Alte cereri. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 26.05.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.513
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.04.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.565/15.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- privind pe intimații INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal, asistat de avocat, pentru intimatul T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind intimatul
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, față de obiectul acțiunii și temeiul de drept al contestației, revine asupra dispoziției de a se depune la dosar nota T nr.-/25.10.2006.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare și modificarea deciziei, în sensul admiterii recursului, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
Reprezentantul intimatului T pune concluzii de respingere a contestației, depunând și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- reclamantul a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului T nr. 356/24.04.2007.
Prin sentința civilă nr.75 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, s-a respins acțiunea reclamantului G în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române B și Inspectoratul de Poliție al Județului
Împotriva acestei hotărâri a declara recurs reclamantul G și a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și anularea Dispoziției Șefului T nr.356 din 24 august 2007.
Prin decizia civila nr.565/15.05.2008 Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins ca nefondat recursul formulat de către reclamant.
În motivare s-a reținut că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar, și în mod legal a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Se învederează că prima instanță a avut în vedere la soluționarea cauzei, actele și probele de la dosar, privind regimul disciplinar al personalului reglementat prin Ordinul I nr.400/2004 și dispozițiile Legii nr.360/2002 privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora în cursul lunii februarie 2007, în urma unor verificări efectuate în activitatea reclamantului s-au constatat mai multe nereguli și s-a stabilit că agentul de poliție Gaî nregistrat ca petiție o plângere privind agresiunea comisă asupra numitului, iar o reclamație de furt din data de 19 aprilie 2006 clasat-o ca petiție, deși existau indicii cu privire la existența unei infracțiuni.
Se menționează că prin dispoziția de sancționare nr.356 din 24 aprilie 2007 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului T, s-a apreciat că fapta reprezintă abateri disciplinare, ce constituie neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, prevăzute de art.57 lit. b) din Legea nr.360/2002 și art. 12 lit. b) din ordinul nr.400/2004 cu modificările și completările ulterioare și a fost sancționat cu sancțiunea disciplinară de "trecere pe funcția de ajutor de șef de post" (fila 9 dosar tribunal). Se arată că din cuprinsul dispozițiilor mai rezultă că s-a efectuat cercetarea prealabilă, iar din raportul întocmit rezultă că agentul nu a formulat cereri în apărarea sa și, nu a avut de făcut obiecțiuni cu privire la modul în care s-a desfășurat procedura cercetării prealabile. În considerentele deciziei se reține că din cele de mai sus, rezultă că motivele de recurs formulate de reclamant și criticile aduse sentinței de fond, sunt neîntemeiate, având în vedere că la emiterea dispoziției de sancționare a reclamantului au fost respectate dispozițiile legale, prevăzute de art.59 din Legea nr.360/2002, privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului, iar sancțiunea disciplinară a fost corect stabilită.
Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare reclamantul solicitând admiterea contestației, anularea deciziei și pe fond admiterea acțiunii sale.
În motivarea contestației în anulare se arată că instanța de recurs "a omis din greșeală să verifice vreunul din motivele de modificare" a sentinței și anume motivele ce duceau la nulitatea absolută a deciziei de sancționare astfel:
- aplicarea tardivă a sancțiunii disciplinare, mai exact după trecerea unui an de la așa zisa faptă și implicit prescrierea dreptului de a fi sancționat prevăzută de art.59 alin.9 din Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițistului, așa zisa faptă petrecându-se în 19.04.2006 iar sancțiunea a fost aplicată în data de 24.04.2007;
- neinvitarea la cercetarea prealabilă;
- neconsemnarea în scris a așa zisei audieri de către comisia disciplinară, pentru a se putea vedea și verifica apărările și susținerile și eventualele motive pentru care apărările au fost înlăturate;
- Ordinul nr.400/2004, în baza căruia a fost cercetat și sancționat nu are putere juridică întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial, astfel că implicit decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută;
- pentru demararea așa zisei cercetări disciplinare s-a dat curs unei sesizări anonime, ceea ce este expres interzis prin dispozițiile art.19 alin.2 din Ordinul nr.400/2004.
Legal citat, intimatul Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca inadmisibilă.
În considerentele întâmpinării se arată că potrivit dispozițiilor art.317 și 318 Cod procedură civilă, contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi introdusă în anumite cazuri limitativ prevăzute de lege.
Contestatorul nu a menționat niciunul dintre aceste cazuri, iar din lecturarea contestației în anulare, reiese faptul că nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute la art.317 și 318 Cod procedură civilă, nefăcând altceva decât să reitereze motivele de recurs.
Analizând contestația în anulare, prin raportare la motivele invocate de către contestator, față de prevederile exprese ale art.317 și 318 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Contestația în anulare specială prevăzută de art.318 Cod procedură civilă prevede două motive pentru exercitarea sa, și anume dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și respingând recursul sau admițându-l în parte instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Textul legal are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care poate consta în neobservarea de către instanța a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată. Pentru verificarea greșelilor materiale (ca de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul fusese depus la poștă în termenul prevăzut de lege pentru declararea căii de atac, anularea recursului ca netimbrat deși la dosar a fost depusa recipisa de plată a taxei de timbru etc.) nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.
Contestația în anulare ar fi admisibilă în situația în care greșeala materială a fost săvârșită de către instanță ca urmare a confundării unor elemente sau date materiale importante, ca de exemplu situația în care instanța de recurs s-a pronunțat asupra unei alte hotărâri decât cea care a fost recurată.
Contestația în anulare nu poate fi admisă când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau interpretării faptelor întrucât aceasta ar echivala cu o greșeală de judecată.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a prevederilor legale.
În ceea ce privește al doilea caz de contestație în anulare specială reținem că aceasta cale de atac poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost investită.
Curtea constată că în decizia atacată instanța de recurs a examinat în totalitate motivele de recurs invocate de către reclamant în cererea de recurs. Trebuie să reținem că dacă instanța de recurs a examinat motivele invocate, cum este cazul de față, însă nu și-a însușit motivele invocate contestația în anulare nu este admisibilă.
Curtea constată că neexaminarea tuturor argumentelor invocate de către recurent în susținerea motivelor sale nu poate fi invocată în aceasta cale extraordinară de atac.
Instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de recurs ci poate să analizeze global printr-un raționament juridic de sinteză astfel că omisiunea de a analiza o afirmație sau argument al recurentului nu deschide calea contestației în anulare.
Susținerea contestatorului în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs formulate, și anume nu ar fi analizat dacă a fost efectuată cercetarea prealabilă, dacă a fost aplicată corect sancțiunea, precum și celelalte aspecte invocate în legătură directă cu cercetarea prealabilă, nu este întemeiată față de împrejurarea că în motivarea deciziei contestate se reține că "din cuprinsul dispozițiilor mai rezultă că s-a efectuat cercetarea prealabilă, iar din raportul întocmit rezultă că agentul nu a formulat cereri în apărarea sa și, nu a avut de făcut obiecțiuni cu privire la modul în care s-a desfășurat procedura cercetării prealabile". În considerentele deciziei se reține că din cele de mai sus, rezultă că motivele de recurs formulate de reclamant și criticile aduse sentinței de fond, sunt neîntemeiate, având în vedere că "la emiterea dispoziției de sancționare a reclamantului au fost respectate dispozițiile legale, prevăzute de art.59 din Legea nr.360/2002, privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului, iar sancțiunea disciplinară a fost corect stabilită".
După cum am arătat mai sus, împrejurarea că instanța de recurs nu a răspuns fiecărui argument invocat de către recurent nu este de natură să deschidă acestuia calea contestației în anulare.
Celelalte aspecte invocate de către contestator în notele de ședință vizează modul de interpretare a probelor din dosar, ceea ce nu poate sa facă obiectul unei contestații în anulare.
Reținând cele expuse, văzând și reglementările menționate, Curtea va respinge contestația în anulare.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.565/15.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.04.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/23.04.09
TEHNORED:/23.04.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Instanța de recurs:Curtea de APEL TIMIȘOARA
Judecători - / /
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
