Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 260/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--01.02.2008
DECIZIA CIVILA Nr. 260
Ședința publică de la 28 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S împotriva sentinței civile nr. 252/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata reclamantă personal, lipsă fiind pârâții recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Intimata solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului C-reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S, obligarea acestora la plata primelor de concediu pentru perioada 2001 - 2002 - 2003, actualizate în funcție de rata inflației.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost funcționar public în perioada 2001 - 2003 la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S îndeplinind funcția de inspector de specialitate la centrul agricol.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, avea dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Aceste prevederi legale nu au fost aplicate deoarece au fost suspendate prin fiecare lege a bugetului de stat până la data de 31.12.2006. Arată că suspendarea dreptului privind prima de vacanță este neconstituțională și nelegală ducând la limitarea forțată a drepturilor legitime a funcționarilor publici, invocând în acest sens dispozițiile art.38 muncii și art.53 al.1 și 2 din Constituția României.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivând în esență că prevederile art.34 al.2 din Legea nr.118/1999 nu sunt și nu au fost niciodată în stare de aplicabilitate deoarece primele de concediu au fost suspendate în mod succesiv conform OUG nr.33/2001, Legea nr.743/2001 a bugetului de stat pe 2002, Legea nr.632/2002 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2003, Legea nr.519/2003, Legea nr.512/2005, Legea nr.379/2005.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune conform Decretului nr.167/1958.
Prin sentința civilă nr. 252/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, s-a admis acțiunea reclamantei pentru perioada 2001 - 2002 - 2003, în care reclamanta a avut calitatea de funcționar la pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S și, în consecință, au fost obligați pârâții la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2002 - 2003, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data achitării efective a primelor cuvenite reclamantei.
Procedând la soluționarea cu prioritate a excepției tardivității introducerii acțiunii, instanța potrivit art.137 s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, urmează să o respingă având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor Decretului 167/1958 prescripția extinctivă constituie o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. În speța de față, nu se poate reține starea de pasivitate, nu s-a datorat unor atitudini pur subiective, ci ea a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința acestuia, respectiv de apariția unor acte normative care a afectat liberul exercițiu al drepturilor personale ale reclamantei, respectiv legile succesive ale bugetului de stat în perioada 2001 - 2002.
Pe fondul cauzei tribunalul reține că reclamanta în perioada 01.01.2001 - 30.10.2003 a îndeplinit funcția publică de execuție de inspector de specialitate la centrul agricol din cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S, calitate necontestată de pârâți, existând între aceasta și pârâta C-S rapoarte de serviciu.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al.1 din OUG nr.33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 și art.8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001 - 2005 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare ", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța constată că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar în contextul art.53 din Legea fundamentală a României, restrângerea acestui drept nu poate fi considerată o măsură necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existenței dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din Declarația universală a drepturilor omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în cinci rânduri succesive, aplicării disp. art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr.5007/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2001 - 2002 și 2003, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea urmând a fi admisă pentru perioada 2001 - 2002 - 2003 în care reclamanta a avut calitatea de funcționar la pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S și, în consecință, a obligat pârâții la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2002 - 2003, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data achitării efective a primelor cuvenite reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurspârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat, în baza punctelor 8 și 9 ale art. 304,3041Cod procedură civilă,admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate,iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată,deoarece,în pronunțare instanța a ignorat dispozițiile Decretului nt.167/1958(art.1 alin2),care reglementează prescripția dreptului la acțiune, considerând că dreptul la acțiune al reclamanților pentru anii 2001-2003 s-a prescris, astfel încât admiterea plății primei de concediu pentru acești ani este dată cu încălcarea legii.
Mai arată că, potrivit art. 3 din G nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și ale altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2001,2001,2003,2004,2005 și 2006 gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite,cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Conform prevederilor actelor normative prin care s-a dispus suspendarea plății sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2006 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația legală să respecte aceste dispoziții, obligație prevăzută de art.42 din legea nr.188/1999, potrivit căreia,funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism,imparțialitate și în conformitate culegea îndatoririle de serviciu-.
Recurenta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta.
În motivare arată că, în conformitate cu dispozițiile art.34, alin.(2) din legea nr. 188/1999 Statutul funcționarilor publici, republicată,cu modificările și completările ulterioare, funcționarii publici aveau dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Prin legile bugetului asigurărilor de stat aferente anilor 2001-2005, acordarea primei de vacanță a fost suspendată succesiv.
Având în vedere că suspendarea aplicării dispozițiilor prevăzute de art. 34 alin.2 din legea 188/1999privind Statutul funcționarilor publici, republicată s-a aplicat succesiv fără întrerupere până la data de 31-.12.2006, consideră că instanța de fond a greșit când a dispus obligarea acestora la plata primelor de concediu pe anii 2001-2003,în lipsa unei prevederi legale ulterioare, aplicabilă funcționarilor publici, acordarea în aceste condiții a legiuitorului,ceea ce constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat instituit prin art.1 alin(4) din Constituție.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2003, Curtea observă că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2003, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
Or, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, "dacă dreptul este sub condiție suspensivăsau cu termen suspensiv,prescripția începe să curgă de la data cînds-a împlinit condiția saua expirat termenul."
În raport cu această reglementare, dreptul la acțiune al reclamantei la plata primelor de concediu nu s-a născut decât după încetarea suspendării exercițiului acestui drept, astfel încât excepția prescripției, invocată de recurenți, nu este fondată.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, cu privire la acordarea primelor de concediu, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamantei - funcționar public - la primele de concediu aferente anilor 2001-2003, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare,-prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu nu se referă la " eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,-suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
De asemenea, Curtea reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentînd o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Deși decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata primelor de concediu.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, urmând a respinge ca nefondate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă, recursurile formulate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală CSî mpotriva sentinței civile nr. 252/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S împotriva sentinței civile nr. 252/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul C-S -judecător
Red. PR-21.03.2008
Tehnored.LM 24.03.2008
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Ionel Barbă, Răzvan
