Alte cereri. Decizia 463/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.463/CA
Ședința publică de la 01.10.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenții pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, sect.1 și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-, împotriva Sentinței civile nr. 835/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-,.11,.A,.1 și intimații pârâți - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sect.5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sect.5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sect.1, având ca obiect drepturi salariale.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 17.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24.09.2008 și 1.10.2008, pentru când:
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 3134/88/11.12.2007, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Economiei și Finanțelor, Inspectoratul Județean de Poliție T și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru a se dispune obligarea acestora la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate, constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar, actualizate cu indicele de inflație la data plății, pentru perioada 1 septembrie 2002 (dată începând cu care au devenit aplicabile dispozițiile OUG 43/2002) - 31.03.2006 (ziua anterioară intrării în vigoare a OUG nr.27/2006), în cazul în care nu este posibilă actualizarea cu indicele de inflație, a solicitat obligarea la plata dobânzii legale calculată pentru aceeași perioadă; anularea situației creată prin discriminare și obligarea la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost ofițer de poliție în cadrul IPJ T, desemnat ca organ de cercetare al poliției judiciare prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.4140/1030/C, în această perioadă nebeneficiind de sporul de 30% prevăzut de OUG nr.43/2002. Apreciază reclamantul că actele normative prin care s-a stabilit acordarea acestui spor anumitor categorii de ofițeri de poliție judiciară conțin prevederi discriminatorii referitoare la salarizarea polițiștilor care prestează aceeași muncă și au aceleași atribuții, prevederi ce contravin dispozițiilor OG nr.137/2000. Astfel se încalcă fragrant egalitatea în drepturi, principiu consacrat în art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și particularizat în art. 2 lit. 2 din nr.OG 137/2000, precum și dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții ce consacră dreptul la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală.
S-a mai susținut că discriminarea invocată este recunoscută prin Hotărârea nr. 219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferențiat.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâtul Tad epus la dosar întâmpinare prin care a invocat necompetența materială a instanței iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că reclamantul nu este îndreptățit la plata sporului de 30% solicitat întrucât nu îndeplinește condiția de a fi fost detașat la Direcția Generală Anticorupție.
a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 septembrie 2002 - 11 decembrie 2004, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că la acordarea unui astfel de spor s-au avut în vedere gradul sporit de dificultate în îndeplinirea actelor de procedură penală și complexitatea cauzelor pe care agenții și ofițerii de poliție detașați la. le au de instrumentat iar pe de altă parte, pentru a beneficia de acest spor, reclamantul trebuie să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor prin OUG nr.43/2002, aceea de a fi detașat la.
Prin Sentința civilă nr. 835/10.04.2008 au fost respinse excepțiile prescrierii dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a precum și acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea fiind admisă în contradictoriu cu, R și
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul îndeplinește funcția de ofițer de poliție în cadrul T, desemnat ca organ de cercetare al Poliției Judiciare prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispoziții art. 201 alin. 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
Potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la.
Dispozițiile art. 6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
A mai reținut prima instanță că atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcție pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că și reclamanții au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
De altfel, prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reținându-se, pe de altă parte, că prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfășurare activității, atribuțiilor și controlul asupra actelor efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul și respectiv din cadrul rezultă întrunirea cumulativă a condițiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speță, aplicabile categoriilor de ofițeri și agenți de poliție judiciară reținându-se că, indiferent de Direcția în cauză, aceștia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere și control a acestora, dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceștia și că, deși cauzele sunt diferite, sub aspect practic, cele două categorii se află într-o situație analogă.
Relativ la excepția de necompetență materială, s-a menționat că, având în vedere calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special, litigiile derivând din raporturile de serviciu se judecă de instanța/completul de contencios administrativ, ceea ce în cauză s-a întâmplat, cauza fiind trimisă la completul specializat 11 prin Încheierea din 9 ianuarie 2008.
