Alte cereri. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 4/
Ședința publică din 05.01.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Roșculeț Leocadia
JUDECĂTOR 3: Pinte
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței civile nr. 592/ca/23.04.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, cu delegație la dosar, pentru recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, pentru intimata - SRL I, lipsă fiind intimatul Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate și, pe fond, respingerea acțiunii.
Avocat, pentru intimata I, solicită respingerea recursului, față de împrejurarea că singurul motiv de recurs care merită a fi luat în seamă ar fi că, între timp, după data la care părțile s-au judecat, a apărut Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Regulamentul său de aplicare - Hotărârea Guvernului nr. 686/2008, și că este vorba de un alt gen de taxă care ar fi aplicabilă în cauza de față.
Solicită a se observa că în această cauză este vorba de o taxă de primă înmatriculare, care nu are nimic cu taxa de mediu, care a apărut ulterior prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2008, că legea nu retroactivează, că la data la care a apărut această ordonanță, deja prezenta cauză era soluționată, motivarea era făcută, alte motive suplimentare nu s-au adus, astfel încât, din punctul său de vedere, consideră că acest recurs nu este admisibil și urmează să fie respins.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 592/ca/23.04.2008, Tribunalul Iași admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL I în contradictoriu cu acest pârât, a admis acțiunea introdusă de reclamanta - SRL I în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I și a obligat-o pe pârâtă să îi restituie reclamantei suma de 17483,26 lei, încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, și să îi plătească dobânda legală de la data încasării și până la data restituirii efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1293 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, că Statul Român, deși are calitate de persoană juridică, în actuala reglementare nu este inclus în sfera subiectelor raportului juridic căruia i se aplică legea contenciosului administrativ, neputând fi acționat direct în judecată, acțiunea în contencios administrativ putând fi exercitată doar față de orice organ al său ce acționează în regim de putere publică. Cazurile în care Statul Român poate fi chemat în judecată prin Ministerul Finanțelor sunt expres și limitativ prevăzute de lege, între acestea nefiind menționate și cererile de natura celei promovate de reclamantă, decurgând din raporturi juridice la care statul nu a participat nemijlocit.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, instituită prin art. 214 indice 1, art. 214 indice 3 din Codul fiscal, percepută reclamantei cu ocazia înmatriculării a două autovehicule achiziționate de aceasta din alt stat membru al UE, contravine dispozițiilor art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I-Administrația Finanțelor Publice I care a invocat că Tribunalul trebuia să țină seama de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin care s-a dispus restituirea numai în parte a taxei achitate în perioada 01.01.2007-30.06.2008.
Reclamanta intimată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
Prin precizările depuse (fila 22), Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I-Administrația Finanțelor Publice Iaa rătat că stabilirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, cât și modul de calcul al acesteia nu s-au făcut printr-un act administrativ fiscal, reclamantul necontestând așadar un act administrativ fiscal emis de organul fiscal, ci însăși obligația de plată a taxei speciale născută dintr-un act normativ cu putere de lege.
Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat din Germania un autoturism second-hand marca Audi Q7, și un autotractor rulat, marca pentru care a plătit, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, 5381,52 lei, respectiv, 12101,74 lei (filele 14-26).
La data de 22.01.2008, reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare achitată, însă prin adresa nr. 27763/05.02.2008 i s-a răspuns că nu există temei legal pentru efectuarea acestei operațiuni.
Prin art. 214 indice 1 din Codul fiscal, abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, s-a instituit o taxă specială pentru autoturismele și autovehiculele prevăzute în acest text, taxă care se plătea la prima lor înmatriculare în România.
Taxa de primă înmatriculare se aplica, în cazul autoturismelor și autovehiculelor second-hand, numai celor din alte state, nu și celor din România.
Potrivit art. 90 alin. l din Tratatul Comunității Europene, nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
Aceste dispoziții din Tratatul Comunității Europene au rolul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe interne discriminatorii față de produsele similare din alte state comunitare.
României, în contextul aderării la Uniunea Europeană, îi revine obligația respectării dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene. Cu toate acestea taxa de primă înmatriculare prevăzută prin art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal și aplicabilă autoturismelor și autovehiculelor comerciale second-hand la prima înmatriculare în România constituie o măsură discriminatorie a Statului Român față de autoturismele second-hand din alte state comunitare în raport cu cele similare din România cărora nu le este impusă o astfel de taxă.
În consecință, taxa de primă înmatriculare impusă autoturismelor și autovehiculelor second-hand constituie o încălcare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind de natură a împiedica libera circulație a mărfurilor.
