Alte cereri. Decizia 265/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA operator 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--05.02.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 265
Ședința publică de la 28 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de Direcția Silvică Reșița împotriva deciziei civile nr. 6/17.01.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul
deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea contestatoarei consilier juridic, intimatul prezent și asistat de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației,invocând dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, conform motivelor invocate în contestație.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea contestației considerând că nu sunt întrunite dispozițiile prevăzute de art.317-318 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele
Prin Decizia civilă nr.6, pronunțată la data de 17 ianuarie 2008 de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, s-a respins recursul pârâtei Direcția Silvică Reșița împotriva sentinței civile nr.1559/2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C-
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1559/22.VI.2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C - Saa dmis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Direcția Silvică Reșița, a anulat decizia nr.37/05.02.2007 și nr.42/15.02.2007 emise de pârâtă, pentru desfacerea contractului de muncă, a înlocuit sancțiunea cu diminuarea salariului cu 10% pe luna decembrie 2006, dispus reîncadrarea contestatorului în postul avut și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale.
S-a reținut că prin decizia nr. 42/15.02.2007 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 16.02.2007, în baza art.48 alin 2 lit."f" din OUG nr.59/2000 privind statutului personalului silvic.
Prin această decizie s-a modificat art.1 din decizia nr.37 din 05.02.2007, numai sub aspectul datei privind desfacerea contractului individual de muncă.
S-a reținut că în data de 14.12.2006 contestatorul a încălcat disciplina la locul de muncă prin consumul de băuturi alcoolice în incinta unității și în timpul exercitării serviciului de pază, precum și agresarea verbală și fizică a șefului de ocol și a unui inginer.
În speță, este indubitabil faptul că reclamantul a avut cu pârâta raporturi de serviciu în calitate de funcționar public.
Conform art.1 din Legea nr.188/8.12.1999 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.251/2006, prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.
Deci, această lege reprezintă dreptul comun în materie, aplicabil tuturor funcționarilor publici, așa cum Codul Muncii reprezintă dreptul comun pentru ceilalți salariați.
Art.5 alin.1 din lege prevede în mod limitativ de la lit."a" la "g" serviciile publice care pot beneficia de statute speciale pentru funcționarii publici.
Pârâta din cauză nu intră în niciuna dintre aceste categorii. Este doar o "direcție" cu competențe limitate teritorial și trebuia să-și adapteze normele de funcționare și organizare după legea generală și comună în materie, mai ales, după modificarea substanțială dispusă prin Legea nr. 251/2006.
În această situația instanța va trebui să analizeze cauza conform legislației aplicabile, cu referire concretă la starea de fapt, dar și la concordanța cu normele juridice care deja s-au aplicat.
În sistemul Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici sunt reglementate în cap. VIII.
Art.65 alin.1 din lege definește sintagma de "abatere disciplinară" iar alin.2 prevede exemplificativ faptele, comise sau omise, care pot atrage răspunderea disciplinară și sunt enumerate de la lit."a" la lit."k", ultima literă se referă generic la "alte fapte" și a fost stabilită prin modificarea prevăzută de art. I pct.57 din Legea 251/2006.
Prin art. 65 alin.3 din lege sunt prevăzute limitativ, de la lit."a" la "e", sancțiunile disciplinare care se aplică unui funcționar public, în ordinea gravității.
Conform art.68 din lege, funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare.
Art.89 din lege, alin.1, așa cum a fost nuanțat prin modificarea dispusă prin art. I pct.87 din Legea 251/2006, reiterează drepturile prevăzute de art. 68, însă prevede dreptul la petiție pe calea prevăzută de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ în condițiile și termenele special prevăzute de această lege specială.
Se referă la încetarea raportului de serviciu pe motive considerate netemeinice și se poate solicita anularea actului administrativ precum și plata de către autoritatea sau instituția emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Conform alin. 2 din art.89, nemodificat, la solicitarea funcționatului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ a dispus reintegrarea acestuia în funcția publică deținută.
Conform art.65 alin 4 din lege, la individualizarea sancțiunii disciplinare, se ține seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului,precum și existența antecedentelor acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate.
Este indubitabil că abaterea disciplinară a fost săvârșită, însă nu poate fi considerată de o gravitate maximă și nici nu a produs, consecințe corespunzătoare, însă s-a săvârșit în condiții deosebite.
Prin probe s-a dovedit indubitabil că toți participanții la petrecere au consumat alcool, inclusiv membrii "comisiei" constituite ad-hoc, imediat după miezul nopții, moment în care de fapt s-a hotărât sancționarea reclamantului și numai a acestuia, ceilalți autoconsiderându-se imaculați.
Singurul argument palpabil al constatării săvârșirii unei abateri numai de către reclamant este faptul că acesta era de serviciu și a fost necesară înlocuirea lui din post cu o altă persoană, după miezul nopții, dar care era prezentă la aceeași petrecere.
Actul constatator și incriminator inițial este procesul verbal încheiat în data de 14 (modificată în 15, de două ori) decembrie 2006 orele 01,05 de către o comisie formată din patru persoane, toate participante la petrecere.
Din probele testimoniale a rezultat că toți participanții la petrecere au consumat alcool, în asemenea situații discuțiile contradictorii sunt inevitabile dar vina principală a contestatorului a fost că l-a "agresat verbal și fizic" pe un domn inginer, cu o funcție superioară, deși era stagiar. Acesta, ca martor, s-a prezentat în fața instanței în uniforma de gală a silvicultorilor considerați superiori.
La ora începerii petrecerii, contestatorul, care a fost chiar invitat, avea de ales între disciplina la locul de muncă și invitația șefului ierarhic direct. A ales ultima variantă, însă a încălcat disciplina și trebuia sancționat.
Din probele dosarului nu rezultă că a mai fost sancționat vreodată și chiar a fost ales lider sindical pentru o perioadă mare de timp.
În această situație instanța trebuie să analizeze individualizarea măsurii disciplinare.
Prima sancțiune prevăzută de lege, respectiv "mustrarea scrisă" are un caracter pur formal și se aplică direct de către persoana care a dispus numirea în funcție, fără o cercetare prealabilă.
A doua sancțiune, în ordinea gravității,este prevăzută de art. 65 alin 2 lit. "b" din lege și constă în diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni., gradual și ca individualizare, cu sancțiunea prevăzută de art. 48 alin 2 lit."c" din OG nr. 59/2000.
În baza probelor scrise și testimoniale administrate în cauză, instanța a constatat că această sancțiune corespunde abaterii disciplinare care a fost săvârșită.
Față de aceste considerente instanța a admis în parte contestația, a anulat deciziile atacate și a modificat sancțiunea disciplinară cu diminuarea salariului cu 10% numai pe luna decembrie 2006.
S-a dispus reîncadrarea contestatorului pe funcția avută, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale actualizate la zi, până la data încadrării efective.
Referitor la cheltuielile de judecată, reprezentând numai onorariu de avocat în suma de 500 lei, cu aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă, instanța le-a stabilit proporțional cu admiterea în parte a acțiunii și anume suma de 300 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea sentinței și respingerea contestației formulată de reclamant.
În motivarea recursului, a invocat în primul rând, că legea aplicabilă reclamantului nu este Legea 188/1999, ci OUG nr. 59/2000, astfel că prima instanță a aplicat în mod greșit prevederile art.65 alin 2 din Legea 188/1999 iar asupra faptelor reclamantului, a menționat că acesta a încălcat nu numai îndatoririle din statut, ci și din planul de pază.
Asupra sancțiunii aplicate, susține că, în raport de comportamentul reclamantului și încălcarea atribuțiilor de serviciu, este greșită înlocuirea sancțiunii aplicate cu diminuarea salariului, astfel că s-a făcut o greșită individualizare a gravității faptei săvârșite.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea de Apel a constatat că nu este fondat, pentru următoarelor considerente:
În mod corect prima instanță a reținut aplicabilitatea normelor cuprinse în Legea 188/1999, fiind vorba de raporturile de serviciu dintre părți; reclamantul, ca funcționar public intră sub incidența prevederilor Legii nr. 188/1999, acestea fiind normele de drept comun, astfel că în consecință, și sistemul sancțiunilor este în mod imperios raportat la normele cuprinse în prevederile art.65 alin 3 din lege; susținerile recurentei, prezentate de altfel și în fața instanței de judecată asupra aplicării exclusiv a contractului colectiv de muncă și Statutul personalului silvic, nu au justificare, incidența Legii nr.188/1999, modificată prin prevederile Legii nr. 251/2006 fiind obligatorie.
Asupra temeiului sancțiunii aplicate, este de reținut contextul săvârșirii faptei de către reclamant, în condițiile unei petreceri organizate de Ocolul Silvic, la care au participat mai multe persoane, cu ocazia sărbătorii deschiderii sezonului de vânătoare; au fost atât membri comisiei instituite ad-hoc cât și reclamantul, scandalul ivindu-se pe fondul consumului de alcool de către toți participanții, iar reclamantul reproșând unui inginer stagiar chestiuni legate de serviciul lor.
Plecând de la aceste considerente, este evident că sancționarea cu măsura extremă a desfacerii contractului de muncă, a unei persoane care nu mai are sancțiuni disciplinare și a fost lider sindical o perioadă mare de timp, apare ca disproporționată și injustă, iar prima instanță a făcut o corectă apreciere a gravității faptei, dispunând aplicarea sancțiunii diminuării drepturilor salariale.
Pe cale de consecință, constatându-se că motivele de recurs sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în baza art. 312(1) Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea Direcția Silvică Reșița a formulat contestație în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, prin care s-a respins recursul declarat de către aceasta împotriva sentinței civile nr.1559/22.06.2007 a Tribunalului C-
În motivare, contestatoarea arată că prin sentința civilă nr.1559/22.06.2007, Tribunalul C-S a admis în parte contestația formulată de reclamantul împotriva deciziilor emise de subscrisa instituție, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al acestuia, a anulat deciziile contestate și a înlocuit sancțiunea aplicată cu sancțiunea diminuării salariului cu 10% pe o lună.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către Direcția Silvică Reșița, în motivarea recursului fiind invocate mai multe aspecte atât cu privire la fondul cauzei,cât și referitor la legislația aplicabilă în speță.
Contestatoarea arată că în cererea de recurs a arătat că,în mod greșit, prima instanță a invocat prevederile art.65 din legea nr. 188/1999,potrivit cărora cea mai gravă sancțiune aplicabilă funcționarilor publici este "destituirea din funcția publică", apreciind că abaterile pentru care s-ar putea aplica sancțiuni disciplinare sunt doar faptele comisive sau omisive prevăzute expres de art.65 alin.1 din Legea nr.188/1999.
În motivele de recurs,s-a arătat, de asemenea, că îndatoririle reveneau numitului erau prevăzute atât în contractul individual de muncă, cât și în Statutul personalului silvic,Regulamentul Intern,Contractul Colectiv de Muncă și inclusiv în Planul de pază, înregistrat cu nr. 4087/29.12.2005 și aprobat prin Postul de Poliție.
Mai arată că instanța de recurs nu a cercetat toate aceste încălcări evidente ale atribuțiilor de serviciu și nici dacă prima instanță a procedat legal sau nu, atunci când a raportat conduita intimatului la comportamentul celorlalți participanți al evenimentele din 14.12.2006.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă.
Analizând actele dosarului, criticile contestatoarei prin prisma dispozițiilor art. 318 din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Contestația în anulare a fost motivată pe dispozițiile art. 318 Cod de Procedură Civilă, dispoziții conform cărora contestația este admisibilăcând instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, contestatoarea Direcția Silvică Reșița arătând că prin decizia civilă nr. 6/17.01.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, instanța de recurs nu a cercetat încălcările de către intimatul a îndatoririlor sale de serviciu prin săvârșirea faptei care a determinat desfacerea contractului de muncă.
Curtea reține că instanța de recurs a analizat, în verificarea legalității soluției Tribunalului C S, temeinicia deciziei Direcției Silvice Reșița de desfacere a contractului de muncă al intimatului, reținând că susținerile recurentei Direcția Silvică Reșița - în sensul aplicării exclusive a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă și din Statutul personalului silvic - nu au justificare.