În ce privește pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât între acesta și celelalte părți nu există nici un fel de raporturi juridice prin prisma raporturilor de serviciu ale reclamantului, din care decurg drepturile bănești solicitate, ministerul fiind un terț față de acestea. Totodată MEF nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte autorități sau instituții publice, deci nici pentru restul pârâților, neputând repartiza acestora direct sume de la bugetul de stat.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, întrucât potrivit art. 5 și 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele județene de poliție, deci inclusiv T, sunt unități teritoriale din subordinea, iar datorită acestei subordonări această din urmă pârâtă este cea care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de ordonator secundar de credit, verifică și controlează cum unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare și, ca atare, această pârâtă are calitatea procesuală pasivă tocmai pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului 1.09.2002 - 11.12.2004 a fost respinsă ca nefondată, întrucât Legea nr.137/2000 privind discriminarea în art.27 alin.2 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data săvârșirii faptei, sau de la data când persoana interesată a luat cunoștință de săvârșirea ei, în cauză luna august 2007 când s-a pronunțat Hotărârea nr.219 a
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului
Recurentul Ministerul Internelor și reformei Administrative a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
A arătat că în mod eronat instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2002 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii, reținând faptul că data la care reclamantul a luat cunoștință de producerea presupusei fapte de discriminare este data pronunțării Hotărârii nr. 219/2007 a CNCD. Această concluzie este eronată întrucât reclamantul nu poate invoca necunoașterea legii, în condițiile în care actul normativ care a instituit presupusa discriminare a fost publicat în Monitorul Oficial, iar pentru a dovedi că luarea la cunoștință de prevederile acestuia s-a făcut ulterior, trebuia făcută dovada imposibilității totale de luare la cunoștință de faptul publicării acestui act normativ, datorată unor împrejurări extraordinare, care nu au putut fi prevăzute sau înlăturate. Data la care reclamantul a luat cunoștință de presupusa faptă de discriminare este data la care a fost publicată în Of. OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție întrucât acest act normativ instituia sporul solicitat de reclamant doar în beneficiul polițiștilor detașați la.
Cu privire la fondul cauzei recurentul a arătat că, în raport de calitatea pe care o are reclamantul, salarizarea acestuia se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor OUG nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare. Pretențiile intimatului reclamant își găsesc temei legal în dispozițiile art. 27 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare republicată, care permite oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare. Așadar, discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevăzut de lege, însă în cazul de față este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar unei îi este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul că cealaltă categorie nu beneficiază de același drept din cauză că așa a stabilit legiuitorul nu poate fi considerat discriminatoriu întrucât nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu se circumscrie definiției discriminării de la art. 2 alin.1 din OG nr. 137/2000 republicată.
Mai arată recurentul că în ceea ce privește criteriul de selecție referitor la acordarea sporului la salariu numai unora dintre ofițerii și agenții de poliție judiciară este prevăzut chiar în cuprinsul dispozițiilor legale care instituie acest drept, unde se stipulează că se acordă numai ofițerilor și agenților detașați în cadrul Departamentului Național Anticorupție, fiind justificat obiectiv la un scop legitim.
Diferența de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura MIRA respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferă datorată complexității activităților desfășurate de instituția în care sunt detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție ca și specificul acestor activități, având în vedere, printre altele, și tipologiile diferite cazurilor de corupție.
Problema aplicării unui tratament discriminatoriu se poate pune numai cu privire la persoane care fac parte din aceeași categorie, iar polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție sunt o categorie distinctă față de categoria polițiștilor detașați la DNA care se află într-o situație juridică diferită.
Recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului Tac riticat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Ca prim motiv de recurs, s-a invocat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, în sensul că prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat despăgubiri conform OG nr. 137/2000 din anul 2002 până în 2006, reprezentând drepturi salariale în cuantum de 30% prevăzut de OUG nr. 43/2002, însă instanța a acordat drepturi bănești ceea ce echivalează cu pronunțarea asupra unui lucru care nu s-a cerut - aspect care atrage modificarea sentinței, conform art. 312 Cod procedură civilă.
Mai arată recurentul că în motivarea hotărârii instanța reține un aspect total străin de natura cauzei, în sensul că reclamantul își desfășoară activitatea potrivit dispozițiilor Legii 360/2002 privind Statutul Polițistului și efectuează acte de cercetare penală conform art. 9 din Legea nr. 508/2004 sub supravegherea procurorilor DIICOT, ale căror dispoziții sunt obligatorii, însă colegi ai lor, ofițeri de poliție judiciară, detașați la DNA și având aceleași atribuții, sunt salariați diferiți ", însă reclamantul prin cererea de chemare în judecată menționează altceva decât ce susține instanța.
