă de șeful F, așa cum prevede art. 2 alin.ș 1 din Ordinul nr. 484/14.01.2005, iar reclamantul și prin dispoziția șefului de Inspectorat Județean care, conform art. 2 alin. 3 din ordin are doar competență de a propune.
Mai arată că la data de 19 mai 2009 s-a adresat cu o cerere similară prin care a solicitat să respecte normele legale și să-i comunice numărul și data emiterii dispozițiilor șefului prin care a fost numit pe funcțiile structurilor de poliție judiciară, conform art. 2 alin. 1 din Ordinul nr. 484/2005, însă s-a primit adresa nr. - a cărei anulare se solicită cu un răspuns tendențios și nelegal.
La data de 25 aprilie 2009 s-a adresat Președintelui României cu o cerere similară pentru îndreptarea de către a gravelor neglijențe în serviciu și inducerii în eroare magistraților, însă urmare a relațiilor solicitate de către minister tot de la F, în ziua de 24 august 2009 primit adresa nr. -/13.07.2009 a cărei anulare o solicită, întrucât nu are caracter legal.
De asemenea, la data de 15 iunie 2009 s-a adresat șefului cu o altă cerere, însă nu a mai primit răspuns.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a invocat în principal excepția inadmsibilității acțiunii întrucât cele două înscrisuri invocate de către reclamant nu au caracterul unor acte administrative fiind doar niște răspunsuri adresate petițiilor adresate instituției de către reclamant.
În subsidiar, pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondat, fiind respectate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 364 din 15.09.2004, privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și dispozițiile art. 2 al. 1 din Ordinul Ministrului și Internelor nr. 484 din 14.01.2005.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinarea (fila 29) a invocat de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii, cele 2 adrese a căror anulare o solicită reclamantul prin prezenta acțiune, nefiind acte administrative, în sensul contenciosului administrativ.
Examinând excepția inadmisibilității invocate de ambii pârâți, curtea constată că este întemeiată.
Art.2 al. 1 lit. "c" din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, definește noțiunea de act administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice".
În speță, reclamantul a solicitat anularea adresei nr. -/13.07.2009, precum și a adreselor nr. -/26.03.2009 și nr.-/4.06.2009.
Ori, este neechivoc faptul că înscrisurile menționate reprezintă răspunsuri ale celor două pârâte, petițiilor adresate de către reclamant instituțiilor menționate.
De remarcat este faptul că răspunsurile adresate instituțiilor publice la petițiile adresate, nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturile juridice între petiționare și instituțiile respondente, fiind deci o corespondență administrativă supusă regimului juridic statuat de nr.OG 27/2002 privind reglementarea activităților de soluționare a petițiilor.
Luând în considerare cele menționate, cum actele din litigiu nu sunt acte administrative, în sensul art. 2 alin. 1 lit. "c" din Legea nr. 554/2004 neputând face obiectul controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ, excepția invocată de ambii pârâți urmează a fi admisă și în consecință, acțiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția invocată de pârât.
Respins acțiunea formulată dereclamantul, cu domiciliul în mun. R,-, județul S, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în municipiul B, sector 1, nr. 1 A șiInspectoratul General al Poliției de Frontieră Română- municipiul B, sector 6, Intrare nr. 5.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședința publică, azi 9 noiembrie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
5 ex./8.12.2009
.
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina