Alte cereri. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 267/CA

Ședința publică din 19 mai 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu

JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în T,-,.15,.A,.9, jud.T, în contradictoriu cu intimatul-pârât ADMINISTRAȚIA - cu sediul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.332/6.02.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de taxă; prin serviciul registratură al instanței, recurentul a depus precizări; intimata a depus întâmpinare; recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu. T obligarea pârâtei la acordarea și recuperarea sporurilor salariale pentru condiții vătămătoare din anii 2006 și 2007 prevăzute de art. 16 din nr.OG 2/2006 și de art. 16 din Ordonanța nr. 6/2007.

În precizările la acțiune, a arătat că este angajat al pârâtei din anul 1991, în urma unui concurs, cu contractul de muncă nr. 13/CIP/1.01.1991, pe funcție ce implică exercițiul autorității de stat, iar din anul 2000 fost numit funcționar public, pe bază de examen și jurământ, conform dispoziției nr. 117//1.11.2000.

Din anul 2005, fost reîncadrat în urma unui examen, în funcția publică de execuție, pe postul de consilier asistent în baza dispoziției nr. 66//6.09.2005.

Conform atribuțiilor postului, a fost dotat în inventarul propriu pentru a le utiliza în activitățile zilnice, cu următoarele: stație radio portabilă din anul 1995, PC de birou (an de fabricație 1998) din anul 2005 și telefon mobil "Nokia", model 1040 din anul 2006.

Toate aceste obiecte de inventar, cu care își desfășoară activitatea zilnică, generează radiații ce-i pot provoca afecțiuni și vătămări corporale.

A solicitat pârâtei la data de 22.10.2007, cu adresa nr. 16164//22.11.2007, acordarea sporului pentru condiții vătămătoare.

Față de răspunsul primit la data de 19.11.2007 din partea pârâtei, se consideră vătămat în dreptul său de a nu primi compensații bănești de până la 10% din salariul de bază.

Totodată, solicită plata drepturilor bănești din anul 2007, în conformitate cu art. 16 din OG nr. 6/2007 și din anul 2006, în conformitate cu art. 16 din nr.OG 2/2006.

În susținerea cererii a depus contractul de muncă nr. 13/CIP/1.01.1991, cartea de muncă, liste de inventariere, dispoziția nr. 117//1.11.2000, jurământul, dispoziția nr. 66//6.09.2005, solicitarea nr. 16164/ /19.11.2007, solicitarea nr. 16164/ /22.10.2007, răspunsul la solicitare nr. 17429//19.11.2007.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

Arată pârâta că, potrivit art. 16 din OG nr. 6/2007, sporul pentru condiții vătămătoare se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea acolo unde funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițătoare pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.

Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin. 1 se stabilesc pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Cu privire la reclamant, aceasta își desfășoară activitatea în districtul T, nu în cadrul unui birou, are activitate de teren, iar în activitatea pe care o desfășoară este dotat numai cu un telefon mobil, neavând nici o stație de putere mică, mijlocie sau mare, care să producă radiații electro - magnetice.

În susținerea acesteia, a depus fișa postului, adresa nr. 17743/22.11.2007 emisă de T, faxul înregistrat sub nr. 17347/15.11.2007, adresa nr. 17221/13.11.2007, sesizarea nr. 17389/16.11.2007.

La 18 ianuarie 2008, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, susținând că are în dotare echipamentele pentru care i se cuvine acordarea sporului pentru condiții vătămătoare.

A mai depus sesizarea formulată de comisia de protecție a muncii, referatul întocmit de biroul sindical, buletinul de măsurători nr. 302/10893/30.06.2006, anexa 1, sesizarea nr. 49502/2.03.2007 a Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, nota de plecare în concediu, permis de radiotelefonist nr. 7/12.05.1995, permisul european de conducere a computerului nr. 17028/30.10.2006.

Prin sentința civilă nr. 332/6.02.2008, Tribunalul Tulceaa respins cererea reclamantului ca nefondată.

A reținut instanța că reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 10% ce se acordă pentru condiții vătămătoare de muncă pentru anii 2006, 2007 invocând nr.OG 2/2006 și nr.OG 6/2007.

Insă, din analiza acestor texte, rezultă că trebuie îndeplinită în prealabil o anume procedură.