Curtea de APEL TIMIȘOARAa avut, așadar, în vedere, la evaluarea legalității soluției recurate, argumentul contestatoarei conform căruia nu sunt incidente dispozițiile din Statutul funcționarilor publici ci exclusive a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă și din Statutul personalului silvic, însă a reținut că susținerile recurentei Direcția Silvică Reșița - în sensul aplicării exclusive a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă și din Statutul personalului silvic - nu au justificare.
Având în vedere această stare de fapt, Curtea reține că soluția respingerii recursului nu este urmarea omisiunii instanței de recurs de a analiza aplicabilitatea dispozițiilor din contractul colectiv de muncă și din Statutul personalului silvic, ci urmarea opiniei instanței de recurs, care a considerat că sunt incidente și dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Ținând seama de această constatare, Curtea subliniază că admiterea contestației în anulare depinde de întrunirea motivelor prevăzute de lege în acest sens, și că fiind în discuție o cale de atac extraordinară, prin care se aduce atingere efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile, interpretarea motivelor care atrag admiterea contestației în anulare și rejudecarea cauzei trebuie făcută în mod restrictiv.
Curtea subliniază, totodată, că rejudecarea unei cauze în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă aduce atingere unui alt principiu reglementat de Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv principiului securității juridice, astfel cum a fost consacrat prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999, dată în cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, s-a arătat, la paragraful 61, cădreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat deart. 6alin. 1 din convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunța preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.
În hotărârea respectivă, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut, în paragraful nr. 62, căadmițând recursul în anulare introdus în virtutea autorității mai sus menționate, Curtea Supremă de Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curții Supreme de Justiție, la o hotărâre judecătorească "irevocabilă", dobândind deci autoritatea lucrului judecat și fiind, în plus, executată.
Aplicând în acest mod dispozițiile art. 330(din Codul d e Procedură Civilă) mai sus citat, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice. În speță și în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din convenție a fost ignorat.
Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat această jurisprudență și în hotărârea pronunțată în cauza Todorescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005, în paragrafele 37-38, Curtea arătând că în cauza Brumărescu împotriva României, anterior citată (paragrafele 61 - 62), a decis că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, cu motivarea că anularea unei hotărâri judecătorești definitive este contrară principiului securității raporturilor juridice. Ea a mai arătat că refuzul de a recunoaște instanțelor competența de a soluționa litigii privind, ca în cazul de față, o acțiune în revendicare imobiliară, a încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Androne împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 875 din 29 septembrie 2005, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragraful 50) jurisprudența sa anterioară, citând cauza Sovtransavto, în carea hotărât că un sistem juridic marcat de procedura de protest - adică posibilitatea anulării repetate a unei hotărâri definitive - ceea ce s-a întâmplat în cazul în speță, este, ca atare, incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului în sensul art. 6 alin. 1.
În paragraful nr. 52 din hotărârea pronunțată în cauza Androne împotriva României, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut căredeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă, în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv, și anularea Hotărârii definitive din 22 noiembrie 2001, favorabilă reclamanților, au ignorat principiul securității raporturilor juridice și, în consecință, dreptul reclamanților la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1.
Totodată, în hotărârea pronunțată în cauza Iacob împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 389 din 5 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragrafele 25-26) aceleași considerații.
În definirea principiului securității juridice de către instanța europeană, Curtea reamintește și o altă hotărâre pronunțată de Curtea europeană a drepturilor omului împotriva Statului Român, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Societatea Comercială " Industrial " -, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 682 din 9 august 2006. în această hotărâre, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat (în paragraful 32) cădreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție (Cauza Brumărescu, precitată, paragraful 61). În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa.Instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, paragraful 52, CEDO 2003-IX).
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 Cod de Procedură Civilă pentru admiterea contestației în anulare și, ținând seama de imperativul respectării principiului securității juridice, astfel cum a fost stabilit prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - jurisprudență obligatorie pentru autoritățile române - Curtea urmează a respinge prezenta contestație în anulare ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de Direcția Silvică Reșița împotriva deciziei civile nr. 6/17.01.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 1000 lei către intimatul, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 Februarie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul C-S- judecător-
Recurs - Curtea de APEL TIMIȘOARA _ judecător Liber
Red.RP 21.03.2008
.Tehnored LM- 24.03.2008 - 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Ionel Barbă, Răzvan
