Anulare act administrativ . Decizia 257/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.257/CA

Ședința publică din 19 mai 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu

JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în T,-, -.3,.A,.14, jud.T, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL LOCAL T - PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI - T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2407/20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant, personal, lipsind intimatul-pârât.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare.

Recurentul-reclamant solicită a se constata că intimata nu a depus documentația solicitată, pentru că aceasta practic nu există.

Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și, pe fond, admiterea acțiunii. Arată că documentația se pune la dispoziție cu câteva zile înaintea ședinței. Depune concluzii scrise.

In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 2497/88/10 octombrie 2007, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 231/6 septembrie 2007, emisă de către Consiliul Local T, precum și suspendarea executării acesteia până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

In motivare, arată reclamantul că instituția pârâtă, deși avea cunoștință de acțiunea în instanță privind invalidarea concursului organizat în perioada 22 - 23 august 2007, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere din cadrul Direcției Poliției Comunitare T - director executiv și director executiv adjunct - a inițiat un proiect de hotărâre pentru validarea rezultatelor acestui concurs și măsurile administrative de luat în consecință, iar la data de 6 septembrie 2007 fost organizată o ședință extraordinară în care, la punctul 3 al Ordinii de zi s-a discutat acest proiect, fiind emisă Hotărârea nr. 231/6 septembrie 2007 ce face trimitere directă la calitatea sa de angajat al Primăriei T cu care a încheiat contractul individual de muncă nr. 214/28 iulie 2005, în contradicție cu Hotărârea Consiliului Local nr. - și dispoziția Primarului Municipiului T nr. - în care se menționează numirea pe o funcție publică - de funcționar public de conducere.

Mai susține că, în contractul individual de muncă nu este specificată decât "perioada nedeterminată" fără a se face referire la o perioadă anume ce derivă din alte documente legale aparținând unor instituții abilitate ale statului, iar modificarea termenilor contractuali se face numai cu acordul scris al ambelor părți.

Reclamantul mai arată că documentația ce a stat la baza emiterii hotărârii nu cuprinde nicio referire la faptul că s-a contestat în instanță concursul desfășurat și că au fost aduse și la cunoștința șefului condițiile ilegale în care s-a organizat concursul și nu are avizul niciuneia dintre consiliile de specialitate ale Consiliului Local, nici cel puțin al comisiei legislative, care nu au audiat persoanele propus a fi încadrate.

In continuare, se învederează că actele administrative ce au urmat adoptării hotărârii au condus la încetarea contractului său de muncă, situație în care a rămas fără posibilitatea realizării unor venituri corespunzător legislației în vigoare și găsirea unui loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale, impunându-se suspendarea executării acesteia.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, Hotărârea nr. 231/6 septembrie 2007, dovada comunicării, contestația împotriva desfășurării concursului adresată Primarului Municipiului T, contestația adresată instanței, cerere adresată Prefectului Județului T, contractul individual de muncă nr. 214/28 iulie 2005, Hotărârea nr. 247/28 iulie 2005, adresa nr. 710 din 31 august 2007, dispoziția nr. 6820 din 11 septembrie 2007, procesul-verbal din 6 septembrie 2007, și alte înscrisuri.

In apărare, Consiliul Local Tad epus întâmpinare și a anexat, la dosar, înscrisuri ce au stat la baza emiterii hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 2407/20.12.2007, Tribunalul Tulceaa respins cererea reclamantului, reținând că din înscrisurile anexate rezultă că reclamantul a fost numit în funcția de director executiv adjunct al Direcției Poliției Comunitare pentru Ordine Publică a municipiului T, până la organizarea concursului în condițiile prevăzute de lege, începând cu 1 august 2005, prin nr. 247 din 28 iulie 2005, în același timp încheindu-se și contractul individual de muncă nr. 214 din 28 iulie 2005, în care s-a stipulat că reclamantul va îndeplini funcția de director executiv adjunct al Direcției Poliției Comunitare, pe o durată nedeterminată.

Interpretarea clauzelor inserate în contractul de muncă nu se poate realiza făcând abstracție de cadrul legislativ existent și nici de nr. 247/2005, hotărâre neatacată și care și-a produs efectele, în care s-a prevăzut expres că numirea în funcție se dispune până la organizarea concursului, așa încât, la data organizării respectivului concurs a intervenit încetarea de drept a raporturilor de serviciu, în temeiul art. 841)lit. h) din Legea nr. 188/1999.

De asemenea, obligația acordării termenului de preaviz intervine numai în cazul concedierii, nu și atunci când raportul de serviciu încetează de drept, cum s-a întâmplat în cauză.

Faptul că s-a atacat în instanță concursul organizat pentru ocuparea celor două funcții nu atrage nelegalitatea măsurilor dispuse cât timp instanța nu a pronunțat o soluție irevocabilă în cauza având acest obiect și nici nu a dispus o suspendare a procedurii de numire în funcțiile scoase la concurs a celor două persoane, aceeași situație fiind valabilă și în ceea ce privește critica relativă la nemenționarea în documentele aferente nr. 231/2007 a existenței procesului pe rol și a sesizării șefului în legătură cu nelegalitatea concursului pentru că cele două aspecte nu schimbau cu nimic procedurile în derulare din moment ce, așa cum s-a mai arătat, nu s-a dispus o suspendare.

Potrivit art. 44 din Legea nr. 215/2001, republicată, proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate a consiliului cu excepția cazurilor prevăzute la art. 39 alin. 2 și 4.

Excepțiile de la regula constând în întocmirea rapoartelor de către compartimentele de specialitate vizează situația cazurilor de forță majoră și maximă urgență când convocarea Consiliului Local se face de îndată.

In speță, hotărârea contestată a fost adoptată într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, caz în care nu funcționează regula prezentării avizului de către aceste comisii de specialitate.

Nu se justifică a se dispune în cauză suspendarea executării nr. 231 din 6 septembrie 2007, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, neputându-se discuta despre prevenirea unei pagube iminente în condițiile în care raporturile de serviciu au încetat de drept, și independent de modul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcție vacante.

In opinia instanței, încetarea a operat anterior datei organizării concursului, conform nr. 247/2005, pentru că acest concurs s-a organizat pentru ocuparea unor funcții vacante deja.

Măsurile luate prin prezenta hotărâre nu îl afectează direct pe reclamant și acesta nu încearcă un prejudiciu prin adoptarea lor pentru că nu s-a făcut decât să se constate încetarea de drept, ce a operat în virtutea legii, s-au numit în funcții persoanele câștigătoare ale concursului, nefiind nici un impediment pentru ca procedura să-și urmeze cursul, și s-a revocat o hotărâre anterioară prin care era numit în funcția de director executiv adjunct reclamantul până la organizarea concursului.

In măsura în care se va anula concursul, toate etapele parcurse în continuare rămân lipsite de eficiență, însă, la acest moment se impune ca cei doi directori să-și înceapă mandatul, urmând ca instanța să decidă asupra concursului.

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea lui, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.

Se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece:

1.-instanța de fond nu a apreciat corect prevederile legale incidente referitoare la procedura emiterii hotărârilor de către Consiliul local T, respectiv art.44 din Legea nr.215/2001, în sensul că "proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepția cazurilor prev.de art.39 al.2 și 4".

Insă, în cauza de față nu există un temei legal al urgenței convocării Consiliului local

2.-instanța a considerat că nu are importanță durata contractului individual de muncă care este încheiat de Primăria Municipiului T pe perioadă nedeterminată.

Astfel, Primarul Municipiului Tas emnat contractul de muncă pe perioadă nedeterminată, ulterior emiterii hotărârii de către consiliul local.

3.-instanța nu a ținut cont de solicitarea sa privind aplicarea prev.de art.39 al.1,2,3.

Consiliul local al Municipiului Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat, deoarece hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Analizând toate criticile formulate, Curtea reține următoarele:

Ca urmare a desfășurării concursului din data de 22.08.2007 și, respectiv 23.08.2007, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere din cadrul Direcției Poliție Comunitară (director executiv și director executiv adjunct) au fost desemnați câștigători pentru director executiv și pentru director executiv adjunct.

Prin nr.247/28.07.2005, reclamantul a fost numit în funcția de director executiv adjunct până la desfășurarea concursului, încheindu-se și contractul individual de muncă nr.214/28.07.2005 pe durată nedeterminată.

Printre atribuțiile primarului se numără și cea prevăzută de art.16 lit.b din Legea nr.371/2004, aceea de a face propuneri privind numirea și destituirea din funcție a șefului Poliției Comunitare și, după caz, a adjunctului acestuia.

Rezultă că, având această prerogativă legală, efectele contractului individual de muncă se vor produce până la organizarea concursului, situație în care raporturile de serviciu încetează de drept, conform art.841lit.h din Legea nr.188/1999.

Pe de altă parte, hotărârea Consiliului local nu a fost atacată, în termenul legal, în contencios administrativ de către Instituția Prefectului.

De asemenea, art.57 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici se coroborează cu disp.art.6 din hotărârea nr.2295/9.12.2004 și respectiv art.40 din hotărâre.

Art.6 prevede în mod expres: "calitatea de funcționar public din Poliția Comunitară se dobândește și se pierde în condițiile prevăzute de Legea nr.188/1999".

Nici celelalte aspecte invocate de recurent în motivele de recurs nu afectează legalitatea și temeinicia hotărârii Consiliului local

In art.44 din Legea nr.215/2001, republicată, se prevede regula generală, în sensul că proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepția cazurilor prev.de art.39 al.2 și 4.

Ori, în cauză, se aplică excepția de la regulă, astfel că s-a dispus convocarea de maximă urgență a Consiliului local.

Hotărârea nr.231/6.09.22007, fiind adoptată într-o ședință extraordinară, nu mai este necesar avizul comisiilor de specialitate.

Așa fiind, rezultă că toate criticile aduse soluției instanței de fond sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în conf.cu disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în T,-, -.3,.A,.14, jud.T, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL LOCAL T - PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI - T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2407/20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:-

red.jud.-

tehnored.-gref.

2ex./23.06.2008

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu, Ecaterina Grigore

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 257/2008. Curtea de Apel Constanta