Alte cereri. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 476/CA

Ședința publică din 13 octombrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului promovat în contencios administrativ și fiscal de recurenta-pârâtăAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR- cu sediul în B, sector 1, nr.202, în contradictoriu cu intimații-reclamanți - cu domiciliul în C, str.-, nr.44, jud.C și - cu sediul în C,-,.22,.C,.31, jud.C, împotriva sentinței civile nr.832/24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect Legea 9/1998.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av., pentru intimații-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Avocat, pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Tribunalul Constanța în mod corect a anulat ordinul emis de recurentă, care a diminuat valoarea compensațiilor și nu a actualizat sumele acordate.

In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța -Secția contencios administrativ și fiscal sub nr.1095/CA/2006 reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au contestat Ordinul nr. 4281/30.06.2006 emis de Cancelaria Primului Ministru.

În motivarea cererii s-a arătat că prin Ordinul nr. 4281/30.06.2006 s-a dispus validarea Hotărârii nr. 855/29.11.2001 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 C și s-a diminuat valoare compensațiilor bănești la suma de 3.848,63 lei motivat de existența unei erori de calcul, fără a se preciza care sunt aceste erori și fără să aibă în vedere întreaga avere pe care autorul lor a abandonat-o statului bulgar.

Au fost depuse la dosar documentația avută în vedere la emiterea Ordinului nr. 4281/30.06.2006 și actele de proprietate ale imobilelor ce au aparținut autorului reclamanților și s-a efectuat expertiză tehnică pentru stabilirea valorii compensațiilor cuvenite reclamanților.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr.832/2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a anulat Ordinul nr. 4281/30.06.2006 emis de Cancelaria Primului Ministru și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită o Decizie pentru suma de 90.083,83 lei reprezentând valoarea actualizată a compensațiilor bănești potrivit Legii nr. 9/1998; s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitorii defunctei, iar prin hotărârea nr.855/29.11.2001 a fost stabilită valoarea compensației la 461.481.525 ROL.

Împotriva ordinului nr.4281/2006 care a validat hotărârea nr.855/2001, reclamanții au formulat contestație, solicitând actualizarea compensației și despăgubirea pentru întreaga suprafață de 19 ha teren și casă de locuit.

Prin ordinul contestat nu s-a dispus reactualizarea despăgubirilor la data emiterii acestuia (30.06.2006), deși hotărârea Comisiei Județene s-a emis la 29.11.2001, iar, pe de altă parte, nu s-au acordat despăgubiri pentru întreaga suprafață de 19 ha și casă de locuit, abandonate de autorul reclamanților statului bulgar.

Expertiza efectuată în cauză a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 46.141,85 lei, actualizată cu rata inflației la suma de 90.083,83 lei.

În atare condiții, s-a impus anularea ordinului nr.4281/2006 și obligarea paratei să emită decizie pentru suma de 90.083,83 lei.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta, susținând că în mod greșit s-a dispus actualizarea sumei stabilită prin hotărârea Comisiei Județene și validată prin ordinul contestat, fără a se avea în vedere disp.art.8 al.2 din Legea nr.9/1998, precum și ale art.5 din HG286/2004, 1643/2004.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:

Prin hotărârea nr.855/29.11.2001, Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a aprobat cererea nr.1445/9.11.1998 formulată de reclamanți și a propus acordarea compensațiilor bănești către aceștia.

Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de către Comisia Județeană la 461.418.525 lei.

Această hotărâre a fost validată de către pârâta după 4 ani și 5 luni, prin ordinul nr.4281/2006, însă despăgubirile au fost reduse la 3848,63 RON, reținându-se că s-au constatat erori de calcul cu privire la terenul agricol cât și cel intravilan.

Expertiza efectuată în cauză a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru bunurile abandonate de autorul reclamanților la 46.141,85 lei, actualizat, la 4.10.2007, la 90.083,83 RON.

Împotriva expertizei efectuate în cauză, recurenta-pârâta nu a formulat obiecțiuni.

Conform art.7 din HG1643/2004 (în vigoare la data emiterii ordinului contestat), ordinul de validare sau invalidare transmis șefului Cancelariei Primului Ministru poate fi însoțit de propunerea de reactualizare a despăgubirilor dacă aceasta este necesară.

În speță, deși au trecut mai mult de 4 ani și 5 luni de la emiterea hotărârii județene ce urma a fi validată, pârâta nu a dispus actualizarea sumei stabilite ci a considerat că suma acordată prin hotărârea Comisiei Județene a fost stabilită eronat, hotărând diminuarea sa de la 46.141,8525 RON la 3848,63 RON.

Suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin ordinul contestat este diminuată greșit, aceasta fiind de 46.141,85 lei la nivelul anului 2001 când s-a emis hotărârea Comisiei Județene.

În atare condiții, se impunea actualizarea sa, situație avută în vedere corect de instanța de fond.

Susținerea recurentei în sensul că în mod greșit s-a dispus actualizarea sumei este neîntemeiată, întrucât prevederile invocate în apărare de aceasta sunt incidente numai după stabilirea corectă despăgubirilor prin ordinul de validare.

Pentru considerentele sus-expuse, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal de recurenta-pârâtăAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR- cu sediul în B, sector 1, nr.202, în contradictoriu cu intimații-reclamanți - cu domiciliul în C, str.-, nr.44, jud.C și - cu sediul în C,-,.22,.C,.31, jud.C, împotriva sentinței civile nr.832/24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:-

Red.jud.-

Tehnored.-gref.

2ex./12.11.2008

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Constanta