Potrivit art. 16 al. 2 din nr.OG 2/2006 și art. 16 al. 2 din OG 6/2007, pentru funcționarii publici se stabilesc condițiile și cuantumul de acordare a sporului în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

De asemenea, în al. 3 al textelor precizate, se prevede că locurile de muncă pentru care se acordă sporul vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Or, din adresa nr. 49502/2.03.2007 a Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor rezultă că stabilirea categoriilor de personal a activităților și locurilor de muncă se face conform art. 2, 3 din Legea nr. 31/1991 și ale art. 2, 3 și 4 din nr.HG 261/2001 iar existența acestor condiții determină și aplicarea prevederilor art. 18, 19 și 21 din nr.HG 250/1992.

Deci, pentru emiterea actului administrativ de către ordonatorul principal de credite, menționat anterior, trebuia transmisă documentația completă conform normelor legale în vigoare.

Pârâta, în întâmpinare, a arăt că această procedură este în derulare, urmând ca în măsura în care sunt alocate fondurile financiare necesare de la ordonatorul principal de credite să se facă plata acestui spor.

Nefiind stabilite exact locurile de muncă, persoanele care pot beneficia de acest spor, nu există suportul legal pentru a-l acorda, în raport de petitul cererii de chemare în judecată.

Dacă reclamantul ar fi formulat o acțiune în despăgubiri, considerându-se vătămat într-un drept al său recunoscut de lege, o putea face și instanța s-ar fi pronunțat, altfel ar fi încălcat principiul disponibilității părții în cauza dedusă judecății

Impotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece, întreaga documentație depusă la dosarul cauzei, rezultă că este îndreptățit să beneficieze de acest spor din anul 1995, de când are în dotare stație de radiofrecvență portabilă, pentru emisie și recepție, tip -.

Acest spot mai este numit și "spor de antenă" și se acordă înainte de anul 2006 personalului din Poliția Română și altor categorii de salariați care utilizează în activitatea lor stații radioportabile de emisie și recepție.

Se mai susține că obligația de a face, în vederea obținerii acestui spor din anul 2006, revenea pârâtei.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece instanța de fond, analizând toate probele administrate în cauză, a pronunțat o soluție legală și temeinică.

Se arată că în ce-l privește pe recurent, acesta își desfășoară activitatea în Districtul T și nu în cadrul unui birou, fiind dorat numai cu un telefon mobil.

De asemenea, se vor efectua măsurători de către instituția specializată și în ambarcațiunea tip "Laguna", un de acesta își desfășoară activitatea.

La sediul instituției Administrației " " se află o stație de mică putere, fiind folosită sporadic, deoarece toți agenții constatatori au fost dotați cu telefoane mobile tip "Nokia".

Pe de altă parte, se mai arată că, conf.art.16 din nr.OG6/2007, locurile de muncă pentru care se acordă acest spor vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

In cazul în care 02512 G B va efectua măsurători conform acestei ordonanțe și se vor constata radiații electro-magnetice, angajații din cadrul instituției pârâte vor beneficia de acest spor.

La întâmpinarea formulată de către pârâtă, recurentul a formulat răspuns, prin care se arată că aceasta nu a făcut toate demersurile legale.

Analizând toate criticile formulate, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a sesizat instanța cu acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei Administrația " " la acordarea și recuperarea sporurilor salariale pentru condiții vătămătoare pe anii 2006 și 2007, prev.de art.16 din OG2/12.01.2006 și de art.16 din OG6/24.01.2007.

Potrivit acestor acte normative, pentru funcționarii publici se stabilesc condițiile și cuantumul de acordare a sporului prevăzut printr-un act emanat de ordonatorul principal de credite, însă cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

In alin.3 al OG16/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, s-a prevăzut că "locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin.1, vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens".

Rezultă că, pentru a putea beneficia de acest drept, respectiv pentru emiterea actului de către ordonatorul principal de credite, trebuie transmisă documentația completă conform legii.

Această procedură se află în derulare, dar este condiționată de alocarea fondurilor financiare necesare de către ordonatorul principal de credite.

Pe de altă parte, așa cum corect a stabilit și instanța de fond, respectând principiul disponibilității părților în procesul civil, în prezent, aceste locuri de muncă nu sunt stabilite, pentru ca, eventual, persoanele îndreptățite să beneficieze de acest drept.

Cum instanța nu a fost sesizată ci o acțiune în despăgubiri, toate criticile aduse soluției recurate sunt neîntemeiate.

Pe cale de consecință, în conf.cu art.312 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în T,-,.15,.A,.9, jud.T, în contradictoriu cu intimatul-pârât ADMINISTRAȚIA - cu sediul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.332/6.02.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

jud.fond:-

red.jud.-

tehnored.-gref.

2ex./14.05.2008

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu, Ecaterina Grigore

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Constanta