Alte cereri. Decizia 418/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 418/CA

Ședința publică de la 29 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț

Judecător: I - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe revizuentul " " - reprezentată prin Administrator, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Municipiului I, având ca obiect alte cereri - revizuirea deciziei nr. 166/CA/30.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul revizuentei, administrator și consilier juridic care depune delegație de reprezentare pentru intimatul Consiliul Local al Municipiului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la al doilea termen de judecată.

Prin serviciul de registratură al instanței, revizuenta, prin reprezentant a depus completarea motivelor cererii de revizuire, duplicatul acesteia fiind comunicat administrativ.

Interpelat fiind de către instanță, revizuentul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Instanța acordă cuvântul în susținerea cererii de revizuire.

, în calitate de administrator al revizuentei, arată că a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 166/CA/30.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-, precizând că instanța nu avea motive legale de respingere a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 7/CA/09.01.2009.

Ca urmare, recursul a fost soluționat în mod greșit, dându-se o interpretare greșită dispozițiilor legale incidente în cauză, considerând că, de fapt, instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut prin cererea de recurs și prin acțiune, motiv pentru care se află în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.

Precizează că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și cele din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție cu incidență în această cauză, exprimate prin deciziile 477/25.01.2007, 5227/31.10.2005; 1115/21.02.2007 și 2089/06.06.2006.

Anularea unui act administrativ are efect retroactiv, respectiv nulitatea tuturor actelor, deci decizia 477/25.01.2007 a fost depusă la dosar pentru a se avea în vedere de către instanță.

Nu s-a putut cunoaște întinderea despăgubirilor decât în momentul în care s-a luat cunoștință de decizia Curții de Apel 36, atunci fiind cerute și despăgubirile în baza Legii 554/2004.

În concluzie, solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și completată prin precizările depuse la dosarul cauzei.

Consilier juridic, pentru intimatul consiliul Local al Municipiului I, solicită respingerea cererii de revizuire, considerând că aceasta nu se încadrează în prevederile art.323 Cod procedură civilă.

Instanța, constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Asupra cererii de revizuire de față.

Prin decizia nr.166/CA/30.03.2009pronunțată în dosar -, Curtea a respins ca nefondat recursul introdus de reclamanții SRL și împotriva sentinței civile 7/01.01.2009 a Tribunalului Iași; s-a respins cererea recurenților privind obligarea intimatului Consiliul Local I la plata cheltuielilor de judecată.

A reținut instanța în motivarea deciziei că, din cuprinsul dispozițiilor art. 1 al. 1 și art. 8 al. 1 din Legea 554/2004 rezultă că în contenciosul administrativ cererea de anulare a unui act administrativ și cea de acordare de despăgubiri se introduc la instanță în același timp, cea de a doua fiind un capăt secundar de cerere în cadrul acțiunii principale, pentru a da posibilitatea instanței care analizează legalitatea actului administrativ să decidă și asupra măsurilor de reparare a prejudiciului.

Dispozițiile art. 191 al. 1 din Legea 554/2004 instituie o excepție de la această regulă, reglementând posibilitatea formulării cererii de despăgubiri la o dată ulterioară introducerii acțiunii principale, pornind de la ideea că la data formulării cererii de anulare a actului administrativ reclamantul nu cunoștea întinderea pagubei. Termenul de prescripție pentru introducerea cererii de despăgubiri curge de la data când s-a cunoscut întinderea pagubei.

A apreciat instanța că, în cauză, reclamanții au cunoscut în mod obiectiv întinderea pagubei în perioada 28.02.2006 -30.10.2006, când au achitat cui titlu de "taxă auto în regim de taximetriști" suma totală de 683 lei, deci înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea Anexei 42 I nr. 443/5.12.2005, astfel încât termenul reglementat de art. 19 al. 1 din Legea 554/2004 era împlinit la data de 15.12.2008, când a fost introdusă cererea de acordare de despăgubiri.

Împotriva deciziei civile 166/CA/30.03.2009 a Curții de APEL IAȘI au formulat cerere de revizuire SRL și, invocând dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.

Susțin recurenții că prin decizia pronunțată instanța de recurs a dat o interpretare greșită unei stări de fapt și de drept, practic nepronunțându-se asupra unui lucru cerut.

Prin precizările depuse la dosar se arată că nu puteau cunoaște întinderea pagubei la 15.12.2006, ci doar la 09.07.2008, când a rămas definitivă și irevocabilă soluția instanței de fond, respectiv la data pronunțării deciziei 363/CA/9.07.2008. Dacă instanța de control a Curții de APEL IAȘI ar fi desființat sentința 7830/E/20.12.2006 și 16/E/2.05.2007 și respingerea acțiunii în totalitate, nu mai puteau fi emise pretenții de despăgubiri. Mai mult, dacă ar fi anulat întreaga hotărâre 443/5.11.2005, reclamanții ar fi avut dreptul și la alte despăgubiri, de la alte anexe ale 443.

În același sens susțin revizuenții, sunt și dispoz. deciziilor 4160/29.11.2006 pronunțate de; 477/25.01.2997 și 2089/6.06.2006.

Anularea unui act normativ are efect retroactiv, stingând și efectele actelor anulate, astfel încât se impune a fi anulate și plățile făcute în temeiul ce a fost parțial anulată.

Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma aspectelor invocate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că nu este fondată cererea.

Potrivit disp. art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, invocate de revizuenți, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei instanțe de recurs atunci când evocă fondul se poate cere: [] 2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În primul rând, decizia a cărei revizuire s-a cerut este una prin care s-a respins recursul împotriva sentinței nr. 7/9.01.2009 a Tribunalului Iași, sentință prin care s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune. Ca atare prin decizia nu a fost evocat fondul pricinii, iar din această perspectivă nu este susceptibilă de revizuire.

În al doilea rând, dispozițiile pct. 2 al art. 322 Cod procedură civilă nu sunt întemeiate în cauză. Revizuenții critică modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, invocând faptul că instanța a apreciat greșit asupra momentului de la care începe să curgă termenul înlăuntrul căruia poate fi introdusă acțiunea în despăgubiri formulată în temeiul art.19 al. 1 din Legea 554/2004.

Ori, din motivarea deciziei atacate se evidențiază că instanța s-a pronunțat asupra motivelor de recurs invocate, nefiind incidentă nici una dintre situațiile prevăzute de art. 322 pct. 2.

Raportat la aspectele reținute, Curtea constată că dispozițiile legale invocate nu au incidență în cauză, urmând să respingă recursul și să mențină decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMNELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de SRL prin reprezentantul său și de, în nume propriu împotriva deciziei nr. 166/CA din 30.03.2009 a Curții de APEL IAȘI, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - I -

Grefier

Red.

16.07.2009

Tehnored.

2 ex.

18.07.2009

Curtea de APEL IAȘI:

-

-

-G

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 418/2009. Curtea de Apel Iasi