Alte cereri. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 278/R/

Ședința publică din 07 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru judecător

: - - -, JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță

: - -, JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță

: - -, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în B,-,.11,.13, sector 2, împotriva deciziei nr. 995/R/C din 12 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apelo Pitești- Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind PRIMARUL COMUNEI - și R, domiciliat în Pitești, cart., -.B,.18, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, lipsind intimații.

Procedura, legal îndeplinită.

Contestația este legal timbrată cu suma de 10,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 14.12.2007 emisă de Primăria municipiului Pitești și cu 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea pune în discuție tardivitatea contestației.

Contestatorul arată că cererea este în termen formulată. Pe fond, având cuvântul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.

CURTEA:

Constată că la 7.03.2008, a formulat contestați în anulare împotriva deciziei nr.995/R-C/12.10.2007 a Curții de APEL PITEȘTI, invocând textul art.317 alin.2 și art.318 Cod proc.civilă.

În motivare se susține că în dosarul nr-, în care a fost pronunțată decizia contestată a fost depusă cerere de recuzare a judecătoarei sub motiv că anterior aceasta soluționase alte căi de atac în dosarul nr- și nr.35/COM/2006 care avea legătură cu dosarul nr-.

Se mai arată că obiectul deciziei contestate (nr.995/R-C/12.10.2007, dosar nr-) a fost recursul împotriva încheierii din 16.04.2007 a Tribunalului Argeș în dosarul nr- al Tribunalului Argeș de îndreptare a erorii materiale-/CA/21.12.2006, în care a fost menționat greșit "cu recurs", în loc de "irevocabil".

Contestatorul susține că această cerere de îndreptare a erorii materiale a fost pronunțată în același litigiu care a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Argeș în care a fost pronunțată sentința civilă nr.458/CA/21.12.2006, soluționată în recurs prin decizia nr.464/R-C/27.04.2007 de Curtea de APEL PITEȘTI din completul de judecată făcând parte și judecătoarea.

În drept, contestatorul arată că potrivit art.24 Cod proc.civilă, judecătorul trebuie să se abțină a judeca un litigiu căci această regulă este de ordine publică.

Verificând în fapt contestația în anulare, curtea constată că prin sentința civilă nr.458/CA/21decembrie 2006 a Tribunalului Argeșa fost admisă cererea formulată de împotriva Primarului Comunei - și a fost obligat primarul comunei să elibereze autorizație de construcție.

Sentința a fost dată cu recurs.

Prin încheierea din 16.04.2007 a aceluiași tribunal a fost respinsă cererea formulată de prin care acesta a solicitat să fie îndreptată eroarea materială strecurată în sentința arătată mai sus, în sensul de a se reține că hotărârea este irevocabilă, și nu are calea recursului.

Prin decizia nr.464/R-C/27.04.2007 a Curții de APEL PITEȘTIa fost respins ca inadmisibil recursul formulat de și a fost admis recursul formulat de, Primarul Comunei, a fost modificată sentința nr.458/CA/21.12.2006 și a fost respinsă acțiunea reclamantului.

În fine, prin decizia nr.995/R-C/12.10.2007 a fost respins recursul formulat de împotriva încheierii din 16.04.2007 a Tribunalului Argeș prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de.

Curtea, constată că judecătoarea a făcut parte din completul de judecată în cele două decizii nr.464/R-C/27.04.2007 și nr.995/R-C/12.10.2007 și că aceste sentințe sunt emise în același litigiu:acțiunea formulată de contestatorul împotriva Primarului Comunei pentru obligarea acestuia să-i elibereze autorizație de construcție. Cele două decizii au însă obiect diferit. Prima a avut ca obiect recursul împotriva sentinței nr.458/CA/2006 prin care a fost admisă cererea reclamantului la a i se elibera autorizație de construcție; iar a doua a avut ca obiect recursul împotriva încheierii din 16.04.2007 a Tribunalului Argeș prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale presupusă a fi strecurată în sentința de mai sus, cu privire la existența, sau nu, a căii de atac a acesteia.

Curtea mai constată că în dosarul în litigiu, respectiv nr-, înainte de a se pronunța decizia contestată, prin încheierea nr.49 din 10.10.2007 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de privind pe judecătoarea.

În concluzie, curtea constată că acest magistrat nu se putea abține atâta timp cât instanța a decis că nu este incompatibilă.

Contestația în anulare nu este fondată.

1. Curtea constată că nu este fondată contestația întemeiată pe motivul prevăzut de art.317 pct.2 Cod proc.civilă căci acest motiv privește încălcarea normelor de ordine publică privind competența instanței.

Or, contestatorul nu pune în discuție competența instanței de judecată ci incompatibilitatea judecătorului.

În concluzie acest motiv de contestație nu are fundament legal.

2. Nici al doilea motiv de contestație în anulare nu este fondat deoarece textul art.318 Cod proc.civilă, invocat de contestator, vizează o greșeală materială strecurată în conținutul hotărârii ori omisiunea de a cerceta un motiv de casare.

În concluzie, nici acest motiv nu este fondat pentru că nu are temei legal.

Pe cale de consecință se va respinge contestația ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în B,-,.11,.13, sector 2, împotriva deciziei nr. 995/R/C din 12 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apelo Pitești- Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind PRIMARUL COMUNEI - și, domiciliat în Pitești, cart., -.B,.18, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

/2 ex/21.03.2008

Jud.recurs;;;

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Corina Georgeta Nuță, Ioana Miriță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Pitesti