Alte cereri. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 28/CA

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

Grefier - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de recurentul contestator, domiciliat în C,-.6, județ C, împotriva Deciziei civile nr. 405/CA/21.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - CFR MARFĂ, cu sediul în C, 1 2. nr.2, județ

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. cod pr.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul contestator a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 10 lei, conform chitanței seria - - - din 15.06.2009 și cu 0,30 lei timbru judiciar.

Curtea constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr.405/CA din 21.10.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA, s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva Deciziei civile nr.158/CA din 17 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata MARFĂ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța reține în esență că, la termenul de judecată din data de 21 mai 2008, constatând îndeplinirea legală a procedurii de citare, cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă, s-a dispus prin încheiere suspendarea judecății cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.

La data de 14 mai 2009 - conform ștampilei poștei - contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, fără însă a solicita judecata acesteia în lipsă.

Deși legal citate pentru termenul de judecată din data de 24 iunie 2009 ora 9,00, în vederea soluționării cererii de repunere pe rol a cauzei, părțile nu au înțeles a se prezenta în fața instanței și nu au solicitat judecata în lipsă, astfel că instanța a apreciat în sensul respingerii cererii contestatorului prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei.

Constatându-se că s-a împlinit termenul legal de un an de la data întocmirii ultimului act de procedură, la data de data de 17 iulie 2009, în conformitate cu disp.art.252 alin.1 Cod procedură civilă, s-a întocmit referat pentru constatarea perimării de drept a cererii.

Potrivit art.248 Cod procedură civilă, orice "cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an de zile".

Art.249 Cod procedură civilă prevede că "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

În speță, s-a constatat că, de la data suspendării judecării contestației în anulare - 21 mai 2008 - nu s-a îndeplinit vreun act de procedură care să întrerupă curgerea termenului de perimare, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, cererea de repunere a cauzei pe rol din 14 mai 2009 - conform ștampilei poștei - a fost respinsă de către instanță.

În consecință, constatând că nu a operat vreunul din motivele de întrerupere a perimării, în conformitate cu dispozițiile art. 252 Cod procedură civilă, s-a constatat, din oficiu, perimată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva Deciziei civile nr.158/CA din 17 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.

Împotriva acestei hotărâri,recurentul contestatora înțeles a formula contestație în anulare, indicând ca temeiuri de drept aplicabile disp.art.317 al.1 și al.2 Cod pr.civilă, precum și ale art.318 al.1 Cod pr.civilă, cu motivația în esență că:

- pentru nici un termen de judecată nu a fost legal citat la fond;

- hotărârea contestată era "plină de greșeli materiale";

- recursul a fost respins fără a fi fost judecat;

- s-a înscris în fals împotriva conținutului tuturor actelor de procedură în dosar și împotriva conținutului tuturor actelor întocmite de personalul instanței.

Examinând fondul contestației în anularededus judecății, Curtea apreciază în sensul respingerii sale, cu motivația în esență că, contestatorul nu a invocat nici unul din motivele reglementate imperativ de legiuitor în conținutul textelor de lege indicate ca fiind aplicabile în cauză, respectiv ale art.317 al.1 și al.2 Cod pr.civilă, precum și ale art.318 al.1 Cod pr.civilă.

Astfel, Curtea reține că:

1. La data de 16.01.2003 contestatorul a solicitat completarea erorii materiale- /23.01.2002 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr.803/CA/1998, prin care, s-a admis îndreptarea erorii materiale privind compunerea completului de judecată, astfel că, examinând cererea, instanța procedează la respingerea sa pronunțândÎncheierea nr.152/CA/30 mai 2005 în dosar nr.101/CA/2003,constituit urmare cererii adresată în anul 2003.

2. Ulterior, împotrivaÎncheierii nr.152/CA/30 mai 2005contestatorul înțelege a formula contestație în anulare, indicând ca temeiuri de drept aplicabile disp.art.317 Cod pr.civilă, cu referire la art.318 Cod pr.civilă, respinsă ca nefondată de Curtea de APEL CONSTANȚA prinDecizia civilă nr.158/CA/17 martie 2008 în dosar nr-.

3. La data de 31 martie 2008, contestatorul deduce judecății cauza având ca obiect contestație în anulare, întemeiată pe aceleași dispoziții de text de lege - art.317 și art.318 Cod pr.civilă -împotriva Deciziei civile nr.158/CA/17 martie 2008,Curtea de APEL CONSTANȚA înregistrând cauza sub nr- în care, pronunțăDecizia civilă nr.405/CA/21 octombrie 2009,prin care constată perimată contestația în anulare formulată împotriva sus-menționatei decizii.

4. În cauza de față, Curtea de APEL CONSTANȚA - Secția contencios administrativ se află în situația de a examina, o nouă contestație în anulare ce priveșteDecizia civilă nr.405/CA/21 octombrie 2009, pronunțată în dosar nr-,prin examinarea acelorași texte de lege, respectiv îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale contestației în anulare având ca temeiuri de drept disp. art.317 și art.318 Cod pr.civilă.

Curtea reține că, la momentul judecății cauzei și pronunțării Deciziei civile nr.405/CA/21 octombrie 2009, procedura de chemare a părților, pentru ziua când s-a judecat pricina,a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, astfel încât, susținerile contestatorului privind aplicabilitatea în cauză a disp.art.317 al.1 Cod pr.civilă,conform căruia, contestația în anulare este admisibilă atunci când "procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii",nu pot fi primite.

Susținerile contestatorului privind încălcarea dispozițiilor de ordine publică de către judecători, cu prilejul pronunțării Deciziei civile nr.405/CA/21 octombrie 2009, nu sunt probate în cauză, cu atât mai mult cu cât, prevederileart.317 al.2 Cod pr.civilăfac referire la motivul "când hotărârea a fost dată de judecător cu călcarea dispozițiilor de ordine publicăprivitoare la competență"

Cu alte cuvinte, legiuitorul atunci când a conceput conținutul dispozițiilor cuprinse în al.2 al textului de lege sus-citat, a avut în vederestrict și imperativ numai dispozițiile de ordine publică privitoare la competență,și nicidecum încălcarea oricăror dispoziții.

În ceea ce privește, indicarea de către contestator a aplicabilității în cauză a dispozițiilorart.318 al.1 Cod pr.civilă - contestația în anulare specială -Curtea constată că, susținerile contestatorului sunt nefondate urmând a fi respinse, deoarece dispoziția legală indicată prevede, la rândul său limitativ că, admisibilitatea contestației cu un astfel de temei juridic presupune ca "dezlegarea dată"să fi fost "rezultatul unei greșeli materiale".

În speță, Curtea reține că, nu ne aflăm în situația pronunțării de către instanță a unei hotărâri ce ar putea fi rezultatul unei greșeli materiale pentru că, textul vizeazăgreșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Practica a statuat totodată că, art.318 Cod pr.civilă, nu permite instanței de control a dispune reformarea unei hotărâri pe baza unor argumente de fapt, sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care-l sprijină.

Pentru toate considerentele sus-expuse, apreciind că, în speță, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, ca și cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri, ce permite instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată, Curtea dispune respingerea, ca nefondată a contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de recurentul contestator, domiciliat în C,-.6, județ C, împotriva Deciziei civile nr.405/CA/21.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - CFR MARFĂ, cu sediul în C, 1 2. nr.2, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.red--

Dact.DS - 2 ex.

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Constanta