Alte cereri. Decizia 2296/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2296

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea

JUDECĂTOR 3: Costinel

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.905 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimata pârâtă DIRECȚIA SILVICĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr.905 din 19 iunie 2008, pronunțată în dosar nr- a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică M și a fost obligată pârâta să marcheze cu respectarea regimului silvic în vederea tăierii cantitatea limită de material lemnos în pădurea proprietatea reclamantului identificată în titlul de proprietate nr. 27/14.05.2002.

Pentru a pronunța acestă sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță la 21.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Direcția Silvică M pentru obligarea acestuia de a marca în vederea tăierii, conform legii, a materialului lemnos din pădurea proprietate personală, 12 mc.

În motivare, a susținut că este proprietarul unei suprafețe de pădure și deși a solicitat Direcției Silvice M prin Ocolul Silvic S să-i marcheze lemne de foc cu respectarea regimului silvic nu s-a dat curs cererii sale, depunând la dosar titlul de proprietate nr. 27/14.05.2002 cu anexa nr. 1 din cuprinsul căreia rezultă că reclamantul este proprietarul unei suprafețe de teren cu pădure și dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărarea și nu a depus întâmpinare.

Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori intr-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În speță, refuzul marcării de către pârât cu respectarea regimului silvic a arborilor în vederea tăierii din pădurea proprietatea reclamantului, înscrisă în titlul de proprietate nr. 27/14.05.2002 îndeplinește cerințele disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că dispozițiile legale nu prevăd limite minime sau maxime pentru a marca o anumită cantitate de arbori, fapt confirmat de adresa nr. 664/2003 a Inspectoratului Silvic Teritorial Gorj, ignorându-se astfel fără motiv că limitele au fost stabilite de ocolul silvic înainte de a fi fost pus în posesie de către comisia de fond funciar.

În consecință, recurentul susține că întrucât Ocolul Silvic a refuzat cererea de dare în pază până la data la care vor fi materializate limitele proprietății, instanța de fond ar fi trebuit să oblige pârâtul Ocolul Silvic să marcheze cantitatea de 14 m cubi lemne din pădurea proprietate personală.

Recursul este fondat și va fi admis, reținându-se următoarele aspecte:

Reclamantul a investit instanța de fond cu o acțiune având ca obiect obligarea pâtâtei Direcția Silvică M să marcheze cantitatea de 12 metri cubi material lemnos din pădurea proprietate personală, motivat de faptul că deși a solicitat în repetate rânduri Ocolului Silvic S marcarea lemnului pentru foc și construcții, însă acesta a refuzat să efectueze această operațiune.

Conform art.10 alin.1 din Codul Silvic " Sunt obligatorii administrarea, precum și asigurarea serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice".

Fără a pune în discuția părților necesitatea stabilirii cadrului procesual legal în raport de pretențiile formulate de reclamant, respectiv necesitatea introducerii în cauză a Ocolului Silvic competent teritorial, precum și fără a solicita reclamantului precizarea în concret a obiectului cauzei- marcarea materialului lemnos în vederea tăierii sau marcarea în fapt a limitelor proprietății forestiere- instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. În consecință, încălcând principiul rolului activ reglementat de art. 129, instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei motiv pentru care conform disp. art. 312 alin.1 și 5 recursul va fi admis, va fi casată sentința cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.905 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red. - -

2.12.2008

. /2 ex

Jud. Fond.

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Adina Calotă Ponea, Costinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 2296/2008. Curtea de Apel Craiova