De asemenea recurentul a mai susținut că întinderea titlului este incertă în sensul că nu se știe dacă s-au acordat despăgubirile din 2002 - 2006 sau din 2005 când a apărut ordinul de numire individual al fiecărui ofițer de poliție judiciară. Consideră că până la apariția ordinului de numire individual a ofițerului de poliție judiciară, chiar dacă făceau acte de cercetare penală - atribuții exclusive ale poliției judiciare - nu făceau parte din poliția judiciară, deoarece nu aveau ordin de numire individual, ci le efectuau în baza legii și a ordinelor interne.
Examinând recursurile prin prisma argumentelor invocate, Curtea constată că acestea sunt fondate.
Prin OUG nr. 43/04.04.2002 publicată în MO nr. 244/11.04.2002 privind Parchetul Național Anticorupție s-a stabilit în favoarea ofițerilor de poliție judiciară sporul de 30% (art. 28 alin. 4) - "personalul prevăzut la alin. (1) - (3) (procurorii din PNA, specialiștii enumerați la art. 11 și ofițerii de poliție judiciară), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară".
Aceeași ordonanță prevede la art. 10 alin. 1 că "în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție". Textul reglementează și modalitatea de detașare și numire a ofițerilor de poliție judiciară în cadrul Parchetului Național Anticorupție.
Prin art. 41 lit. e) din OUG nr. 27/2006 sporul de 30% a fost abrogat, dispoziție ce a intrat în vigoare din luna aprilie 2006.
Salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor au fost reglementate prin OG nr. 38/2003 publicată în MO nr. 65/02.02.2003 în vigoare începând cu 01.01.2004.
Potrivit art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În speță, reclamantul a susținut că în calitate de fost ofițer de poliție judiciară al MIRA a fost discriminat în raport cu ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție prin faptul că deși a efectuat aceeași activitate, nu a beneficiat de sporul de 30% ce le-a fost acordat acestora în temeiul OUG nr. 43/2002.
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Prin alin.4 al aceluiași articol se instituie în sarcina acestei persoane obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Prin Decizia nr.818/3 iulie 2008 a Curții Constituționale dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 au fost declarate ca fiind neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Din considerentele deciziei rezultă că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Prin urmare, pentru a analiza temeinicia cererii reclamantului trebuie să se pornească de la principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție, principiu ce presupune același regim juridic pentru situații identice, Curtea Constituțională stabilind în mod constant că principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât unul diferit.
Față de dispozițiile legale arătate mai sus, Curtea constată că pentru a exista discriminare în sensul prevăzut de art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, ar trebui ca reclamantul să nu fi beneficiat de sporul de 30% deși se încadra în condițiile prevăzute de OUG nr. 43/2002, respectiv ocupa funcția de ofițer al poliției judiciare a Parchetului Național Anticorupție, situație în care reclamantul nu se află.
Or, nu se poate reține că reclamantul, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul MIRA, nu a beneficiat de un drept recunoscut de lege, atât timp cât respectivul drept era conferit de lege unei alte categorii de ofițeri de poliție, în speță celor ce făceau parte din poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție.
Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada, conform alin.4 al art.27 din OG nr. 137/2000, existenței unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, Curtea constată că acțiunea acestuia este neîntemeiată, prima instanță în mod greșit dispunând obligarea pârâților la plată și la efectuarea mențiunilor în evidențe, ca efect al constatării existenței discriminării în raport de o categorie de ofițeri ce nu se aflau în situație identică cu cea a reclamantului.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 pr.civ. va admite recursurile pârâților, va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
Vor fi menținute dispozițiile referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a IGPR și la respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurileîn contencios administrativdeclarate de recurenții pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B,-, sect.1 și Inspectoratul de Poliție al Județului, cu sediul în T,-, împotrivaSentinței civile nr. 835/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -, domiciliat în T,-,.11,.A,.1 și intimații pârâți - Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în B,-, sect.5, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sect.5, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sect.1.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea în totalitate, ca nefondată.
Menține dispozițiile cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședințăpublicăastăzi, 01.10.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond - (red.ND)
tehnoredactat dec.jud.-- -
4 ex./03.11.2008
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma
