Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 239/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- -22.11.2007

DECIZIA CIVILĂ Nr. 239

Ședința publică din data de 28 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 3: Răzvan

GREFIER

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă, împotriva sentinței civile nr.714/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T și Autoritatea de Sănătate Publică T, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă personal,în reprezentarea intimatei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T se prezintă consilier juridic,în reprezentarea intimatei Autoritatea de Sănătate Publică T se prezintă consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reclamanta recurentă depune la dosar un set de acte iar reprezentanta intimatei Autoritatea de Sănătate Publică T depune la dosar delegație de reprezentare.

Instanța pune în discuție excepția tardivității introducerii plângerii,excepție invocată de intimata Autoritatea de Sănătate Publică T prin întâmpinare.

Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției pentru motivele arătate în întâmpinare.

Reprezentantul intimatei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T solicită admiterea excepției.

Recurenta reclamantă solicită respingerea excepției.

Nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Recurenta solicită admiterea recursului,casarea hotărârii recurate,modificarea în tot a acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reprezentanții intimatelor solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.714/10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE T și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ T, având ca obiect Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 04.06.2007, reclamanta a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE T și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ T, să oblige pârâtele la eliberarea documentelor în xerocopie, conform adreselor înaintate, sub sancțiunea de daune cominatorii de 3.000 lei pe zi de întârziere.

În motivare, reclamanta a arătat că este angajată a pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE T, începând cu luna octombrie 1999, iar pe parcursul derulării contractului individual de muncă, începând cu anul 2005 și până în prezent au existat 5 procese pe rolul Tribunalului Timiș, Curții de Apel Timișoara și Înaltei Curți de Casație și Justiție B, acestea fiind deja soluționate prin respingerea acțiunilor sale, precum și o cauză aflată pe rolul Tribunalului Timiș, referitor la contestarea calificativului obținut pentru anul 2006. La acestea se adaugă o cerere aflată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la procesele finalizate și cel în desfășurare.

Reclamanta invocă dispozițiile art. 11 și art. 14 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, în baza cărora arată că solicită documentele cerute celor două pârâte.

Reclamanta mai invocă și dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Analizând excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ T, cu motivarea că acțiunea formulată nu are un obiect determinat, conform art. 112.pr.civ. nu este încadrată legal, fiind amintite generic Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 544/2001, instanța constată că într-adevăr reclamanta a indicat ca temei de drept al acțiunii sale două acte normative, însă conform rolului activ prev. de art. 129 Cod procedură civilă, conform căruia instanța nu este ținută de temeiul de drept indicat de reclamant, deduce din petitele formulate de reclamantă, că temeiul de drept al acțiunii sale este Legea informațiilor publice nr. 544/2001, astfel că va respinge ca nefondată excepția invocată.

În ceea ce privește excepției tardivității introducerii acțiunii, excepție invocată de ambele pârâte în raport de dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, instanța o va admite ca fiind întemeiată, considerând acțiunea completată ca fiind tardiv formulată, întrucât disp. art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001 stipulează că,(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

Dispozițiile art. 7 alin. 1 prevăd că,(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.

La filele 5-16 din dosar se află adresele emise de reclamantă către pârâte precum și răspunsurile comunicate de acestea, răspunsuri ce poartă următoarele date: 28.12.2006 (fila 7 din dosar), 28.12.2006 (fila 8 din dosar), 19.12.2006 (fila 12 din dosar), 02.02.2007(fila 14 din dosar), iar acțiunea reclamantei a fost introdusă pe rolul instanței la data de 31 mai 2007, cu depășirea termenului legal, imperativ prev. de art. 22 alin. 1 din lege.

Admițând excepția tardivității formulării acțiunii, care este o excepție de fond, instanța omite a analiza restul excepțiilor invocate de pârâte.

De altfel, nici pe fond acțiunea reclamantei nu este întemeiată, întrucât în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 544/2001 informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni informații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice, iar reclamanta menționează ca i-a fost afectata capacitatea de exercitare a funcției publice deoarece nu a putut depune la dosarele existente pe rolul instanțelor judecătorești, inclusiv în fața Curții Europeane a Drepturilor Omului înscrisurile solicitate de la parați, fără a face dovada legăturii existe între necomunicarea datelor de către instituțiile pârâte și procesele existente pe rolul instanțelor de judecată, mai precis în ce mod a afectat necomunicarea acestor date exercitarea funcției publice de către reclamantă.

Înscrisurile solicitate de reclamantă, mai puțin copiile xerox după Registrul proceselor verbale ale Comisiei de Disciplină desfășurate în perioada octombrie - noiembrie 2005, copia xerox după Registrul proceselor verbale ale celei de a doua Comisii de Disciplină, copie a Statutului de funcționare a T, existent la data de 15.07.2003, reprezintă date cu caracter personal și profesional al fiecărui funcționar public, iar accesul la aceste date se face respectând cu strictețe prevederile art. 12 din nr.HG 432/2004-privind dosarul profesional al funcționarilor publici.

serviciilor medicale ale unor medici, precum și facturile din care rezultă reținerea unor sume de bani de la acești furnizori de către CAS T nu fac obiectul unor studii sau cercetări efectuate de reclamantă și nu constituie informații de interes public, aceste înscrisuri reprezintă activitatea desfășurata de acești furnizori în baza unor contracte de furnizare de servicii medicale încheiate cu instituția pârâtă, reclamanta poate eventual sesiza anumite organe financiare de control în vederea verificării acestor aspecte.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru cele ce urmează:

Prima instanță a admis excepția tardivității acțiunii promovată de reclamantă,excepție invocată de cele două pârâte, constatând că în raport de prevederile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, acțiunea doamnei a fost depusă la instanța de judecată peste termenul de 30 de zile, termen ce decurge de la data primirii răspunsului la cererile privind comunicarea informațiilor de interes public, potrivit art.7 din același act normativ.

În consecință, admițând excepția invocată de pârâtă,instanța a respins acțiunea ca tardivă.

,prima instanță s-a pronunțat și pe fondul cauzei, făcând aprecieri cu privire la natura informațiilor solicitate de reclamantă, prin raportare la prevederile art.14 din Legea nr. 544/2001, dar și la restricționările impuse prin HG nr. 432/2004, în privința accesului la unele din informațiile solicitate, astfel că, în același timp instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Procedeul utilizat de prima instanță este nelegal, violând prevederile art. 261 pct.5 din Codul d e procedură civilă, referitoare la exigențele motivării unei hotărâri judecătorești.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie;o motivare confuză cum este cea a sentinței recurate în cauza de față,echivalează cu o nemotivare.

În aceste condiții recursul reclamantei urmează a fi admis,conform art. 312(5) Cod procedură civilă, va fio casată hotărârea primei instanțe, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.714/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică din data de 28 Februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Prima instanță - Tribunalul Timiș.Judecător,

Red BI-10.04.2008

Tehnored LM -10.04.2008 - 2 expl.

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Ionel Barbă, Răzvan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 239/2008. Curtea de Apel Timisoara