Contestație act administrativ fiscal. Decizia 531/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 04.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.531
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.04.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, împotriva sentinței civile nr.1964/07.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și cu pârâta - intimată TREZORERIA MUNICIPIULUI REȘIȚA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 01.04.2009 întâmpinare din partea reclamantului - intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 1764/115/03.07.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S - Administrația Finanțelor Publice Reșița și Trezoreria municipiului Reșița, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate că taxa de primă înmatriculare în cuantum de 9.298,42 lei a fost încasată ilegal, contravenind art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9.298,42 lei, reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare a autoutilitarei Mercedes Benz 638 112C; să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale sumei aferente, până la data restituirii efective; să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civila nr.1964/07.11.2008 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Trezoreria Municipiului Reșița, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, a anulat actul administrativ fiscal seria - nr.-, emis de pârâta - C-S - Administrația Finanțelor Publice a municipiului Reșița. Totodată prima instanța a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 9.298,42 lei, cu dobânda legală, începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
În motivarea sentinței se arată că analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constată că acesta prevede că,nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Se menționează că prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, instanța a remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Se constată că diferența de aplicare a taxei demonstrată introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Instanța a reținut în considerentele întâmpinării că între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat. Prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Se menționează că în urma efectului direct al art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.
Prin urmare, se învederează că actul administrativ fiscal, vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală, este asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice a municipiului Reșița (fila 7-8 dosar).
Întrucât reclamantul a fost lipsit, în mod nelegal, de la data plății, de suma de 9.298,42 lei, instanța a reținut ca pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat astfel reclamantului, putând fi reparat integral numai în acest mod, în conformitate cu prevederile art. 1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs C-S solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă sub un dublu aspect, întrucât în primul rând nu există în mod material un act administrativ care să poată fi atacat de către reclamant în procedura contenciosului administrativ, cele două adrese emise de pârâtă neîntrunind elementele necesare actului administrativ fiscal, și întrucât în al doilea rând nu sunt incidente dispozițiile art.2 pct.1 lit. f) din Legea nr.554/2004, contenciosul administrativ reprezentând activitatea de soluționare de către instanțe a litigiilor provenite fie din emiterea unui act administrativ fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă recurenta constă în lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice C - - Administrația Finanțelor Publice Reșița, în susținerea căreia aceasta arată că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.
A mai arătat recurenta că instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este - Administrația Finanțelor Publice Reșița, pentru a putea sta în judecata în nume propriu, instanța neavând în vedere faptul că instituția nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Se mai susține și că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă), întrucât nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, întrucât regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășeau 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la, semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta consideră că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Totodată, recurenta susține că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
A mai arătat recurenta că, în condițiile apariției nr.OUG50/2008, acțiunea reclamantului a rămas parțial fără obiect întrucât art. 11 prevede restituirea diferenței dintre suma achitată și taxa pe poluare instituită prin actul normativ menționat, reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe cu privire la OUG nr.50/2008.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În considerentele întâmpinării se reține că taxa specială pentru prima înmatriculare prevăzută de art.2141- 2143Cod fiscal este nelegală, fiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Menționează că diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele și autovehiculele din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență. În schimb, pentru autoturismele sau autovehiculele înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
Examinând recursul de față, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, față de prevederile legale incidente în materie, Curtea de Apel constată că acesta este neîntemeiat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ urmare a naturii actului atacat de către reclamant, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța eliberată de Trezoreria Reșița, atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul Reșița, a sumei de 9.298,42 lei (fila 6 dosar fond reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul autoutilitara Mercedes - Benz 638 112C. iar ulterior, la data de 24.04.2008, reclamantul a înregistrat sub nr.1584, cererea de restituire a acestei sume, pârâta Reșița din cadrul C-S răspunzând negativ la această solicitare, prin adresa din data de 13.05.2008.
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Astfel fiind, Curtea constată că în mod legal prima instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru inexistența unui act administrativ.
Totodată Curtea constată că C-S are calitate procesuală pasivă în cauză față de împrejurarea că prin raportare la prevederile art.214 ind. 2 din Codul Fiscal și art.31 ind.2 alin 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal taxa de prima înmatriculare face parte din taxele speciale care au fost percepute la bugetul de stat.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă prin recursul de față, Curtea constată că noua taxă instituită de este OUG stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Recurenta susține și că prima instanță a încălcat limitele generale ale unei instanțe de judecată, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, în raport de dispozițiile art.126 alin.2 din Constituție, nefiindu-i permis să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale interne cu Constituția și tratatele internaționale.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat, pentru considerentele următoare:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
vreme în speța de față nu sunt incidente prevederile nr.OUG 50 din 2008, pentru considerentele mai sus prevăzute, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică iar respingerea acțiunii ca rămasa fără obiect nu are temei legal.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei C-S se vădește a fi neîntemeiat sub toate aspectele, așa încât conform art. 20 alin.3 din Legea nr.554/2004, și art.312 aliniat 1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca atare.
Față de prevederile art.274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei C-S în declanșarea litigiului, Curtea va obliga pârâta la plata către reclamantul-intimat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei împotriva sentinței civile nr.1964/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Obligă pârâta C-S la plata către intimat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 02.04.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/23.04.09
TEHNORED:/23.04.09
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