În această materie, Curtea Europeană de Justiție a Comunității Europene s-a pronunțat în două cauze - și (Ungaria) și (Polonia) - reținând incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare, instituite de Ungaria și respectiv Polonia, cu dispozițiile art. 90 Tratatul Comunității Europene.
Reținând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare, instanța are obligația, potrivit art. 148 din Constituția României, de a înlătura aplicarea acesteia, reclamanta fiind îndreptățită să obțină restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României respectarea Constituției și a legilor este obligatorie. Tot Constituția, prin art. 148 2 consacră caracterul obligatoriu al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și al celorlalte reglementări comunitare, dar și principiul aplicării prioritare a acestora față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea, prin art. 148 alin. 4, Constituția abilitează autoritatea judecătorească, alături de alte instituții, să garanteze aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 al art. 148.
Mai mult, Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat, cu valoare de principiu, că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsându-le pe acestea neaplicate prin propria putere de decizie, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a lor pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
În consecință, judecătorul fondului nu a încălcat prevederile constituționale așa cum se susține în recurs, ci, dimpotrivă, a făcut o deplină aplicare a Constituției României în contextul în care România a devenit stat comunitar.
Așadar, judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată neconstituțională sau discriminatorie de o altă autoritate.
În ceea ce privește solicitarea ca instanța de recurs să facă aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 50/2008, Curtea consideră că aceasta este nefondată.
Așa cum rezultă din dosarul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 19.02.2008, hotărârea recurată fiind pronunțată la 23.04.2008, în cauză fiind aplicabile, sub aspectul dreptului material - normele de drept material în vigoare la data realizării raportului de drept fiscal, iar sub aspectul dreptului procesual, dispozițiile în vigoare la data efectuării actelor de procedură (art. 15 alin. 2 din Constituie, art. 725 din Codul d e procedură civilă).
În cursul soluționării cauzei a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 care conține dispoziții privind instituirea unei taxe de poluare ce se plătește la prima înmatriculare și restituirea eventualei diferențe dintre taxa de primă înmatriculare și noua taxă de poluare.
Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, iar în speță este inaplicabil pentru următoarele considerente:
În primul rând, la data soluționării cauzei de către instanța de fond acest act normativ nu era în vigoare și astfel nu se poate invoca nelegalitatea hotărârii pronunțate în raport de o lege care nu era în vigoare la data pronunțării, chiar dacă până la soluționarea recursului această lege a intrat în vigoare.
În al doilea rând, a fost emis în cursul soluționării cauzei, iar dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt de natură să influențeze soluționarea litigiului prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferență dintre taxa de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței, ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. A reținut, de asemenea, Curtea că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției.
Soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege, iar în materie fiscală, raportul juridic de drept fiscal se realizează între stat, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabil, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport (art.17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală).
În același sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și cauza Papageorgiou vs..
În al treilea rând, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă percepută contravine dreptului comunitar.
În ceea ce privește înscrisul înregistrat la nr. 27763/05.02.2008 (fila 8 din dosarul primei instanțe), Curtea consideră că acesta nu are valoarea unui act administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 41 din Codul d e procedură fiscală și nici a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, și ca atare nu poate face obiectul controlului de legalitate.
Prin adresa nr. 27763/05.02.2008, comunicată reclamantei, organul fiscal îi aduce la cunoștință acesteia că nu există cadru legal pentru restituirea taxei de primă înmatriculare.
Curtea constată că înscrisul susmenționat nu cuprinde manifestări exprese de voință în sensul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații fiscale care să producă efecte juridice pentru reclamantă, ci o opinie a emitentului privind lipsa cadrului legal pentru restituirea taxei de înmatriculare.
În aceste circumstanțe, reclamanta are însă deschisă calea prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în vederea recuperării sumei de bani pe care plătit-o cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, cererea de restituire formulată de aceasta având semnificația și natura juridică a plângerii prealabile din cadrul procedurii stabilite de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, reclamanta a ales să se supună legislației interne în materie fiscală și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera suma de bani pe care a plătit-o cu titlu de taxă, considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista o obligație este considerată nedatorată și, deci, este supusă restituirii.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul d e procedură fiscală, va respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I-Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 592/ca/23.04.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I-Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile 592/ca/23.04.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.01.2009.
Președinte judecător judecător
--- - - - - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Iași
Judecători:
-
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Roșculeț Leocadia, Pinte
