Alte cereri. Sentința 26/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA Nr. 26/F/CA/2008

Ședința publică de la 03 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Justiției, Guvernul României și Administrația Națională a Penitenciarelor.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederând instanței că reclamantul nu a făcut dovada taxei de timbru, deși a fost citat cu mențiunea timbrării.

Instanța având în vedere obiectul acțiunii formulate de reclamant revine asupra obligației de a achita taxa de timbru stabilită în sarcina acestuia.

Pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, sub un dublu aspect -acela că articolul 9 din Legea nr.554/2004 se referă la posibilitatea de a invoca în sprijinul acțiunii excepția de neconstituționalitate a unei ordonanțe de guvern sau a unor prevederi din ordonanțe și în al doilea rând sub aspectul inadmisibilității invocării prin acțiune doar excepției de neconstituționalitate prin prisma Deciziei nr.660/2007 a Curții Constituționale avându-se în vedere că prin acțiunea formulată s-a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 38 pct.7 din Legea nr. 275/2006.

Instanța pune la dispoziția reclamantului, spre studiu, decizia nr.660/2007 a Curții Constituționale și lasă cauza la al doilea apel.

La cel de-al doilea apel efectuat în cauză, se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii formulate.

Reclamantul învederează instanței că nu este în măsură să se pronunțe asupra excepției invocate din oficiu de instanță, lăsând la aprecierea instanței soluționarea excepției. Arată că a formulat acțiunea anterior pronunțării deciziei.

Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepție,având în vedere că deciziile Curții Constituționale prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate au efecte obligatorii pentru viitor,erga omnes,iar reclamantul are un litigiu pe rolul instanțelor.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba -I sub dosar nr-reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției,Guvernul României și Administrația Națională a Penitenciarelor invocând neconstituționalitatea următoarelor articole din Legea nr. 275/2006:articolul 38 punctul 7 este neconstituțional întrucât permite controlul judiciar al hotărârilor pronunțate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor de către un complet format tot de un singur judecător,articolul.45 contravine articolului 28 din Constituția României, articolul 47 din lege este neconstituțional pentru că nu interzice notarea numerelor de telefon apelate de deținuți,articolul 49 este neconstituțional prin faptul că nu face o enumerare limitativă a bunurilor ce pot fi primite și deținute de persoanele condamnate aflate în executarea pedepselor în penitenciar,articolul 65 nu cuprinde și învățământul superior, iar art.74 pct.7 permite aplicarea sancțiunii înaintea rămânerii irevocabile a hotărârii de sancționare,încălcându-se prezumția de nevinovăție.

Instanța a pus în discuția reclamantului excepția de inadmisibilitate a acțiunii.Asupra excepției instanța reține:

Instanța apreciază acțiunea reclamantului ca inadmisibilă pe de o parte prin neîndeplinirea cerinței art.9 din Legea nr.554/2004 ca obiectul excepției de neconstituționalitate cu care este investită instanța de contencios administrativ să fie o ordonanță a guvernului sau prevederi din ordonanțe care aduc prejudicii unui drept al reclamantului și pe de altă parte prin prisma declarării ca neconstituționale a prevederilor art.9 din Legea 554/2004.

Astfel potrivit art.9 din Legea 554/2004 persoana vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate. Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază ca excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art.29 alin.1 și 3 din Legea nr. 47/1992<LLNK 11992 47 11 212 29 46> privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională si suspendă soluționarea cauzei pe fond.

Reclamantul nu a formulat o acțiune însoțită de excepția de neconstituționalitate a unei ordonanțe /prevederi din ordonanță,ci invoca direct prin acțiune neconstituționalitatea a unei legi, ceea ce este inadmisibil pe calea unei acțiuni în contencios administrativ.

Pe de altă parte aceste prevederi au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr- a Curții Constituționale.

Prin Decizia Curții Constituționale nr.660 din 4 iulie 2007, <LLNK 12007 6601701701 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 2 august 2007, fost admisă excepția de neconstituționalitate a art.9 din Legea contenciosului administrativ 554/2004 <LLNK 12004 554 10 202 9 în măsura în care permite ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță.

Conform art. 147 din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

În aceste condiții, dispozițiile art. 9, în forma avută anterior ultimelor modificări, au fost suspendate în intervalul 2 august 2007-14 septembrie 2007, în măsura în care permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță, iar începând cu data de 15 septembrie 2007 acestea și-au încetat efectele juridice.

Nici noul text al art.9 adoptat prin modificarea adusă legii554/2004 prin Legea nr.262 /2007 nu permite invocarea excepției decât în sprijinul acțiunii care trebuie să aibă ca obiect " acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise in baza acestora, precum si, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Având în vedere că reclamantul a invocat pe calea acțiunii principale neconstituționalitatea unor prevederi dintr-o lege, acțiunea este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

Această excepție face de prisos analiza calității procesuale a pârâților care nu sunt emitenții legii a cărei neconstituționalitate o ridică reclamantul prin acțiune.

Pentru aceste motive,
În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul fiul lui și - născut la 15. 07. 1960 în prezent deținut în Penitenciarul M jud. H împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B str. - sector 5, Guvernul României cu sediul în B nr. 1 sector 1 și Administrația Națională a Penitenciarelor cu sediul în B- sector 2.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.FM

Dact./ex.6/12 03 2008

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 26/2008. Curtea de Apel Alba Iulia