Alte cereri. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 37
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 3: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantulAdomiciliat în comuna Puiești, sat de, județul B, împotriva sentinței nr. 1129 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM., cu sediul în Rm. S,-, județul și, cu sediul în B-, județul
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei potrivit chitanței nr. -/05.01.2010 și timbru judiciar de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a lipsit reclamantul A și intimatele pârâte Administrația Finanțelor Publice Rm. S și DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este timbrat, iar prin serviciul registratură din cadrul, instanței intimata a depus întâmpinare prin intermediul căreia solicită și judecata cauzei în lipsă, după care,
Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, iar părțile prin intermediul cerilor formulate solicită și judecata cauzei în lipsă, constată cauza in stare de judecată si o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr- reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COMUNALE - RÎMNICU S și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B, în temeiul art. 8 alin. 1, art. 10 alin. 1 și art. 11 alin. 1 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2001 și art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actului administrativ fiscal seria - nr.- prin care s-a stabilit taxa de primă înmatriculare de 5.728 lei privind autoturismul volkswagen cu nr. de înmatriculare în prezent -, restituirea către reclamant a sumei de 2.989 lei, reprezentând diferența dintre taxă de primă înmatriculare achitată inițial (5728 lei ) și suma deja restituită de 2739 lei, cu dobândă legală aferentă, potrivit OG nr. 9/2000, de la data încasării sumei 10.08.2007 până la restituirea efectivă, precum și obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a învederat faptul că în luna august 2007 cumpărat un autoturism Volkswagen, din Germania, fabricat în anul 2002, iar pentru a-l putea înmatricula i s-a impus plata sumei de 5728 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare în România, taxă ce a fost achitată cu talonul pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -.
Ulterior i s-a restituit suma de 2.739 lei rămânând nerestituită suma de 2.989 lei.
Reclamantul a mai arătat că, apreciind că această taxă prevăzută de art. 2141alin. 1 Cod fiscal, contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene - tratat obligatoriu pentru Statul Român după aderarea acestuia la Uniunea Europeană - a formulat contestație împotriva actului administrativ prin care s-a stabilit taxa de primă înmatriculare respectivă, solicitând anularea actului și restituirea sumei încasate nelegal.
Contestația a fost înregistrată la Rîmnicu S sub nr. 2019/16.06.2009, iar prin adresa din 17.06.2009 a aceleiași instituții i s-a răspuns că încasarea taxei s-a făcut în mod legal.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare prin care invocă pe cale de excepție, prematuritatea formulării acțiunii.
Pârâta a municipiului Rîmnicu Saf ormulat întâmpinare la acțiunea reclamantului A prin care invocă lipsa calității sale procesuale pasive motivat de faptul că, contestația acestuia nu a fost înregistrată la instituția sa, ci la Administrația Finanțelor Publice a comunei Rîmnicu S, reprezentată în instanță de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin sentința nr 1129/06.10.2009 Tribunalul Buzău a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului Rîmnicu S și a respins acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM.S, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚULUI B, ca prematur formulată.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că excepția invocată de pârâta a municipiului Rîmnicu este fondată, deoarece instanța constată că reclamantul a înregistrat contestația împotriva actului administrativ a căruia anulare se solicită la Administrația Finanțelor Publice a comunei Rîmnicu S, reprezentată în instanță de Direcția Generală a Finanțelor Publice B.
În ceea ce privește excepția prematurității formulării acțiunii formulate de reclamant instanța a reținut că, potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, art. 209 din același act normativ stabilind competența soluționării contestațiilor formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere în sarcina organului de soluționare competent constituit la nivelul direcției generale unde contestatorul are domiciliul fiscal.
Art. 218 Cod procedură fiscală stabilește că "deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".
În cauză, reclamantul nu a contestat la organul de soluționare competent Decizia nr. 5455 din 23.09.2008, ci s-a adresat direct instanței de contencios administrativ înregistrându-se pe rolul acesteia prezenta cauză.
Apreciind că suma plătită cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat restituirea diferenței de 2989 lei dintre taxa specială pentru autovehicule și autoturisme achitată și suma deja restituită urmare a emiterii Deciziei de restituire nr. 5455 din 23.09.2008.
Reclamantul nu a parcurs procedura plângerii prealabile prevăzută atât de Codul d e procedură fiscală, cât și de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și de art. 109 Cod procedură civilă.
Dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ stipulează că: "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia".
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Buzăua formulat recurs reclamantul A,criticând-o pentru nelegalitate,solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare.
In susținerea recursului,arata ca sentința pronunțată în cauza este nelegala în condițiile în care obiectul cererii de chemare in judecata îl constituie legalitatea talonului pentru încasarea de impozite,taxe si contribuții act cu privire la care a urmat procedura prealabila,dovada fiind refuzul restituirii integrale a taxei menționat prin adresa din data de 17.06.2009 a Rm. S.
Curtea,analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor formulata de instanța de fond având în vedere actele dosarului și dispozițiile legale în materie,constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Din verificarea actelor dosarului rezulta că sentința instanței de fond respecta dispozițiile legale in materie cu privire la procedura prealabilă necesar a fi efectuată si dovedita în cazul când se contesta un act administrativ fiscal, procedura pe care recurentul nu a dovedit că a îndeplinit-o.
Astfel se reține ca reclamantul a plătit cu ocazia înmatriculării unui autoturism achiziționat din Germania marca Volkswagen taxa de prima înmatriculare în cuantum de 5.728 lei.
Ulterior prin Decizia de Restituire nr 5455/23.09.2008 s-a dispus restituirea către reclamant a diferenței dintre taxa de prima înmatriculare si cea de poluare.
Cum decizia de restituire a taxei reprezintă un act administrativ fiscal, contestarea acesteia poate fi făcuta numai în limita termenelor și procedurii speciale prevăzută de OG 92/2003 privind Pr.fiscala.
Art 205 alin 1 din Pr.Fiscala arata că împotriva actelor administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii,iar alin 2 stipulează ca este îndreptățit la contestație numai cel care se considera ca a fost lezat in drepturile sale.
Art. 206,207 si 209 din pr fiscala arată în mod expres forma și conținutul contestației,termenul de depunere a acestuia si organul competent aos oluționa.
Astfel contestația se formulează în scris si va cuprinde datele de identificare ale contestatorului,obiectul contestației,motivele de fapt si de drept,dovezile pe care se întemeiază,semnătura contestatorului.Aceasta se depune in termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ sub sancțiunea decăderii la organul competent care in speța era DGFP D, care la rândul sau avea obligația de a emite o decizie de soluționare.
Împotriva deciziei astfel emisa de organul competent potrivit art 218 alin 2 din OG 92/2003 cel nemulțumit poate formula contestație la instanțele de contencios administrativ
In cauza din verificarea actelor dosarului rezultă că reclamantul nu a respectat dispozițiile procedurale reglementate de Pr.Fiscala coroborate cu cele ale art. 7 alin 1 din Legea 554/2004,obligatorii,motiv pentru care acțiunea formulată direct la instanța de contencios administrativ este prematur formulată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin decizia de calcul de care reclamantul a luat la cunoștința este menționată procedura de urmat,dar pe care reclamantul nu a respectat-
de considerentele de mai sus Curtea in raport cu dispozițiile art 312 alin 3 coroborat cu art 304 pct 9.Pr.Civ va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant..
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantulAdomiciliat în comuna Puiești, sat de, județul B, împotriva sentinței nr. 1129 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM., cu sediul în Rm. S,-, județul și, cu sediul în B-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /5ex./ 25.01.2010
Dosar fond - al Tribunalului Buzău
Judec. fond -
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță